Oameni

Adevărul gol-goluț despre show-urile Privé Fashion Events

Cui îi arde de fashion show-uri excentrice și luxoase, într-o țară declarată cea mai săracă din Europa? Cine să defileze pe podium, dacă modelele sunt considerate, pardon, prostituate sau dame de companie, iar bărbații care aleg să facă modelling – poponari?

După răspunsuri am mers la Viorela Dimici și la Marina Cimbir, creatoarele Privé Fashion Events. Oamenii care au de-a face cu industria modei de la noi, dar și cei care numai o urmăresc dintr-o parte, se gândesc la dezinvoltură, creativitate, originalitate, extravaganță, mai nou, la multă senzualitate, atunci când se referă la Prive Fashion Events. Am fost și eu la ultima prezentare de modă, condimentată cu multă senzualitate. Odată ajunsă la Cricova Winery, la ediția a patra semnată Prive Fashion Events, mi-am zis.

Wow.

Asta, dacă e să vorbesc pe scurt despre tot ce am văzut acolo.

Acum, mai pe lung.

Organizatorii sunt nebuni! Oare nu-i doare capul, la câte ziduri au de spart, am suspinat eu, în mintea mea. La un moment dat, una dintre modele m-a prins cu gura căscată, la propriu. Simțeam cum îmi ard ochii de admirație și nu puteam controla asta. Ea mi-a zâmbit. Purta o rochie vaporoasă, creată de Apriori.  

Apriori

Revenind la ziduri…

Primul zid – mentalitatea poporului nostru.

Al doilea zid – starea generală de apatie, care domină în țară.

Al treilea zid – situația financiară de la noi.

Al patrulea zid – percepția generală despre modelling și designerii autohtoni.

Al cincilea zid – ritmul extrem de lent în care se întâmplă lucrurile în Moldova, la orice capitol.

Atâta „drive”, viață, efervescență, muzică bună, tinute îndrăznețe, atitudine. Au fost și designeri cuminți, cu piese vestimentare corespunzătoare, și atunci, le întreb pe fete: nu vă ieșiti din minți când trebuie să organizați un show? Designerii autohtoni buni pot fi numărați pe degete și o parte, din câte observ, nu vor să riște. Cine să poarte ținute excentrice? De ce să creeze ceva ce nu are loc în garderoba moldovenilor, care încă mai poartă negru din cap până în picioare tot anul împrejur, mai ales genți și pantofi negri, căci se potrivesc aproape cu orice? Puține sunt miresele care o să aleagă altceva decât o rochie clasică albă, de prințesă.

Marina, de ce v-a trebuit bătaia asta de cap?

Marina Cimbir: Am creat acest proiect ca să îi susținem pe cei ce încearcă să facă lucruri mărețe în țara noastră, apoi să le arătăm celor de aici că Moldova are talente. Planurile noastre sunt în  dezvoltare mereu, iar ambițiile – de fier. Deoarece aici lucrurile se mișcă lent și oamenii sunt sceptici, cu fiecare ediție, noi devenim tot mai perseverente. Evoluția se observă cu ochiul liber. Mai avem marele noroc să muncim cot la cot cu o echipă absolut fantastică, care generează constant idei noi. Grație echipei am ajuns la etapa, când noi ne alegem singure designerii și brandurile cu care ne dorim să lucrăm. Deocamdată, Privé Fashion Events este un proiect de suflet, dar sperăm să devină, în timp, și o afacere. Totul a început la o cafea. Câțiva ani în urmă, discutam cu Viorela, la o cafea, despre ce ne dorim să facem. Voi fi sinceră, habar nu aveam ce fel de proiect am putea noi crea, însă cert era că vom munci împreună. La a doua sau a treia cafea s-a născut Privé Fashion Events.

Calitate. La asta mă gândesc atunci când vă urmăresc show-urile. Sunet și muzică impecabile, ținute croite și cusute cu migală, machiaj și coafuri potrivite perfect cu vestimentația, decor spectaculos, modele cu renume…Toate acestea costă. Despre ce cheltuieli putem vorbi astăzi? Merită să investești atâtea resurse într-un show de modă, la noi în țară?

Viorela Dimici: Dacă am raporta totul numai la eticheta „cea mai săracă țara din Europa” sau ne-am pune constant întrebarea „de ce avem nevoie de asta sau de cealaltă” nu s-ar mai întâmpla nimic la noi în țară. Ar trebui să stăm și noi pe loc, să nu ne dezvoltăm, să ne punem mâinile în șold, ca să așteptăm acea zi când vom spune că „ e timpul” pentru show-uri de lux. Privé Fashion Events mai mult se asociază cu un momente de creativitate, stil și nonconformism, nu neaparat cu lux. Sau poate noi vedem lucrurile altfel. Este adevărat că pentru show-uri de o asemenea anvergură e nevoie de investiții mari. Se lasă cu 10 mii de euro ediția. La moment, încercăm, cu mari eforturi, să ne descurcăm cu ce avem. Muncim la imagine și la impactul asupra cursului industriei modei de la noi. Despre profit nu putem vorbi astăzi.  Moldova are multe talente și merită astfel de show-uri. O să vă demonstrăm și de acum încolo acest lucru.

Sincer, îmi pare o nebunie tot ce faceți, reieșind din starea generală de apatie pe care o simt la noi în țară, pe toate segmentele. În plus, spuneam la început, modelele din țara noastră sunt desconsiderate de mulți. Viorela, care e adevărul? Cine sunt modelele care defilează pe podiumul Prive Fashion Events?

Viorela Dimici: Noi nu facem prezentări de modă clasice, ci show-uri de modă conceptuale. Este adevărat că meseria de model, în țara noastră, nu este luată în serios. De ce se întâmplă acest lucru? Deoarece multe domnișoare de la noi se autoproclamă modele, astfel compromițând imaginea industriei. Modelele care participă la Privé Fashion Events au parametrii, care le-ar permite să defileze pe orice podium din lume (cu mici excepții) și au o experiență de cel puțin 4 ani în modelling. Mai mult decât atât, implicăm în prezentările noastre femei care au cariere de succes în alte domenii, tocmai pentru a distruge stereotipurile despre modelele din Moldova, etichetate ca „mai puțin inteligente”. Multe din ele au mici afaceri, sunt prezentatoare tv, avem un graphic designer, PR Manageri, femei cu funcții în companii mari sau companii de stat. În fine, și eu am activat, mai precis, încă activez în domeniul modellingului și chiar nu îmi e rușine de acest lucru, ba chiar din contra. Nu am cum să nu cad de-acord că, deseori, am fost subapreciată și am muncit înzecit ca oamenii să aprecieze la justa valoare capacitățile mele.

Designerii veritabili pot fi numărați pe degete.

Marina Cimbir: Designerii veritabili chiar pot fi numărați pe degete, însă nu este cazul să îi judecăm prea dur pe ceilalți. Industria modei, o ramură încă tânără, se dezvoltă. Dar avem convingerea că mergem pe calea corectă. Decât să îi criticăm, mai bine să îi susținem, căci numai așa vor deveni și mai buni. În proiectul nostru au participat designeri, anterior invitați să își prezinte colecțiile la Dubai, Paris, în Spania, Italia, ș.a. Deseori, designerii noștri nu vorbesc în mediul online sau chiar offline despre reușitele lor peste hotarele țării. Știm că uneori luptăm cu morile de vânt, dar mai știm că va veni timpul când nu vom mai fi atât de inhibați și de complexați. Schimbarea începe de la mine, de la tine, Anna, și de la cei care vor să îi susțină pe acești minunați oameni care au în creioanele lor frumosul, iar în acul și ața din atelier – cheia spre rafinament, clasă, respect de tine. Ne dorim ca hainele să fie privite ca o carte de vizită, un manifest despre lumea interioară a omului, nu doar ca niște stofe fără o poveste sau un cuvânt de spus.

La a patra ediție a show-lui semnat Prive Fashion Events, au fost prezentate cele mai noi colecții marca Berrezzo, O&C Bralettes, Sandri Livv, Ariadna, Fortuna Sisters, Nude Collection, Mathilde, 2Coat, Apriori, Viggo by Cătălin Botezatu.

Au cucerit priviri și complimente modelele Ecaterina Emelianov (ViceMiss România 2018), Valeria Vornicescu ( Miss România 2018, Miss Fotogenie România 2017,  Miss The Best Fotomodel Turkey 2018), Anastasia Zeleniuk (femeie de afaceri, protagonistă în unul din videoclipurile formației Carla’s Dreams), Felicia Ursan (Miss Continental 2019), Madlen Melnic (femeie de afaceri), Doina Sratan (prezentatoare TV, designer), Tony Mountin (Vice Miss tourism beauty Moldova 2018). Acestea sunt doar câteva nume, care ne conving că organizatoarele prezentărilor de modă Privé Fashion Events nu se joacă. It is all serious, man, and I love it! (E totul pe bune și îmi place la nebunie!)

Mai multe imagini de la eveniment vedeți pe pagina de Facebook: www.facebook.com/privefashionevents/

Tags
Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
Close