Despre copiiOameni

Veronica Croitoru, iubită de fanii stilului vestimentar „family look”

Ce înseamnă „family look”? Este stilul vestimentar care presupune că membrii unei familii poartă haine identice sau ținute care au ceva în comun (culoarea, accesoriile, stofele). Astfel se creează senzația de unitate, acest stil avându-și originea în SUA. La început, se observa în fotografiile de familie, după care s-a strecurat și în garderoba de zi cu zi a unora.

Adevărul e că puține sunt mamele care nu au tentația de a-și potrivi ținutele cu hăinuțele fetițelor lor. O fac și celebritățile de la Hollywood, iar Kim Kardashian e prima pe lista mămicilor, care deseori apare în public alături de o mini copie a sa.

 

 

Посмотреть эту публикацию в Instagram

 

My twin ✨

Публикация от Kim Kardashian West (@kimkardashian)

Om fi noi departe de Hollywood, dar nu și de bunele practici de peste ocean. De regulă femeile își doresc, din când în când, ședințe foto de familia (fotografii în timpul sarcinii, apoi cu noul membru, la un an sau doi ani ai copilului, etc. Ocazii se găsesc, în plus mai sunt și nunțile, cumetriile, zilele de naștere, jubileele, la care își doresc să se citească despre familia lor:

„Suntem o familie și da, noi ne potrivim”, vorba cântectului.

De aceea, femeile, mai ales femeile perfecționiste, gândesc o apariție de familie la un eveniment sau participarea la o ședință foto, până la cele mai mici detalii. Detalii mici sunt multe: culoarea papionului, cămășii, rochiei, dantelei de la rochii. Unele merg și mai departe: aleg atent și culoarea nasturilor, astfel încât imaginea membrilor de familie, la un loc, să fie impecabilă.  Și atunci, mămicile de la noi, care au o slăbiciune pentru „family look” , o adoră pe Veronica Croitoru. Creatoarea de haine are câteva solicitări pe lună, de a coase rochii pentru mămici și fiice sau cămăși identice pentru toți membrii familiei.

Privesc fotografiile clienților care ajung la Veronica Croitoru. Idee nu aveam că acest stil vestimentar e atât de popular la noi în Moldova. Să vezi 3 membri de familie îmbrăcați identic este … „Wow” și mă face să exclam „Oho, și așa se poate?!”

„Cât  sunt micuțe fetițele, mamele sunt inițiatoarele potrivirii hainelor, dar când cresc, de regulă, fetele cer rochii identice cu cele purtate de mamele lor. Spun că se vor prințese, își doresc rochii la fel de vaporoase, cu dantelă. Tăticii nu au încotro, apar în ecuație cumva involuntar (zâmbește Veronica). La fel e și cu soțul meu. Deoarece mă susține în tot ce fac, acceptă să poarte ceea ce cos, într-o culoare sau într-un stil cu ceea ce port eu și băiețelul nostru”, îmi spune Veronica, și ea o fană a stilului „family look”.

 

„În ziua în care am aflat că sunt însărcinată, imediat mi-am imaginat o fetiță cu multe rochițe, doar că Dumnezeu ne-a trimis un băiețel și mă gândeam că nu voi avea cum să combin hainele noastre. Realitatea e alta și o demonstrez prin mai multe ținute, încă  de când s-a născut. Avem seturi mamă-copil pentru zile obișnuite, pentru plimbări pe afară, dar și pentru ocazii speciale.”

„Eu și băiețelul meu avem seturi de genul: „rochie de tip cămașă- cămașă băiețel”, „rochie de seară- pantaloni”, „rochie de seară – pantaloni scurți”.  Nu lipsește, deseori, papionul, care la fel ca bretelele pentru cămașă sau vesta băiatului sunt cusute din stofa din care e și rochia mea”, povestește Veronica.

Revenind la cliente, între noi fie vorba, nu întotdeana gusturile mamelor coincid cu ale fiicelor. Se întâmplă să aibă loc dezbateri serioase în timp ce se schițează viitoarele ținute, spune Veronica. Contradicții apr la capitolul „culoare”. Fetele își doresc alte culori decât cele alese de mame, iar de cele mai multe ori, anume mamele cedează, lăsându-se pe mâna „tinerei generații”. Vorbind despre vârstă, cel mai mic client al Veronicăi avea vârsta de 4 luni.

Și pentru că orice are un preț, o să vă spun că pentru munca sa, creatoarea cere 200 de lei (la coaserea hainelor copiilor) și 400 de lei (la coaserea rochiilor casual ale mămicilor). În cazul rochiilor de seară, costurile sunt dictate de complexitatea lucrării.

 

 

Tags
Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close