Oameni

E prima mireasă pe care am văzut-o tristă. Nu a zâmbit și nu a dansat deloc la nunta sa

Multe lucruri legate de viața unei femei din Afganistan m-au îngrozit. Patru ani din viața Marziei au ajuns scenariul unui film documentar, regizat de Kirsi Johanna Mattila – o jurnalistă din Finlanda pe care am cunoscut-o la Chișinău acum câteva luni. Istoria protagonistei mi-a atras atenția deoarece amândouă am lucrat în televiziune și facem copywriting astăzi, doar că în diferite colțuri ale lumii. În plus, vă zic sincer, unele preocupări ale Marziei, impuse de societate, le văd și în Moldova, iar asta îngrijorează.

Marzia era obligată să facă nuntă, culmea, să fie nuntă foarte mare, ca să nu fie judecată de oameni. Femeia din Afganistan și-a dorit la un moment dat să rupă logodna, dar nu a făcut-o ca să nu fie condamnată de comunitate, apoi izgonită de familie. Marzia a stat ca o stâncă în la nunta sa, nu s-a mișcat deloc, nu a dansat, practic nu a mâncat nimic. Asta, în timp ce soțul ei dansa efectiv și pe masă, alături de nuntași. În Afganistan, mireasa nu are voie să arate fericită la propria nuntă, căci și-ar ofensa tatăl. Ea trebuie să fie tristă, ca să fie clar că își iubește familia, că îi pare rău de separare, de faptul că se mută la cuibul ei.

În schimb, bărbatul…zero restricții. Se distrează, fără opreliști. Mirele și mireasa celebrează separat căsătoria. Mirele – într-o sală cu bărbații, iar mireasa – cu invitatele ei. La mire – muzică, gălăgie, dansuri pe scaune. La mireasă – liniște de mormânt.

Citește și: http://apostrof.md/victoria-ghetoi-make-up-artista-in-sua-va-aduna-darurile-naturii-intr-un-produs-de-ingrijire-a-fetei-made-in-moldova/

Ei bun, nunta în tristețe și tăcere nu e cea mai mare pierdere. Independența, libertatea, pasiunile, uite acestea contează și dor, odată pierdute. Marzia nu a avut voie să lucreze crainic la un buletin de știri, căci nu se cade bine unei femei să vină de la muncă după ora 20.00. Marzia a fost dată afară de la muncă, deoarece logodnicul ei i-a cerut asta șefului. Când a plecat, el i-a luat locul.Probabil nu suporta gândul că iubita are o funcție mai importantă decât a lui. La fel de mult ca istoria de viață a acestei femei, stârnește curioziatea procesul de lucru asupra documentarului, despre care am vorbit cu regizoarea din Finlanda. Vedeți mai jos interviul.

Filmul se numește „Marzia, my friend” și se încheie cu promisiunea că veți ține legătura. V-ați ținut de promisiune?

„Da, mai ținem legătura, chiar foarte des ne scriem. Am ajutat-o să își vândă materialele unui ziar finlandez. Din toamna lui 2015, Marzia a scris 37 de istorii care au fost publicate, inclusiv în mediul online. Ea își scrie materialele în engleză, iar eu le traduc și le redactez.”

Cum ați ajuns la Marzia? De ce anume ea a devenit protagonista filmului?

„Eu sunt liber profesionistă, mereu caut subiecte noi, pentru un film nou. În 2009 mă gândeam la ce ar trebui să fac mai departe, aveam nevoie de finanțare pentru un nou proiect. Am întâlnit o prietenă care mi-a zis că e implicată într-un proiect în Afganistan, ea fiind membră a Asociației Jurnalistelor din Finlanda – o organizație cu circa 200 de membri. Ei planificau să meargă în Afganistan ca să facă voluntariat, să instruiască jurnaliștii de acolo cu finanțarea Ministerului de Externe. Îmi era interesant proiectul. În toamna lui 2009 știam că merg la Kabul și aveam senzația că această călătorie va fi importantă pentru mine, am cumpărat atunci prima mea cameră video. Am stat o săptămână acolo și am realizat că trebuie să fac ceva despre aceste femei curajoase care lucrează în condiții dificile. Am revenit în primăvara lui 2010, apoi în toamna lui 2019 și voiam să găsesc o persoană care să mă lase să o filmez la muncă și acasă, care să îmi arate viața adevărată în Afganistan. Acceptase Shukria, o filmasem, editasem 8 minute de interviu și video, filmate cu mica mea cameră. Am depus dosarul la o organizație finlandeză ca să obțin susținere financiară, să pot face un film documentar cu un cameraman profesionist, în Afganistan. Eu aveam o sumă foarte mică de bani care mi-a permis să angajez un operator băștinaș, de altfel serviciile lui costă mult mai puțin decât ale unui finlandez care ar fi trebuit să călătorească, să stea la un hotel… În primăvara lui 2011 l-am rugat pe cameraman să vină la cursuri, iar Shukria m-a anunțat că nu mai poate fi personajul principal în film, deoarece fratele ei nu o lasă. Eram disperată.”

Așa am ajuns eu la Marzia.

Vezi și: http://apostrof.md/cum-poti-influenta-sexul-copilului-pe-care-il-concepi-explica-oxana-munteanu-mama-a-3-copii-toti-nascuti-pe-3-martie/

Marzia era prezentatoare la Farda TV și visa să studieze dreptul, să devină politiciană ca Hillary Clinton într-o țară cuprinsă de războaie, unde femeile sunt într-o poziție foarte proastă.  Finanțatorul meu îmi spunea că am o istorie bună, cu trei conflicte. La nivel personal – visul Marziei de a avea o carieră politică, apoi la nivel social – visul de a avea o căstărie din dragoste, nu una aranjată, și la nivel politic – situația de conflict armat în Afganistan. Și ce s-a întâmplat? Mai întâi Marzia își pierde locul de muncă, nu i-a reușit să meargă la studii, deci a trebuit să renunțe la visul său. Apoi, realizează că logodnicul pe care l-a ales ea ( contrar tradițiilor din Afganistan, unde căsătoriile sunt aranjate și nu ai voie să te căsătorești cu un coleg de serviciu) nu era atât de deschis la minte și de modern precum se prezenta înainte de logodnă. Între timp, situația din țară se înrăutățea, iar eu aveam în fața ochilor un alt film decât cel conturat la început. Aveam un scenariu, dar lucrurile au mers pe dos. Viața e mai complicată și te surprinde de fiecare dată, acesta fiind farmecul filmului documentar.”

Cât timp ați petrecut în Afganistan? Dvs. ați fost acolo, lângă Marzia, inclusiv în timpul discuțiilor intime cu logodnicul ei, despre organizarea nunții, despre ce simt unul față de altul. 

„Eu am vizitat Afganistan de 15 ori, de fiecare dată am petrecut 1-3 săptămâni acolo. În cea mai mare parte a timpului instruiam participanții despre fotografie, despre realizarea filmelor, intervievare, scrierea scenariului, etc. Eu eram inițiatoarea discuțiilor pe care le vedeți în film. Îi chemam să vorbească despre planurile de căsătorie, despre siguranța în Afganistan, etc. Apoi veneam în Finlanda și traduceam dialogurile împreună cu un prieten afgan. Marzia îmi scria e-mail-uri. Era disperată uneori, iar eu o încurajam. I-am spus că e tânără, că trebuie să se gândească la viitorul său, că nu ar trebui să se mărite cu el, dacă simte că nu e omul potrivit. Dar ea zicea că nu își poate încălca promisiunea, ar fi o rușine pentru familia ei, că ar putea fi respinsă de propria familie. În primăvara lui 2013, filmam nunta Marziei. Încercam să nu o judec, erau deciziile și viața ei. Venim din culturi diferite, deci nu am cum să o judec. În iarna lui 2014, am zburat la Kabul și am prins zăpadă, iar Marzia m-a anunțat că vrea să conceapă un copil. Știam că nu e o decizie înțeleaptă, dar din nou, nu era decizia vieții mele.

În vara lui 2014 Nargis s-a născut. Nu mai aveam bani de la finanțatori, ca să vin să îl filmez. Am folosit banii mei personali.  Apoi în toamna lui 2014 am făcut ultimele filmări cu Marzia și familia ei în Bamyan.

Așadar, am filmat viața Marziei în Afganistan în primăvara lui 2011, în primăvara lui 2012, în toamna lui 2012, în primăvara lui 2013, în iarna lui 2014, în vara lui 2014 și în toamna lui 2014. De șapte ori și o dată în Finlanda. De 8 ori cu Marzia. De fiecare dată, câteva zile, o săptămână sau poate 10 zile, nu mai mult.

Au existat mai multe restricții. Nu o puteam filma pe Marzia dansând sau fără batic.

Veniți din Finlanda, care potrivit mai multor topuri din lume, este cea mai fericită țară de pe glob. Cum a fost să urmăriți viața Marziei?

„Dificil. E greu să înțelegi tot ce se întâmplă, căci venim din culturi diferite. Marzia încerca să le facă pe plac părinților, să nu îi rănească. Când ești tânăr, ești dependent de opinia părinților. Dar a fost neplăcut să văd cum oamenii vor să controleze viața altora, cât de ușor își judecă vecinii. A fost trist să înțeleg că e greu să schimbi tradițiile și mentalitatea oamenilor. Nu voiam ca Marzia să se mărite cu Ramazan, dar a făcut-o și a trebuit să accept asta. Nu voiam să o judec și cred că mi-a reușit.

Marzia a divorțat în cele din urmă. A luptat pentru libertatea ei. A trecut prin depresie și disperare. A luptat pentru dreptul ei de a-și vedea copilul, căci Nargis locuiește cu socrii Marziei. Băiețelul își poate vedea mama doar în weekend. Dar situația ei, în general, este mai bună decât a unei femei care divorțează în Afganistan. Ea nu își putea găsi un loc de muncă în media, a fost șomeră timp îndelungat, dar astăzi lucrează ca manager de resurse umane la o companie de inginerie, în timpul liber scrie pentru un ziar finlandez. În acest an a început să studieze jurnalismul, deci lucrurile merg spre mai bine”, îmi spune Kirsi.

„Doar Afganistan nu se schimbă spre bine, iar asta ne îngrijorează pe noi toți”, încheie Kirsi. 

Dacă vă doriți să vedeți acest film, vă împrumut cu drag DVD-ul. Cred că e o poveste care trebuie urmărită, chiar dacă nu te regăsești în ea. Iată lista de premii acumulate de acest documentar:

Human Rights Feature in Association with Amnesty International –prize, Galway Film Fleadh 2015
Public Award for the Best Documentary -prize, Montreal World Film Festival 2015
Best International Film about Afghanistan -award, Afghan Documentary Film Festival 2015 (Cel mai bun film internațional despre Afganistan)
Best Documentary -award, Queens World Film Festival 2016
Young Vision -award, Millenium International Documentary Film Festival 2016

 

Tags
Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close