Alimentație și sănătateDespre copiiOameni

Naștere naturală sau cezariană? Experiența mea, de la A la Z

Regret că nu am scris acest material imediat după nașterea celei de-a doua fetițe, când corpul și mintea mea o știau încă acolo, în burtică, atunci când mă trezeam brusc din somn dacă mă pomeneam culcată pe burtă, de teamă să o strivesc. Amintirile erau mai vibrante, iar informațiile – mai precise. Există însă lucruri care pur și simplu nu se uită.

Astăzi, când mai există încă dezbateri, dacă merită să naști natural, atunci când poți aduce un copil pe lume prin cezariană, în doar cinci minute, m-am lăsat convinsă de cineva să vorbesc pe blog despre experiențele mele.

Am născut două fetițe, pe prima – prin cezariană de urgență, aveam preeclampsie, diagnosticată în săptămâna a 35-ea de sarcină. Am născut după o săptămână petrecută în spital, timp în care încercam să menținem în limitele normale tensiunea arterială. Aceasta ajungea și la 170/90. O mențiune aici. După 140/90, orice femeie însărcinată are motive să își facă griji pentru sănătatea proprie și a fătului. Hipertensiunea arterială înseamnă, printre altele, mai puțin oxigen către copilul din burta mamei.

Pe a doua fetiță am născut-o la 38 săptămâni și 3 zile, natural, cu o cicatrice de 4, 2 mm pe uter, după doar 11 luni de la prima naștere. Cum a fost posibil? Am fost ajutată de un medic extraordinar, de Constantin Ostrofeț de la Spitalul Municipal Nr. 1. Doctorul a avut motive întemeiate să considere că pot naște natural: copilul coborâse încă în luna a șaptea în bazin, iar partea cea mai mare a capului trecuse de linia cicatricii (a arătat ultrasonografia făcută cu o zi înainte de naștere), asta însemnând riscuri minime de ruptură a uterului. Constituția  mea corporală și starea de sănătate îmi permiteau să încerc.

Dar să revin la subiectul articolului. Voi aborda câteva aspecte care îl interesează pe orice viitor părinte.

  • E mai ușor să naști prin cezariană sau natural? Te recuperezi mai repede fizic și psihologic după cezariană?
  • Laptele înlocuiește colostrul mai repede după nașterea naturală decât după cezariană?
  • Simți o legătură spirituală sau emoțională mai strânsă cu copilul după nașterea naturală?
  • E o idee bună să fie prezent viitorul tată al copilului în sala de nașteri/operație ?
  • Cum influențează prezența tatălui în timpul nașterii relația sa cu mama copilului? Le afectează viața intimă? (Una din cele mai mari preocupări, vociferate de viitorii părinți, este despre viața sexuală. Își va mai dori, sexual, soția sau iubita după ce tatăl își vede copilul născându-se?)

Să începem!

Citește și: http://apostrof.md/cand-toti-imi-spuneau-ca-nu-pot-sa-nasc-natural-el-m-a-luat-de-mana-si-m-a-dus-in-sala-de-nastere/

Eu personal vreau să îl nasc și pe al treilea copil pe cale naturală. Îmi doresc asta din toată inima. Fără exagerare, nu am trăit nimic mai miraculos, mai sublim, mai intens, mai sincer, mai pur, mai adevărat, mai înălțător, mai încurajator și mai important, în viața mea. Nașterea naturală mi-a dăruit fericirea de a mă simți mai aproape de Dumnezeu. 

1. Nașterea prin cezariană m-a marcat în sensul negativ. M-a luat pe nepregătite. De altfel mi se pare ciudat să arăți cu degetul spre o cifră din calendar, pe care împreună cu medicul o alegeți ca zi de naștere a copilului. E clar, în cazul nostru a fost o urgență, nu am avut de ales. Starea mea de sănătate nicidecum nu revenea pe un făgaș pozitiv. Pentru binele meu și al copilului, s-a intervenit prin cezariană. Dar cezariana planificată (așa cum e încă la modă în diferite colțuri ale lumii) te lipsește de contracții, așadar de frumoasa experiență de a primi un semnal de la copilul tau că e pregătit să se nască. Eu nu am avut contracții, pur și simplu am fost dusă pe targă în sala de operații, după o oră de la anunțul medicului că e riscant să continuăm sarcina. Am optat pentru anestezie locală, deci eram conștientă, vorbeam cu medicii, așteptam cu mare emoție să aud vocea fetiței. Mă simțeam ciudat, de parcă ceva absolut nefiresc se întâmpla, de parcă nu așa ar trebui să meargă lucrurile. Mă simțeam ca o valiză din care urma să fie scos un copil. După doar cinci minute, am auzit-o. Am plâns. Mi-a fost apropiată ca să o sărut pe frunte, am reușit să spun doar atâta: „Vai, minune , ce micuță ești”. Lucrătorii medicali au luat-o să o îmbrace, să îi verifice starea de sănătate, iar în următoarea oră, fetița a stat pe pieptul tăticului. Eu „m-am reținut” în sala de operații, ca să mi se sutureze plaga, etc. Apoi, am fost transportată în secția de reanimare, unde am petrecut prima zi și noapte cu fetița pe care am așteptat-o cu toată ființa mea.

Tatăl fetelor noastre a urmărit nașterea prin cezariană peste geam. Fiind o intervenție chirurgicală, se cerea precauție maximă, curățenie și liniște, astfel încât nimic să nu fure din atenția medicilor. Cum eram eu întinsă pe masa de operații, îl tot priveam pe Sergiu, el plângea, îmi dădeau și mie lacrimile. Chiar acum îmi vin lacrimi, văd și acum atât de clar chipul lui îngrijorat.

Mă trec fiorii când îmi amintesc. Simțeam durere. Nu știu cum să explic ce fel de durere simți atunci când privești cum suferă omul drag. Mai ales când extrăgea copilul…medicul dădea ceva la o parte și am văzut cum ai dat capul într-o parte, am înțeles că te doare, că e neplăcut și mi s-a strâns inima. E groaznic, nu înțeleg cum femeile benevol merg la asta. Deseori îmi aminteam episodul și simțeam o durere fizic. Îmi era milă de tine încă mult timp după asta, retenția ta de apă, aveai picioarele atât de umflate din cauza preeclampsiei, abia te mișcai, în acelaș timp aveai grijă de copil. Când îmi amintesc cât sânge curgea din tine , după naștere…simt recunoștință față de tine, că ai trecut prin asta, pentru ca noi să avem un copil. Asta mă ajuta să fiu înțelegător când erai mai tristă, obosită, nedormita, mă făcea să vreau sa te ajut. Știi cum e, când oamenii trec printr-o situație dificilă împreună, experiența îi unește. Ei devin mai apropiați„, îmi povestește acum Sergiu, soțul meu, și cred că e bine să aveți și versiunea lui despre nașterea prin cezariană, despre emoțiile pe care le-a trăit.

Să mai povestesc ce s-a întâmplat după cezariană. Aveam o durere imensă de la piept până jos, în zona ovarelor. Mi se strânge și acum burta în pumn. Atât, dar atât de dureros e! Aveam senzația că organele mele se plimbau haotic dintr-o parte în alta și nu mă puteam culca deloc pe pat. Corpul meu urla de durere. Îmi părea că mă doare chiar un loc gol, aproape de piept, deasupra burții. Nu știu ce era acolo, dar era o durere înțepătoare, insuportabilă. Am cerut injecții care să îmi ia durerea, de mai multe ori, și am purtat o centură cumpărată la farmacie, ca să îmi susțină cât de cât burta. Ea m-a salvat și la WC, îmi diminua durerea.

Laptele, după cezariană, mi-a venit la a treia zi.

După cezariană, am plâns întruna timp de o săptămână. Aveam acel baby blues despre care am fost informați la seminarul de pregătire a viitorilor părinți, organizat de Mămica Alăptează. Nu aveam un motiv anume, pur și simplu simțeam nevoia să plâng și să plâng. Dar, desigur, m-a și traumat experiența. Visam și eram pregătită pentru o naștere naturală, visam să dansez în timpul travaliului (am făcut sport cu greutăți până în săptămâna a 35-ea, până în ziua în care am înțeles că mă umflu cu viteza luminii, mâinile, picioarele, fața… În două zile m-am umflat ca o minge, de aceea de atunci le recomand tuturor graviduțelor să măsoare zilnic tensiunea arterială și să dea analizele de rutina, să nu scape vreo schimbare ce ar putea pune în pericol viața lor și a copilului.

Visam să alăptez chiar în sala de nașteri, în primele minute de la apariția fetiței pe lume. Voiam să o strâng în brațe, să mă țină soțul meu de mână în timp ce nasc. Îmi imaginam că vom sta toți trei, în sala de spital, după naștere, că ne vom îmbrățișa, mângâia, ne vom cunoaște. Asta s-a întâmplat în a doua noapte, căci în prima eram conectată la niște aparate, mi se făceau transfuzii, abia mă ridicam din pat ca să am grijă de minunea mea mică, nu mă lăsau să mă plimb prin camera (după cezariană nu e voie). Soțul meu nu a putut rămâne cu mine, căci în sala de reanimare mai erau încă vreo 6 mame cu nou-născuții lor. Fetița mea se trezea întruna de la plânsetele unui băiețel care dormea cu mămică lui, la o distanță de doar doi-trei metri.

Acum, ce se întâmplă cu relația intimă dintre părinți , după cezariană? Nașterea pe cale chirurgicală ne-a afectat un pic, nu o să mint. Deși aveam de la medic permisiunea de a relua relațiile sexuale (nu mai țin minte termenul, cred că după o lună de la naștere), soțul meu nu se grăbea. Eu m-am recuperat foarte repede. După cinci zile de la naștere, părea că cineva a deschis robinetul și am stat numai pe closet o zi întreagă. Apa reținută de organism se scurgea fără oprire. Când mi-am văzut picioarele mai subțiri mi-am zis: „WoW, corpul uman nu are limite, este extraordinar! ”

Cred că și centura pe care o purtam m-a ajutat să scap de burtica de mămică foarte repede. Am purtat-o vreo lună, cred. În fine, arătam și mă simțeam excelent, îmi doream intimitate cu soțul meu. Ceva însă nu era în regulă, nu era ca înainte. Mi-a trecut prin minte și gândul că poate nu mă mai dorește, că vede în mine doar mama copilului. Mă temeam că s-a răcit, că ne-am îndepărtat. L-am chemat la o discuție sinceră și l-am întrebat, fără ocolișuri.

Ce se întâmplă?

Mi-a mărturisit că imaginile din timpul nașterii îl fac să se teamă să mă rănească. Îi era frică să îmi facă rău. În mintea lui, eu aveam nevoie de protecție, spațiu și grijă.

Eu i-am spus cum mă simt, l-am asigurat că nu mă doare nimic, i-am zis ce îmi doresc și atunci totul a revenit la normal, relația noastră a devenit și mai strânsă din toate punctele de vedere. Iar dovada este a doua fetiță.

Citește și: http://apostrof.md/cum-poti-influenta-sexul-copilului-pe-care-il-concepi-explica-oxana-munteanu-mama-a-3-copii-toti-nascuti-pe-3-martie/

Am rămas însărcinată după numai două luni de când am născut. Eram atât de îndrăgostiți unul de altul și de prima fetiță, eram încântați de experiența noastră în calitate de părinți, vorbeam că ne dorim mulți copii, iar Dumnezeu ne-a îndeplinit dorința.

2. Nașterea naturală a fost o experiență fără egal. M-am pregătit de naștere încă din ziua în care am aflat că sunt însărcinată. Am întreprins mai multe acțiuni ca să decurgă sarcina bine: am administrat medicamente pentru menținerea tensiunii arteriale în limitele normale, am consumat proteină (de origine vegetală, căci eram vegetariană, astăzi vegană în devenire), am înotat (nu aveam voie să fac sport intens din cauza cicatricii pe uter), am dat absolut toate analizele de rutină (la prima sarcină am omis câteva, astfel încât nu am depistat la timp problemele de sănătate), am măsurat zilnic tensiunea arterială.

E frumos și emoționant să nu știi data exactă la care vei aduce pe lume un copil. Așteptarea îți permite să te pregătești psihologic, emoțional și spiritual pentru marea zi. E ca și cum ai aștepta o călătorie când te informezi, visezi, îți imaginezi cum o să te odihnești, ce o să vizitezi. Mai pe scurt, visezi cu ochii deschiși, în același timp te documentezi despre destinație, îți faci bagajele, decizi dacă mergi singur sau cu cineva, etc. E minunat să simți contracții, iar pe măsură ce ele se intensifică, tu conștientizezi plenar ce ți se întâmplă și miracolul care urmează să se producă. Contracțiile m-au prins acasă, urmăream Vocea României (ador acest show televizat, îmi este drag acum și mai mult pentru că mi se asociază cu nașterea fetiței). Era aproape de miezul nopții, mi-am sunat medicul după vreo 2 ore, mi-a zis să iau un taxi și să vin la spital. Nici nu luasem lucrurile cu mine, credeam că o să fac cale întoarsă, nu îmi venea să cred că uite asta este noaptea în care aș putea să nasc. A trebuit să rămân la spital, am urcat în sala de nașteri. Sala de NAȘTERI!!!!! Eram atât de fericită să ajung acolo și nu în sala de operații. Îi tot vorbeam micuței din burtică, îi povesteam ce se întâmplă. Medicul îmi explica fir de-a păr fiecare pas, tot ce facem, eram sută la sută informată despre fiecare schimbare din corpul meu. Soțul a stat tot timpul lângă mine, în timpul travaliului ne îmbrățișam, ne legănam, dansam, făceam glume, eu cântam, noi ne rugam lui Dumnezeu. Mi s-a făcut anestezie epidurală, astfel încât contracțiile extrem de dureroase, de la care aveam senzația că mi se dilată oasele spatelui în partea inferioară, au cedat. Nu le simțeam deloc,  de aceea în timpul nașterii propriu-zise, împingeam când îmi făcea semn medicul (aici e micul meu regret, că nu am simțit aceste contracții, nu mă simțeam stăpână pe propriul meu corp. Eu glumesc și astăzi, toată munca au făcut-o copilul și medicul, eu mai puțin și sper să îmi iau revanșa a treia oară). Acum, serios vorbind, în sala de nașteri e magie, dar trebuie să fii pregătit pentru ea, să fii bine informat, să ai alături un medic în care ai încredere fără rezerve. Înțeleg că multe femei optează pentru cezariană planificată (deși nu există circumstanțe medicale care să o impună) din frică, din simpla teamă de a suferi, de a simți durere insuportabilă sau pentru că vor să evite travaliul lung. Travaliul lung e oportunitatea pe care ne-o dă Divinitatea ca să ne pregătim așa cum se cuvine de întâlnirea cu cel mic. Nu e în întregime dureros. Contracțiile în primele 6-7 ore sunt abia-abia sesizabile. Nici nu știu cu ce să le compar. E chiar foarte interesant să le simți, să le conștientizezi, să le trăiești, să le urmărești. Vorbeam cu moașa, că dacă tot travaliul va fi așa, e foarte vesel să aduci pe lume un copil. Apoi, știu că anestezia epidurală nu e o invenție a naturii și nu se leagă cu nașterea naturală, dar este o soluție extraordinară atunci când femeia simte că durerile o depășesc. Această anestezie ajută și la dilatarea colului uterin, nu doar la diminuarea sau înlăturarea durerii pentru câteva ore. Medicii ne-au explicat de foarte multe ori cum funcționează, că nu îi dăunează sub nicio formă copilului. Odată administrată îți permite să îți aduni puterile pentru a naște. Să nu mă înțelegeți greșit, eu nu militez pentru aplicarea anesteziei „by default”, fără discuții. Eu doar o văd ca o soluție în cazuri dificile, așa cum a fost nașterea mea după cezariană, cu risc de ruptură uterină sau când femeia suferă imens și simte că e depășită de tot ce se întâmplă.

Mergem mai departe. Soțul m-a ținut de mână în timpul nașterii, și-a văzut copilul născându-se, a stat lângă noi, eu am cântat între contracții, atunci când copilul ieșea deja din burtă. Admiram copacii cu frunzele îngălbenite, care dansau în bătaia vântului, pe fundalul unui cer azuriu, incredibil de clar și senin. Am avut timp berechet ca să observ fiecare detaliu din cadrul magic în care s-a născut copilul. Și atunci, eu numesc nașterea naturală – „naștere conștientă”. Mi se face cald, simt fluturi în burtă când vizualizez imaginile întipărite în capul meu din timpul nașterii…Mia mi-a fost pusă pe piept și nu m-am mai dezlipit de ea. Am alăptat-o în primele minute din viața ei, am consolat-o când plângea, i-am vorbit tot ce visam să îi spun….Ea, soțul meu și eu…eram acolo, împreună, în lacrimi, fericiți. Soțul meu a putut urmări tot ce făceau medicii, a putut avea astfel grijă de noi. Câteva persoane apropiate  mie m-au întrebat după naștere: „Ei cum a fost? Greu? Nu mai bine făceau cezariană și scăpai fără chinuri?”

Nu, nu și iarăși nu! La cezariană evit să mă gândesc, pe când nașterea naturală mi-o aduc în fața ochilor ca pe o meditație, atunci când vreau sa visez și să mă gândesc la ceva plăcut, la ceva frumos.

Eu cred că legătura mea emoțională cu fetița născută natural este mai puternică. În ce sens? Simt că experiența ne-a apropiat foarte mult, că există o conexiune inexplicabilă foarte strânsă. Încă la naștere, pe fetița născută natural o puteam liniști prin simpla mea prezență, cântându-i cântecelul pe care i l-am cântat în timpul travaliului. Ea e mult mai atașată de mine decât fetița născută prin cezariană. Felul în care mă privea și încă mă privește cea mică ….nimeni în viața mea nu m-a privit așa.

Cum m-am recuperat după nașterea naturală? Foarte repede. Disconfort simțeam doar în zona perineului, unde s-a făcut o incizie. Mă durea tare și, desigur, era o problemă dusul la WC. Foarte dureros. M-a ajutat un unguent magic, pe care îl prepară mama mea, îl folosesc oricând am ceva de vindecat – zgârâieturi, răni diverse. Se pregătește un amestec din ulei de măsline, ceară de albine, un gălbenuș de ou. Îmi pare rău că nu l-am aplicat din prima zi de după naștere. Acest unguent scoate inflamația în ore numărate, hidratează, tămăduiește. În rest, nu țin minte să mă fi durut ceva. Am purtat nou-născutul în wrap, deci la piept, din prima zi până în luna a patra.

Laptele a venit în a doua sau a treia zi, deci foarte repede.

Relațiile intime cu soțul meu nu au fost deloc afectate. De această dată rolurile s-au cam inversat. Eu eram destul de suprastimulată, aveam de alăptat și de îngrijit doi copii mici (un nou-născut și un copil de 11, apoi 12 luni). Eram stresată, deoarece era greu să le adorm concomitent, cea mare fiind și astăzi legănată pe pernă, pe picioare. Somnul insuficient și toate celelalte griji legate de creșterea copiilor, obișnuite când ei vin în familie, mă făceau să simt tensiune aproape constantă, și atunci, aveam nevoie de suport psihologic și de ajutor anume din partea soțului, iar el se asigura că îmi oferea asta, mai ales când venea acasă și eu izbucneam în plâns. Uneori îmi era foarte frică să nu mă descurc, îmi părea că e imposibil să am grijă de ele singură toată ziua. Desigur, nu era deloc așa. Copiii mereu ne arată de ce au nevoie și trebuie doar să îi urmăm.

Mi-aș dori să le spun tuturor bărbaților care devin tătici: vorbiți cu soțiile voastre, aflați de ce au nevoie ca să le fie mai ușor, ajutați la îngrijirea copiilor. Știu că există cazuri când soții se simt neglijați, își învinovățesc soțiile pentru lipsa de afecțiune, a dorinței sexuale, etc… Dar așa funcționează lucrurile că o mamă dăruiește constant, uneori non-stop, având grijă de copil, și are nevoie să i se umple rezervorul de iubire in limbajul iubirii pe care o preferă ea (cineva are nevoie de vorbe dulci, complimente, cadouri, altcineva așteaptă fapte concrete, grijă, ajutor în gospodărie. Mai exista și tabăra oamenilor, indiferent că e bărbat sau femeie, care au nevoie de diferite forme de manifestarea a dragostei. Aici, deschid încă o paranteză. Recomand cartea „Cele cinci limbaje ale iubirii” care poate ajuta toate cuplurile din lume să își îmbunătățească esențial comunicarea și relația). Sunt sigură, atunci când soția primește gesturi de afecțiune din partea soțului și ajutor, e predispusă și are resurse să ofere dragoste, tandrețe. Eu personal cred că și femeia trebuie să îi comunice concret, în cuvinte, de ce are nevoie, în loc să aștepte ca soțul să își dea seama singur ce ar putea fi. Altfel, va acumula multe frustrări și oboseală, în caz că nu își va vedea nevoile împlinite. Vă dau un exemplu din experiența mea. Eu știu că alăptarea la sân e o imagine frumoasa si înduioșătoare. Soțul meu era tentat să vină să mă sărute atunci și să mă mângâie, dar ….în asemenea ipostază eu sunt foarte stimulată și nu tocmai predispusă să răspund cu tandrețe, atunci îmi doresc să fiu unu la unu cu fetița. Dorința mea de spațiu e și mai arzătoare atunci când alăptez în tandem. E o chestie fiziologică. Am senzația că pielea mea se umple de ace care mă înțeapă, mă irită, mă deranjează altfel spus. Deci nu e ceva ce vine din cap, ci o reacție a corpului meu, necontrolată.

I-am zis asta soțului, m-a înțeles și desigur, avem nenumărate alte momente în care ne oferim tandrețe.

Citește și: http://apostrof.md/cum-poti-influenta-sexul-copilului-pe-care-il-concepi-explica-oxana-munteanu-mama-a-3-copii-toti-nascuti-pe-3-martie/

E o idee bună să fie prezent tatăl în sala de naștere sau operații? După mine, da, fără îndoială. Zic asta pornind de la prezumția că între parteneri (soți sau iubiți) există dragoste sinceră și adevărată. Nașterea îi va apropia și da, nu e obligatoriu să stea la picioarele femeii care naște, ca să fie primul care să vadă capul copilului ieșind prin vagin. Dar suportul psihologic are un impact pozitiv, de durată și va deveni un episod emoționant legat de naștere, pentru toată familia. Nimic nu poate concura cu apariția pe pământ a unui nou suflet, a unei ființe atât de gingașe, care te iubește necondiționat încă din burtică.

Cum e cu sportul după naștere? Știu că și asta le interesează pe multe mămici. Ca termen, nu există o diferență. După o lună de la cezariană, dar și de la naștere naturală, aveam undă verde de la medic să reiau antrenamentele. Antrenorii însă sunt precauți. Recomandă efort minim în zona abdomenului după cezariană, timp de o lună. În plus, nu se recomandă presiune mare, deci greutăți pe piept, în ambele cazuri, ca să nu sufere alăptarea la sân.

Cum e cu menstruația? Asta, mai mult decât celelalte aspecte, relatate mai sus, este individual. În cazul meu, după cezariană, a revenit la o lună de la naștere. După nașterea naturală, au trecut 6 luni și m-am pomenit cu prima menstruație.

Asta e, pe scurt, experiența mea cu nașterea naturală și prin cezariană. Sper să fie util tot ce am descris mai sus. Eu personal am citit multe cărți, multe articole legate de naștere, am urmărit un documentar extraordinar, un reality show rusesc pe care îl recomand. Îl găsiți pe YouTube , se numește Newborn Russia, în care poți vedea cu ochii proprii cum decurg ultimele zile de sarcină, travaliul și nașterea propriu-zisă a copilului, fara perdea. Acolo vezi ce trăiesc părinții, auzi explicațiile medicilor despre necesitatea de a interveni într-un fel sau altul în timpul nașterii și te poți pregăti moral de întâlnirea cu bebelușul, care nu va arăta că în reclame. După nașterea naturală, bebelușii pot avea un cap de ou si pielea vânătă, vânătă. A doua noastră fetiță avea  multe capilare sparte, pete roșii pe pleoape și capul ușor alungit, nasul turtit.  Prima fetiță, născută prin cezariană, era ca de pe coperta unei reviste. Piele imaculată, cap intact.

Dacă ești pregătit, până în cele mai mici amănunte, părerea mea, pășești senin în sala de nașteri și îți dorești să trăiești această experiență – nașterea conștientă, adică naturală.

Mai recomand să o urmăriți pe Ditta Depner, educator prenatal din România. Are canal pe YouTube, cu filmulețe importante despre concepere, pierderea sarcinii (de ce o femeie poate pierde sarcina, ce îi semnalează organismul), despre beneficiile nașterii naturale, urmări, și multe altele.

Dar indiferent de calea pe care o veți alege ca să aduceti pe lume copilul, eu vă doresc să fiți fericiți alături de puiul vostru, să nu vă fie frică să iubiți mult, cu toată ființa. Vă cuprind.

Foto: Irina Spinei Photography

Model: Mia

Tags
Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close