Despre copii

Nu-mi atingeți copilul

Cred că acesta va fi cel mai scurt articol din istoria blogului meu

Nu vreau să îmi mângâiați, atingeți, ciupiți fetițele.

„Uite ce drăgălașă e, ce zâmbet, ce cuminte e, dulce, ascultătoare” aud de la străini despre fetița de un an și cinci luni. De cele mai multe ori, urmează o atingere: o mângâiere pe față, pe spate, pe umăr sau față. Oamenii pe care îi văd prima oară în viață mea nu ezită să își treacă palma peste corpul copiilor noștri.

NU ESTE ÎN REGULĂ. NU FACEȚI ASTA.

De ce nu mă mângâiați pe mine? Îmi spuneți că sunt o mămică tânără, bravo, drăguță. De ce nu mă mângâiați pe creștet, pe umăr?

Respectați corpul altor oameni. Copiii, deloc surprinzător, tot oameni sunt.

Sunteți rudă, prieten de familie?

Regula rămâne aceeași. Copiii nu sunt păpuși. Faptul că un copil nu îți spune să iei mâna de pe el, nu înseamnă că îi place să fie pipăit. Faptul că stă nemișcat, uneori cu ochii aplecați, nu înseamnă că îi face plăcere să fie mângâiat. El nu știe cum să te oprească sau îi este incomod. Bebelușii nici nu pot răspunde în vreun fel, fii dublu respectuos.

Citește și: https://www.janetlansbury.com/2012/05/please-dont-handle-the-children/

Atingerile, probabil o știi și tu, sunt gesturi extrem de intime. Mai trebuie să adaug ceva?

Tags
Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close