Ce nu vei găsi pe Google despre satele moldovenești și ce îmi place mie în satul Rîșcova?

Există o serie de particularități, despre care nu se prea povestește. Le afli după ce petreci o bună bucată de timp în sat. Acestea devin vitale pentru o familie din oraș care intenționează să se mute la țară. Pe unii anumite obișnuințe ar putea să îi bucure, pe alții – să îi deranjeze, iar o categorie de oameni ar putea chiar să renunțe la ideea de a trăi în sat din cauza câtorva nuanțe.

Le voi înșira aici pe toată grămadă, fără o clasificare în bune și rele.

1. Totul se rezolvă foarte repede în sat. Nu sunt sigură că așa este peste tot, poate doar în Rîșcova oamenii sunt iuți. Și, totuși, tind să cred că rapiditatea cu care se rezolvă chestiunile aici îi este specifică țăranului. Îmi explic prin faptul că e mult de lucru pe lângă gospodărie și la deal. Nu e timp pentru vorbă multă. Când a trebuit să evacuăm mobilierul din casă, l-am scos în drum și în mai puțin de două ore dus a fost. Am sunat două femei, care au rezervat câteva piese, și în câteva minute erau la poartă. Una a trimis căruța, alta – motocicleta, iar în 2 minute totul era încărcat în transport, ca în alte două minute să dispară de pe uliță. Când ne-au trebuit oale, cineva ne-a direcționat la domnul Mihai. Apoi nu a fost înhămat calul la căruță în câteva minute? Într-un minut eu și fetițele noastre am fost suite în căruță cu tot cu oale, fiind gata să pornim spre casă? Când am avut nevoie de mașină, ca să evacuăm buruienile, domnul Ilie a ajuns la poartă în 10 minute, după un singur apel, și așa e de fiecare dată, fie că avem nevoie de lut sau altceva.

2. Vecinii sunt săritori la nevoie. Nu trebuie să îi cauți, nu trebuie să ceri ajutor. Dacă ei te văd, bunăoară, cărând oale cu roaba, o să te oprească și o să le ducă pentru tine cu motocicleta. Și nu așteaptă bani. Dacă ai de mulțumit, se bucură, este clar. Dacă nu – nu se oftică nimeni. Ajutorul reciproc e motorul satulului. Toți au nevoie unii de alții. Mai devreme sau mai târziu, ajungi și tu să ceri sprijinul cuiva. Unica problemă e demografia. Pe ulița noastră, de exemplu, mai toți sunt bătrâni. În vârstă, dar încă sprinteni.

3. Deseori ți se va cere ajutor. Dacă ești genul de om care trăiește „pentru dânsul” (vorba poporului), nu o să îți placă să auzi rugăminți să aduci ceva din oraș sau să îl duci pe vecinul din sat, cu mașina, la capitală de exemplu. După noi, e ușor să le faci o favoare, solicitările fiind simple. Cel puțin nouă nu este greu, ba chiar, dimpotrivă, plăcut. Și mai întrebăm noi dacă au nevoie de ceva mai ales când locuiesc singuri, fără soț/soție ori copii. De la oamenii din Rîșcova am învățat să cer și că nu se întâmplă nimic rău dacă încerci. Obișnuită cu junglele noastre din beton si asfalt, evităm să cer ceva de la vecinii din sat, până am prins curaj. Perspectiva de a căra pietre în lighean era mult prea amară, așa că am împrumutat o roaba de la doamna Ana, iar de la domnul Grigore – un fierăstrău. Lucrul a mers cu mai mult spor, iar eu am dobândit o nouă deprindere – deprinderea de a cere.

4. Bărbații din sat se sfătuiesc numaidecât cu soțiile înainte de a da sau a lua ceva la gospodărie. Cea mai frecventă propoziție pe care am auzit-o noi în sat este: „Trebuie să vorbesc cu soția”. Când ne-au trebuit uși, stăpânul a întrebat-o pe soție dacă poate să le dea și în ce condiții. Când ne-au trebuit oale, prima dată, la fel, soția a decis că le putem lua, ba chiar fără plată. Așa a fost și cu alte oale, a doua oară. Nimic nu s-a mișcat din casă până femeia a spus că e voie. Și la adus în gospodărie soția e cea care „conduce parada” (vorba tatălui meu). Ea hotărăște dacă le trebuie sau nu un dulap de exemplu.

5. Se ascultă muzică la volum maxim. Probabil copleșiți de liniștea satului, localnicii simt nevoia să pună deseori muzică, acel deseori coincide foarte des cu vizitele tale în sat, adică în zilele de odihnă. Când tu, orășean, vii din aglomerația și poluarea fonică din „metropolă”, cu gândul să îți odihnești urechile, ajungi la un concert cu muzică de petrecere moldovenească și șansoane sau manele. Încă niciodată nu am rugat pe nimeni să o dea mai încet, dar nu excludem că, în viitor, vom încerca.

6. Se bea în sat. După mine, dozele care se înscriu în conceptul „kuliturno vîpit” (să bei ca un om civilizat), se depășesc esențial. Se bea când se face o fântână, un prag, un șanț, dar și atunci când nu se face nimic. Paharul e prezent la lucru, la sărbătoare, în zi de muncă, oricând. Femeile tot beau. Se adună la masă și beau vin sau samagon. Ele nu se simt confortabil cu asta, își cer chiar mii de scuze de la tine dacă le vezi ușor „înviorate” și încep să îți explice, fără să le o ceri, de ce au băut și îți povestesc tot meniul, adică ce anume au servit. Dar chiar și în stare de ebrietate, oamenii din sat sunt binevoitori și drăguți. Legănându-se dintr-o parte a uliței – în alta, de la un gard – la altul, o să se oprească lângă poarta ta și o să îți spună: „Dacă aveți nevoie de ajutor sau aveți ceva de lucru, voi să îmi spuneți. Facem!”

7. Oamenii din sat nu înjură. O singură dată am auzit o înjurătură. Scoteau vecinii cartofii și am impresia că s-a lovit cineva. În rest, nu există înjurături drept cuvinte de legătură sau conjuncții, așa cum se întâmplă fooooarte des în oraș.

8. Se cântă. În general, dacă e să îmi amintesc punctul 5 din acest articol, realizez că țăranii au auz bun și muzica în sânge. Ieri treceam pe lângă gardul doamnei Valentina și am lipit urechea, ca să aud ce fredonează. Descurca ea ceva acolo în sac, nu am putut vedea ce anume, iar trebăluiala ei era însoțită de cântec. Soțul meu mă întreabă: „Când ai auzit tu, la Chișinău, trecând pe lângă apartamentul cuiva, un cântec de suflet, cum este acesta?” În sat ușor găsești oameni care cântă la acordeon sau cu vocea.

9. Sătenii glumesc foarte mult. Eu nu rețin niciodată anecdotele, dar râd tare când le aud. Nu voi putea reproduce aici bancurile auzite la Rîșcova, mai ales că unele sunt improvizate pe loc, din nimic. Cert este că așa e mai vesel și mai interesant de trăit. O glumă spusă mai ales în situațiile de criză, te ajută să treci mai ușor peste nereușite sau nevoi. O fi acesta secretul longevității lor? Să le vedeți voi pe femeile din sat, cum arată ele, deși lucrează mult. Dar cum se îmbracă atunci când merg la biserică sau în ospeție… Cât de elegante sunt! Poate le prind într-o zi și le fotografiez pentru voi. Chiar și când muncesc prin gospodărie, au rochițe drăguțe. Doamna Valentina, în vârstă de 74 de ani, e foarte cochetă. În loc de basma – bentiță. Rochii – de care vrei. Iar bărbații din Rîșcova sunt vânjoși și harnici. Toată ziua cară ceva, construiesc, repară, sapă.

10. Sătenii vorbesc mult, foarte mult. Știu totul despre tine și despre alții. Dacă ceva nu cunosc despre tine, au grijă să completeaze ei golurile. Fără să o ceri, o să îți povestească detalii despre alții, o să pună etichete, o să mărturisească ce cred despre ceilalți,o să împartă inclusiv impresiile deloc pozitive. Câte am auzit eu despre unii și, dacă ar fi să le iau în serios, m-aș teme să locuiesc în sat. Dar punând cap la cap unele vorbe, am înțeles că oamenilor le place să inventeze povești – ca să se înțeleagă că ei cunosc totul. Alteori, în acest mod, mă gândesc eu, ei colorează viața de la sat, dizolvă liniștea într-un lighean cu apă acidulată. Vorba ceea, nu le ajunge un pic de dramă. Dar, fiind oameni cumsecade, nu mai insistă să relateze curiozități, dacă le tai delicat elanul. În general, dacă ei simt că ești genul care preferă o viață mai retrasă, nu te trag de mânecă.

Iar ceea ce îmi place mie cel mai mult în sat este simplețea. Oamenii sunt simpli, la fel și vorba, portul, traiul lor. Sătenii spun exact ceea ce gândesc, fără ocolișuri. Au grai colorat, viu și bogat. O stare e descrisă în zeci de feluri, în diferite cuvinte și expresii pe care nu întotdeauna le înțeleg. Uneori, soțul meu îmi interpretează vorbele lor. Ce să mai zic, e o altă lume și nu mă mai satur să o descopăr.

Îmi mai place că Rîșcova e satul cartofilor. Fiecare gospodar crește cartofi, iar eu pot număra pe degete felurile de mâncare pe care le fac acasă ce nu le conțin. Suntem fani înrăiți ai acestei legume. Dar în Rîșcova se simt de minune și usturoiul, ceapa, ardeii, păstăile, roșiile …. Nici nu știu dacă are rost să le enumăr. Orice legumă sau fruct crește cu spor pe pământul roditor, iar sătenii se bucură nespus de mult când cumperi produsele crescute de ei.

Citește și: http://apostrof.md/un-traseu-minunat-pentru-biciclete-pe-placul-copiilor-l-am-testat-si-mai-vrem/