Despre copiiOameni

Cum patru cai îți pot schimba viața la 180 de grade

De regulă, întrebarea din titlu ar trebui să sune în felul următor: „Cum s-a schimbat viața ta după apariția copilului?” Așa se face că Valeriu, la vârsta de 30 de ani, a devenit „tată” de cai, pe care îi cheamă Wise, Casper, Agny și Yuki. Tânărul i-a adoptat ca să le salveze viața. Altfel, căluții ar fi ajuns la abator, la fel ca alți 8 cai cu care aceștia împărțeau un grajd, la o fermă ZOO din Orhei. Vinificator de meserie, orășean get-beget, Valeriu habar nu avea cum trebuie să aibă grijă de cai, nici bani pentru întreținerea lor nu avea. Tot de ce dispunea, acum un an, cam pe vremea asta, era atașamentul față de patru căluți și dorința lui sinceră de a le oferi un trai bun. A schimbat multe în viața sa, în primul rând - apartamentul din Chișinău, pe un pat într-un dormitor comun, în casa Eco Village, din satul Râșcova, raionul Criuleni. I-am vizitat pe toți cinci, într-o zi geroasă.

Am văzut de departe căluții, pe imaș. Erau priponiți, iar asta mi s-a părut ciudat, cunoscându-ți un pic filosofia despre viață, despre libertate, dar și proiectele legate de cei patru cai, pe care i-ai luat de la o fermă de agrement. De ce nu zburdă liberi, mai ales în acest spațiu „idilic” – așa cum pare Eco Village, la prima vedere?

În Moldova nu putem avea căluți sălbatici, din mai multe motive. Nu avem arealuri potrivite. Apoi, caii sunt animale care mănâncă mai tot ce văd. Așa cum avem lanuri de porumb, de grâu, lucernă, ar putea mânca ceva ce nu le priește. În plus, există oameni care nu neapărat sunt familiarizați cu animalele sălbatice. Cineva i-ar putea prinde și le-ar putea face rău. Dar, intenționăm să amenajăm pajiști îngrădite, așa cum se practică în Vest. Pentru un cal, libertatea înseamnă viață.

Ce s-a întâmplat timp de un an în familia ta și a căluților?

Ajutați de săteni, construim grajdul, care va fi gata la primăvară. Mai avem de lucrat asupra etajului doi, unde vom caza voluntarii și oaspeții dornici să interacționeze cu natura și căluții. Mai avem de amenajat arena, am găsit un hambar în care altădată se prelucra tutunul. Astăzi noi acolo depozităm baloții de paie. În arenă vom organiza lecții pentru cei ce au în proprietate cai, dar și pentru cei care vor să experimenteze. Promovăm echitația naturală și cred că le-ar fi de folos lecțiile noastre oamenilor care încă își mai bat caii pentru a obține „ascultarea”. Noi ne dorim echitație fără bici și fără frică.  Pentru noi funia nu e un mijloc de a ține calul legat, nu o să îl tragem nicăieri împotriva voinței lui. Funia e un gard de siguranță și o unealtă de comunicare. În Moldova, însă, din păcate, animalele sunt maltratate de către stăpânii lor. Aceștia aplică violența, fie din frică, fie din dorința de a le domina. Asta este o relație care nu duce prea departe. Am avut o voluntară din Germania, care aplică metode blânde de comunicare cu caii, preluate din cavalerie. De la ea am învățat să mă înțeleg cu cei 4 căluți, salvați de abator. Am stabilit o relație de cooperare, de colaborare și de respect reciproc. De când suntem aici, nimeni nu i-a bătut, deci au recăpătat încrederea în oameni. Wise, de exemplu, era considerat nebun la ferma de agrement. Se automaltrata. De fiecare dată când era în hățuri, își dădea singur lovitori, se arunca în gard. Stăpânii însă așa și nu au înțeles că în acest mod, calul își exterioriza durerea din interior. În general, caii exteriorizează tot ce simt – prin urechi, respirație, ochi și felul în care își „plimbă” coada. Pe de altă parte, caii ne citesc pe noi, oamenii, foarte bine. Știu ce bătăi de inimă avem atunci când ne apropiem, astfel fiindu-le clar dacă suntem agitați, dacă ne este frică. Unii oameni vin și le întind din prima morcovul sau mărul, probabil crezând că astfel îi vor cuceri. Calul însă decide dacă va comunica sau nu cu un om, după alte criterii.

Scuză-mă că te întrerup, dar văd că registrul tău de cunoștințe legate de cai s-a extins esențial. Ai făcut lecții de „parenting”? Cine ți-a fost mentor în asimilarea metodelor de „educare” a cailor, cu blândețe?

Ai menționat bine, când apare în viața ta un cal, e ca și cum ai deveni părinte. Nimeni nu te pregătește pentru asta, dar există un al șaselea simț și intenții bune. Vrei să oferi sprijin și confort, așa că te documentezi.  Și apoi, primești o reacție de răspuns de la animale. La început, alături de mine era Cristina Jacot, care practică hipismul de mică. Împreună cu ea, am preluat caii, am început campania de colectare a mijloacelor bănești pentru întreținerea lor. La un moment dat, însă, a trebuit să se ocupe de studii, așa că am rămas eu și echipa Eco Village cu ei. Am învățat foarte multe de la voluntarii cu experiență în îngrijirea cailor, zile la rând vorbeam doar despre asta, am încercat să absorb fiecare detaliu. Am aflat, de exemplu, că potcovirea cailor le face rău. Copitele sunt ca o a doua inimă a cailor, se desfac atunci când calul pășește, astfel fiind descărcată presiunea ce se pune pe inimă. Odată potcovite, acest proces se îngreunează, inima e foarte solicitată, prin urmare, calul se poate îmbolnăvi.

Valeriu, cum ai aflat despre existența acestor cai?

Un an în urmă, eu activam în cadrul Proiectului de competitivitate USAID, pe segmentul turism rural, ajutam antreprenorii să își dezvolte afacerile. Am stat ceva timp la o pensiune din localitatea în care se afla ferma ZOO.

Îmi poți spune unde anume?

Nu vreau să dau denumiri sau nume. Nu ajută la nimic. Nu vreau să sune că învinuiesc pe cineva de ceva. Această situație însă m-a inspirat să cercetez domeniul și să îmi doresc să contribui la schimbări. Din păcate, maltratarea animalelor este o problemă în toată țara, iar mulți oameni nici nu realizează ce fac. Ceea ce s-a întâmplat la acea fermă, se întâmplă foarte des și în alte părți. Proprietarii fermei se ocupau cu turismul, aveau intenții bune, își doreau încă o activitate interesantă în sat – turiștii să admire animalele, să interacționeze cu ele. Acestea însă au început să se înmulțească. Nu existau angajați care să știe cum să aibă grijă de ele. Apoi mai este și problema costurilor. E scumpă întreținerea cailor. În condițiile în care turismul rural se află la fază de dezvoltare embrionară, fermele ZOO nu sunt o afacere profitabilă. Caii, înmulțindu-se la 12 capete, au devenit o povară, iar stăpânii au decis să îi dea la carne. Am reușit să îi salvăm pe cei 4. Alții 8 au fost, din păcate, sacrificați. Dar astăzi, pe toate gardurile și pe toți stâlpii din sat vezi anunțuri: „Căutăm cai, vaci pentru carne”, deoarece oamenii din sate renunță la cai, la vaci, la boi. Astăzi e mai ușor să faci agricultură cu un motocultor. Eu și Cristina Jacot nu suntem eroii care au salvat 4 cai de abator, așa cum ne-au prezentat mulți jurnaliști în reportajele lor, cărora, fără îndoială, le suntem recunoscători pentru susținere. Nu putem fi numiți eroi, atunci când anual sunt sacrificate mii de alte animale.

Putem spune că renunțarea la animale în favoarea utilajelor agricole a devenit un fenomen obișnuit pentru Moldova?

Se întâmplă tot timpul, nu avem un refugiu pentru cai, nu avem îngrijire specializată. De exemplu, dacă și-a frânt copita, pentru un cal din Moldova această fractură înseamnă moarte. Nu există o clinică pentru cai sau medici veterinari profesioniști. Caii sunt unelte de lucru sau de sport și doar atât. Câți cai ies la pensie în Moldova? Eu cunosc unu sau doi și mi se pare dramatic ceea ce se întâmplă după ce ei „ies din uz”. Degeaba arătăm cu degetul spre cineva, îi învinuim de una sau de alta. Mai eficient este să le oferim alternative.

Deci vrei să oferi consultanță în disciplinarea cu blândețe a cailor?

Acesta este scopul nostru – să împărtășim ceea ce știm. Nu avem specialiști în Moldova, o să ne bazăm pe experții din afară. Ne mai dorim să organizăm tabere pentru copii. Astăzi avem o generație care crede că tomatele cresc în magazine. Aici vor putea interacționa cu pădurea și caii, îi vor vedea în libertate, nu în centre de hipism.

Iar astăzi pot fi vizitați căluții?

Da. E suficient să sunați sau să lăsați un mesaj pe pagina de Facebook Horse Sanctuary Riscova. În curând, vom avea un program fix, atunci când infrastructura va fi gata. Astăzi căutăm activ un patron care să achite integral sau parțial întreținerea unui cal. Unii vor terapie, alții vor să aibă posibilitatea să îl viziteze împreună cu copiii lor, în scop educativ. Mai sunt oameni care vor călărie fără șa. Ne dorim să includem comunitatea în îngrijirea lor, căci toți au de câștigat.

Aveți un patron, în prezent?

Avem doi potențiali patroni. Dar vreau să mai adaug ceva. Căluții le pot oferi angajatorilor un instrument minunat de teambuilding. Pot veni aici cu echipa lor, ca să se cunoască mai bine, ca să se relaxeze. Netezirea cailor are efect terapeutic foarte puternic, pe bune. Ei sunt ca o oglindă pentru oameni, care le reflectă, de exemplu, fricile. Am avut nenumărate situații când vizitatorii își depășeau unele frici, nu neapărat legate de cai. În mediul urban nu avem spații pentru autocunoaștere, iar cel mai bine ajungi să te cunoși pe tine însuți în natură. În sânul naturii ai liniștea și mediul pentru a te conecta cu tine însuți, iar caii îi mai ajută pe oameni să înțeleagă spiritul de echipă și de liderism. De exemplu, îl rugăm pe om să îl ducă pe cal din punctul A în punctul B. E interesant să urmărești cum unii încearcă să îl convingă cu forța, alții cu strigăte, cei mai curajoși – îl împing din urmă. Dar ce fac liderii sau oamenii cu spirit de lider? Îi arată traseul, se deplasează chiar ei din punctul A în B, iar calul îi urmează. Așadar, caii ne învață multe.

Valeriu, cine te ajută să construiești grajdul, să amenajezi arena? Unde ai găsit banii de care ai avut nevoie?

Un mare ajutor a venit din partea Eco Village, mai exact din partea organizației Eco Visio, mai ales la început.

Ei v-au găsit sau tu pe ei?

A fost ca o relație de prietenie. Într-un moment de criză, am apelat eu la ei. Am zis: „Sunt eu… și patru căluți. Ne primiți la voi?” Ne-au acceptat cu o condiție – că trebuie să fie, pe loc, un om care să aibă grijă de cai. EcoVisio ne-a ajutat mult financiar, apoi am adunat niște bănuți prin platforma de crowdfunding Globalgiving și mulți alți oameni ne-au oferit donația, personal. Apoi, toți banii pe care îi câștig în timpul expedițiilor, ghidând oamenii prin munți, îi investesc aici. Mai fac niște bănuți din modeling și, la fel, îi aduc aici, la căluți. Oamenii din sat ne-au ajutat să construim grajdul, având experiență cu edificarea clădirii Eco Village.

Tu, orășean din talpă, tânăr pasionat de călătorii, în vârstă de doar 31 de ani, te-ai mutat la țară. Nu te plictisești aici?

Deloc. Am înțeles că cel mai bine mă simt în sălbăticie încă prin 2008, când am mers cu Work and Travel în Alaska. Acolo am făcut primele drumeții și am simțit o putere extraordinară, o inspirație nemărginită atunci când am realizat că doar cu un sac de dormit, cu un cort și cu o mică butelie de gaz, pot trăi zile întregi în mijlocul pădurii. Pentru mine, astăzi, scopul primordial este să conectez oamenii cu natura. Cum? O cale sunt expedițiile. Un proiect drag sufletului meu a fost „Exploratorii pădurii”. Am petrecut o noapte cu mai mulți copii în Codrii din Râșcova. În drum spre casă, gura nu le-a mai tăcut. Erau atât de entuziasmați, vorbeau întruna despre expediție, mă întrebau când putem repeta experiența și unde pot găsi saci de dormit. Îmi place foarte mult să clădesc trasee. În Moldova, avem câteva păduri neexplorate, pentru că ajungi la margine și nu știi încotro să o apuci. Au existat marcaje, dar s-au șters în timp. Pădurile noastre sunt pline de cărări, deci nu trebuie să investești prea mult în infrastructură, așa cum ar fi necesar într-o pădure din Georgia de exemplu. În satul Râșcova, am marcat două trasee, unul de 5 km, altul – de 5,6 km. Unul pornește din centrul satului, pe lângă grădiniță și e marcat cu galben. Al doilea începe în spatele casei Eco Village și e marcat cu albastru. Prin urmare, nu mai trebuie să meargă un ghid cu cei ce fac drumeții. Omul poate vedea intrarea în pădure, traseul, se ține de marcaje și descoperă singur natura locului. Dacă urmezi linia albastră din Râșcova, vei descoperi lacul roșu, apoi un canion în care cresc 11 plopi uriași. Mai este un punct de belvedere spre satul Ivancea, cu o salcie bătrână care are un trunchi foarte lat. Nu îl cuprinzi nici cu doi oameni, iar pe el cresc ciuperci frumoase. Mai este o fântână, pentru care am făcut vreo 300-400 km prin pădure ca să o găsesc. Pe linia galbenă se găsește un loc de popas perfect – o poieniță cu o masă din lemn masiv, pentru vreo 20 persoane. Ultima destinație, pe traseu, este lacul din Ivancea.

Dar aici, la Eco Village, poți rămâne astăzi peste noapte? Vin turiștii să se odihnească, să interacționeze cu cei 4 căluți?

Noi lucrăm asupra acestui aspect. În prezent, oaspeții noștri sunt participanții seminarelor pe care le organizează EcoVisio. Ne gândim să găzduim și turiști, dar vrem să facem turism educativ. Să explic. Fiecare vizită pune presiune de ordin ecologic asupra comunității. Oaspeții folosesc apă, lasă gunoi și apă uzată. Cu cât numărul vizitatorilor e mai mare, urma pe care o lasă devine mai vizibilă. Și atunci, ne dorim să împărtășim bune practici, pe care vizitatorii noștri le-ar putea implementa acasă. Vrem să îi implicăm în activitățile noastre de rutină, să ne ajute cu lucrul în grădină, să culegem împreună roada, să deshidratăm fructele, să gătim bucate vegetariene, în fine, orice. Pentru noi e important ca orice activitate să nu îi dăuneze mediului, ci dimpotrivă, să îi facă bine.

Casa în care stai acum la Eco Village arată neobișnuit și nu mă refer doar la design. Aveți iarbă pe acoperiș. De ce?

Servește drept aer condiționat pe timp de vară. Hai să îți arăt mai multe. Clădirea are multe sisteme de eficientizare energetică, de exemplu o sobă solară pasivă. Toamna, iarna și primăvara soarele pătrunde prin geam, ajunge la peretele vopsit în culori închise care este mereu liber, îl încălzește. Deoarece peretele e făcut din lut, emană căldură, iar noaptea o menține. Casa e făcută din paie, stuf (adunat din jurul lacului satului, aceasta fiind o filosofie a modului de viață sustenabil – folosirea resurselor naturale locale), e acoperită cu lut și var, amestecate cu săruri, astfel încât pereții respiră. Dacă cineva fierbe ceva, deși sunt mulți aburi, geamurile nu transpiră niciodată. Pereții din lut absorb umiditatea, iar când e uscat – emană umezeală. Grajdul l-am construit după aceleași principii. Construcția este din lemn, iar în perete am pus baloți din paie. Deasupra am pus lut, pe care l-am vopsit cu var. Nu am îndreptat pereții, ceea ce ne pare ergonomic și original, căci imită relieful neuniform al Moldovei. Ne-am gândit la comoditatea și sănătatea căluților atunci când am făcut podeaua sub unghi. Am ridicat-o acolo unde stă hrana lor, ca să nu punem presiune pe gâtul și umerii lor în timp ce mănâncă.

Ce se află sub capacele uriașe de lângă grajd?

Sunt gropile de compost. În ele aruncăm deșeurile alimentare. Apoi, la Eco Village avem toaletă „uscată”. Este cu mult mai diferită de ceea ce vedem în majoritatea caselor din Moldova. În mod normal, atunci când mergem la WC, cheltuim 4 căldări de apă. Dar cum funcționează WC-ul uscat? Avem un closet care separă masa umedă de cea uscată. Peste masa uscată punem rumeguș special, se adună în sac biodegradabil și se aruncă afară, într-o groapă pentru compost. Masa umedă se scurge printr-o țeavă de canalizare septică ce are trei camere – cu enzime și bacterii. După ce trece prin toate cele trei compartimente, este eliberată sub pământ, sub formă de apă filtrată. Și atunci când poluarea mediului, în cazul dat, a apelor, reprezintă o problemă gravă la noi în țară, canalizarea septică e o soluție minunată. Groapa în care se aruncă deșeurile din veceu se folosește un an sau doi ani, ulterior se sigilează, timp de 2-3 ani fermentează, iar când o deschizi după un anumit termen, găsești humus numai bun de folosit în agricultură. Noi adunăm și bălegarul împreună cu paiele, le punem sub o membrană, câte puțin fermentează (se numește fermentare activă), iar astfel, facem și din aceste deșeuri – compost.

Mă întreb, curioșii pot veni la Eco Village? Nu sunt sigură că mai există o comunitate la noi în țară cu un mod de viață sustenabil, în măsura în care îl găsim aici.

Avem o zi a ușilor deschise. De regulă, o dată pe lună.

Uite-l cum vine spre tine (observ unul din căluți apropiindu-se încet de noi, privindu-și stăpânul cu încredere)!

Casper. El e Casper. Poți să îl saluți, dă-i palma să te miroase. După ce te miroase, poți să vezi dacă e de acord să comunice cu tine. Ia vezi cum Agny se scarpină pe spate (iapa se tăvălea pe spate, cu picioarele în sus, scărpinându-se cu iarba aspră și rece).

Știi, mereu îmi era frică să le întind cailor mâna. Nu am hrănit niciodată unul din palmă. Mă înspăimântau dinții mari.

Te înțeleg. Și mie îmi era frică, dar temerile noastre vin din necunoaștere. Nu aș putea să îi mângâi pe alți cai, în primele secunde de comunicare, așa cum îi netezesc pe acești căluți. Aș avea nevoie de timp ca să îi cunosc și să îi înțeleg. Caii vor să fie parte din herghelia noastră, atunci când comunicăm cu ei corect. Casper e mult mai mare, poate să se ducă oriunde, dar alege să stea aici. Face ceea ce îl rog. Asta e relația noastră…

Relația de prietenie?

E chiar ceva mai mult… Știi, Casper a stat într-o boxă mult prea mică la ferma ZOO, nu s-a dezvoltat foarte bine, de aici și problemele de echilibru. L-am scos pe câmp să zburde, problemele de sănătate s-au diminuat.

(Agny se apropie și își întoarce spatele, îi cere lui Valeriu să fie scărpinată, un moment înduioșător, în același timp extrem de amuzant. Valeriu îi face pe plac, o scarpină pe șolduri)

Agny a devenit mamă mult prea devreme, lucru pentru care celelalte iepe o marginalizau. Atitudinea lor a traumat-o, astfel încât a crescut foarte sensibilă. Când am luat-o cu noi, era foarte slabă, avea porțiuni pe corp fără păr. Din cauza stresului, se mușca și își rupea părul. Dar și-a revenit! E o iapă frumoasă. Vrei să o mângâi?

(Agny se lasă mângâiată de mine, în timp ce Casper își cufundă capul în umărul lui Valeriu. Se cere și el netezit.)

E minionă și atât de grațioasă Agny… E mult mai micuță decât iepele de vârsta ei, mi se pare mie, dar o zic nu în calitate de expert, bineînțeles. Dacă nu îmi spuneai tu că e mamă, nu m-aș fi gândit la asta.

Acolo este puiul ei – Yuki, are un pic mai mult de 2 ani.

Câtă căldură, pe acest imaș, într-o zi geroasă. Simt pace și dragoste. Îți mulțumesc!

*Acest material a fost realizat pentru revista de bord „Altitude”, a companiei Air Moldova, ediția ianuarie-februarie 2020.

 

 

 

 

 

 

 

Tags
Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close