CălătoriiOameni

Vreau să fiu o scânteie în viața oamenilor. Interviu cu Federico Dozzini

„No problem”

„Enjoy”

„I will do it”

„I will help”

This is Federico.

Acesta e Federico, gazda noastră pe insula Gozo din Republica Malta, pe care ne-am oprit în ultima noastră călătorie. Nimic nu e o problemă pentru el, mereu vrea să ajute, să surprindă plăcut. Voi scrie neapărat un articol despre insula Gozo, o destinație  fantastică mai ales pentru familii, în ciuda plajelor pietroase deseori ocolite în favoarea nisipului, pentru comoditatea celor mici. În fine, revin la subiect într-un alt material.

Federico ne-a impresionat atât de mult, pe mine și pe soțul meu, are o poveste, după mine, captivantă, iar mai presus de asta – un suflet atât de cald, încât am decis să vă povestesc despre el. Dacă ajungeți pe insula Gozo, veți fi fericiți la Federico în casă. Cine este Federico, un nume pe care l-am tot rostit în diferite situații și l-am citat ca pe un mare înțelept? Federico Dozzini este cea mai primitoare gazdă din câte am avut noi vreodată în călătoriile noastre. El ne-a determinat, prin felul lui de a fi, să ne anulăm toate planurile de călătorie, să rămânem în casa lui de vacanțe pentru alte trei zile și am mai fi rămas, dar casa veche de 300 de ani pe care o închiriază ca să primească în ea turiști din toată lumea, era rezervată de alții. A trebuit să plecăm, deși chiar nu ne doream asta.

Federico este numele pe care l-am rostit foarte des în vacanța noastră în Republica Malta și ni se asociază cu blândețe, ospitalitate, generozitate, umor, zâmbet, ajutor, sprijin, soluții în cele mai neplăcute situații și, nu în ultimul rând, curaj. Designer de încălțăminte și genți în Italia, lasă într-o zi totul și se mută cu traiul pe o insulă minusculă.

„Am vândut tot ce aveam în Italia, mi-am schimbat și numărul de telefon, ca să încep o viață nouă. Simplă. Despre asta e insula Gozo. Simplețe. Aici nu se rețin decât oamenii buni, săritori la nevoie, care își doresc o viață ușoară pentru ei și pentru cei din jur”, povestește Federico – italianul din Perugia, designerul de genți și încălțăminte care la vârsta de 40 de ani a înțeles că e obosit și vrea să își schimbe viața.

” Aveam 40 de ani. Am privit în trecut, la ce las în urma mea și am văzut doar obiecte. Mașini scumpe, case, magazine, colecții fără sfârșit de genți. Apropo, soția mea are peste 200 de genți, căci prima piesă din tot ce cream eu ajungea la ea în primul rând. O dată la șase luni trebuia să creez ceva nou, proces interesant, dar și obositor. Eram prezent la toate Fashion Show-urile de la Paris, Milano și Londra. Făceam uneori și 1000 de km pe zi, prin Italia, ca să ajung de la un client la altul, de la artizani – acasă și tot așa. Eram istovit și ceva îmi lipsea. Am călătorit foarte mult, dar m-am oprit pe Gozo”.

Nici nu știa ce este Gozo, unde se află pe hartă, atunci când un potențial client a dorit să colaboreze cu el la crearea unei noi colecții de încălțăminte.

” M-a sunat și m-a chemat pe Gozo. L-am întrebat unde se află insula, am localizat-o pe hartă, am urcat în mașină și am pornit spre el. Țin minte și acum clipa în care am zărit malul insulei de pe vaporul de transportare a pasagerilor și a mașinilor. Am simțit ceva special în piept, inexplicabil. Odată ajuns pe mal, a trebuit să fac multe cercuri dintr-o parte în alta căci nu aveam adresa exactă, nu puteam găsi clientul, astfel am căpătat ocazia de a explora regiunea și am înțeles: eu vreau sa locuiesc aici. Oamenii. Oamenii sunt atât de buni. Ritmul e lent, așezat, nimeni nicăieri nu se grăbește, iar eu aveam nevoie de asta. Eu am călătorit mult și e clar, Gozo nu e cel mai spectaculos petec de pământ de pe glob, dar are acel vino încoace care m-a făcut să îmi sun soția ca să o anunț că am găsit locul în care vom locui, iar ea a simțit aceleași lucruri atunci când a pășit pe insulă. Nu am mai colaborat cu acel domn, l-am anunțat despre planurile mele, l-am ajutat cu nume ce îi puteau fi de folos și el s-a bucurat că a putut contribui la schimbări pozitive în viața unui om, chiar dacă nu am mai lucrat împreună.”

Asta e filosofia vieții lui Federico, pe care vrei să o îmbrățișezi fără să stai pe gânduri:

Fii scânteie în viața oamenilor, un moment fericit, o părticică dintr-o experiență dragă lui.

” Îmi doresc eu ca oamenii, atunci când se vor gândi la Gozo, la vacanța lor aici sau la orice alt loc în care ne vom intersecta, să își amintească de Federico și să zâmbească”.

Vreau să spun că îi reușește de minune. E atât de ciudat, în sensul bun al cuvântului, să vezi un bărbat puternic și stilat trebăluind prin bucătărie, servindu-și oaspeții, spălând vasele după ei. Dar face asta cu atâta ușurință încât îl crezi când spune că îi face plăcere. Vrea să fie prietenos cu tot ce îl înconjoară. De aici și preocuparea pentru reciclare, care s-a regăsit și în activitatea lui de altădată.

„Am folosit odată o geacă din piele naturală second hand ca să fac papuci, apoi pungi de la cafea braziliană și materiale din echipamentul sportiv al unei echipe de baschet ca să creez genți.”

Dozzini desenează de când se știe, nu are studii superioare cărora se dă mare importanță la noi. Prima afacere a lansat-o la 17 ani, nu fără ajutorul părinților care i-au dat un loc de muncă la patiseria lor din Perugia. La început, Federico era chelner, apoi s-a făcut patiser. Serile, când avea un minut liber, un cec sau o hârtie din carnețel și un pix, contura chipuri de oameni. Îi plăcea să deseneze fețele oaspeților, mai ales cele stranii. Are o acuratețe maniacală în tot ce face, e foarte atent la detalii si crede că asta l-a ajutat să își facă meseria bine.

„Ai stil! Vei lucra cu noi”, a exclamat un prieten de al lui când a desenat niște papuci pe un șervețel, deși Federico i-a spus că are zero experiență și studii.

Ar fi multe de povestit despre viața lui Federico, astăzi în vârstă de 47 de ani. Mi-a părut interesant că a avut curaj să deschidă un magazin de haine si accesorii pe care le cumpăra de la Londra. Umbla cu o geantă mare prin oraș, adună lucrușoare interesante si le vindea în orașul natal. Aceasta a fost prima lui afacere, avea doar 17 de ani.

Întâlnirea cu Federico mi-a amintit despre câteva lucruri pe care le vreau constante în viața mea, reper pentru copiii noștri.

1. Servește. Bucură. Ajută. Oferă, dacă tot ai decis să faci asta, tot ce ai tu mai bun.

2. Ține-te de cuvânt dacă ai promis, spre bucuria ta și a beneficiarului. Federico ne-a promis un tiramisu preparat de el (în fiecare dimineață ne alinta cu un chec sau o prăjitură) iar eu, sincer, nu prea credeam că o să se complice căci noi nu mai stăteam în casa lui. A zis să îl sun dimineața și să vin. Am venit. Ne-a oferit o caserolă mare, iar tiramisu preparat de Federico Dozzini e cel mai bun de pe planetă. Mi-am amintit că eu, deseori pentru că mă simțeam incomod să refuz o favoare, mă vedeam prinsă în promisiuni pe care nu le îndeplineam. Inspirată de gazdă noastră, vreau să fiu mai consecventă, mai corectă cu mine și cu cei din jur. Toți au de câștigat!

3. Urmează-ți pasiunea, fă ceea ce îți place și nu te gândi la abundență, o să vină ea singură la timpul potrivit.

4. Omenia înfrumusețează insule, orașe, cartiere. Să o răspândim ca pe un virus, o să fim mai fericiți!

 

 

 

 

Tags
Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close