Aici vii oaspete, pleci prieten. „Casa din Luncă” – prima pensiune turistică din Moldova

Închipuiți-vă o dimineață la pensiunea „Casa din Luncă”, din satul Trebujeni, raionul Orhei. Razele soarelui se strecoară printr-un geam al unei case vechi de 80 de ani și vă ating fruntea chiar din pat. Vă ridicați fără grabă și ieșiți pe prispă, unde stâncile milenare de pe malul râului Răut vă așteaptă. Micul dejun e deja pregătit de gazde: brânzeturi de la gospodarii din sat, plăcinte scoase din cuptor și o cafea tare sau un ceai din ierburi culese de pe dealurile împădurite.

Apoi puteți urca pe o bicicletă sau într-o căruță trasă de cal și puteți explora canionul săpat de apă și vânt de-a lungul a mii de ani. Seara, obosiți, reveniți la pensiune, unde așteaptă o cină tradițională moldovenească: sarmale, zeamă de casă, mămăligă și, poate, o tocăniță. Va fi greu să acceptați că trebuie să plecați acasă, dar veți reveni repede. Aici e inima Moldovei: caldă, primitoare, cu oameni de treabă, mâncare aleasă și priveliști spectaculoase. Timpul parcă nu mai contează.

Autoarea a cerut plăcinte chiar la pensiune, într-una din zile. La „Casa din Luncă” nu se poate altfel: cine trece poarta este invitat neapărat la masă și nimeni nu pleacă flămând. Autoarea a stat de vorbă cu frații Adrian și Oxana Benzing și cu mama lor, Ala Benzing, despre această pensiune înfloritoare, vizitată tot timpul, indiferent de anotimp.

Sunteți trei oameni foarte uniți, iar pensiunea vă ține împreună. Petreceți mult timp aici. Adrian lucrează la cioplit și la mobilă sau pe șantier, alături de zidari. Mama e în bucătărie sau printre turiști, iar Oxana se ocupă de planurile de afaceri și de contabilitate. Dar de ce ar alege o profesoară de geografie cu 35 de ani de vechime, o contabilă și un economist cu mâini de meșter tâmplar să facă turism rural? Ce i-a împins să pornească această afacere de familie?

Oxana povestește că la început a fost un proiect de suflet, o bucurie pentru părinți. Acum trei-patru ani s-au implicat și ea și fratele ei, iar atunci au hotărât să facă din proiect o afacere adevărată, altfel riscau să reziste doar câțiva ani. Totul a pornit de la casa părintească a tatălui: două dormitoare, o cameră tradițională numită „casa mare”, în care primeau oaspeții, și o sufragerie. În 1990, curtea a fost inundată, iar casa, construită de părinți în anii ’80, a avut nevoie de reparații. Au decis să o renoveze și să deschidă o pensiune, deși nu știau ce presupune asta. Erau primii.

De unde a pornit pensiunea „Casa din Luncă”?

Tatăl Oxanei, Mihai, lucra pământul, iar mama era profesoară de geografie. Tatăl era un om ospitalier, pe care oamenii îl iubeau, iar mama întâmpina pe toată lumea cu bucate gustoase. Turiștii ajungeau la ei și înainte de pensiune, veneau ca la o familie, în vizită. Atunci mama a hotărât să încerce o pensiune în Trebujeni, pe malul râului Răut, în Rezervația cultural-naturală Orheiul Vechi.

Ala spune că locul era potrivit. Soțul ei a renunțat la agricultură și și-a vândut pământurile, iar ea, profesoară de geografie, și-a dat seama că peisajul va atrage turiști. Rezervația Orheiul Vechi are farmec istoric, iar Trebujeniul e o comoară naturală: stânci acoperite de pădure, lunca râului, animale și păsări. Există chiar și un traseu al păsărilor, unde poți face birdwatching și poți urmări cu binoclul privighetoarea, cucul, vulturii sau rândunelele. Prin zonă apar veverițe, vulpi și mistreți. Uneori se arată chiar și lupul.

Anii 2016–2017 au adus o nouă motivație. Subvențiile de la Agenția de Intervenție și Plăți în Agricultură le-au permis să construiască terasa de astăzi. Apoi a venit un sprijin important din partea Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia și UK aid, atât financiar, cât și logistic. Specialiștii le-au spus că au un potențial enorm în Orheiul Vechi, dar trebuie făcute îmbunătățiri: condițiile de cazare, spațiul pentru servirea mesei și un aparat de aer condiționat pentru confortul turiștilor. Bucătarii au fost instruiți cum să gătească și cum să servească vinul. Proiectul le-a făcut legătura cu jurnaliști străini, care au venit și au scris despre pensiune. Sprijinul financiar a fost de 26 de mii de dolari, dar cel moral a contat la fel de mult. Pentru prima dată, o autoritate le-a spus că sunt buni și că vor reuși.

Deci, dacă ești isteț, muncitor și bați la ușile potrivite, poți face afaceri în turismul rural din Moldova?

Cererea există, fără îndoială. Oaspeți au venit de pe toate cele cinci continente: din America Latină, America de Nord, Europa, Asia și Australia. Cei mai mulți sunt italieni, ruși și români. În ultima vreme sosesc tot mai des chinezi și japonezi.

Ala explică faptul că lucrează non-stop, tot anul, după cererea turiștilor. Uneori li se cer mese chiar la ora unu noaptea. Dacă un grup sună din aeroport și anunță că ajunge peste două ore, îi primesc. În 10–15 minute, cât oaspeții se plimbă prin curte, masa e deja pusă.

Peluza pe care stați acum era o grădină…

Da, confirmă Oxana. Cultivau cartofi, porumb, roșii și verdețuri, până anul trecut, când au renunțat la o mare parte din grădină. Nu reușeau să aibă grijă de culturi, pentru că plantele nu pot aștepta zile mai liniștite. Acum cumpără legume dintr-o seră mare, la patru-cinci case din apropiere, iar lactatele vin tot de la vecini.

Ce fel de experiențe caută turistul la pensiune?

Oaspeții vin să guste bucătăria tradițională, dar și să o gătească. Sunt invitați în bucătărie să învârtă sarmale sau să coacă pâine. Iarna pot face focul în cuptor sau în sobă. Recent, un grup de români a intrat în casă și a spus că miroase a fum de lemn, un miros care îi duce înapoi în copilărie. Pe lângă încălzirea autonomă, există și „focul de suflet”, o sobă pe care nu o găsești în hotelurile din oraș, iar așa oaspeții se apropie de spiritul satului. Pot coborî în beci după murături din butoi, un borcan de compot sau vin din ulcior. Vara pot lucra în grădină, pot culege fructe și legume sau, dacă sunt foarte harnici, pot chiar să prășească. Aceasta e experiența pe care o oferă.

Adrian, te implicăm și pe tine. Am înțeles că ai mâini de aur și că nu ai învățat meseria de lemnar din manuale. Cum ai ajuns să faci mobilă, uși, lavoare și rame din lemn?

De mic îi plăcea să bată cuie, spune Adrian, și a învățat din mers să prelucreze lemnul. Oxana e de obicei designerul, iar el e tâmplarul care execută lucrarea. Pensiunea îi aduce mare satisfacție. A crescut în Trebujeni, aici a făcut școala și aici are prietenii. A lucrat o vreme în Marea Britanie, ca administrator al unui restaurant, unde a văzut o afacere din interior, iar asta l-a ajutat să aducă îmbunătățiri pensiunii.

Oxana adaugă că lucrează efectiv împreună cu fratele ei. Cărămida din baie au pus-o în doi, într-o singură noapte. Dacă trebuie montat un sistem de încălzire, nu e o problemă, știu cum se face. Au văzut în familie că totul se face în echipă, pentru că mama și tata făceau totul împreună.

Recent ați restaurat o casă bătrânească. A cui a fost ideea de a o cumpăra în plin proces de construcție a terasei?

Oxana trecea mereu pe lângă casă și o visa ca pensiune. Nu avea bani să o cumpere, dar a fost salvată de indemnizația pentru îngrijirea copilului. Lucra ca șef de contabilitate, iar banii primiți pentru concediul prenatal și postnatal i-a investit în casă. Era într-o stare jalnică, având 80 de ani. Acoperișul, inițial din oale, fusese înlocuit cu ardezie. În interior au păstrat grinzile, iar ferestrele noi au aceeași textură, tot din lemn. Beciul are, cred, vreo 60 de ani și în el se păstrează conservele, vinul și compotul. Casa a fost inaugurată pe 13 decembrie, iar mulți turiști au rămas deja peste noapte.

Astăzi, pensiunea „Casa din Luncă” înseamnă ospitalitate, bucătărie ca la bunica și o casă veche de 80 de ani, șapte camere de cazare, foișoare și două spații pentru masă: o terasă acoperită, cu vedere spre stânci și cu șemineu, pentru iarnă, și o terasă acoperită cu stuf, pentru perioada din primăvară până toamna. Când îți dai seama că totul a pornit de la o singură casă, înțelegi cât s-a muncit.

Ala se bucură că nu sunt singurii din sat. Moldovenii au un proverb: „Cu o rândunică nu se face primăvară”. Ei au dovedit contrariul și au adus primăvara în sat. Au fost primii care au deschis o pensiune, iar acum, în Trebujeni, sunt opt pensiuni, iar alte două urmează să se deschidă. La început, oamenii nu credeau că turismul rural poate prinde, iar sătenii erau foarte sceptici.

Pensiunea cere multe sacrificii. Cel mai important, cred eu, este timpul, care nu se cumpără, nu se vinde și nu poate fi recuperat. Oferiți servicii non-stop, deci trebuie să fiți mereu acolo. Cum rămâne cu familia, cu pasiunile, cu vacanțele și călătoriile?

Oxana spune că muncesc zâmbind, datorită turiștilor, care le dau putere și motivație. Se consideră patriotă și îi place gândul că fac ceva care aduce beneficii multor oameni de acasă. Încearcă să-i încurajeze și pe prietenii din sat să își dezvolte proiecte. Prietenii din copilărie, cu mici excepții, sunt tot în sat și nu au plecat. Într-o pensiune, fiecare om contează, nimeni nu e ușor de înlocuit, iar turiștii revin și pentru contactul cu ei.

Ala spune că oaspeții sunt cei care le dau energia de a continua. Nu demult, au cazat 20 de turiști francezi, toți au plecat mulțumiți și fiecare i-a cucerit. O bucătăreasă a exclamat: „Ia uite! Au venit oaspeți, au plecat prieteni”. Pensiunea e construită, înainte de toate, din dragoste. Turiștii n-ar accepta o minciună, pentru că aici nu se face comerț. Vor să ofere emoții pozitive, așa cum le primesc și ei de la cei care aleg să rămână la ei. „Casa din Luncă” este și simbolul familiei, iar asta e valoarea în care cred.

Asta se simte din plin. Oaspeții le încredințează cele mai importante momente din viață: cereri în căsătorie, nunți, cumetrii, aniversări. Alții ajung fără nicio ocazie specială, doar ca să se odihnească și să scape de zgomotul orașului, de aglomerație, de claxoane și de nervozitatea din aer. Aici miroase a iarbă proaspăt tunsă, cântă privighetoarea, aerul e curat și apa e de izvor.

*Articol realizat pentru revista „Altitude”, disponibilă la bordul aeronavelor „Air Moldova”.