Am renovat măsuța, veche de 50 de ani, la care a mâncat soțul meu. Interviu cu restauratorul Gheorghe Percic

Îmi plac poveștile.

Îmi sunt dragi obiectele care au o istorie, care au o viață lungă, trăită în case diferite. Îmi plac târgurile de vechituri și muzeele antropologice. Nu prea le înțeleg pe cele de arte frumoase, sincer. Rareori amuțesc în fața unui tablou, în schimb de fiecare dată mă pierd cu plăcere prin odăile cu  o masă, un pat, cărți, tacâmuri, bijuterii și alte obiecte personale vechi. Am o slăbiciune aparte pentru oglinzile înrămate. Mintea mea mereu se joacă atunci când ochii mei cuprind relicvele, mai ales cele de familie. Îmi imaginez în cele mai mărunte detalii cum erau folosite obiectele, care era atmosfera în casă, ce servea la micul dejun stăpânul, ce citea și tot așa.

Într-o zi, mama soacră se scapă cu vorba. În podul casei avea o măsuță cu scăunel pliabilă, la care a stat soțul meu când era copil. Mai mult decât atât, la ea a mâncat și unchiul lui.

Această comoară a fost adusă din Rusia de niște medici evrei, prieteni buni ai străbunicii soțului meu. Da, știu, e greu cu legăturile de rudenie, dar încerc să simplific. Prietenii Elenei Romanovna Coceanovschi au adus-o, în anul 1969, pentru unchiul Vova. După el, au folosit-o pe rând: mătușa Anna, născută în 1971, apoi sora Iuliana, născută în 1983, apoi soțul meu Sergiu, născut în 1984. Au urmat și verișorii soțului. Măsuța le-a slujit demn și nepoților lui – Macarii și Eva. Astăzi, îi servește drept masă și munte de cățărat fetiței noastre, Emma. Cu peste 30 de ani în urmă, soțul meu o plimba prin curtea din Bălți, astăzi Emma o cară peste tot prin casă. Presupun că nici Mia nu va rămâne indiferentă.

Relicva era, însă, cam obosită. Ușor jerpelită. A renovat-o Gheorghe Percic, la atelierul său. Îl găsiți pe Facebook. Click aici: www.facebook.com/Percikk-Atelier

La noi în casă pereții sunt albi, bucătăria amenajată în stil rustic, dulapurile albe-cenușii jerpelite, așa că măsuța cu scăunel maro au devenit albe, iar printre straturile de vopsea proaspete se întrezărește culoarea originala.

Îmi este drag gândul că această măsuță ar putea fi transmisă spre folosință, din generație în generație, și de acum încolo. Cred că e o tradiție frumoasă, care învață grija. Având grijă de obiectele și de amintirile de familie, învățăm să le purtăm de grijă chiar membrilor ei.

Pornind de la asemenea premise, Gheorghe Percic transpiră la greu  atunci când restaurează.

„E o responsabilitate uriașă, când știi că obiectul are o valoare prețioasă, în primul rând sentimentală. Cea mai veche piesă de mobilier care a trecut prin atelierul nostru a fost un scaun, frumusețea și unicitatea căruia ar fi destul de greu să le explici prin cuvinte. Stăpâna acestuia nu cunoaște cu exactitate cit de vechi este, dar cu aproximație, zice ea, ar avea în jur de 100 de ani, poate și mai mult. Acest scaun i-a revenit de la străbunici și un detaliu interesant este că, pe timpul celui de-al II-lea Război Mondial, a fost îngropat și ascuns sub pământ ca sa nu fie luat de la stăpâna de atunci”, povestește Gheorghe.

Tânărul oferă servicii de renovare, dar și de restaurare a lemnului. Restaurarea presupune aducerea în stare bună a unui obiect de artă păstrîndu-i forma şi caracteristicile cît mai aproape de cele originale. În cazul unui mobilier de artă se folosește un tip anume de produse, cît mai aproapiate de materialele folosite iniţial, de creatorul obiectului. Se folosesc tehnici de restaurare similare cu cele aplicate în timpul producerii, tocmai pentru a nu fura din valoarea lui. Recondiţionarea sau renovarea presupune repararea unui obiect. Scopul este să îl faci din nou funcţional. Tehnicile de renovare nu depind de cele aplicate la fabricare. Și timpul de executare a lucrărilor este mai mic la renovare decât la restaurare. 

„M-au învățat meserie profesioniști din Rusia, unde am petrecut câțiva ani. Nu am diplomă, dar dețin multe cunoștințe și am o experiență de peste șase ani în renovarea și restaurarea lemnului. Toate nedumeririle care apar le discut cu mentorul meu din Rusia. Cele mai dragi îmi sunt instrumentele muzicale, și anume pianul. Așa cum pianul a inspirat unele dintre cele mai frumoase compoziții muzicale, tot așa și nouă ne provoacă emoții din cele mai copleșitoare atunci când purcedem la renovarea lui. La drept vorbind, șiroaie de apă curg pe frunțile noastre atunci când lucrăm cu ele, dar sfârșitul încununează opera. Este un efort remarcabil al întregii echipe, iar reușita de la final merită toată această muncă. În curind, urmează să restauram cufărul pentru zestre a bunicii noastre. Pot doar să-mi imaginez cât de entuziasmată va fi ea când il va vedea un pic altfel”, îmi povestește el cu pasiune.

Ai și tu o relicvă de familie, care cere să fie transformată? Găsește Percikk Atelier pe Facebook, lasă un mesaj și încrederea ta. Gheorghe va reveni la tine cu dibăcia sa. Eu una sunt încântată de măsuța noastră și de munca lui!