Despre copiiOameni

Bunica mea mi-a zis: „Ești proastă ca probka”

Patru cuvinte. M-au urmărit peste 20 de ani. Mi le-am reconfirmat, nu o dată, în diverse situații: când mama mă întreba ce note luau colegii mei la același test, când nu îmi ieșea ceva bine, când nu pricepeam nicio boabă din materia la geometrie sau algebră. Niciodată nu m-am considerat și nu mă consider deșteaptă. Niciodată nu m-am considerat specială sau o ființă valoroasă, mai ales pentru comunitate. Am renunțat la o relație cu un băiat chipeș tare, pentru că îmi spunea în fiecare zi că mă adoră și eu nu îl credeam. Eu doar sunt o fată ca oricare alta, îmi desena mintea. Îmi era incomod în preajma oamenilor care vin din familii înstărite, mai ales după ce un coleg a râs de mine, că purtam blugi pentru băieți. Da, erau ai fratelui meu. Purtam, deseori, hainele fraților mei mai mari. În schimb, acceptam relații toxice, destul de ușor, căci inconștient, le consideram corespunzătoare statutului meu de fată obișnuită, nici tare deșteaptă, nici tare frumușică. O colegă de-a mea a avut grijă să mai adaug un complex la toate câte aveam: mărimea 40 la picior. Toată viața mea mi-era rușine că nu port mărime de Cenușăreasă. În fine, să revenim la „probkă” ( în traducere din rusă, înseamnă „dop”, deci ceva fără mare valoare, care astupă goluri). Ce facem noi cu dopurile, de obicei? Corect, le aruncăm la gunoi.

Niciodată nu am considerat că fac lucrurile suficient de bine, de aici și stăruința mea să fac totul perfect. În capul meu, sper că, într-o zi, voi fi suficient de bună măcar la ceva.

Mărturisirea despre ce mi-a spus bunica atunci când aveam vreo 8-9 ani, pentru ceva ce nu mai țin minte, am făcut-o înecându-mă în lacrimi, în fața a vreo 40 de ochi. Nu credeam că aș putea face destăinuiri atât de intime în fața cuiva. Doar soțul meu este confidentul meu. El știe ce nu îmi pot ierta, ce complexe am, deci toate slăbiciunile mele, pe care cu tot dinadinsul încerc să le maschez cat mai bine în fața oamenilor.

Nu am dus vaca la ora care trebuia, la adăpat sau acasă, bidonul pentru lapte nu l-am luat nu știu de unde. Nu mai țin minte care era treaba pentru care am „meritat” să fiu numită proastă. Dar țin minte acele patru cuvinte, felul în care bunica le-a rostit, ce am simțit și ce a urmat.

Marius Spiridon a scos experiența asta din mine și m-a făcut să o pun pe tavă, în fața unui public relativ mare.

Dar povestea mea e o nimica toată pe lângă poveștile altor oameni, adunați într-o sală mică din sectorul Buiucani, în care aveai senzația că noi toți suntem un ceainic pe foc, gata să șuiere de durere și să scoată aburi fierbinți, din suferință, prin toți porii.

O tânără a mărturisit că nu s-a simțit iubită de propriul tată mai bine de 15 ani. Nu îl putea ierta pentru că a „rebutat-o”. Ea spune că nici în relațiile pe care le construiește cu bărbații nu se simte iubită. Nu știe cum e. După un exercițiu propus de Marius Spiridon, fata și-a sunat tatăl, aflat astăzi peste hotare, ca să îi spună că are nevoie să audă de la el: „Te iubesc. Iartă-mă”. Prima întrebare, la celălalt capăt al firului, a fost: „Ai băut?” Când bărbatul a înțeles ca este cu adevărat important pentru fiica sa să audă acele cuvinte, că nu e o glumă, i-a răspuns „Te iubesc. O să mai vorbim când vin acasă . O să mă gândesc la asta.”

O altă tânără a recunoscut că își inhibă de mulți ani feminitatea, ascunzându-se după cămăși încheiate până la ultimul nasture, deoarece mama i-a spus pe când era adolescentă: „Dacă rămâi cumva însărcinată, tatăl tău mă dă pe mine și pe tine, afară din casă”. De atunci, explică ea, are grijă să nu se îmbrace indecent, ajungând la extreme. Hainele sobre, care amintesc de o bibliotecară plictisită de toate, este o consecință lipsită de importanță, pe lângă ceea ce a dedus Marius Spiridon. Această femeie nu poate avea copii, pentru că și-a setat programul încă în adolescență. Nu trebuie să rămână, sub nicio formă, însărcinată. Mesajul a ajuns la organism, care o ajută și astăzi să își atingă scopul. Starea glandei tiroide s-a înrăutățit simțitor, ea vrea să nască un copil, dar nu poate . Nu îi reușește să conceapă și suferă enorm .

Acum, știu că vreți să vă spun cine este acest Marius Spiridon, care dezgolește și tămăduiește fără osteneală. O să vă răspund.

Nu știu cine este el.

Nu am un titlu, o denumire de profesie.

Nici nu sunt sigură că am încredere în el.

Nu aveam certitudinea că nu s-a apucat de traininguri pentru că e „trendy”, pentru că sunt „bani ușori” sau pentru că au priză. Astăzi, există o mulțime de bancuri despre „life coaches” și despre cei ce îi urmează.

Mi s-a părut cumva mult prea orgolios, mult prea arogant, la început.

Dar cele 2 ore petrecute în compania lui, vorbind despre ceea ce este important pentru mine, m-au făcut să îmi doresc să îl revăd și pe 31 mai, când va veni la Chișinău cu un training de 3 zile, semnat „Trăiește viața în termenii tăi”. Tehnicile folosite de el m-au făcut să răsuflu ușurată, chiar dacă am retrăit experiențele care m-au durut mult și mocneau undeva în suflet, ținându-mă pe loc, ba chiar făcându-mă să stagnez sau să degradez la diferite etape din viața mea. Am abandonat câteva din bagajele, pe care știam că nu vreau să le mai car după mine prin viață și astăzi, acum, când scriu toate astea, mă simt excelent! În plus, mi-a și pus câteva vertebre la loc, după ce a observat că nu mă simt prea bine. I-am zis că mă doare foarte tare capul. „C2 și c3 sunt deplasate, bla,bla..”, a menționat el niște litere și cifre, m-a întrebat dacă vreau să le ajusteze. Cu neîncredere am zis „da”. A fost dureros, dar eficient. Mi-a răsucit gâtul, am simțit cum vertebrele se mișcă din loc și mă bucur că au rămas cu mine. Durerea din acea porțiune s-a evaporat.  Deci nu știu cine e Marius Spiridon. Se pricepe excelent la psihologie, căci citește oamenii cu dibăcie. Uneori, am senzația,  atunci când face eye-contact, că citește și gândurile. El spunea următorul cuvânt din propoziția mea din cap, de parcă ar avea un prompter cu gândurile mele . După faza cu vertebrele, mă gândesc eu, probka de mine (râd), că știe un pic și din anatomie. Când l-am întrebat pe ce își bazează argumentele din timpul training-ului, mi-a spus că a studiat ontologie – știința felurilor de a fi, o disciplină care nu figurează pe curriculumul universitar.

Citește și: http://apostrof.md/veniturile-cosmetologului-cristina-gliga-s-au-dublat-in-cateva-luni-care-este-secretul/

Ne-a povestit nouă, tuturor, că vine dintr-o familie pe jumătate originară din Galați, pe jumătate – din Bălți. La 22 de ani decide să pună punct vieții mediocre și își încearcă norocul în SUA. Îi salvează viața unui indian din tribul Navajo, iar în semn de recunoștință, i se propune să fie „adoptat”. A petrecut 10 ani în acel trib și a dobândit metode moștenite de la strămoși, de dezvoltare a puterii personale. Potrivit lui, omul este puternic atunci când își construiește viața pe trei piloni: responsabilitate, autenticitate și integritate.

Greșiți dacă vă gândiți că Marius Spiridon ajută oamenii să găsească un vinovat pentru toate deciziile proaste luate de-a lungul vieții. Bunica mea nu e de vină pentru relațiile mele nocive sau greșelile mele. DAR. A fost important să înțeleg în ce moment al vieții mintea mea a început să deseneze scenarii după care îmi construiam destinul, distrugător și nesănătos, căci la vorbele bunicii, am adunat oameni și cuvinte care îmi făceau la fel de mult rău. Marius vrea să ne luăm viața în mâini, să vedem rahatul din trecutul nostru, să îl întoarcem pe toate părțile, să îl mirosim bine, să îl acceptăm și să îl ștergem. Trecutul nu există.

„Mintea ce face? Spune că acum e o problemă, ca și cum  poveștile din trecut ar fi prezente acum. Nu am nevoie să stau cu omul 100 de ani ca să se înțeleg ce se întâmplă. În momentul în care sunt conectat cu intuiția mea, omul e în spațiul meu vizual, îmi dă acces la ceea ce are pe suflet și la lucrurile la care trebuie să lucrez. Ca să ajung aici a trebuit să pun la punct propriile mele dureri minciuni, abureli. Am luat la rând fiecare om din viața mea și am închis orice înșelătorie, manipulare, minciună, orice truc. Am dat telefon lui unchiul meu Radu și i-am spus că l-am furat, i-am dat telefon mamei și i-am spus că m-am uitat pe gaura cheii când făcea baie, atunci când aveam 5-6 ani, am vorbit cu sora mea și i-am spus că o uram pentru că ea primea toată atenția, am vorbit cu fostele și cu persoanele cu care le înșelăm pe fostele. 287 de persoane. E un număr mare când începi, dar cu fiecare povară pe care o lași de pe umeri, începi să ai spor, devii eficient, mai drept și mai capabil, abundenta devine naturală. Nu mai trebuie să demonstrezi ceva”, mi-a povestit Marius.

Fiecare vorbă de a noastră, fiecare gând face organismul sa reacționeze .

„Dacă eu gândesc că sunt nefericit, automat glanda pineală va micșora secreția de seretonină și melatonină, automat suprarenalii vor ridica producția de adrenalină, automat oxitocina va scădea. Gândurile sunt alineate cu secrețiile hormonale și cu postura noastră. Omul îndoit de spinare nu e așa pentru că îl sufla vântul, ci pentru că e vânt în sufletul său. E așa, pentru că se simte vinovat, rușinat în sufletul lui.”

Nu ajungem la întîmplare să fim bolnavi sau săraci.

„Oamenii fac ceva activ, pornind de la educația lor, de la religia, mentalitatea sau școlile prin care au trecut, care îi lasă fără putere interioară. Cum? Prin compromisuri, prin minciuni, lipsa de integritate, infidelitate, furturi. Oamenii au obiceiuri care le macină energia. Ne trezim tot mai obosiți, deconectați, fără energie. Îi ajut cu aceste cursuri să se scuture, să redevină lucizi în legătură cu ceea ce au de făcut. Nu le spun ce să facă. Ei descoperă asta.”

Sunt trainingurile lui Marius o afacere? Fără îndoială, îi aduc un venit, dar nu banii sunt ținta lui, îmi spune el.

Ceea ce e autentic nu are nevoie de marketing. Eu investesc zero lei în marketing. Eu nu cheltui bani pe asta. Oamenii care s-au vindecat, și-au regăsit la nivel emoțional familia, nu pot să tacă din gură. Primul job l-am avut la vârsta de 7 ani, după moartea tatălui.  Am lucrat la livadă, vie, solariu. Sunt antreprenor de când mă știu. Lucrul ăsta nu există în manualele din nicio școala. Este un interes să nu se învețe cum să fii independent și liber. Ceea ce am dobândit, e prin experiență. Am lucrat la best buy. Spălam pe jos și măturăm  în 1999, iar 10 ani mai târziu, eram manager de teritoriu în 3 state. Am dezvoltat un serviciu de oameni hibrizi, care sunt și în IT și vânzări, care gândesc creativ, dar și logic. Când am fost acolo s-au pus bazele acestui concept. M-au ajutat să ating succesul cunoștințele dobândite alături de.indienii din tribul Navajo.

La final, l-am întrebat: „Crezi în Dumnezeu?”.

„Da, altfel nu aș fi fost aici”, mi-a răspuns el.

Vreau să vă mai spun că banii acumulați din vânzările de bilete la trainingurile „Trăiește-ți viața în termenii tăi” se investesc în ONG-ul fondat de Marius Spiridon, „Suflete libere”. Organizația are grijă de copiii săraci, din orfelinate și cu nevoi speciale. Dacă vă interesează tot ce am povestit mai devreme, urmăriți pagina Createrra și, de ce nu, dacă acceptă, cereți prietenie cu Marius Spiridon pe Facebook.

 

Tags
Show More

Related Articles

5 Comments

  1. Ea se contrazice enorm… undeva scrie ca nusi lauda fetele si ca doar mama sau bunica o face. Acuma vorbeste despre complexele din copilarie… Pai draga deasta cresc oamenii frustrati in viata ca nu au fost laudati si sustinuti in copularie!… Invidie si rautate o sa aiba destula in viata, daca cei mai apropiati nu te vor valora, altii nu o vor face din inima! Lasa resentimentele si traiaste viata frumos si din suflet… vezi ca fetele tale peste ani sa nu scrie ca mama lea fost o frustrata care niciodata nu lea zis nici „bravo” sau nici macar cas „propka”

    1. Stimată Mariana, o să vă mărturisesc ceva. Mă întristez atunci când oamenii sunt superficiali și nu intră în esenta lucrurilor, mai ales dacă decid să critice.
      Am zis în acel articol pe care, din câte înțeleg, nu l-ați citit până la capăt, că nu vreau să îi fac dependenți de bravo, deci de aprobarea mea. Îmi doresc să facă ceea ce simt, pentru ei înșiși, nu pentru mine sau pentru altcineva. Vin cu explicații, în speranta că ar putea inspira. Le încurajez pe fete in mii de feluri, cu descrieri precise de apreciere. Ex: cat de puternică ești, cat de repede urci, e minunat! Te descurci de minune, ai nevoie de ajutorul meu? Mi-au plăcut enorm culorile pe care le-ai folosit în desen. În curând îți va reuși să te îmbraci singura! Ești atât de aproape, mă bucur nespus de mult.
      Au zâmbetul, îmbrățișările, salturi de bucurie atunci când încheie ce și-au propus. Cuvântul „bravo” este despre nimic, în plus îi face dependenti de el, de laude deșarte. Vă povestesc o situație observată pe terenul de joacă. Băiatul îi strigă mamei. Mamă, dacă mă duc pe topogan, o să îmi spui bravo? Ea îi zice: da, da, o să spun. Băiatul aleargă spre topogan.
      Vă propun, dacă aveți copii, să creștem adulți independenți, siguri pe sine și pe ceea ce fac, oameni care nu au nevoie de laude ca să își urmeze visele, iar noi să îi încurajăm în toate formele. Să le vorbim cat de mult le apreciem eforturile, munca, puterea lăuntrică. Bravo e suficient pentru un cățel , ca să îndeplinească toate trucurile dictate de stăpân.
      Vă recomand să revedeți articolul sau, și mai bine, să citiți cărțile despre care am vorbit în material, scrise de specialiști, de oamenii care au studiat ani la rând psihologia copiilor și îi ghidează pe părinți, astfel încât aceștia să crească oameni maturi, în adevăratul sens al cuvântului.
      Vă invit să urmăriți http://www.apostrof.md, o să cunoașteți mulți oameni excepționali. Vă mulțumesc!

        1. Salut! Recomand următoarele cărți:
          1. Nu există copii răi de Janet Lansbury
          2. The Danish Way of Parenting (nu cred ca există o traducere, o am în engleza)
          3. Анна Быкова: Самостоятельный ребенок, или Как стать „ленивой мамой” (găsiți această carte la Librarius)
          4. Mai recomand Parenting Conștient. E tare motivațional, relaxant..uneori, când sunt prinsă în masina, așteptând să se trezească fetele, așa cum e acum, îmi pun o întrebare. Spre ex .ce ar trebui să schimb acum în relația cu ele? Și deschid, la întâmplare cartea, deci ajung la o pagină aleasă aleatoriu…mereu îmi nimerește un sfat util, extrem de potrivit.Nu o să uit niciodată un sfat care mi-a venit când cea mică avea vreo 3 luni. Eram stoarsa. Sleită de puteri. Între fetele noastre sunt 11 luni diferență. Și în carte am dat peste sugestia: nu incerca sa construiești scenarii cum va fi, știi deja că poate fi greu, nu îți seta un program. Ia lcururile cum sunt și accepta-le, ia cel mai bun din toată experiența. Și de atunci, nu mă mai străduiesc să mă.rup în 10 sa fac totul ACUm, în secunda asta. Uneori îmi permit să zic, fetelor, am nevoie de o pauză, să îmi limpezesc mintea, am nevoie de un dus. Mia, pentru că are cinci luni merge cu mine oricum ))) Emma, de 1,4 , dacă vrea. Și gata. Ce ușurare. Copiii înțeleg perfect ce le spui atunci când îi tratezi cu respect, spui sincer ce simți, ești corect și tot așa.

          Vă mulțumesc pentru întrebare. O să fac, într-o zi, o listă cu toate cărțile care mă ajută să cresc si ca om, și ca părinte.

  2. Felicitatri Anna. Intr-adevar, noi suntem singurii care putem decide cum vom evolua. Am auzit multe de Marius Spiridon, si stiu ca miine dimineata (14 Aprilie 2019), va da un training in Valenii de munte iar persoane apropriate mie vor participa. I-ti urez succes in continuare in publicarea articolelor tale.

Lasă un răspuns la Mariana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close