Alimentație și sănătateSarcină/Naștere

Am lansat un vlog! L-am numit „Nașterea Mea”

Deși există tone de informații despre sarcină și naștere pe internet, pot fi numărate pe degete cele care reflectă esența sarcinii și nașterii. Deși viitoarele mămici citesc foarte mult despre naștere, se întâmplă să nu ajungă la acea naștere pe care să vrei să o repeți, iar și iar.

Nu e suficient ca femeia să știe cum traversează bebelușul canalul de naștere. Ea are nevoie să își liniștească mintea, să se poată relaxa, să înțeleagă mecanismul psiho-emoțional și hormonal care stă la baza nașterii. Și atunci, va avea încredere în propriul corp și în bebeluș. Se va putea abandona procesului. La naștere nu trebuie să mergem ca la război, înarmate până în dinți cu teorii despre naștere. Cu cât mai puțin gândești, cu atât mai lin vei naște. La naștere trebuie să lași simțurile să te conducă. E ca și cum ai fi luată la braț pentru un vals. Nu stai să numeri pașii, să prevezi figurile, pur și simplu simți muzica și te lași purtată de partener. Medicul nu îți poate naște copilul. El are instrumentele. El e în sala de nașteri ca să te salveze pe tine și pe bebelușul tău, dacă va fi nevoie. Dar ca să nu fie nevoie, dragă femeie, pregătește-te. Nu miza pe altcineva. Nu le pasa nașterea lucrătorilor medicali. Nașterea este a ta. A ta și a bebelușului tău.

După 3 nașteri total diferite, eu am înțeles că m-am pregătit total greșit de prima sarcină, care s-a încheiat cu preeclampsie și cezariană. Am citit și am privit ce nu trebuie. Acele informații doar m-au apropiat de o naștere complicată. A trebuit să mai nasc de 2 ori, ca să înțeleg pe deplin nașterea. A doua oară am născut vaginal, iar a treia oară – natural.

Vreau să vă ajut să ocoliți pietrele de care m-am împiedicat eu prima oară. Eistă atâtea surse de informare, e ușor să te rătăcești. Nu mai știi pe cine să crezi. Eu o să îți povestesc despre lucrurile care realmente funcționează și te ajută să ai o naștere lină, frumoasă, cu bucurie. Vezi primul episod, de introducere, aici:

 

Tags
Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
Close