Despre copii on Apostrof

Când moare un părinte sau un om drag: ghid de supraviețuire

Tue, 25 Jan 2022 00:00:00 +0000

Dacă ar spune că nimic nu anunța moartea tatălui ei, autoarea ar minți. Totuși, în seara în care ieșise de la spital, nu se gândea că sfârșitul e atât de aproape. În dimineața următoare, el a venit. Își amintește momentul ca pe un cadru filmat în slow motion: soțul ei, plângând, înaintează spre ea și rostește doar „pui…”. Apoi o forță puternică o lovește în piept și îi taie respirația. Iese pe balcon să urle și să-și umple plămânii cu aer, iar soțul o aduce înapoi în cameră. Acolo începe să lovească perne, strigând de furie și durere că a plecat.

Cum îi protejăm pe copii de pedofili? Explică psihoterapeuta Mariana Spânu

Sat, 14 Aug 2021 00:00:00 +0000

Pedofilia îi îngrozește pe copii și pe părinții lor, dar și pe cei care suferă de această afecțiune. Greutatea vine dintr-un fapt dur: pedofilii nu pot fi recunoscuți din exterior.

Nimic din comportamentul lor nu trădează înclinația față de copii. Mulți agresori au familie, copii, o funcție importantă și reputație, iar cei din jur ar putea spune că viața lor e perfectă. Cel mai des, victimele sunt din cercul apropiat: un vecin, un bunic, un unchi, un văr, uneori chiar un preot sau un polițist. Nici femeile nu fac excepție. Cea mai dură variantă este aceea în care agresorul este chiar un părinte.

Top 3 terenuri de joacă din Chișinău, pe placul familiei mele

Sun, 13 Jun 2021 00:00:00 +0000

Chișinăul și-a umplut, pe neașteptate, parcurile cu terenuri de joacă. Se vede că primarul are copii mici (glumă, ca să ocolim nuanțele politice).

Autoarea și fetițele ei, care nu merg la grădiniță, sunt fericite că pot alege în ce parc să meargă. Până de curând, opțiunile erau Valea Morilor, Grădina Publică Ștefan cel Mare și Grădina Botanică.

Dimineața începe cu o întrebare: „Unde ne ducem azi? Spre Alunelul, spre scuarul Consiliului Europei, lângă lac sau lângă corabie?”

Nașterea la spital POATE și TREBUIE să fie ca acasă. A treia naștere, pe scurt: naturală, cicatrice 3 mm pe uter, copil de 4 k 300 g

Sun, 06 Jun 2021 00:00:00 +0000

„Eu, subsemnata Anna Smolnițchi, insist să fie finalizată sarcina doar pe cale naturală. Am fost avertizată despre posibilele consecințe: hemoragie, suferință fetală, ruptură uterină, deces fetal, decesul mamei. Semnătură. Dată.”

Autoarea tocmai coborâse din fotoliul ginecologic, după încă un tușeu vaginal, când o medică rezidentă, cu fișa de anamneză în mâini, i-a spus: „Doamna Smolnițchi? E nevoie să semnați un acord.”

Recunoaște că a semnat cu emoții. Consecințele din document le cunoștea deja de la a doua naștere, tot vaginală, când bebelușul era mai mic, iar cicatricea mai groasă.

Placenta ta nu este deșeu medical: cere-o de la medici după naștere și ia-o acasă

Wed, 28 Apr 2021 00:00:00 +0000

Placenta este copilul tău. Repetăm: placenta ta este copilul tău și frățiorul bebelușului pe care îl naști. ADN-ul din placentă este același cu cel al copilului. Vei înțelege imediat de ce facem asemenea comparații. Până atunci, o întrebare:

Tu știi care este drumul placentei tale?

Știi cum se naște placenta ta și care este rolul ei imediat după naștere? Știai că, după ce o nasti sau după ce medicul ori moașa o extrag manual la spital, ajunge la gunoi?

Adrian Triboi păstrează tradițiile poporului nostru, ținând pasul cu gusturile contemporane pentru decorul casei

Fri, 26 Mar 2021 00:00:00 +0000

Cel mai mare noroc al unui meșter e să fie întrecut de ucenicul său. Cu unsprezece ani în urmă, ceramistul Adrian Triboi s-a desprins de casa părintească și de atelierul tatălui, cunoscutul meșter popular Zaharia Triboi. Alături de viitoarea soție, azi mama băiatului lor de șapte ani, a început un drum propriu și și-a deschis un atelier în capitală, aproape de clienți.

Motivul mutării e simplu. Adrian spune că la Chișinău oamenii se plâng că drumul de la Botanica la Buiucani e prea lung pentru o tavă sau un vas, așa că nu te poți aștepta să parcurgă 60 de kilometri până la Nisporeni. Clienții care ajungeau la atelierul de la țară se numărau pe degete. Un ajutor a venit de la traseul turistic „Dor de Codru”, lansat acum doi ani, care leagă trei sate și 20 de obiective, dar au existat ani întregi în care nimeni nu a trecut pragul. Ceramica este singura lui sursă de venit și vrea să rămână așa, pentru că nu se imaginează în altă meserie: olăritul îl pasionează profund.

Lucia Gavriliță a găsit elixirul tinereții fără bătrânețe și licoarea împotriva cancerului. Crește mica minune în laboratorul „Verde viu”

Fri, 12 Feb 2021 00:00:00 +0000

Rețeta „elixirului miraculos” pare simplă: un singur ingredient, iarba de grâu. Atât. Din ea se face suc, iar Lucia Gavriliță, fondatoarea companiei „Verde Viu”, pornește de aici când vorbește despre alimentația vie.

Potrivit ei, în 50 ml de suc de iarbă de grâu se află echivalentul a 3 kg de legume proaspete, culese în plin sezon. Prima dată nu se bea mult: recomandă 25–30 ml, ca organismul să se obișnuiască cu concentrația. Gustul este plăcut, ușor dulceag.

După sticlă – Diana Mitriuc. Ginecologul care nu face avorturi și vede inima femeii înaintea corpului ei

Mon, 01 Feb 2021 00:00:00 +0000

Un SMS tocmai a ajuns pe telefonul Dianei Mitriuc, ginecolog la Invitro Diagnostics, iar ea îl citește în șoaptă, în fața intervievatoarei: cineva întreabă dacă face avort la 15 săptămâni.

Medicul spune că nu înțelege de unde vin asemenea mesaje, pentru că de regulă pacienții ajung la un doctor pe recomandare. Ea nu a făcut niciodată avorturi și nu va face, afirmă, vizibil tulburată. Adaugă că întreruperea voluntară a sarcinii nu se face pe ascuns: spitalele au cabinete specializate, cu medici care efectuează procedura. Dacă la serviciu apare o femeie cu avort spontan și hemoragie, va face curetajul și îi va acorda asistență conform protocoalelor.

După sticlă – ION ROTARI: „Cunosc mai multe cazuri în Moldova, când copiii concepuți prin fertilizare in vitro, s-au născut cu sindromul Down. Noi putem preveni asta”

Fri, 27 Nov 2020 00:00:00 +0000

Departamentul de biologie moleculară și genetică umană de la Invitro Diagnostics e condus de Ion Rotari. Laboratorul este, deocamdată, singurul din țară unde se poate afla dacă un embrion este sănătos înainte de a fi plasat în uterul viitoarei mame. Subiectul se discută rar, deși după unele proceduri de fertilizare in vitro (FIV) au venit pe lume copii cu sindromul Down. Pentru cuplurile care epuizaseră zeci de tratamente nereușite și investiseră în reproducerea asistată speranțe și bani, lovitura a fost cumplită.

Povestea Alinei: și-a născut copilul acasă, în Irlanda, unde nașterea la domiciliu este legală și susținută de stat

Thu, 15 Oct 2020 00:00:00 +0000

Altfel spus, legislația din Republica Moldova nu reglementează nașterea acasă, iar autoritățile și sistemul medical nu o susțin.

În Marea Britanie, Irlanda, Olanda, Norvegia, SUA și în alte țări considerate civilizate de comunitatea internațională, situația este alta:

femeia are asistența unei moașe profesioniste, cu licență, care poate asista nașterile la domiciliu;
moașa vine cu un kit de urgență, un mini-spital în trusa medicală, oferit de Health Service Executive, organ de stat responsabil de sănătate;
serviciul de urgență este înștiințat că nașterea urmează, iar ambulanța este pregătită să intervină oricând.

În afara Moldovei, nașterea acasă nu este considerată un moft al parturientei, ci o venire pe lume împlinitoare, atât pentru mamă, cât și pentru copil. S-a ajuns chiar la concluzia că nașterile la domiciliu ușurează munca maternităților: volumul lor scade esențial atunci când nașterile acasă ajung la peste 70%, cum se întâmplă în SUA.

Prioritățile mele ca părinte. Vorbitul în cinci limbi, cântatul la pian, medaliile și cariera copiilor într-o corporație nu apar pe listă

Thu, 10 Sep 2020 00:00:00 +0000

Fetițele sunt minunate pur și simplu, fiindcă există. Nu au nevoie să se priceapă la ceva anume ca să fie iubite de mama lor sau de altcineva. Autoarea crede că e esențial ca micuțele să simtă dragostea și atunci când au note slabe sau când camera e răvășită.
Le spune des „te iubesc” și le învață să se privească cu bunăvoință. Ritualul a apărut firesc, fără planificare. Într-o zi, le-a pus rochițele și le-a întrebat dacă le stau bine. Cum făceau piruete în fața oglinzii, autoarea a trecut de la haine la ochii lor și le-a spus: „Fetelor, sunteți minunate. Vă iubesc.” Apoi le-a cerut să repete că sunt frumoase și iubite, iar ele au preluat cuvintele atât de natural încât s-a așternut o energie plăcută și o tăcere plină de sens. Autoarea spune că, dacă fetele află de la părinți că sunt extraordinare, șansele ca altcineva să le convingă de contrariu sunt mici. Dacă nu aud niciodată acasă cât de remarcabile sunt, cum ar putea rezista bullying-ului? Ele trebuie să știe din familie că sunt prețioase, ca să nu caute iubirea și aprecierea în relații greșite. Părinții nu ar trebui să le certe pentru fleacuri, să le facă să se simtă monștri pentru o pată pe covor sau pentru că au făcut altfel decât ei. Nu le judecă dur pentru greșeli, nu strigă, nu umilesc, nu pedepsesc, nu le fac să se simtă mici. Altfel, vor crede că iubirea iartă umilința și abuzul, vor accepta relații toxice și își vor asuma vina pentru orice. Lipsa stimei de sine le face să creadă că nu pot cere un tratament special, pentru că se văd niște ființe stângace, care greșesc mereu.
Cuplul nu ascunde gesturile de afecțiune în fața fetelor. Pupicurile, îmbrățișările, atingerile și declarațiile de dragoste sunt la vedere. Copiii privesc atent, de parcă absorb fiecare manifestare de iubire. Autoarea consideră că părinții ar trebui să aibă relația pe care și-o doresc copiii lor. Ei trebuie să aibă o idee clară despre cum arată o relație sănătoasă, ca să nu accepte compromisuri, mai puțin decât își doresc, ca să nu intre în relații în care nu sunt prețuiți, admirați sau ascultați și ca să nu tolereze jigniri, certuri și umilințe. De ceva vreme, ea și soțul reușesc să poarte discuții în contradictoriu pe un ton civilizat. Recunoaște că, în mare parte, asta se datorează prezenței copiilor: știind că sunt aproape, se autodisciplinează, chiar și când sunt frustrați.
Mesajul că e în regulă să greșești e transmis pe toate căile. Fetele spun deseori „Nu-i nimic” după ce răstoarnă o căldare cu apă sau sparg un pahar, iar autoarea se bucură. Vrea ca ele să țină minte că greșelile se pot repara și că nimic nu e pierdut definitiv. Consideră important ca cei mici să nu fie certați aspru, mai ales pentru greșeli minore. Dacă au desenat pe perete, nu e sfârșitul lumii. Curăță împreună și stabilesc o consecință potrivită, de pildă că în ziua aceea nu mai primesc carioci dacă desenează din nou în altă parte decât în caiet. Consecințele se anunță calm. Nu strigă, nu pedepsesc și, cu atât mai puțin, nu umilesc. Altfel, copiii pot crede că sunt iubiți doar când fac ce le place părinților și pot tolera abuzuri sau violență din partea altora. Dacă părinții care spun că îi iubesc țipă la ei, e firesc ca alții să creadă că și ei pot face la fel.
Autenticitatea e un ideal: spun ce simt și fac ce spun. Fără subînțelesuri. Autoarea crede că astfel fetele vor învăța să numească lucrurile pe nume și să-și stabilească limite. Când spun „Nu vreau”, când plâng, nu le dezarmează. Au dreptul să simtă, iar scâncetele de dezaprobare dispar. Ea nu vrea să transmită că le iubește mai puțin dacă aleg să scâncească sau să plângă tare când le spune că nu le lasă să se joace cu fondul ei de ten. Le acceptă așa cum sunt și folosește exerciții de respirație ca să nu se lase cuprinsă de nervi. Familia discută mereu despre emoții. Ea le spune direct când nu e de acord cu ceva sau când un comportament o deranjează. Unele cărți despre educația copiilor recomandă să nu-ți arăți emoțiile, de exemplu supărarea, atunci când copilul face ceva deranjant. Autoarea nu e de acord: nu s-ar putea preface relaxată când copiii împrăștie pământul din al treilea ghiveci, după ce i-a rugat deja să nu o facă. Le vorbește ferm și calm, dar nu ascunde că murdăria o deranjează. Observațiile nu conțin etichete: nu le spune „ești căscat” sau „La ce te gândeai”. Vorbește despre faptă, nu despre copil. Nu vrea să-i facă să se simtă copii răi, mai ales când se simt deja prost pentru neorânduiala făcută. Le spune doar: „Te rog să lași ghiveciul, să fie curat în casă. Este important pentru mine.” Dacă întreabă de ce, explică: „În curățenie e plăcut să trăiești și gândești mai bine. Haos naște haos.”
Fetele învață că au dreptul să refuze orice nu vor. Autoarea nu vrea ca ele să facă lucruri din obligație, doar ca să fie pe placul altora. Visul ei e ca fetele să nu ofere daruri ca să pară drăguțe sau politicoase, să nu păstreze prietenii sau relații doar pentru că există legături de rudenie și să nu accepte intimitate decât dacă sunt sigure că o doresc. Replici de tipul „suntem oameni mari, nu putem să ne ținem de mână tot timpul” ar trebui să le îndepărteze de cei care le spun asta. Pentru a ajunge acolo, trebuie să se obișnuiască să-și exprime consimțământul și să vadă că e respectat, ca mai târziu să nu accepte să fie încălcat. Au început de mici: întrebau mereu dacă bebelușii vor să fie luați în brațe, întindeau mâinile și așteptau răspunsul. Întrebau dacă vor să mănânce și nu insistau dacă refuzau. Nimic nu intra cu forța în gura lor, fără povești cu avioane și cu atât mai puțin cu îndemnul „hai pentru tata, hai pentru mama, hai pentru bunelul…”. Când devii conștient de ce spui și faci, îți dai seama cât de deplasate sunt multe lucruri transmise din generație în generație. Să mănânci pentru mama și tata? De ce să faci ceva pentru altcineva când nu vrei? Familia nu acceptă ca rudele să insiste să le pupe sau să le îmbrățișeze dacă fetele nu vor. Au grijă să nu fie depășite anumite limite, cum ar fi o ciupitură de fund. Autoarea nu înțelege de ce adulții consideră firesc să apuce un copil de fund sau să-l lovească „în joacă”. Recomandă ca, înainte de a face ceva, un adult să se întrebe: i-aș face același lucru unui adult, chiar și părinților acestui copil? Așadar, copiii nu trebuie obligați să le facă pe plac altora, mai ales la capitolul atingeri și pupături. Ei trebuie să știe de mici că nimeni nu îi poate atinge fără voia lor. Așa să rămână și la maturitate: indiferent dacă cineva e coleg de serviciu sau prieten de gașcă, trebuie să-i respecte limitele și spațiul personal.
Promisiunile se fac doar dacă pot fi respectate. Este o regulă de nezdruncinat în familie. Dacă nu intenționează să facă ceva, nu spun nimic. Nu manipulează și nu folosesc fraze de tipul „dacă faci asta, mergem unde vrei tu”. Acest tip de comunicare nu le priește și nu vor ca fetele să-l considere normal. Chiar și întrebarea aparent nevinovată „Pe cine iubești mai mult, pe tata sau pe mama?” e o formă de manipulare, fără legătură cu copilul. Problema aparține adultului care pune întrebarea și caută confirmări și validări, pentru a-și hrăni, pe această cale greșită, propria stimă de sine. Din aceeași categorie face parte „Mergi cu mine?”. Bunicii și chiar străinii tind să facă asta: „Hai, vino cu mine, nu știu unde” sau „hai să dormi la noi”, în timp ce părinții pleacă acasă. Pe lângă lipsa de respect față de părinți, e și neplăcut pentru copil, pus să aleagă. Pentru ce? Ca să se simtă iubit, util sau apreciat? Autoarea îndeamnă pe toată lumea să renunțe la acest obicei. Odată, ieșea din magazin cu fetele, cărând sacoșe grele, când o doamnă i-a întins mâna copilului de un an și șapte luni și i-a spus: „Hai cu mine.” Autoarea s-a întors și a întrebat-o direct: „De ce îi spuneți asta? Care e sensul sau mesajul?” Femeia s-a încurcat și a răspuns că așa știe copilul că nu trebuie să facă asta, că lângă mama e cel mai bine și că nu trebuie să meargă la străini. Ce justificare și mai ciudată ar putea exista? Dacă s-ar privi în oglindă și ar fi sinceră, ar înțelege că își dorea să fie apreciată și băgată în seamă de un copil atât de luminos și dulce, iar asta ar fi fost cel mai frumos compliment al zilei. Autoarea recunoaște că s-a abătut de la subiect. Pe scurt: dacă părinții își țin promisiunile, fetele le vor face la fel (și deja o fac) și vor cere același lucru de la alți oameni.
Copiii nu rămân singuri cu necunoscuții, iar cu rudele nici atât. Peste noapte, nici vorbă. Majoritatea abuzurilor sexuale au loc în cercul apropiat, chiar în familie. Asta nu înseamnă că autoarea vede în fiecare rudă un abuzator, ci că preferă să aibă ea grijă de copii și să prevină situațiile neplăcute. Fetele nu rămân cu străinii, iar străinii trebuie să înțeleagă că nu pot trata copiii ca pe niște păpuși și nu îi pot lua unde și cum vor. Într-o zi, o colegă de serviciu a soțului, pe care autoarea o vedea pentru prima dată, se juca cu fetele. La un moment dat, a pornit cu cea mică spre alt birou și i-a spus din mers, peste umăr: „Noi acuș venim, repede.” Autoarea a rămas blocată câteva minute. Apoi le-a explicat fetelor că ele nu merg nicăieri fără supravegherea ei. Un copil nu e un obiect pe care să-l muți încolo și încoace și, la fel de important, fiecare copil are un părinte. Cine vrea să se ducă cu copilul altcuiva trebuie să ceară permisiunea, nu doar să anunțe.
Retragerea e permisă atunci când copilul nu se simte bine. Copiii pot spune că nu se simt confortabil într-un loc, cu un grup sau la o activitate. Dacă pianul sau karatele nu mai sunt pe placul copilului, autoarea crede că e bine să renunțe, ca să-și urmeze pasiunea. Când copilul crește în armonie cu dorințele sale, fără să i se impună lucruri, devine clar ce îl pasionează cu adevărat. Nu e nimic de descoperit: totul se vede. Fetița de aproape 3 ani adoră sportul: sărit, întins, cățărat peste tot. Cea mică dansează și cântă. Dacă îi lasă să renunțe ca să se descopere, vor avea obiceiul de a nu duce după ele prietenii, relații sau locuri de muncă ce nu le plac.
Le încurajează să spună „NU” și le arată prin exemplu cum se face. Dacă nu vor să se joace, spun că se vor juca mai târziu, acum vor să se odihnească, să citească sau să lucreze. Autoarea descrie fetele „bune”, crescute în multe familii cu disciplină sovietică, care nu știu și nu pot spune „NU”. Încă de la un an, părinții le închideau gura și le „arătau locul”, ori de câte ori puteau. Când se opuneau să mănânce tot din farfurie, mâncarea le era băgată cu forța. Când cereau tricoul albastru, primeau rochița roz și tot așa. Exemplele sunt nenumărate, iar mesajul era: nu contează ce crezi tu și ce vrei, nu-mi pasă că spui „nu”, faci cum zic eu. Fetele „bune” înțeleg că sunt iubite doar când fac ce vor părinții și sunt în stare de orice ca să-și merite dragostea. Învață cu forța discipline pe care nu le suportă și care nu le vor folosi la nimic, ajung la jobul ales de părinți, pe care de multe ori îl urăsc. Autoarea le învață pe fete să spună „Nu mă atinge” străinilor. Ați observat obiceiul de a gâdila copiii sau de a le ciupi obrajii, chiar dacă îi vedeți prima oară? Un exemplu: la medic, doctorul s-a așezat lângă fetița cea mică și a început s-o mângâie. Autoarea a luat-o în brațe și a spus, să audă și el: „Străinii nu au voie să ne atingă, mai ales fără să întrebe. Iar tu, Mia, îi poți spune oricând să nu te atingă.” Ce reacție a avut fetița de un an și zece luni? L-a privit în ochi și i-a spus: „Nu mă atinge.” Dacă zâmbim când străinii sau rudele le ciupesc peste tot, nu ne-ar trebui să ne mire că nu vor spune NU atunci când cineva va încerca să abuzeze de ele. Mai există situația în care copilul nu face nimic când e mângâiat de un străin sau are un zâmbet vag. Mulți adulți interpretează tăcerea drept plăcere, pentru că micuțul nu spune nimic. Greșit! Copilul se blochează, iar părintele ar trebui să-l ia imediat în brațe, să-l protejeze și să-l facă să se simtă din nou în siguranță.
Alegerea hainelor le aparține, atâta timp cât nu le face rău. Autoarea nu insistă ca fetele să poarte ce vrea ea și respectă decizia lor. Dacă îmbracă ceva prea subțire, în ger, explică urmările și le ajută să aleagă altceva. Dacă îmbracă șosete de lână și papucei pe caniculă, lasă fata mare să iasă așa cum vrea. Are sandale la ea, în caz că se răzgândește. Astfel înțelege consecințele propriei decizii și poate alege singură dacă mai poartă ce și-a ales. E doar un exemplu despre cum le respectă alegerile și le asigură spatele, fără să intervină în deciziile lor, oricât de mici și lipsite de importanță ni s-ar părea nouă, adulților. Își dorește ca ele să aștepte și să ceară același respect de la alții, iar în societatea noastră nu e obișnuit să faci asta. Există o zicală înțeleaptă: hotărăște ce vrei să faci, altfel alții vor avea planuri pentru tine.
Plânsul e lăsat să curgă. Nu le spune să se oprească sau că le va durea capul. Le lasă să plângă, uneori le țin în brațe în tăcere, alteori spun: „Sunt lângă tine, te aud, te ascult.” Plânsul e bun, la fel ca râsul. Emoțiile se exteriorizează sănătos, iar autoarea se bucură că fetele spun direct: „Sunt supărată. Sunt enervată.” Emma a întrebat-o odată: „Mama, mă întrebi dacă sunt supărată?” Așa au ajuns să discute despre ziua ei și despre ce a deranjat-o. Iar Mia, cea mică, o anunță uneori că urmează să plângă: „Eu am să plâng” și chiar începe. Ce poate fi mai frumos? Îndemnul autoarei: învățați copiii să plângă, să-și exteriorizeze emoțiile și să ceară ajutor când le e rău. O întâmplare: o fetiță de 9–10 ani s-a împiedicat și a căzut, la balta cu nuferi, în timp ce tatăl îi făcea mamei fotografii. Deranjată, mama i-a făcut semn să tacă, cu grimasa care spune „Ține-te, să nu cumva să plângi chiar aici”. Fetița, supusă, încerca să se controleze, să nu izbucnească. Palmele o usturau după cădere, le strângea în pumni, ca și cum ar fi ascuns durerea, ducea mâinile la corp și înghițea nodul din gât. Niciunul dintre părinți nu i-a validat trăirea. Dimpotrivă, au inhibat-o, probabil de rușine că fata ar face „o scenă” în public. Nu e voie. Autoarea nu știe când și unde e voie să plângi, pentru că experiența ei în Moldova arată că nu există un loc sau un cerc de încredere în acest sens. Plânsul e perceput ca ceva rău în Moldova, iar ideea asta ni se întipărește chiar din fașe. Copiii mici nu au voie să plângă liber, li se șușotește pe un ton autoritar să tacă, să se oprească, să înceteze. Revenind la balta cu nuferi: autoarea și-a luat inima în dinți, a coborât la nivelul fetei și i-a spus: „E în regulă să plângi, plânsul este bun, plângi dacă te doare, dacă simți asta. Ești în siguranță acum, îmi pare rău, uite un dezinfectant pentru palme.” Ce ușurare s-a citit pe chipul fetei, care a răsuflat adânc, eliberată, iar autoarea a simțit dragoste. Dacă oamenii apropiați nu le dau încrederea că sunt în siguranță emoțională, că își pot trăi emoțiile, că au un umăr pe care să plângă și că pot primi ajutor oricând, cum să se aștepte să se întâmple asta când vor fi femei? Ce se întâmplă dacă vor avea un soț violent? Unde să fugă această fetiță?
Fetele nu sunt comparate cu nimeni. Comparațiile dăunează stimei de sine și încrederii în sine și, pe termen lung, sunt un dezastru. Nu le tratează diferit de alți oameni. Ce mesaj primesc copiii când părinții laudă și mângâie pe alții, iar pe proprii copii îi pedepsesc sau îi bat? Autoarea consideră greșite formulările de genul: „Vasilică și Lenuța o ajută pe mama, fac asta și asta, dar tu?” Obiceiul, chiar dacă vrea să responsabilizeze copilul, îl face să se simtă prost că nu ajută mai mult. Mesajul e că oricât ar face, nu e de ajuns, iar altcineva e mereu mai bun. Autoarea a fost întristată să vadă două mame care își tratau copiii dur, iar în clipa următoare vorbeau dulce cu vânzătoarele. Cu adulții de aceeași înălțime zâmbeau, dar când își coborau privirea spre copii, le vorbeau grosolan și le cereau să tacă, să nu atingă nimic. „Altfel, o să stai acasă, nu o să ieși nicăieri”, a răsunat și o amenințare. Ce transmitem noi copiilor? Că alți oameni, chiar și străinii, contează mai mult, sunt mai importanți, mai buni.
Copiii trebuie învățați să primească daruri. Incapacitatea de a accepta complimente și cadouri e o problemă la nivel național. Devine serioasă când cineva nu poate primi un dar doar cu un simplu „Mulțumesc” și se simte dator să ofere ceva în schimb, poate chiar mai scump. Așa ajung unele femei să accepte relații din sentiment de obligație, pentru că au fost curtate sau primite cu cadouri scumpe. Ce pot oferi „fetele bune” ca răspuns la un cadou costisitor, dacă nu au o monedă de schimb? Oferă timpul, atenția sau chiar pe ele însele, iar o asemenea relație, evident, nu duce nicăieri.
Etichetele nu au loc în familie. Gras/slab, prost/deștept, lent/iute, bun/rău: nu le folosesc. Descriu procesul și comportamentul, nu pun o etichetă pe om. Etichetele considerate pozitive pot stabili standarde la care copilul va tinde mereu să ajungă, iar dacă nu reușește, va simți că nu e suficient de bun, deștept sau iute, cum îi spun părinții și bunicii. Etichetele negative, prin definiție, nu pot face bine. A-i spune copilului „te-ai dus bou, ai venit vacă” înseamnă să-l facă de nimic, să-l umilești și să-l desconsideri. În funcție de temperament, copilul poate reacționa în două feluri:

copilul ia spusele drept adevăr, se inhibă și se comportă conform a ceea ce a auzit despre sine, se consideră prost și fără valoare
copilul se revoltă și încearcă să demonstreze contrariul

Sprijinul părinților e important, ca să nu-l caute copilul în locuri nepotrivite. Autoarea consideră important să nu exagerezi cu „Descurcă-te singură”. Copilul trebuie să știe că poate conta pe părinți în orice situație. Atenție la reacții: îl faci să se simtă rușinat sau îi oferi umărul când greșește? Dacă îi spui că poate veni la tine oricând, dar te superi și nu-i vorbești zile întregi pentru greșelile lui, alimentezi rușinea și vina. Cum să te aștepți să mai vină vreodată după ajutor? În general, criticile și judecata nu duc nicăieri, în nicio relație.

Autoarea spune că nu e psiholog și că poate a exagerat pe alocuri. A stat însă în destule fotolii, în cabinetele psihoterapeuților, și de aceea înțelege azi lucruri pe care le consideră importante. Articolul nu e scris în primul rând pentru cititori, ci pentru sine, mamă a două fete, pe care și-ar dori să le vadă libere, așa cum erau la naștere.

Putem scăpa de simptome fără medicamente. Cum e posibil?

Wed, 09 Sep 2020 00:00:00 +0000

Poate fi tratată o problemă de sănătate fără medicamente? Și pot fi depășite fără psiholog crizele de furie, gelozia sau alte stări pe care părinții nu le înțeleg la copii?

Autoarea a aflat despre Terapia vorbitului în somn de la Corina Dascalu, iar despre Noua Medicină Germanică de la o prietenă. Ea aplică principiile ambelor metode, atât pentru probleme de sănătate, cât și pentru stări psiho-emoționale.

Spune că i se pare nedrept ca cineva să se bucure singur de rezultatele unor tehnici care nu costă nimic, în timp ce oamenii plătesc bani mulți pentru tratamente inutile și de lungă durată, care aduc doar frustrare și dezamăgire.

Sabina Efros și-a născut al treilea copil acasă, în baie, după două nașteri în spital, cu anestezie epidurală

Tue, 28 Jul 2020 00:00:00 +0000

Sabina și familia ei urmează o alimentație vegană. Autoarea, care a scris de mai multe ori că hrana este energie, crede că regimul alimentar a influențat decizia Sabinei de a naște acasă. Alimentele obținute fără suferință, spune ea, ridică vibrațiile și conștiința.

De la alimentație la decizie

Ideea de a naște acasă a apărut în timpul ultimei sarcini. Până atunci, Sabina admira curajul femeilor care o făceau, liniștindu-se că ea nu va avea niciodată o asemenea experiență. Medicii îi spuseseră atât de des că nu va fi capabilă să nască singură, fără stimulare, încât o crezuse. Alimentația vegetală a jucat însă un rol important: a pornit un proces de conștientizare, în care încerci să înțelegi sensul fiecărui gest. Trecerea la dieta vegetală a făcut-o să își asculte corpul, să aibă încredere în el și în vocea interioară.

Părinții cu sentimente de vinovăție îl fac pe copil să ceară ceva în schimb. Recomandările de aur ale Doctorului de Suflete – Lorina Buga

Fri, 24 Jul 2020 00:00:00 +0000

Psihoterapeuta Lorina Buga, cunoscută drept Doctorul de Suflete, le propune părinților șapte repere pentru o relație sănătoasă cu cei mici. Iată-le, pe rând.

1. Vinovăția părintelui se întoarce sub formă de cereri

Atunci când o mamă se îndoiește că e suficient de bună, copilul tinde să ceară tot mai mult, uneori fără să-și dea seama. Vinovăția, trăită mai ales de mame, trece de la ele la copil, iar el ajunge să le arunce în față exact reproșurile pe care ele și le fac în gând.

Un sân mai mare, altul mai mic: după încetarea alăptării, rămân așa?

Mon, 13 Jul 2020 00:00:00 +0000

Olga Gutium, consultantă în lactație la Mămica Alăptează, a întâlnit o mamă care alăpta având un sân de mărimea 5 și altul de mărimea 1. Lucrând împreună, cu răbdare, cele două au reușit să-i aducă sânii spre simetrie.

De ce apare diferența

Consultanta explică faptul că organismul uman este, prin construcție, asimetric. Aproape fiecare femeie are sâni de mărimi diferite încă dinaintea sarcinii. Hormonii din sarcină modifică structura internă a glandei mamare, așa că diferența devine vizibilă. Se întâmplă ca la mâini: unii sunt dreptaci, alții stângaci.

Sexul după naștere: de ce dispare apetitul sexual și când revine (INTERVIU)

Thu, 07 May 2020 00:00:00 +0000

Sexul făcut din obligație înseamnă violență. Mai jos, specialista răspunde la cele mai frecvente întrebări legate de subiect.

Ce este apetitul sexual și de unde vine?

Două noțiuni trebuie cunoscute: libidoul și constituția sexuală. Constituția sexuală arată cât de des are nevoie omul de sex, iar factorul este genetic. Libidoul se poate dezvolta pe parcursul întregii vieți, iar mecanismul e simplu: cu cât faci sex mai des, cu atât mai des apare nevoia de el.

Lorina Țurcanu a făcut bijuterii în care își păstrează laptele matern

Thu, 12 Mar 2020 00:00:00 +0000

Autoarea adună cu drag amintiri și emoții, așa că a primit cu entuziasm vestea că Lorina Țurcanu a făcut primele bijuterii în care este închis laptele matern!

Lorina modelează din lut polimeric bijuterii, accesorii, figurine și obiecte de decor.

Gândul de a-și păstra laptele într-un pandantiv a apărut încă din sarcină. Alăptarea a întărit apoi hotărârea de a-l pune în practică, indiferent de efort.

Un început cu dureri și frici

Lorina spune că, de când a aflat că așteaptă un copil, a știut că vrea să alăpteze. Nu credea, până a devenit mamă, că poți menține pe cineva în viață doar cu propriul corp. Cât a stat două ore în reanimare, iar Dariana aștepta pe pieptul tatălui, se temea să nu i se dea lapte praf, pentru că știa cât de importantă e prima hrană, colostrul. Deși citise mult și se pregătise teoretic, alăptarea nu a fost ușoară.

Un teren de joacă pentru copiii de 0-10 ani, GRATUIT, printre cărți, este paradisul din strada Șciusev

Sat, 18 Jan 2020 00:00:00 +0000

La intersecția străzilor A. Șciusev și A. Pușkin, o familie din Chișinău a descoperit un colț de rai pentru cele două fetițe ale ei.

Căutau un adăpost de ger, unde copiii să răsfoiască liniștiți cărți, să clădească turnuri și să asambleze puzzle-uri, dar mai ales să se împrietenească cu alți copii, iar Emma și Mia să aibă cu cine se juca.

Parcurile nu merită în frigul și umezeala de acum, iar centrele comerciale sunt zgomotoase, o sursă de suprastimulare pentru cei mici și pentru adulți, și, pe deasupra, golesc buzunarul.

2 milioane 100 mii de dolari pentru viața unui bebeluș? Misiune posibilă, chiar și în Moldova!

Mon, 13 Jan 2020 00:00:00 +0000

Există și o veste bună: în Statele Unite, medicii au la îndemână un vaccin împotriva bolii de care suferă micuțul Robert.

Prețul vaccinului este de 2 milioane 100 mii de dolari, adică mai bine de 36,5 milioane de lei. Pentru a înțelege proporțiile, suma depășește ușor taxele locale pe care Consiliul Municipal Chișinău le are în plan pentru 2020.

Autoarea mărturisește că nu poate asocia o asemenea cifră cu nimic concret, nici cu un cont bancar, nici cu un teanc de bancnote. Cât de mare ar fi grămada de bani pe o masă, ca să ajungă la 2,1 milioane de dolari?

Dima Moroz, artizanul Maverick – taur cu voință de fier și inimă de catifea

Sat, 16 Nov 2019 00:00:00 +0000

Până la cinci ani, Dima a crescut mai mult lângă bunici. Pe când era internat cu pneumonie, un bărbat din mahala i-a spus, fără nicio introducere, că bunelul lui murise: „Bunel-tu o murit”.

Un copil nu are cum să digere o veste dată așa, brusc. Pe atunci, părinții nu aveau voie să stea lângă copiii internați, așa că Dima era singur. Două zile întregi a plâns, iar nimeni nu reușea să-l liniștească. Bunelul, Mitea, cum îl numeau oamenii din sat, a rămas pentru el un reper.

Lasă copilul să treacă linia: pedagoga Natalia Surdu-Palanciuc despre educația după metoda „Reggio Emilia”

Sun, 03 Nov 2019 00:00:00 +0000

Soarele stă în colțul foii. Picături de ploaie cad obligatoriu dintr-un norișor, curcubeul are dungi de culori diferite, copacul are o scorbură, iar casa are un acoperiș cu gaură, în formă de triunghi. Fetițele poartă rochițe tot triunghiulare.

Vi se pare cunoscută imaginea?

Probabil că orice copil crescut în URSS a desenat măcar o dată ceva asemănător, și aproape întotdeauna în același fel.

Imagine simbol: soarele în colț. Din câte își amintește autoarea, toți copiii de la grădiniță îl desenau tocmai acolo. Sursa: montessoriself.ru

Naștere naturală sau cezariană? Experiența unei mame, de la A la Z

Tue, 20 Aug 2019 00:00:00 +0000

Autoarea spune că ar fi trebuit să scrie aceste rânduri imediat după nașterea celei de-a doua fetițe, pe când corpul și mintea ei mai păstrau senzațiile sarcinii. Atunci se trezea brusc din somn dacă își dădea seama că s-a culcat pe burtă, de teamă să n-o strivească pe micuța de acolo. Amintirile erau proaspete, iar detaliile, mai exacte. Există însă lucruri care nu se uită niciodată.

Azi, când continuă discuțiile despre ce e mai bine, o naștere naturală sau o cezariană, procedură care poate aduce un copil pe lume în doar cinci minute, s-a lăsat convinsă să-și împărtășească experiența pe blog.

Cum poți influența sexul copilului pe care îl concepi? Explică Oxana Munteanu, mamă a 3 copii, toți născuți pe 3 martie

Tue, 30 Jul 2019 00:00:00 +0000

Creatoarea brandului de haine „Kasandruta”, Oxana Munteanu, susține că poți influența sexul copilului și chiar data la care se naște. Cel puțin așa arată experiența ei cu al treilea copil. Robert s-a născut pe 3 martie, în aceeași zi în care au venit pe lume Boris și Olivia. Este magie sau matematică?

Oxana Munteanu răspunde ferm: „E lucrarea lui Dumnezeu, iar ceea ce ni s-a întâmplat recent o demonstrează pe deplin”.

Vorbiți mai încet când vedeți că un copil doarme: un apel de la o mamă

Mon, 29 Jul 2019 00:00:00 +0000

Autoarea nu vrea să audă că fetițele ar trebui obișnuite să doarmă în zgomot. De când s-au născut, le-a urmat nevoile și a căutat să le ofere condiții pentru o dezvoltare armonioasă, fără să le oblige să trăiască după confortul ei, în detrimentul lor.

Nimeni nu e obligat să vorbească în șoaptă în spațiile publice, știe ea. Dincolo de lege însă există bunul simț. Dacă cineva se uită insistent, fără reținere, la bebelușul din cărucior, ar trebui să-și coboare tonul.

Nadya Glo, fotografa care nu retușează: de ce recomandă ședințele foto acasă, neregizate

Tue, 23 Jul 2019 00:00:00 +0000

Autoarea își roagă deseori soțul să o surprindă fără regie, așa cum le fotografiază el pe fetițele lor când nu bagă de seamă: la joacă, în somn, la baie sau în gesturi banale. Ședințele din studio sau dintr-un lan de lavandă nu au forța acestor cadre de acasă. Acestea o poartă înapoi în timp și o fac să retrăiască, cu toată ființa, ce simțea în clipa respectivă. Momentele cele mai emoționante, demne de ramă, nu seamănă cu ședințele în care, după o oră-două de chin, toată familia iese bine, de obicei zâmbind larg. Și acelea sunt reușite, dar ce vor povesti peste ani pozele din studio?

Nu-mi atingeți copilul

Wed, 24 Apr 2019 00:00:00 +0000

Autoarea le cere străinilor să nu mai mângâie, să nu atingă și să nu ciupească fetița.

„Ce drăgălașă e, ce zâmbet, ce cuminte și ascultătoare!” Așa vorbesc oamenii despre fetița ei, în vârstă de un an și cinci luni. Adesea, cuvintele sunt urmate de un gest: o palmă pe obraz, pe spate sau pe umăr. Persoanele pe care le vede pentru prima dată nu ezită să-și plimbe mâna peste corpul copiilor.

Am renovat măsuța de 50 de ani la care a mâncat soțul meu. Interviu cu restauratorul Gheorghe Percic

Sun, 14 Apr 2019 00:00:00 +0000

Poveștile au un farmec aparte, iar autoarea se simte atrasă de lucrurile care au trăit mult și au schimbat mai multe case. Frecventează târgurile de vechituri și muzeele de antropologie, în timp ce arta rafinată o atrage rar. Se lasă cu plăcere prinsă în încăperi cu o masă, un pat, cărți, tacâmuri, bijuterii și alte obiecte personale de demult, iar oglinzile cu ramă îi sunt o slăbiciune. În fața relicvelor de familie, imaginația ei pornește: vede în detaliu cum erau folosite, cum era aerul din casă, ce mânca proprietarul dimineața și ce citea.

Bunica mea mi-a zis: „Ești proastă ca probka”

Mon, 08 Apr 2019 00:00:00 +0000

Patru cuvinte, care au urmărit-o peste 20 de ani. Autoarea le-a retrăit de multe ori: când mama o întreba ce note aveau colegii la același test, când ceva nu ieșea bine, când nu înțelegea nimic la geometrie sau algebră. Nu s-a considerat niciodată deșteaptă sau specială, mai ales pentru comunitate. A renunțat la o relație cu un băiat atrăgător, care îi spunea zilnic că o adoră, pentru că nu îl credea. Se vedea o fată obișnuită, fără nimic remarcabil, iar asta o făcea să se simtă incomodă printre oamenii din familii înstărite. Un coleg a râs de ea că purta blugi de băieți, pentru că erau ai fratelui ei. De multe ori purta hainele fraților mai mari. În schimb, accepta relații toxice, considerându-le potrivite pentru o fată ca ea.

Majoritatea părinților se poartă ca niște generali pe terenul de joacă

Sun, 24 Mar 2019 00:00:00 +0000

„Urcă pe tobogan, acum pe celălalt”, „Dă-te pe scrânciobul ăla”, „Lasă fetița să treacă, tu așteaptă”, „Hai, numără inelele, numără treptele, desenează”, „Lasă inelele, hai să ne jucăm cu mingea”, „Pune inelele în ordinea corectă și spune cu voce tare culorile. Nu aud. Spune să aud”, „Lasă culorile, hai să ne jucăm cu mingea. Emma, vino să te joci cu mingea. Andrei, dă-i mingea Emmei. Nu mie, Emmei”.

Ce se întâmplă, pentru numele lui Dumnezeu?

O mămică din Chișinău a tratat dermatita atopică în bucătărie, cu deserturi fără gluten și lactate

Thu, 21 Mar 2019 00:00:00 +0000

Când bebelușul are dermatită atopică, medicii și majoritatea mămicilor dau același sfat: o cremă și trece. Fetița noastră nu a scăpat de această inflamație a pielii și, la 5 luni, mai poartă și acum urme. Cremele se tot aplică, iar problema rămâne. Nu mi se pare întâmplător că am dat pe Instagram de pagina Magie_in_bucatarie: m-au atras bucățelele colorate și sănătoase. Am aflat apoi că gospodina e Daniela Cucu, contabilă de meserie.