Anastasia Terzi confecționează bijuterii rafinate, cu puteri vindecătoare
Femeile care poartă bijuteriile de la AGemsBoutique spun că se simt mai bine dispuse, mai energice și mai liniștite atunci când au pietre pe mână, la ureche sau la gât. De altfel nu contează deloc ce fel de accesoriu alegi sau cum porți pietrele. Acestea își fac efectul oricum. Nu întâmplător ochii se opresc la o bijuterie sau alta. Alegerea îți este șoptită de intuiție și de nevoile interioare, explică Anastasia Terzi. Pietrele sunt mâna dreaptă a litoterapeuților (specialiști care tratează bolile cu ajutorul pietrelor).

Anastasia Terzi face bijuterii din pietre prețioase și semiprețioase, ultimele constituind majoritatea.
„Am și prețioase (rubin, acvamarin, kunzit și altele), dar sunt de o calitate mai joasă decât cele pe care le folosesc giuvaierii. Sunt mai puțin transparente decât cele pe care obișnuim să le vedem în magazinele cu bijuterii, dar sunt la fel de excepționale. În plus, posedă aceleași calități și au un preț mult mai plăcut”, îmi explică Anastasia.

AGemsBoutique
Creatoarea de bijuterii nu promite minuni, însă ne asigură că pietrele ne ajută să ne reglăm emoțiile și să ne echilibrăm stările interioare. Anastasia poartă în fiecare zi brățări, iar la ocazii speciale – coliere și cercei.
„Noi toți suntem ființe complicate din punct de vedere energetic, influențate de un milion de factori interni și externi, pe care nu cred că le vom putem explica vreodată pe deplin. Majoritatea pietrelor au un spectru foarte larg de proprietăți. Liniștesc, ajută la găsirea unor soluții în situații complicate și la rezolvarea unor probleme în relațiile de familie. Dacă e să le analizăm bine, toate sunt verigi într-un lanț: o viață liniștită și echilibrată, în care omului îi este mai simplu să se descurce cu toate greutățile și să se înțeleagă mai bine cu oamenii din jur. Interpretările despre calitățile pietrelor diferă foarte mult de la un litoterapeut la altul. În diferite perioade ale vieții, privirea ni se va opri pe pietre total diferite, căci vom căuta diverse lucruri, pe plan energetic vom fi la nivele distincte. Uneori avem atâta energie, că putem mișca munții din loc. În alte perioade, vrem să dormim zile întregi. Și atunci, putem primi sprijinul pietrelor, care ne echilibrează în interior. Cert este că femeilor li se potrivesc pietrele care împământesc, așa cum sunt agata și jaspul. Bărbaților le face bine ochiul de tigru, căci emană energie și putere. Dar iarăși, oamenii sunt diferiți, de aceea fiecare din noi trebuie să își aleagă singur piatra.”
Anastasia preferă să se vadă cu cei ce cumpără bijuteriile.
„Pietrele trebuie simțite, atinse. Oamenii să își urmeze intuiția, să se încreadă în propriile senzații, simțuri. Și atunci vor alege exact ce le trebuie, obiectivul pietrelor fiind echilibrarea energiilor de care avem nevoie.”
Dar asta nu înseamnă că trebuie să ne culcăm pe o ureche și să așteptăm minuni. Pietrele nu pot să rezolve sarcinile omului în locul lui, dar pot să îl aducă pe un drum mai bun, ca să îi iasă totul în cel mai favorabil mod.

Mica afacere a Anastasiei a început cu brățări foarte simple, cu pietricele îmbrăcate pe elastic sau pe o linie de pescuit. Ca să nu devină plictisitoare activitatea, a început să testeze noi tipuri de design și noi materiale.
„La un moment dat, am descoperit pietrele indiene, cu o textură și culori pe care nu le mai văzusem vreodată. Chiar după prima achiziție am înțeles că nu voi putea să le îmbrac pe linia de pescuit, așa cum făceam până atunci. Am fost nevoită să deprind noi tehnici. În casa mea au apărut și instrumente de lucru noi – sfredelul pentru găurirea și șlefuirea pietrelor. Această activitate, însă, o las pe seama soțului, care mă ajută foarte mult.”
Pandemia a impulsionat-o să pună mai des în priză sfredelul. Și e surprinzător câte reușește, știind că are trei copii – de 6, 4 și 2 anișori. Pe de altă parte, gândindu-mă la modul ei de viață, nu aș avea motive să mă las uimită de ceea ce face. Anastasia e foarte pasionată de călătorii. A vizitat 13 țări împreună cu toată familia, deci și cu cei mici.
„Nimic nu se compară cu fluturii din burtică pe care îi simt în aeroportul unui oraș străin, unde oamenii vorbesc o altă limbă. Până și mirosurile sunt altele. Nu mai vorbesc despre căutările de cartele pentru telefon sau gustările alături de copii. În Europa asta pare simplu, însă în Asia întotdeauna e vesel. Am vizitat peste 20 de țări, cu copiii am fost în 13 din ele. Și dacă în anii de studenție, ne ajungeau 3 zile ca să vedem tot Manhattan-ul sau ca să facem înconjurul Sardiniei, atunci cu cei mici călătorim mai încet. Dar este și mai interesant, așa ne cufundăm în viața locală. În Vietnam de exemplu am petrecut o lună, pe Bali – 5 luni. Bali, după mine, a fost cea mai frumoasă călătorie, când nu trebuia să ne grăbim nicăieri, nu aveam de îdeplinit planul tururilor pe la atracțiile turistice. Pur și simplu savuram șederea noastră într-un spațiu atât de exotic, plin, plăcut energetic. Cel mai des, călătorim cu mașina luată în chirie. Visăm să călătorim cu autorulota prin SUA, prin rezervațiile naturale.”

S-a mai întâmplat ceva pe Bali, despre care vreau neapărat să vă povestesc într-un alt articol. Vă rog să vă înarmați cu răbdare, va fi interesant. Acum vă las un scurt dicționar cu semnificațiile pietrelor ideale pentru femei.
Turmalina e pentru un sistem nervos de oțel și longevitate. Ajută la păstrarea frumuseții și a sănătății. Purtatul frecvent al turmalinei ajută la grăbirea metabolismului, la circulația sangvină și restabilește puterile.
Cuarțul roz ajută la menținerea fericirii în familie și la căsătorie fericită.
Acvamarina contribuie la dragoste și fidelitate reciprocă, simbolizează longevitate, fericire și tinerețe.
Agata de Botswana este talismanul perfect, mai ales pentru femeile însărcinate.
Cuarț rutilat sporește frumusețea, atracția și energia celui ce îl poartă. E un bun ajutor în treburile personale, atrage norocul și îți permite să atingi succesul în tot ce începi.
Ametistul întărește prietenia și relațiile de familie, echilibrează schimbările de dispoziție, dăruiește liniște interioară.

Fluoritul ajută să întâlnești iubirea și să menții relația, ajută la câștigarea încrederii în sine și te eliberează de frici.
Cum o găsiți pe Anastasia? Click aici, pentru profilul de Facebook: facebook.com/agemsboutique
Click aici, pentru profilul de Instagram: instagram.com/agemsboutique4