Alimentație și sănătateOameni

Bucătarul Denis Seriojnicov a dus în China cele patru anotimpuri ale Moldovei. Vezi episodul doi al emisiunii „Artizanii Gustului” și devino patron!

Denis Seriojnicov spune că părinții prietenilor săi îi prevesteau un viitor sumbru, undeva prin pușcărie. Nu avea tată, mama nu prea muncea, iar tot greul familiei îl ducea bunica băiatului, care așa și nu a apucat să îl vadă la maturitate, nu a reușit să se bucure pentru cariera lui strălucitoare în calitate de bucătar-șef. Dar anume bunica i-a pus sămânța undeva în inimă, care a încolțit într-un final, din care a crescut dragostea lui față de bucătărie. Ea cocea pâine din tărâțele și grâul măcinat la moara din sat. Tot bunica i-a impregnat în ADN admirația față de ierburile, de plantele pământului, pe care Denis le pune în bucatele sale.

„Bunica locuia între două mori. Dimineața, când te trezeai, le auzeai lucrând. Din partea dreaptă, simțeai mirosul de ulei, deoarece la o moară se făcea ulei. Foarte des, bunica înlocuia drojdiile și maiaua cu drojdii din macuc, făcea unele produse deosebite. Eu cred că acum aș da foarte multe să poată să mă vadă”, povestește emoționat Denis.

Probabil bunica era clarvăzătoare fără să o știe, căci i-a prevestit cariera de bucătar, deși Denis nu gătea deloc. 

„Ea inista să fac studii. Eu nu vedeam viitorul în bucătărie. Niciodată în viața mea nu am prăjit ouă. Mă ocupam cu radiotehnica, break dance-ul. În asta îmi vedeam viitorul. După școala de radiotehnică, mă uitam cum dansau copiii în curte. Mama mi-a spus că viitorul meu cu radiotehnica o să mă ducă în subsol umed, toată ziua nemâncat, cu muncă slab plătită, în condiții nefavorabile. Bunica propunea o variantă reală, îmi zicea mama. Du-te și încearcă. Cu asta m-a convins.”

Și Denis a făcut o înțelegere cu bunica.

„Eu mă duc să fac școală doar ca să mă lași în pace.”

Bunica a trebuit să îi promită că nu îi va cere să și lucreze în bucătărie, că nu va avea așteptări.

Denis a făcut cursuri de instruire în arta culinară organizate de Insula Speranțelor.Terminase cursurile cu note de 9 și avea impresia că orice restaurant l-ar primi cu brațele deschise. A început cu o cafenea, unde i s-au promis marea și sarea, dar în loc de salariul de câteva mii de lei promis, a primit doar 1000 de lei pe care i-a dat pentru gazdă. Asta l-a descurajat până a intrat într-un restaurant.

„Sparanghel, foie gras, dorade, creveți. pentru mine era o explozie. 85 % din tot ce se cerea în meniu, eu nu cunoșteam. M-au întrebat dacă știu ce este tartarul, carpaccio. Am zis daaa, pentru ca seara să mă duc la un internet club, să caut ce înseamnă.”

Despre carpaccio și tartar, despre cum și cu ce se mănâncă, a aflat de pe internet. Și uite că acest tânăr, cu note de 9 și 10 pentru omlete, zeamă și sarmale, a ajuns bucătar-șef la Meating Point – o cafenea într-o benzinărie, la care vin toate sectoarele orașului inclusiv pentru faimosul și deliciosul cheesecake.

@seriojnikovdenis

După Meating Point-ul din sectorul Botanica, a urmat orașul Guangzhou din China, unde moldoveanul Eugen Rudoi a deschis restaurantul Ganea, inclus în ghidul Michelin după doar doi ani. Acolo Denis a dus cele patru anotimpuri ale Moldovei. A inventat patru bucate care corespund fiecărui anotimp.  De ce 4 anotimpuri? Pentru că ele nu există în Ganghzou. Acolo predomină vara.

Și atunci, ce crede Denis despre bucătăria noastră tradițională? 

„Trebuie păstrate tradiițile noastre, bucătăria noastră națională. Ca să îi arătăm lumii cum se dezvoltă bucătăria noastră, trebuie să folosim produsele țării și să dezvoltăm bucătăria națională. Dacă transformăm zeama în jeleu, nu schimbăm nimic. Cine sunt eu ca să reinterpetez bucătăria noastră națională? Ea a fost adusă, până la ceea ce este, de strămoșii noștri, de bunicile noastre, mamele noastre. Trebuie lăsată ca exemplu pentru toate generațiile. Trebuie să folosim produsele din țară, ca să facem ceva nou. Avem o țară bogată în produse, ele sunt la picioarele noastre, în viața de zi cu zi. Suntem obsedați de uleiuri de măsline, carne australiană și tot așa. Asta trebuie să rămână unde este. Vrei ulei de măsline? Mergi în Spania. Fii bun, recunoscător strămoșilor noștri că ne-au dăruit tot ce avem.”

Vezi emisiunea pe canalul de YouTube K LUMEA, iar dacă îți place ce face echipa și vrei sezonul doi pentru emisiunea „Artizanii Gustului”, devino patron! Ajută realizatorii să adune banii necesari. Intră aici:

https://www.patreon.com/klumea

Și nu uita să dai like la pagina de Facebook Artizanii Gustului, apoi Follow la profilul de Instagram. 

Tags
Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
Close