Am lansat Podcastul de familie „1+1=3”

Dacă urmărești blogul meu în ultimii 5-6 ani, nu va fi o noutate pentru tine că de ani buni cercetez traumele, rănile din copilărie, căile de vindecare, sarcina, nașterea, educația, rolul de părinte. Mă pasionează aceste subiecte și le consider temelia existenței umane. Cred că autocunoașterea și vindecarea sunt calea spre o viață calitativă, spre familii armonioase și comunități sănătoase.
Astăzi, când oamenii suferă foarte mult, vreau să le întind o mână pe cale virtuală, prin intermediul podcastului 1+1=3. Pe mine, la diferite etape, ceea ce am descoperit, m-a ajutat să mă regăsesc, să mă adun din bucățele și să ajung la o stare de bine cu mine însămi și cu oamenii din jur. De la a-i învinovăți pe cei mai dragi oameni pentru una sau alta am ajuns la acceptare și iubire necondiționată. E tare fain sentimentul, așa că vreau să împart comoara și cu alții.
De ce am denumit podcastul 1+1=3? Fiindcă o familie începe cu 2 oameni, dar și pentru că, matematic vorbind, 1+1 nu face 3, ci 2. Mesajul meu e să ieșim din cutie, din standarde, din convingeri limitative și din credințe care nu ne servesc. Unele lucruri par neverosimile pentru oamenii care cred doar în litera științei. Eu însă cred că anume acestea ne coboară cu picioarele pe pământ, ne întăresc și ne fac mai fericiți. Îmi place să îmbin spiritualitatea cu știința, la fel de mult pe cât îmi place să îmbin medicina cu psihosomatica.
Nu vreau să fac lungi introduceri aici. Vă invit să urmăriți episodul #1 al podcastului 1+1=3, pe care îl realizez împreună cu Symbol Media și New Media Platform. Prima invitată a fost Angela Stafii – doctor în filosofie, mentor, arheolog al minții și sufletului.