Despre copiiOameni

Agende despre ele, când erau încă embrioni, înregistrări audio cu istorii și mărturisiri…iată cum stochez amintirile pentru copiii noștri

Cand eram eu mică, o rugam întruna pe mama să îmi povestească istorioare despre mine. Cred că am ascultat de mii de ori cum îi citeam cărți la 4 ani, în timp ce îmi împletea o nouă rochiță sau cum le predam păpușilor. Eu scriam pentru ele în caiete și tot eu le puneam notele. În funcție de dispoziția educatoarei, apoi a profesoarelor de la școală, eu eram un pedagog sever sau indulgent. Am auzit de atâtea ori că am dormit pe masă și în valiză, cât părinții făceau reparație în apartamentul în care tocmai se mutaseră… Și tot nu îmi ajungeau informațiile. De cele mai multe ori întrebam ce mă pasiona, ce șotii făceam. Mama a reținut, după mine, puține detalii. Și o înțeleg perfect. Creierul nostru imperfect nu are cum să rețină toate câte se întâmplă în viața unui om, de la naștere, până la maturitate, când pleacă pe drumul lui. Am găsit caietul cu însemnări despre mine, completat de mama. L-am răsfoit de mii de ori, de parcă ar fi putut răsări de undeva amănunte noi.

Filă din „Letopisețul copilului”

La șase luni s-a așezat pe funduleț.

La 6 luni a mers de-a bușilea.

S-a ridicat la 7 luni.

Primul pas l-a făcut la 8 luni.

La zece luni a început să meargă.

Am mai aflat cum luam în greutate în primul an de viață, că îmi plăcea să citesc. Prin clasa întâi, am scris cu mâna mea că îmi place să scriu și să dansez. Pe semne, era important pentru mine. Acum, la maturitate, înțeleg că acesta este cel mai puțin valoros detaliu. De aceea, în ziua în care am aflat că sunt însărcinată, am cumpărat o agendă, în care scriu și astăzi cele mai emoționante, curioase sau dulci momente din viața Emmei. Și Mia are o agendă. Ce mai păstrez eu pentru fete? Să le luăm pe rând.

Agendele pentru copii.  Așa cum am mai zis, creierul uman este cam uituc. Îmi doresc însă că fetele noastre să știe totul despre creșterea lor și nu mă refer doar la dezvoltarea fizică. Le povestesc despre prima noastră întâlnire prin ultrasonografie, despre primele încercări de a merge de-a bușilea si insistența lor de a fi autonome, despre primul râset în hohote și pofta lor imensă de joacă, bucuria necondiționată. Dacă vreodată vor simți că s-au „rătăcit”, vor putea reveni mereu „acasă”, acolo unde sunt iubite din toată inima pentru ceea ce sunt ele, încă de când erau în burtică. Agendele reprezintă încă o formă de a le spune cât de mult le iubim. În agendă își vor găsi rădăcinile, punctul din care a pornit călătoria lor în lume. Vor afla cât de emoționați eram noi, părinții, atunci când am văzut testul de sarcină, cum le-am ales numele, ce am simțit atunci când ne-au spus mama și tata, cum am depășit perioada erupțiilor dentare, căzăturile zdravene, temerile de a cădea. În ele vor găsi absolut orice chițibuș drăgălaș, important sau pur și simplu interesant, legat de creșterea lor. În ziua în care voi simți că sunt pregătite să aibă grijă de agende, o să le dau. Astfel apropo, speram să contribuim la dezvoltarea unei calități – grija. Acolo au și bucățica din cordonul ombilical, care s-a desprins de buric. Ce zi emoționantă pentru mine! Am păstrat și stofa cu datele despre naștere, de la maternitate. Am si testul de sarcină, care mi-a prevestit nașterea celei de-a doua fetițe, firul de par din prima tunsoare a Emmei, cruciulița din lemn de la botez, fotografiile de la ultrasonografie, urma de picior și mânuța de la cinci luni ale Emmei. Urmează să facem amprente și pentru Mia.

Înregistrări audio. Deseori le fac mărturisiri, le spun ce simt pentru ele, că sunt o binecuvântare, le mulțumesc mult că au venit în viața noastră. Mă emoționează atâtea lucruri legate de ele! Nu am întotdeauna agendele la îndemână, iar fluxul de iubire în momentul mărturisirilor e atât de puternic. De aceea, m-am gândit să înregistrez tot ce îmi vine din suflet, spontan. Ele au și un cântec al lor, fiecare din ele, pe care îl cantam în timpul travaliului, imediat după naștere, oricând încercam să le consolez. Mămica mea îmi cântă, când eram eu mică, un cântec despre Herboveț – satul ei natal. Adoram cum îmi cânta cu vocea ei timidă, moale, caldă. Mereu o rog să îmi cânte chiar și astăzi, când am 31 de ani. Trebuie să o rog mult timp, pentru că se rușinează, zice că nu are voce și auz. Dar pentru mine e cea mai scumpă din câte există pe planeta, mă simt copil , în siguranță și dragoste atunci când mi-l cântă.Am înregistrat-o vreo 10 ani în urmă pe un telefon vechi. Telefonul s-a defectat, înregistrarea s-a pierdut.

Filmulețe de familie. O dată la trei luni editez toate materialele video adunate în telefon, go pro, pe aparatul foto. Am cumpărat un program de editare fooooarte ușor de folosit – Filmora. Costă 40 de dolari abonamentul anual, o găsiți online, instalarea durează câteva minute. Mamă, câte lacrimi vărs atunci când privesc filmulețele mai vechi. Când văd cat au crescut, cât s-au schimbat fetele….nu mă pot stăpâni, plâng până seacă toate lacrimile. Apoi îmi spun din nou: sunt o norocoasă.

Albumele Newborn. Am un album pentru fiecare copil, cu pozele făcute în timpul sarcinii și apoi după nașterea lor. Aici trebuie să le mulțumesc fotografilor Irina Spinei și Olga Scorpan.

Filmulețe cu evoluția sarcinii. Începând cu săptămâna a 22-a de sarcină, făceam câte o poză cu burtica. Apoi am adunat toate fotografiile într-un filmuleț. E minunat să urmărești cum burtica se face tot mai mare, ca la final, să apară în poză bebelușul nou-născut. În cazul celei de-a doua sarcini, țineam în mână un fruct. Astfel arătăm ce dimensiuni are fătul, am început cu o zmeură și am încheiat călătoria cu un pepene galben imens. La ședințele noastre pentru Mia au participat tata și surioara. Astfel vedem în fotografii și creșterea fetiței mai mari.

Cărți. Îmi place să citesc, încă de când aveam patru ani. Mamă nu știe de la cine am învățat, cum am învățat eu să citesc, mai ales de unde știam eu alfabetul rus, căci puteam citi și în rusă. Spune că am învățat singură cumva. În fine, aveam eu o carte cu povești, pe care din păcate nu o pot găsi. Conținea multe povesti din literatura universală. Cred că am citit-o de zeci de ori cap-coadă. Îmi plăcea anume ea și pentru textura foilor.

Am păstrat pentru copiii noștri cărțile mele din copilărie, scrise în chirilică, moștenite de la frații mai mari.

Apoi, am mai inițiat o tradiție. Cumpărăm neapărat o carte în orice țară străină vizitată. Prima carte a Emmei a fost una senzorială, cumpărată în Italia. Îi plăcea nespus de mult!

Așadar, asta e lista mea cu amintiri, stocate în diferite forme, purtătoare de emoții. Voi cum păstrați emoțiile?

Tags
Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close