Omul, asemenea vâscului, poate fi toxic sau vindecător. Rădăcina și mediul îi decid calitățile

Florile nu au fost alese la întâmplare.  Copilăria Mădălinei miroase a viorele, țigăncușe, clopoței și iarba morcovului, flori care creșteau pe câmpiile din satul bunicului.

„Vâscul e o plantă semiparazită. La sigur ai văzut-o prin copaci. Arată ca un cuib, mama îmi spunea că sunt cuiburile ciorilor”, mă iniția ușurel în tematica expoziției sale Mădălina Ungureanu. Autoarea le-a fost ghid tuturor musafirilor care au ales să vadă expoziția Radix.Viscum. Și-a spus povestea de zeci de ori, cu aceeași vervă, de parcă de fiecare dată ar fi fost o primă oară.

„Vezi vâscul peste tot, în această expoziție. De ce? Fiindcă noi toți, într-o oarecare măsură, viețuim asemenea vâscului. Uite, ție îți place subiectul nașterii. Cât suntem în burtica mamei, ne folosim de toate resursele ei. Luăm tot ce e mai bun și suntem curați, inocenți, suntem iubire. Asemenea vâscului, omul, în funcție de mediul în care crește, devine toxic sau tămăduitor. Vâscul e o plantă semiparazită, care trăiește pe o plantă gazdă pentru a se hrăni din ea. Dacă va crește pe un pom fructifer, un măr de exdemplu, vâscul poate fi cules ca să trateze boli. Dacă va crește pe o plantă toxică, vâscul va fi dăunător.

Radix.viscum…ce o fi însemnând? Radix se traduce ca rădăcină, bază, temelie. Viscum – vâsc. Asemenea vâscului, noi toți am întâlnit, am cunoscut pe cineva care ne-a influențat într-o mare măsură, participând astfel la frământarea aluatului din care suntem copți noi.

Pentru Mădălina cea mai puternică rădăcină este bunelul ei. Mădălina îi spune „medic de plante”, căci el le știe leacul și graiul.  

„Bunicul meu este rădăcina mea. El trăiește cu plantele, cu pământul. De la piață vine mereu cu flori și specii noi. „Măduța, așa o să înflorească”, îmi spune el. Bunelul le știe toate denumirile în latină. După numele latin le cheamă pe toate, îmi povestește despre ele, încă de când eram o copilă. Mama mea avea vreo 20 de ani când m-a născut. Era încă la facultate. Așa că buneii aveau grijă de mine. Când am răsărit un pic, mergeam la legat via, la prășit. Atunci îmi pare anevoios, o bătaie de cap. Astăzi, aceste momente sunt o amintire dulce. Bunelul meu știe cum se tratează bolile copacilor și ale plantelor. Tot satul vine la el după ajutor. „Vasile Fiorodivici, are o boală via mea. Ce să fac?” și el le spune. Bunicul meu e medic de plante. Eu țin minte cum bunelul venea cu buzunarele pline de semințe, cu nu știu ce fel de cepe. Punea pantalonii la spălat și bunica tare se mai supăra: „Iar Vasea ne-o adus sămânță. Chiar nu poate să o scoată?” Mai am o amintire, mergeam cu bunelul pe câmp. Bunelul gusta grâul și înțelegea dacă e copt sau nu. El spunea dacă e timpul să îl culeagă combina. Bunelul meu e un om citit. A citit tot ce e în biblioteca din sat.”

Mai trebuie să spun că bunicul a devenit un model pentru Mădălina? El i-a cultivat Mădălinei dragostea față de plante, față de natură. Dragostea e atât de mare, încât Mădălina a transformat-o în artă, grație unei tehnici numită „tehnica tiparului înalt”. Cu ajutorul tiparului – un instrument masiv, cu o roată și un taler, se ajustează presiunea. După ce Mădălina a cules plantele și le-a uscat, le trece prin presa tiparului, apoi le vopsește și le pune pe hârtie. Strivește planta, care lasă culoarea pe hârtie.  A deprins această tehnică de la Olga Ilieș, profesoara ei de la Academia de Arte.

„Am mers la Academia de Arte doar ca să fac lecții cu Olga Ilieș, pentru că, între noi fie vorba, academia e moartă acum. Elevi sunt pensionarii. Iar eu știam că de la Olga am de învățat foarte multe, voiam să absorb tot ce are de oferit. Graficiană, deține o sumedenie de tehnici legate de artă, decor, litere, grafică. O urmam la toate lecțiile, la seminarele colegilor din alte grupe, ca să nu ratez nimic. Olga și soțul meu, pictorul Mihai Ungureanu, care sunt curatorii acestei expoziții. Am muncit toți împreună, cot la cot, ca să transformăm o încăpere rece din beton într-un spațiu pentru reflecții, trăiri, viață. Am construit pereți din carton, am ascuns în tavan difuzoare prin care să auzim trilul păsărilor și ne-am jucat cu lumina.

Ne-am dorit, în acest mod, să vă oferim o experiență senzorială inedită. Și mă bucur enorm că ne-a reușit. În acest mod, lansăm și noul meu nume, pseudonimul Florilegiu.m. Tradus din latină, flos și legium înseamnă „o adunare de flori”.

Și uite așa, o pasiune nevinovată din copilărie, de a colecta și de a usca florile, ca să le continue viața, s-a transformat în artă demnă de muzeele din afară. Pe la 15-16 ani, Mădălina strica dicționarele mamei, profesoară de meserie, uscând în ele plantele. Iar astăzi, folosește cu iscusință un ditamai tipar, presând plantele ca o adevărată artistă.

Sunt curioasă până unde va ajunge cu arta ei. Sper să nu se oprească aici. Din păcate, expoziția a durat doar o săptămână, de aceea cei ce nu au văzut-o pe viu o pot admira acum doar în fotografii. Vă invit să urmăriți pagina de Instagram @florilegiu.m.

Fiți cu ochii pe această artistă vizuală, ca să nu ratați alte „spectacole” cu flori.