Antonina a născut acasă trei copii. Medicii o avertizau că al doilea ar putea muri
Încă după prima naștere, Antonina și-a zis că nu va mai păși vreodată pragul maternităților după ce, 11 ani în urmă, a fugit dintr-una, în timp ce bebelușul ei din burtică se pregătea de expulzie.
„Medicii nu au acceptat niciun punct din cele 6 pe care le aveam în planul meu de naștere. Și eu nu am cerut nimic deosebit. Am rugat să mi se ofere condiții elementare pentru o naștere naturală:
- semiîntuneric, liniște, căldură
- să nu nasc în fotoliu
- să nu fie tăiat cordonul ombilical
- să nu îi fie șters copilului vernixul (substanța unsuroasă, grasă, de culoarea albă-gălbuie, care protejează bebelușul de infecții în timpul sarcinii, dar și îl ajută să alunece mai ușor prin canalul de naștere, la expulzie)
- să nu i se picure nimic nou-născutului în ochi
- ora magică
Pe lângă faptul că nu mi-au acceptat rugămințile, ceva ce am văzut în sala de naștere m-a făcut să înțeleg că familia mea și maternitatea sunt de-a dreptul incompatibile.”
Antonina a ajuns la maternitate după 3 zile de travaliu. Intenționa să nască acasă, unde a lăsat cada plină cu apă și petale de trandafir. Încă acum 11 ani, ea știa despre puterea apei la naștere, despre efectul analgezic și despre rolul de prevenire a rupturilor perineului. Doar frica mamei și a soacrei a făcut-o să cheme taxiul ca să meargă, totuși, la spital.
„Eram la a cincea oră de contracții cu o frecvență de 3 minute. Mama spunea că membrana sacului cu lichid amniotic ar putea fi prea groasă și ar ajuta să fie străpunsă, ca să avanseze nașterea. Mintea mea a început să învârte acest scenariu, a apărut o doză de nesiguranță, așa că am urcat în taxi. La maternitate m-a întâmpinat o femeie de la care mirosea puternic a fum de țigară. Era în jurul orei 23.00. Nu i-am spus că eu de trei zile nasc. În spital, femeile nășteau ca pe conveier. Iată că apare următorul copil. Acest tablou m-a înfricoșat. Medicul ridică nou-născutul și … șleop! Îi dă o palmă peste fund. Copilul începe să strige. Mă întorc la soț și îi spun: „Plecăm de aici imediat!” Toate ușile erau închise, la geamuri – gratii. Îi spun soțului: „Fă ceva, plătește, nu mă interesează ce se întâmplă. Să plecăm. Eu intrasem deja în a treia fază a nașterii – expulzia. Ne-am apropiat de medicul de gardă și l-am mințit. I-am spus că am încurcat maternitatea, că avem un acord cu un alt medic, la alt spital. Așa l-am convins să ne lase. Interesant este că peste 7 zile, tot acolo am mers, pentru certificatul de constatare a nașterii. De serviciu erau aceeași medici. Ca să închei despre prima naștere. Am ajuns acasă, am intrat în cadă, după o oră și jumătate s-a născut prima noastră fetiță.”
Cinci ani mai târziu, Antonina ia aceeași decizie – să îl nască și pe al doilea copil acasă, chiar dacă știa încă la a treia lună de sarcină, că aștepta un copil special. Medicii îi spuneau într-un glas: „Avortează”. Bebelușul, care avea să poarte numele Veronica, suferea de hernie cerebrală și hidrocefalie (exces de lichid, asemănător cu apa, depozitat în cavitățile creierului, ceea ce înseamnă că se pune o mare presiune pe acesta, afectându-i funcțiile). Diagnosticul nu a oprit-o pe mamă. Nu a renunțat la fetița ei. Mai mult decât atât. Și-a pus un scop, că va avea o naștere la fel de împlinitoare ca prima.
Veronica s-a născut acasă, în ciuda tuturor avertismentelor medicilor, care îi spuneau mamei:
„Va fi legumă, e imposibil să o naști singură, va muri repede…”
„Nașterea este despre credință și încredere. În momentul în care femeia înțelege acest lucru, va naște liniștit, în siguranță. Ea trebuie să se abandoneze procesului, să se relaxeze, să aibă încredere în propriul corp. Are nevoie să fie înconjurată de iubire. Cu un diagnostic atât de nemilos (hernie cerebrală și hidrocefalie), înțelegeam că nașterea putea fi complicată. Cel mai mare organ al copilului, care iese de regulă primul prin canalul de naștere, este capul, iar Veronica avea efectiv încă un cap pe căpușorul ei. Totuși, eu am decis să nasc natural, lăsând totul pe seama lui Dumnezeu. Nu voiam să intervin cumva în acest proces. Și nu am greșit. Ceea ce s-a întâmplat însă după naștere, m-a afectat puternic din punct de vedere emoțional. După 5 ore, având problema de sănătate, am mers cu fetița la spital.
Și mi-au luat-o imediat.
Am trăit o adevărată tragedie.
Cu ceilalți doi copii ai mei, am mers la maternitate pentru constatarea nașterii după 10 zile, dar aici, am ajuns mai devreme și am trăit o adevărată dramă. Nu mă lăsau nici să o alăptez. Îmi spuneau: „Lăsați-o că îi este bine, e în incubator, îi este cald, îi este bine. Eu plângeam, băteam din picioare, ă rupeam la ea. S-a trezit fiara din mine. Încă nu îmi vine să cred că au procedat astfel cu mine și cu fetița mea.”
Nimeni nu vorbește despre câți copii mor în spitale.
„Rata mortalității copiilor la naștere, în maternități, este mai mare decât în cazul nașterii acasă. În spitale încă mai există violență obstetrică și copiii mor sau suferă traumatisme foarte grave. Despre asta nu se vorbește. În maternități încă se mai apasă burta la expulzie, copiii se scot cu ajutorul vacuumului. Întrebați medicii despre riscurile pe care le presupune vaccumul și veți afla că există un risc de 80 % că va provoca un traumatism grav.”
Antonina face parte dintr-o asociație a mamelor ce au copii cu nevoi speciale. Ea spune că în acest cerc doar 10 % dintre copii s-au născut bolnavi, alte 45 la sută sunt copii cu traumatisme provocate la naștere și încă 45 % – copii afectați de vaccinuri.
„Din 50 de mame, doar două aveau copii cu boli înnăscute. În rest, copiii au fost traumați în procesul nașterii sau au suferit de pe urma vaccinurilor.”
Există două mari probleme în sistemul medical, care nu îi permite femeii să aibă o naștere sută la sută naturală sau împlinitoare.
„Timpul și responsabilitatea. Lucrătorii medicali se grăbesc din diferite motive, uneori chiar din motive personale (vrea mai repede acasă, de exemplu). Alteori, lista de așteptare e mare, au de născut mai multe femei și atunci pot grăbi unele procese. Pe lângă asta, medicii sunt obligați să respecte protocoale, pentru o naștere sigură, dar și ca să evite să poarte răspunderea, inclusiv penală, în caz că ceva nu merge bine. Aceste protocoale au ore/minute indicate pentru fiecare etapă a nașterii. Aceste ore au fost stabilite după o statistică medie. S-au luat 100 de femei de exemplu, s-a urmărit nașterea lor, s-a făcut un calcul mediu și s-a spus, de exemplu, că un travaliu durează 10-12 ore sau că expulzia durează până la 2 ore sau că la fiecare oră de travaliu trebuie să existe o deschidere a colului uterin de 1 cm. Așa am ajuns să vorbim despre „Слабость родовой деятельности” (naștere lentă, prin care se presupune că intensitatea, frecvența și continuitatea contracțiilor nu este suficientă, nu îi permite colului uterin să se deschidă, astfel încât deplasarea copilului prin pelvis se produce mult prea lent.)”
Noi însă suntem diferite! Fiecare femeie are corpul și psihicul său. Nu putem fi puse în aceeași oală. Aceeași femeie nu are 2-3-4-8 nașteri identice. De fiecare dată ceva se întâmplă diferit. Atunci cum să te aștepți ca două femei diferite să nască cel puțin asemănător? Este o absurditate. Și apoi, cum poate un medic sau o moașă să îi indice un anumit comportament la naștere femeii, dacă nu este el sau ea în corpul parturientei?
„Medicul spune: „Împinge”. Deseori femeia care naște face ochii mari și nu înțelege ce și când să împingă, fiindcă ea nu simte necesitatea să o facă. De aceea, este vital ca femeia să fie lăsată, în primul rând, să nască în poziția comodă pentru ea. La expulzie mai ales, femeia simte nevoia să se lase jos, pe podea, nicidecum să stea culcată pe spate. Apoi, ea trebuie lăsată să își simtă corpul și să îl urmeze, să își urmeze instinctele. Nașterea este un proces natural. Femeia trebuie doar să se relaxeze și să se abandoneze procesului. Nici măcar să împingă nu trebuie. E ca și cum ar vrea la WC. Corpul expulzează de sine stătător copilului, care singur își face cale spre ieșire. Femeia trebuie să respire și să lase natura să își facă treaba.”
Pentru ca femeia să își poată asculta corpul, are nevoie de o pregătire psiho-emoțională temeinică. Trebuie să fie conectată cu propriul corp și cu bebelușul din burtică.
„Femeia trebuie să lucreze cu fricile sale, să le stăpânească. Le recomand femeilor însărcinate să asculte doar informații pozitive, istorii frumoase de naștere, să comunice cu mame care au născut frumos, care sunt adeptele nașterii cu blândețe. Recomand meditația și yoga. Neapărat să se informeze. Acum 11 ani, când mă pregăteam de prima mea naștere acasă, citeam revista „Domashnii rebionok”. E o revistă senzațională. Am împărțit prin tot Chișinăul mai multe exemplare. De acolo, cu 11 ani în urmă, eu știam despre slinguri, când în Moldova încă nimeni nu vorbea despre ele. De acolo știam de nașterea lotus (cordonul ombilical este lăsat să cadă singur și placenta îl însoțește pe copil în tot acest timp). Cu prima fetiță eu am avut nașterea lotus. Cordonul a căzut singur după 3 zile. Am mers la saună și acolo s-a desprins. Apropo, la saună am mers toată sarcina. Astfel îmi antrenam uterul – un exercițiu foarte bun. Mai recomand pregătirea bărbatului. Nu e nevoie de prea multe detalii, informații. Să știe atât, cât să îi fie mai ușor să accepte deciziile soției și ca să îi poată apăra interesele la maternitate de exemplu, atunci când ea este foarte vulnerabilă. Bunăoară, dacă femeia vrea să nască în picioare, bărbatul, ca un adevărat apărător al ei, să le ceară lucrătorilor medicali acest lucru. Le mai recomand femeilor să lucreze asupra sexualității lor. Este demonstrat că cele care sunt mai libere în relațiile lor intime se relaxează mai ușor la naștere. Și, invers, dacă sunt mai „închise”, „inhibate”, nașterea ar putea stagna. Sunt cazuri când femeile au fost abuzate în copilărie sau adolescență …. Acolo există traume grave, care neapărat se cer rezolvate pentru ca nașterea să se desfășoare liniștit, în siguranță. Mai sunt situații când femeile fac sex din obligație, nu din dragoste. Și aici blocajele sunt deseori greu de ocolit în procesul nașterii. Nașterea este despre încrederea în propriul corp.”
Antonina mai crede că felul în care descurge nașterea reflectă relația de cuplu a viitorilor părinți.
„Dacă există probleme nerezolvate în cuplu, pot apărea probleme la nașterea copilului. Atunci ies la suprafață toate neînțelegerile. Apar complicații. De exemplu, dacă bărbatul nu își venerează femeia, nu o vede zeiță, iar ea nu vede în partener un apărător și vrea să facă totul singură, deci dacă nu există respect reciproc în cuplu și recunoașterea rolurilor/naturii fiecăruia, nașterile pot fi îndelungate și anevoioase. Hemoragia la naștere poate vorbi despre atașamentul puternic al femeii față de bărbat, care are o cu totul altă atitudine față de femeie. Este suficient ca bărbatul doar să se gândească să plece din relație, pentru ca femeia să facă hemoragie la naștere. Ea poate nici să nu știe despre intenția partenerului, însă corpul ei va reacționa. Totul se întâmplă la nivel energetic”, explică Antonina.
„De ce placenta poate să coboare, blocând parțial sau total colul uterin, deci ieșirea copilului din uter? Fiindcă sarcina ar fi luat-o prin surprindere pe femeie, poate ea nu și-a dorit să devină mamă, considerând că nu e timpul potrivit.”
Prin urmare, încheie Antonina, sarcina și nașterea nu pot fi privite/tratate ușuratic. Grandiosul act de creație din spatele lor cere respect, grijă, blândețe, dragoste. Să nu devenim ultima generație de oameni care știu să nască natural, este îndemnul tuturor militanților pentru naștere naturală. Supramedicalizarea nașterii are urmări, mai serioase decât ne imaginăm. Antonina nu cheamă la naștere acasă, în defavoarea maternităților, nu crede că toate femeile de pe glob trebuie să nască numai acasă. Femeia să nască acolo unde se simte în siguranță. Antonina însă își dorește din toată inima ca lucrătorii medicali să respecte nașterea și să vadă în ea un proces divin, să îi ofere femeii libertatea de a naște în ritmul ei.
*Pentru mine Антонина Подольская este o sursă de inspirație. E femeie de FOC. Dacă ea a putut naște pe cale naturală, acasă, un copilaș care avea o excrescență cât căpușorul și cordonul ombilical răsucit de 2 ori în jurul gâtului (toți trei copii îl aveau răsucit în jurul gâtului, a treia fetiță – de trei ori) atunci oricare din noi poate naște frumos când nu există niciun impediment.
http://apostrof.md/de-ce-promovez-nasterea-acasa/
.
