CălătoriiOameni

Aici vii oaspete, pleci prieten. „Casa din luncă” – prima pensiune turistică din Moldova

Imaginați-vă că e dimineața și vă treziți la Pensiunea „Casa din Luncă” din satul Trebujeni, raionul Orhei. Prin geamul unei case vechi de 80 de ani, chiar în patul vostru, pătrund razele soarelui, care vă gâdilă pe creștet. Vă întindeți leneș, fără grabă, după care ieșiți pe prispa casei ca să admirați stâncile milenare de pe malul râului Răut. Nu trebuie să vă gândiți la ce să gătiți în această dimineață, gazdele deja aduc micul dejun – un platou cu brânzeturi de la gospodarii din sat, plăcinte coapte în cuptor și o cafea tare sau un ceai din ierburile culese de pe dealurile împădurite.

Cum prindeți puteri, urcați pe o bicicletă sau vă suiți într-o căruță trasă de cal, ca să explorați canionul sculptat de-a lungul a mii de ani, de apă și vânt. Seara, plăcut obosiți, veți reveni la pensiune, unde vă așteaptă o cină cu bucate tradiționale moldovenești. Nu o să vă puteți abține și o să mâncați de toate: sarmale, zeamă de casă, mămăligă, o tocăniță poate. Cu greu veți accepta că a sosit timpul să plecați acasă, dar foarte ușor și repede veți reveni la pensiune. Aici e inima Moldovei – caldă și primitoare, cu oameni dintr-o bucată, bucătărie aleasă, priveliști spectaculoase. Aici parcă nu există timp.

M-am cerut la plăcinte, într-una din zile, la pensiune. Aici altfel nu se poate. Dacă intri pe poartă, gazdele neapărat te invită la masă. Nimeni nu iese din curte flămând sau cu poftele neîmplinite. Am vorbit cu frații Adrian și Oxana Benzing, dar și cu mama lor, Ala Benzing, despre această pensiune înfloritoare, tot timpul vizitată de turiști, indiferent de anotimp.

Voi trei sunteți de nedespărțit, vă țineți mereu împreună. Pensiunea vă leagă, petreceți foarte mult timp aici. Adrian e ocupat cu cioplitul lemnului, cu fabricarea mobilei sau e pe șantier cu zidarii. Mama e la bucătărie sau cu turiștii, iar Oxana e ocupată cu business planurile și contabilitatea. Acestea ar fi, pe scurt, responsabilitățile voastre la pensiune. De ce o profesoară de geografie cu 35 de ani vechime în muncă, o contabilă și un economist cu mâini de tâmplar iscusit ar vrea să facă turism rural? Ce a servit ca imbold pentru a lansa această afacere de familie?

Oxana: A fost un proiect de suflet, o plăcere pentru părinți. Acum trei-patru ani, ne-am implicat eu și fratele meu. Atunci am decis să dezvoltăm proiectul, să devină cu adevărat și o afacere, altfel riscam să rezistăm încă vreo doi ani. Pensiunea noastră a început cu o casă, casa părintească a tatălui meu. Aveam două dormitoare, o cameră tradițional numită „casă mare”, unde primeam oaspeții, și o sufragerie. În 1990, ne-a fost inundată curtea. Casa, construită de părinți în anii ’80, a avut de suferit și necesita reparații. Atunci am decis să renovăm casa și să deschidem o pensiune pentru a primi oaspeți. Nu știam ce înseamnă asta. Eram primii.

Cum a început istoria pensiunii „Casa din Luncă”?

Oxana: Tatăl meu era agricultor, iar mama – profesoară de geografie. Tatăl meu, Mihai, era un om foarte ospitalier, oamenii îl iubeau și le plăcea compania lui. Mama îi întâmpina pe toți cu bucate gustoase. Deci turiștii ajungeau la noi și înainte să fondăm pensiunea. Veneau ca la o familie, în ospeție. Și atunci mama a decis că ar vrea să încerce să deschidă o pensiune aici, în Trebujeni, pe malul râului Răut, în Rezervația cultural-naturală Orheiul Vechi.

Ala: Eram partenerii potriviți, deoarece amplasarea e reușită: în Trebujeni, pe malul râului Răut, în Rezervația cultural-naturală Orheiul Vechi. Soțul meu, Mihai, a renunțat la agricultură, a vândut pământurile, iar eu, fiind profesoară de geografie, am socotit că locurile noastre îi vor cuceri pe turiști. Rezervația Orheiul Vechi interesează din punct de vedere istoric. Landșaftul Trebujeni e o comoară. Natura, stâncile acoperite de pădure, lunca râului, animalele și păsările îi ademenesc pe cei ce caută liniște și trasee pentru drumeții. Nu în zadar s-a făcut o cărare a păsărilor. Poți face birdwatching, adică poți urmări cu binoclul păsările: privighetoarea, cucul, vulturii, rândunelele. Tot în regiunea noastră puteți vedea veverițe, vulpi, mistreți. Chiar și lupul se ivește uneori pe aici.

Oxana: Anii 2016–2017 au venit cu o motivație nouă pentru noi. Am primit subvenții de la Agenția de Intervenție și Plăți în Agricultură, ceea ce ne-a permis să construim terasa pe care stăm noi acum. Apoi, un suport colosal a venit de la Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia și UK aid. Ajutorul financiar, dar și logistic din partea proiectului a devenit un punct de cotitură pentru noi. Ei ne-au spus: „Aveți un potențial enorm în Orheiul Vechi, dar se cer îmbunătățiri”. Și a urmat o listă: condițiile de cazare, extinderea zonei pentru servirea mesei, ni s-a sugerat să instalăm și un aparat de aer condiționat pentru confortul turistului. Persoanele de la bucătărie au fost instruite cum să facă mâncarea, despre cum se servește un vin. Proiectul de Competitivitate ne-a făcut conexiunea cu jurnaliștii străini care au venit să ne cunoască și au povestit despre pensiune. Susținerea financiară a constituit 26 de mii de dolari, dar la fel de importantă a fost susținerea morală. Pentru prima dată, o autoritate ne-a zis: „Bravo vouă! Sunteți buni, o să reușiți”.

Adică dacă ești isteț, muncitor și bați la ușile la care trebuie, este chip să faci și afacere din turismul rural în Moldova?

Oxana: Fără îndoială, cerere există. Ne-au vizitat turiști de pe toate cele cinci continente. Ne-au vizitat călători din America Latină, America de Nord, Europa, Asia și Australia. Cel mai des ne calcă pragul italienii, rușii, românii. În ultima vreme dau pe la noi chinezii și japonezii.

Ala: Noi lucrăm 24 de ore din 24, anul împrejur, e clar, la comanda turiștilor. Ni se cer mese și la ora unu noaptea. Dacă apar turiștii, de exemplu, în aeroport și ne sună ca să ne spună că ajung peste două ore în pensiune, noi îi primim. În 10–15 minute, cât turistul se plimbă pe teritoriu, noi punem totul pe masă.

Gazonul la care mă uit acum era o grădină…

Oxana: Da, cultivam cartofi, porumb, roșii, verdețuri. Așa a fost până anul trecut, când am renunțat la o mare parte din grădină. Noi nu reușeam să avem grijă de culturi, căci ele nu pot aștepta ziua în care vor fi mai puțini turiști, ca să le uzi. De aceea, am apelat la vecini. Peste patru-cinci case se cultivă, într-o seră mare, legume care ajung apoi la noi. Tot de la ei luăm lactatele.

Pentru ce fel de experiențe vine turistul la pensiune?

Oxana: Vine ca să guste bucate tradiționale, dar și să participe la prepararea lor. Îl invităm în bucătărie ca să învârtească sarmale, să coacă pâine. Iarna, turistul face focul în cuptor sau în sobă. Chiar ieri am avut un grup de români care au intrat în casă și au spus că le miroase a fum de lemn – un miros ce îi duce în copilărie. Pe lângă încălzirea autonomă, avem și „foc de suflet”, adică o sobă pe care nu o găsești în oraș, în hoteluri. Astfel, îi apropiem de spiritul satului. Tot la noi turistul se duce în beci ca să își ia murături din butoi, un borcan de compot sau vin în ulcior. Vara, poate chiar să lucreze în grădină, dacă are plăcerea, să culeagă el fructele și legumele sau, dacă e foarte harnic, poate chiar să prășească. Noi îi oferim această experiență.

Adrian, hai să te implicăm și pe tine în discuție. Am înțeles că ai mâini de aur și că nu ai învățat undeva meseria de lemnar. Înțeleg că nu din manuale ai învățat să fabrici manual mobilă, uși, lavoare din lemn, rame pentru oglinzi și multe altele.

Adrian: De mic îmi place să bat ținte. Am învățat din mers să prelucrez lemnul. Oxana, de regulă, este designerul, iar eu – tâmplarul care execută lucrarea. Cât despre pensiune, îmi aduce o mare satisfacție. În Trebujeni am crescut, am făcut școală, aici îmi sunt prietenii. Am avut ocazia să merg în Marea Britanie, am lucrat ca administrator al unui restaurant. Am putut vedea o afacere pe dinăuntru, lucru care mi-a permis să vin cu îmbunătățiri la pensiunea noastră.

Oxana: Se întâmplă să lucrăm împreună, la propriu, adaugă Oxana. De exemplu, cărămida din baie am pus-o noi într-o noapte, în doi. Dacă trebuie să instalăm sistemul de încălzire într-o casă, nu-i o problemă. Deja știm cum să o facem. Lucrăm în echipă și îl montăm. Noi asta am văzut în familie, că totul se face în echipă. Mămica și tăticul mereu făceau totul împreună.

Mai nou, aveți o casă bătrânească proaspăt restaurată. A cui a fost ideea de a o cumpăra când erați în plin proces de construcție a unei terase?

Oxana: Eu tot treceam pe lângă ea și o visam pensiune. Nu aveam bani să o cumpărăm. M-a salvat indemnizația pentru îngrijirea copilului. Eu am lucrat în calitate de contabil-șef, iar banii pe care i-am primit pentru concediul prenatal și postnatal i-am investit în această casă bătrânească. Am găsit-o într-o stare deplorabilă, căci are 80 de ani vechime. Inițial, acoperișul casei era acoperit cu oale. Din păcate, oalele s-au înlocuit cu ardezie. În interior, am păstrat chiar și bârnele așa cum erau. Am înlocuit ferestrele, dar au aceeași textură, tot din lemn sunt. Beciul cred că vreo 60 de ani vechime are. Acolo păstrăm conservele, vinul, compotul. Am inaugurat-o pe 13 decembrie și am avut deja mulți turiști care au rămas peste noapte.

Așadar, pensiunea „Casa din Luncă”, astăzi, înseamnă ospitalitate, bucătărie ca la bunica, dar și: o casă bătrânească veche de 80 de ani, șapte camere de cazare, foișoare și două încăperi pentru servirea mesei (pentru perioada rece a anului, o terasă acoperită, cu vedere spre stânci și un șemineu, iar din primăvară până toamna, oaspeții pot coborî la terasa acoperită cu stuf). Când te gândești că totul a început cu o singură casă, înțelegi că ați muncit, nu glumă.

Ala: E adevărat și ne bucurăm că nu suntem unica pensiune din sat. Avem noi, moldovenii, un proverb: „Cu o rândunică nu se face primăvară”. Iată că noi am demonstrat contrariul, am adus primăvara în sat. Am fost primii care au deschis o pensiune, iar acum, în Trebujeni, avem opt pensiuni și altele două urmează să se deschidă. La început, oamenii nu credeau că putem dezvolta turismul rural. Sătenii erau foarte sceptici.

Pensiunea cere destul de multe sacrificii. Cel mai important, după mine, este timpul. Timpul nu se cumpără, nici nu se vinde și nu poate fi recuperat. Nu sunteți mulți, dar oferiți servicii non-stop. Asta înseamnă că trebuie să vă aflați la pensiune tot timpul. Cum rămâne cu familia, pasiunile personale, vacanțele, călătoriile?

Oxana: Suntem aici și ne facem munca zâmbind datorită turiștilor. Ei ne dau putere și ne motivează. Apoi, eu personal mă consider patriotă, nu mă scoți din țara asta cu una, cu două, de aceea îmi place gândul că facem ceva ce le-aduce beneficii mai multor oameni de la noi. Încerc să îmi influențez și prietenii din sat, îi încurajez să dezvolte diverse proiecte acasă. Prietenii mei din copilărie, cu mici excepții, sunt aici în sat. Nu au părăsit localitatea. Vrem să facem ceva bun la noi în țară. Într-o pensiune este important fiecare om, nimeni nu e ușor de înlocuit, iar turiștii revin inclusiv pentru comunicarea cu noi.

Ala: Dar anume turiștii ne dau energia și bucuria de a continua. Acum câteva zile, am cazat 20 de turiști francezi. Toți 20 au rămas mulțumiți. Fiecare dintre ei ne-a cuprins. O bucătăreasă a exclamat: „Ia uite! Au venit oaspeți, au plecat prieteni”. Știți, această pensiune e plămădită, întâi de toate, din dragoste. Turiștii nu o să îmi dea voie să mint; nu facem comerț aici. Vrem să dăruim emoții pozitive, așa cum ni le dăruiesc cei ce aleg să rămână la noi. Apoi, pensiunea „Casa din Luncă” este simbolul familiei. Asta e valoarea în care credem.

Iar acest lucru se simte pe deplin. Oaspeții își încredințează cele mai importante evenimente din viață: cereri în căsătorie, nunți, cumetrii, aniversări. Tot la pensiunea „Casa din Luncă” ajung fără o ocazie specială: ca să se odihnească, ca să înlocuiască zgomotul orașului, aglomerația, claxoanele, nervozitatea ce plutește în aer alături de praf, cu mirosul de iarbă proaspăt tunsă, trilul de privighetoare, aerul curat și apa de izvor.

*Am realizat acest articol pentru revista „Altitude”, pe care o găsiți la bordul aeronavelor „Air Moldova”.

 

 

 

 

 

 

 

Tags
Show More

Related Articles

2 Comments

    1. Îți mulțumesc, Daniela, și mie îmi place. Unii oameni trăiesc atât de simplu, încât nici nu poți intui ce istorii poartă în spate sau în suflet și e frumos când îți reușește să le dezlegi, să ajungi la ele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close