Din 2004 încoace, Biblioteca Municipală „B.P.Hașdeu” ne adună în jurul unei sau mai multor cărți, ca să citim împreună. Campania „Chișinăul citește” a ajuns la a 18-ea ediție.
Ce citim în acest an? Ni se propun:
„Țipă cât poți” de Moni Stănilă
„Citirea a doua. Nu ultima” de Ioan Mânăscurtă
„UF” de Ionela Hadârcă
Eu am fost invitată să vă povestesc despre ultima, dat fiind faptul că am două fetițe, iar cei care mă cunosc, știu: ador cărțile care contribuie la dezvoltarea inteligenței emoționale la cei mici (și la cei mari).
Eu am cumpărat cartea în prima zi în care a apărut în librăriile din Chișinău. Nu aveam răbdare să ajungă pe raft. Titlul m-a intrigat, dar mai ales subtitlul: „Ghid de conviețuire cu frații și surorile mai mici”. În plus, urmărind postările Ionelei pe Facebook, știam că lectura va fi una gustoasă. Fiind în așteptarea celui de-al treilea copil, m-am bucurat să găsesc o carte care să le povestească fetițelor noastre despre cum e cu un nou membru de familie, despre bucuriile, dar și provocările care urmează. Ador cărțile care stârnesc discuții cu cei mici despre … viață.
„UF” a meritat toți banii!
Ionela Hadârcă relatează mai în glumă, mai în serios, tot ce l-ar putea interesa pe un copil despre un bebeluș, sau și mai exact, despre o soră ori un frate mai mic:
- Cum vine pe lume, de unde vine (autoarea demolează legendele la care recurg foarte mulți părinți, mai sfioși de fire, care se tem să le spună verde în ochi fiilor și fiicelor lor despre cum este conceput un copil și despre cum se naște)
- De ce plâng bebelușii
- Ce mănâncă bebelușii
- Ce să facă un copil dacă cineva îi supără fratele sau sora mai mică?
- Ce se poate face cu un pârâcios mic? („Problemele de joacă e bine să le rezolvați fără a apela la adulți. Însă atunci când cineva dintre voi sau dintre prietenii tăi provoacă situații periculoase, de exemplu, vă lovește sau înjosește, vă îndeamnă să vă urcați pe o balustradă înaltă, să pășiți pe lacul înghețat, să mergeți fără voie în altă curte, să luați obiecte care nu vă aparțin, trebuie să anunțați părinții neapărat. Aceasta nu înseamnă să fii pârâcios”)
- Ce poate învăța un copil de la fratele sau sora mai mare, etc.
O să vă mărturisesc ceva. Înainte ca eu și soțul meu să îl concepem pe cel de-al treilea copil, eu, curioasă tare de fire, am făcut un sondaj în rândul copiilor care provin din familii mici și din familii numeroase. Voiam să aflu dacă cei ce vin din familiile cu 1-2 copii și-ar mai dori un frate sau o soră, apoi dacă cei ce au mulți frați și surori sunt fericiți că nu sunt singuri la părinți. Chiar voiam să aflu care e viziunea celor mici despre familiile mari.
Dar subliniez, eu personal consider că decizia de a mai invita un suflet în familie le aparține în exclusivitate părinților.
Bun, ce au arătat rezultatele sondajului meu? Majoritatea, poate 80-90 la sută dintre micii respondenți, mi-au spus că nu mai vor un frate sau o soră, atenție, din motiv că nu vor să împartă cu altcineva camera lor, jucăriile, parfumurile, etc.
Și atunci, capitolul „Va trebui să împart cu bebelușul tot ce am?” din cartea „UF” vine ca un balsam pentru suflețelul copiilor deseori obligați să împartă tot ce au ei cu frații și surorile mai mici, să cedeze orice doar ca micuții să nu facă gălăgie, să nu izbucnească în plâns sau ca să nu facă o criză de furie. În afară de sintagma „micul manipulator” pe care o folosește autoarea, mesajul pe care îl transmite despre împărțitul jucăriilor îmi pare formidabil și important de reținut de către părinții care se vor părinți conștienți.
„Vei întreba: Nu e destul că împărțim aceiași părinți, aceeași casă, aceeași baie și aceleași jucării?” Ba da. E suficient. Dar așa sunt creați frățiorii și surioarele mici, să vrea tot ce au cei mari. Dacă vei construi o casă din cuburi, ei vor încerca să se mute imediat în ea. Dacă piepteni o păpușă, probabil, o vor dori chiar atunci. Dacă desenezi, vor avea nevoie acută de cariocile tale. Părinții te vor convinge să cedezi, deoarece ești mai mare. Dar tu ții minte secretul – adulții procedează astfel pentru că se tem de plânsul micuților. Nu trebuie să faci nimic din ceea ce nu vrei să faci. Nu e nevoie să cedezi întotdeauna micului manipulator. Sunt tocmai patru soluții dintre care poți alege: te poți juca împreună cu el, îi poți oferi altceva în loc, îi poți explica frumos de ce nu vrei să îi dai chiar atunci jucăria dorită sau i-o poți oferi, dar numai dacă dorești.”
Da, da, da, dragi părinți! Rezonez atât de mult cu ceea ce tocmai am citat. Nu îi mai obligați pe copii să împartă jucării, nici de dragul fraților, nici de dragul bunei înțelegeri cu străinii din parc. Mereu aud pe terenul de joacă: „Hai nu fi zgârcit, hai dă-i olecuță jucăria.” Vouă nimeni nu vă cere să împărțiți cu necunoscuții din parc mașina sau telefonul. De fapt. Cu nimeni. De ce îi obligați atunci pe copiii voștri să facă asta? Știu că ne dorim să creștem oameni capabili să ofere, dar acest lucru se cultivă pe alte căi. Într-o zi, poate, vă povestesc ce fac eu ca să le dezvolt fetițelor mele generozitatea. Cu forța, nu obții decât frustrare și supărare.
Ce mi-a mai plăcut la cartea UF? Vă povestesc în videoul de mai jos, realizat pentru Biblioteca Municipală B. P. Hașdeu, în cadrul campaniei „Chișinăul citește”.
