Alimentație și sănătateDespre copiiOameni

Intimități, între noi, femeile

Salut. Sunt Anna, am 32 de ani, sunt mămică a două fetițe și m-am pișat pe mine de râs. La propriu.

Într-una din zile, râdeam în hohote, fără oprire, și am urinat un pic. Nici nu am bănuit că asta nu este normal, deloc amuzant.

Într-o altă zi, m-a apucat spatele. Nu am dormit toată noaptea, căci spatele, bazinul și coapsele erau pe foc. Mă dureau incredibil de tare, aveam senzația că cineva trage de niște sfori prin nervii ce trec prin zona lombară și bazin. Piciorul stâng urla și el. Trecea un „curent” de durere prin el. Nu cred că am mai trecut printr-o asemenea suferință fizică vreodată. Dureri de spate, după ce am născut a doua oară – da, au fost. M-a ajutat terapia manuală.

Revenind la episodul cu suferința mea nocturnă, am adormit în zorii zilei, după ce un ulei thailandez mi-a încălzit bine regiunea lombară. Înțelegeam că e o soluție de moment. Durerile s-au atenuat …au revenit cu intensitate câteva ore mai târziu.

Am ajuns, într-un final, în cabinetul domnului Victor – specialist în masaj, kinetoterapie, masaj visceral, kinestezie, în tot ce e legat de corp și de mișcarea corpului. Patru ani în urmă, m-a „reparat”. Ajunsesem la el cu un bazin cam sucit, care îmi dădea dureri inclusiv în spate.

Am ajuns din nou în cabinetul lui de pe strada Paris, vreo 2 săptămâni în urmă. Domnul Victor nu a dorit să se scrie despre el. Își face meseria de 25 de ani și nu a apărut niciodată în mass-media, nici pagină de Facebook nu are. Când i-am zis că vreau să scriu despre experiența mea pe blog, dânsul a spus: „Eu am de lucru”.

I-am dat replica: „Nu vreau să scriu pentru dvs, ci pentru femeile care au nevoie de această informație”.

„Atunci e bine”, mi-a zis el. „Scrie”.

Deci articolul nu e despre el, nu vreau să îi fac reclamă. Voi spune doar că face minuni.

Am dat jos hainele, m-a scanat și mi-a spus.

„Tu îți susții toate mișcările cu partea stângă a corpului, vorbește despre asta felul în care stai în picioare. Împingi piciorul stâng în spate, ca să te sprijini. Clavicula din stânga, mult mai proeminentă, îmi confirmă problema ”

Au mai urmat câteva teste prin care s-a verificat conexiunea dintre creier și mușchi. Fără mare dificultate, a înțeles că problema spatelui vine de la abdomen. Mușchii mei din dreapta pur și simplu nu lucrau, erau în hibernare, iar întreaga responsabilitate pentru mișcare, căratul fetelor noastre în brațe , ba chiar și mersul cădeau pe partea stângă – extrem de tensionată.

Mi-a demonstrat chiar că cezariana a fost un șoc emoțional puternic, ce a afectat funcțiile mușchilor din jurul uterului. Pur și simplu s-au deconectat.

Unde vreau sa ajung cu acest material?

Eu nu am făcut nimic pentru a mă reabilita după cele două nașteri, cu doar 11 luni distanță intre ele. Am trecut și prin cezariană. Mușchii din regiunea uterului nu erau acasă, vorba domnului Victor. Perineul – absent. Aproape deloc nu își îndeplinește funcțiile. Ligamentele – încâlcite. „Nu trag” sau, mai corect zis, nu țin.

Dezordine absolută în abdomen.

De aici și durerile din regiunea lombară. Am rămas fără carcasa de susținere. Așa s-au născut durerile în bazin.

Îmi este greu să explic starea în care mă aflam, dar scopul este altul decât cel de a scrie aici un tratat științific.

Dragi femei, judecând după experiența mea, dacă ați născut și nu ați făcut exerciții și masaj de reabilitare a mușchilor din abdomen, mai ales din abdomenul inferior, faceți asta cât mai curând!

Dacă încercați să trageți burta și nu se întâmplă nimic în partea de jos, s-ar putea să aveți mușchii adormiți. După cezariană, e foarte posibil. Eu am reluat antrenamentele în sala, după a doua naștere, când fetița avea vreo 7-8 luni. Acum are 1,3. Oricât lucram asupra abdomenului inferior, niciodată nu am simțit mușchii. Nu se întâmpla nimic.

Domnul Victor mi-a trezit mușchii. El știe să îi conecteze, să îi facă să lucreze…mi-e greu să explic cum, căci îmbină tehnici din mai multe științe. Le-am enumerat mai sus. Dar efectul e magic.

Revenind la reabilitarea femeii după naștere, în țările europene, există o regulă. Toate mamele urmează un curs de recuperare și sunt îndemnate să facă exerciții Kegel. Li se face masajul perineului.

Câte femei din Moldova știu ce înseamnă Kegel sau perineu?

În Belgia, unde domnul Victor lucrează câteva luni pe an, femeile de 70 de ani nu vin cu incontinență urinară. Nu știu de asta. Ele au alte preocupări, de exemplu cum să reziste în poziția lotusului două ore, în timpul meditației, fără să aibă gram de disconfort la genunchi. Caz real. Pacienta avea 74 de ani, practica Yoga și pilates.

Revin la perineu.

De ce e atât de important acest perineu, despre existența căruia eu personal am aflat după prima sarcină? (Perineul se află între orificiul vaginal și rect).

Perineul e reprezentat de mușchi ce au mai multe funcții:

  • susțin organele abdomino-pelvine;
  • asigură funcționalitatea celor trei sfinctere care o străbat: sfincter anal, vagin, uretră;
  • au un rol important în timpul nașterii;
  • sunt implicați în relațiile intime.

Simptomele care ne vorbesc despre un perineu slab sunt:

  • incontinență urinară (când o femeie pierde ”picături de pipi” dacă ridică greutăți, râde în hohote, sare sau țopăie.
  • prolapsul organelor urogenitale( uter, vezică, rect);
  • vaginul slăbit.

Metodele folosite pentru retonifierea perineului, pot fi cele clasice, deja cunoscute, cum ar fi exercițiile Kegel, dar și cele moderne, cum ar fi Perineum Fit și Metodă Epi-No www.epi-no.ro.

PERINEUM FIT este un program complex de gimnastică, recomandat pentru o perioadă de 6 luni, în care femeia este învățată cum să-și tonifice musculatura intimă pas cu pas lucrând, cu fiecare mușchi perineal în parte. Gimnastică perineală se poate practica în orice situație: sarcină, menopauză, după o operație de perineu sau prolaps genital.

Masajul perineal este recomandat în mod special în sarcină pentru tonifierea perineului, ceea ce ajută semnificativ la evitarea rupturilor perineale sau a necesității practicării la naștere a epiziotomiei.

METODĂ EPI-NO www.epi-no.ro are la bază o tradiție Africană, ”tărtăcuțele kalabash”, veche de mai multe sute de ani, care în timp și-a dovedit eficiența atât în tonifierea și pregătirea perineului pentru o naștere cu perineu intact, cât și în re-tonifierea lui după naștere, după operații în zonă urogenitală sau la menopauză. Un program Epi-No cu o durată de 6 luni poate ajuta la refacerea totală a perineului și a tonusului mușchilor profunzi ai vaginului, care sunt implicați în relația intimă. Epi-No este un dispozitiv medical, aprobat în România de Ministerul Sănătății, care a fost conceput de o echipă de medici ginecologi, urologi și moașe din Germania.

Este dispozitivul pe care orice femeie poate învață să-l folosească singură. Avantajul lui major este reprezentat de faptul că are în componență un manometru, care permite măsurarea pe durata utilizării lui a gradului de tonifiere a perineului.

Despre aceste lucruri sunt obligați să le vorbească femeilor ginecologii, obstetricienii, medicii de familie. A nu vorbi, după mine, este o neglijență, înseamnă să le încalci femeilor dreptul la sănătate. 

Vă las mai jos un articol util, la subiect.

https://www.donna-medicalcenter.ro/despre-perineu.html

Sănătate vă doresc!

 

 

 

Tags
Show More

Related Articles

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close