Nașterea este un proces natural, așa cum sarcina e o stare firească. Maica Maria a născut în iesle, înconjurată de boi. Acesta a fost crezul meu, iar timp de 8 luni, îmi tot imaginam cum nasc ușor, cum dansez în timpul travaliului și aplic toate tehnicile deprinse de pe YouTube. Nici nu putea fi altfel, indica starea mea de sănătate, căci aveam grijă la tot ce mănânc, făceam mult sport, eram activă tocmai pentru că îmi doream să nasc natural, cu intervenția minimă a medicilor.
Nu a fost să fie.
Și niciodată nu m-aș fi gândit că întâlnirea cu zecile de medici și lucrători medicali la sfârșit de sarcină, în timpul nașterii prin cezariană în regim de urgență și după apariția pe lume a Emmei, putea fi una din cele mai fericite din viața mea. Niciodată nu mi-au plăcut spitalele, mai ales cele din Moldova.
Atunci când decideam unde să nasc, am întors internetul pe dos, am cotrobăit pe toate forumurile mămicilor din Moldova și pe grupurile lor de pe rețelele sociale.
Căutam cu disperare numele medicului, căruia i-aș putea încredința tot ce am mai scump – viața copilului pe care îl așteptam cu toată inima și ființa mea. Un calcul matematic a arătat că numele Constantin Ostrofeț este cel mai des pomenit, cu laude fără sfârșit din partea mămicilor. Am deschis site-ul Spitalului Clinic Municipal Nr. 1, am dat în căutare numele și m-am uitat la poză. Mi-am zis: „În el eu aș putea avea încredere. Nici tânăr, nici bătrân. Fața lui îmi spune că e serios, inteligent și sigur pe sine.”
Prima noastră întâlnire cu el, răspunsurile la lista mea cu întrebări scrise cu grijă și emoție pentru ceea ce urma să se întâmple în viața mea, a pus capac la toate fricile. Știam că vom ajunge pe mâini bune. Pe lângă faptul că are o experiență mare în obstetrică și ginecologie, este lector universitar și un bun specialist, mai are și un sănătos simț al umorului. Știam că fără ultimul ingredient, experiența nu avea cum să fie perfectă, iar noi asta căutăm, nu? Perfecțiunea în toate, să funcționeze totul conform planului. Ei bine, la săptămâna a 35-ea de sarcină, totul a funcționat exact invers decât am plănuit.
Despre asta o să scriu când o să prind la curaj. În această călătorie dificilă, cu preeclampsie, frica de a afecta fătul, mai rău- de a o pierde pe Emma, cu edeme care m-au făcut prizoniera unui corp pe care eu nu îl cunoșteam, am avut alături de mine o echipă de medici și lucrători medicali rupți din poveste. Am auzit multe istorii teribile despre nașterile în Spitalul Clinic Municipal Nr. 1, multe acuzații la adresa sistemului și a medicilor atunci când spuneam că acolo voi merge să nasc, iar ceea ce am găsit la fața locului mă face să cred că e bine să îți asculți inima. Inima m-a dus la ușa acestui spital și nu m-a dezamăgit.
În ziua în care am coborât scările cu Emma în brațe, aveam o frică greu de explicat. Îmi dau lacrimile când vorbesc despre asta… După o săptămână și câteva zile în care am fost îngrijită, protejată și supravegheată de medici, mă simțeam ca o copilă care merge în clasa întâi sau încearcă să învețe să meargă pe bicicletă. Între pereții spitalului, nu îmi era frică de nimic – nici măcar de anestezia spinală. A avut grijă să îmi risipească temerile Ion Chesov. Practic nici nu am simțit acul în spinarea mea și m-am recuperat foarte repede, fără groaznicele consecințe despre care am citit pe internet sau am auzit de la cunoștințe.
Deciziile înțelepte ale medicilor și grija infirmierelor, a moașelor, a surorilor medicale, mă fac să spun astăzi că tot Spitalul Clinic Municipal Nr. 1 va fi alegerea mea atunci când voi decide să aduc pe lume un al doilea copil. De această dată, însă, nu va mai trebui să caut numele medicilor în care m-aș putea încrede. Astăzi îi cunosc bine și le mulțumesc. Le mulțumesc absolut tuturor lucrătorilor medicali din această instituție pentru că mi-au șters lacrimile, m-au încurajat, au avut grijă de mine, m-au ajutat să mă ridic pe picioare și să devin mămica sigură pe sine pe care mi-o închipuiam în timpul sarcinii, femeia împlinită care se bucură din plin de maternitate.
