Confesiuni în aprilie – luna conștientizării cezarienei (Cesarean Awareness Month). Confesiunile mele

În luna aprilie, în toată lumea se desfășoară diverse evenimente și acțiuni legate de conștientizarea operației de cezariană, cu scopul de a informa, de a reduce rata cezarienelor și pentru a promova nașterea vaginală după cezariană. Așa cum am mai spus-o de multe ori, cezariana este o intervenție chirurgicală complexă, necesară pentru salvarea mamei, bebelușului sau a amândurora.

Este o cale greșită să aduci cezariana la normalitate, așa cum încă mai observăm deseori în zilele noastre. Cezariana nu e o metodă firească sau normală de aducere pe lume a unui copil. Reprezintă un proces care poate naște diverse traume psiho-emoționale, de aceea povestesc, oricând am ocazia, că este important să fie o cezariană blândă, similară cu nașterea naturală.

Cezariana naturală este un concept introdus în 2008 de către obstetricianul Nicholas Fisk de la Londra, care își dorea reducerea la minimum a traumelor psiho-emoționale pe care le pot trăi mama și bebelușul.

Iată cum e posibilă cezariana naturală:

1. Mama vede cum se naște copilul și chiar poate să îl ajute să iasă prin incizia efectuată. Nu este separată printr-o „perdea”. În cel mai nefericit caz, perdeaua este o peliculă străvezie, prin care mama poate urmări nașterea.

2. Cezariana naturală este lentă, negrăbită.

3. Copilașul ia prima gura de aer fiind atașat de placentă prin cordonul ombilical. Cordonul e lăsat să pulseze până la capăt.

4. Corpul copilasului rămâne în uter pentru puțin, având capul în afară. Această presiune ajută la împingerea lichidului din plămâni.

5. Obstetricianul ajută bebelușul să își elibereze umerii ca să scoată singur mânuțele în afară.

6. Bebelușul este pus de medici pe pieptul mamei sau chiar mama e lăsată să își tragă bebelușul spre piept.

6. După posibilitate, bebelușul este lăsat să inițieze travaliul, deci nu se planifică cezariana, nu se indică o dată.

7. Tamponarea pereților vaginului și atingerea guriței copilașului cu tifonul respectiv. Astfel se recuperează ceea ce ratează bebelușul când nu se naște natural. El are nevoie de microbii buni din canalul de naștere ca să să aibă imunitate și ca să se declanșeze cât mai armonios tranzitul intestinal.

7. Alăptarea imediată după naștere, având contactul piele la piele cu mama.

8. Păstrarea placentei (conține hormoni extraordinari, de ajutor în recuperarea de după naștere, de aceea se încapsulează, iar mama administrează zilnic acele capsule)

9. Ora magică (bebelușul e cu mama, sunt nedespărțiți. Procedurile medicale ca măsuratul și cântăritul se fac după această oră magică).

Toți acești pași transformă cezariana într-o naștere blândă. E mai important decât își pot imagina unii. Eu îmi pot imagina, fiindcă am experiența nașterii prin cezariană.

Citește și: https://apostrof.md/ce-este-cezariana-naturala-cum-poate-fi-transformata-interventia-chirurgicala-intr-o-nastere-implinitoare/

O să las aici niște confesiuni, destul de intime, ca să vă conving, dacă încă nu mi-a reușit până acum, că felul în care ne naștem contează enorm.

Emma, fetița mea cea mai mare, s-a născut prin cezariană de urgență, la 36 săptămâni și 3 zile, după ce am stat în spital o săptămână pentru monitorizare. Aveam preeclampsie. Fetița, abia născută, mi-a fost dată să o pup și imediat dusă într-o altă sală. A stat pe pieptul tatei, nu pe al meu, deci nu a fost alăptată în primele minute după naștere, ci probabil după o oră.

Nu știu exact pentru cât timp am fost separate. Cert este că oră magică, timpul în care se face imprintingul, fereastra în care se pune cea mai grea și valoroasă cărămidă din fundamentul atașamentului, nu am avut-o. Există studii care arată că de prima oră de după naștere depinde comportamentul bebelușului. Copilașii care au avut o naștere blândă plâng mai puțin, sunt mai liniștiți, nu au colici, etc. Dar imediat le luăm pe toate pe rând.

Experiența mea și a Emmei de naștere este una din motivațiile mele, când vă bat la cap despre importanța felului în care naștem. Ceilalți doi copii ai mei s-au născut vaginal. Deci pot compara urmările, tiparele de comportament, nu doar teoretic, dar și practic. Toți trei s-au născut total diferit.

Eu nu puteam să îmi explic de ce Emma avea colici, iar ceilalti doi copii, născuți vaginal nu. Aveau doar gaze ușurele, care au durat în jur de o lună.

Eu nu puteam înțelege de ce Emma avea mari dificultăți cu somnul. Era atât de complicat să o adorm!!!! Vai, cât am mai legănat -o pe picioare. Până la trei ani și ceva! Cum se împotrivea ea să adoarmă….încă bebeluș fiind…incredibil….apoi am aflat despre terapia vorbitului în somn și despre subtilitățile cezarienei, impactul psiho-emoțional al acesteia. Totul devenise clar.

Multe răspunsuri și reconfirmări ale bănuielilor mele le-am găsit în cartea „Vindecă-ti nașterea, Vindecă-ti viața” de Sharon King, care vine și cu tehnici de reimprimare a nașterii. O să menționez ceea ce am găsit în carte, dar și ceea ce se regăsește în familia noastră.

1. Emma noastră vrea să fie mereu prima, în față. E neobișnuit, fiindcă niciodată nu comparăm copiii, nu facem competiții, nu ne jucăm de-a „Să vedem, cine va fi primul, cine ajunge primul sau cel ce ajunge primul va primi asta sau cealaltă „. Mereu îi spun că bazinul este locul în care să se ia la întrecere, la lecțiile de înot. Sunt sigură că „obsesia” e legată de faptul că ea nu a ales când să se nască. Vrea să facă ea totul prima, ca să nu facă alții ceva pentru ea. Vrea să fie totul așa cum vede ea, nu cum vor alții. Aici ajungem la partea cu limitele.

2. Încălca foarte ușor limitele oamenilor, așa cum i-au fost încălcate ei la naștere, când nu a fost întrebată dacă vrea sau nu să vină pe lume. Asta se relatează și în cartea „Vindecă-ți nașterea, vindecă-ți viața”. Avea o fixație: să stea toți așezați la masă așa cum vrea ea, în ordinea în care vrea ea, să urce pe capul tău ca pe un topogan, să dea peste tine in baie, deși limitele erau anunțate și bine stabilite (exact ca și în relația cu al doilea copil, între primii doi fiind o diferență de doar 11 luni). După mai multe discuții, explicații, când o rugam să îi întrebe pe ceilalți ce își doresc, unde vor să stea, acest comportament a încetat.

3.  Colicii. Am mai povestit anterior că bebelușii născuți prin cezariană tind să aibă colici. Există o explicație medicală și una psiho-emoțională. Din punct de vedere medical, fiindcă bebelușul nu trece prin canalul de naștere plin de bacterii bune pentru microflora sa intestinală, pe care le înghite în timpul nașterii naturale, copilul născut prin cezariană tinde să aibă colici. Nu a primit boost-ul de imunitate și nu a fost pornit tractul intestinal în mod natural, cu ajutorul mamei. Cauza subtilă sau psiho-emoțională este nemulțumirea mamei, că lucrurile nu decurg așa cum vrea ea sau că nu deține controlul asupra unei situații.

4. Plânsul traumatic. Mai ales în primele trei luni, Emma deseori izbucnea în plâns și îmi era foarte greu să o consolez. Soțului îi ieșea mai bine. Găsesc explicația în faptul că imprintingul s-a făcut cu el după naștere.

5. Dificultățile de alăptare la sân sunt o altă foarte probabilă consecință a cezarienei. Deoarece în nașterea prin intervenție chirurgicală nu se angajează hormonii mamei, nici copilașul nu îi primește, de exemplu endorfinele – hormonii fericirii, care fac bebelușul alert. Eu o hrăneam pe fetița mea scumpă cu seringa la început. Nu cedam, în ciuda aluziilor colaboratorilor medicali să îi dau lapte praf. Cămașa mea de noapte era toată în colostru, deci galbenă-oranj. Iar eu insistam. Cu ajutorul consultantei în alăptare Olga Gutium, pe care am invitat-o la maternitate, am dat de capăt. Am reușit să o atașez cu succes la sân și în a treia zi aveam lapte.

6. Dificultăți de adormire. Încă de la început dansam cu ea în brațe, iar când a mai crescut, la câteva luni, am început legănatul pe pernă. O legănam două ore ca să doarmă 40 de minute. Deși era obosită, când o puneam să doarmă, se opunea, se zbătea, etc. Și eu știam despre „fereastra de somn”, studiasem minuțios cum e cu somnul bebelușilor, deci nu e chestia că ratam eu momentul în care să o pun la dormit.

7. Comportamentul evitant – cea mai dureroasă fază care a durat ceva timp. Când se trezea, Emma trecea pe lângă mine. Eu voiam să o iau în brațe, iar ea nu voia, parcă nici nu mă observa. Parcă era suparata pe mine, de parcă am trădat-o, de parcă i-am făcut ceva rău. A fost foarte greu….Aveam sentimente de vină profundă și mă simțeam așa, de parcă am eșuat, de parcă sunt mamă rea. Perioada asta a fost pe la 2-3 ani. Pentru ca după, să vina perioada, care durează și astazi. Mergem la punctul 8.

8. Nevoia uriașă de afecțiune. Copiii născuți prin cezariană, mi-o confirmă și Sharon King prin cartea „Vindecă-ți nașterea, vindecă-ți viața” efectiv tânjesc după dragoste, gesturi de afecțiune, căldură sufletească. Și tot timpul pare să nu fie suficient. După ce a încetat comportamentul evitant, am ajuns în altă extremă. Emma nu se mai dezlipea de mine. Părea înfometată, însetată de dragoste. De parcă se vindeca. De parcă umplea golurile. Îmbrățișări peste îmbrățișări, declarații de dragoste non-stop, somn împreună. Aveam senzația că a început să compenseze tot ce a ratat, a început să să își umple cu nesaț rezervorul iubirii, astfel vindecandu-și nașterea și rănile, traumele acumulate. De aceea, reiterez, este important ca cezariana să fie blândă, bebelușul să nu fie separat de mamă dacă nu necesită intervenții medicale serioase la terapie intensivă, să aibă cât mai mult contact piele la piele în primele trei luni, să fie alăptat la sân bebelușul, să fie purtat în wrap, la corp, să se practice cosleeping-ul, ca să se umple „golurile”.

9. Crearea situațiilor dificile, așteptând să fie salvată. Până să citesc asta în cartea „Vindecă-ți nașterea, vindecă-ți viața”, consideram că e un comportament legat de testarea limitelor, specific copiilor cu vârsta de până la trei ani. Și, totuși, în adâncul sufletului, înțelegeam că e mult mai pronunțat și diferit de ceea ce vedeam la celălalt copil. De exemplu, mergem la bunei. Ea vrea să fie prima, mai țineți minte? Se oprea la ușă. Surioara fuge spre bunei, Emma se înfuriază și se supără că nu este prima. Se lasă jos. Așteaptă să fie salvată, consolată, etc. Deci mecanismul e așa: testează limitele, provoacă, se înfuriaza, așteaptă să fie mângâiată, atenție, opunându-se. O să citez ceva interesant din carte: „Nașterea prin cezariană poate crea probleme de tipul salvării. Când bebelușul primește mesajul ca, dacă are necazuri, îl va salva altcineva, atunci poate trece prin viață așteptând sau având nevoia să fie salvat și poate rămâne atașat de nevoia de a fi salvat. Pe de altă parte, poate avea probleme cu a fi salvat, cum ar fi furia și resentimentul dacă simte că cineva interferează în viața sa.”

10. Copilul se poate simți vinovat pentru cum a decurs nașterea, că mama lui trebuie să sufere o operație pentru a-l naște pe el. Nu e cazul nostru, dar am văzut asta la un bărbat adult. A vindecat acest lucru cu psihoterapeutul. Mama lui leșinase după ce l-a născut, fiindcă a văzut sânge. Copilul, deja adult, a depistat la o ședință de psihoterapie că se simte vinovat pentru asta, că i-a provocat durere mamei.

11. „Oamenii născuți prin cezariană au și tendința de a intra în panică la tulburări minore și înnebunesc când lucrurile tind să se complice”, povestește Sharon King.

Acestea ar fi cele mai importante lucruri despre care pot vorbi deja liniștit, fiindcă le-am depășit. În încheiere, o să mai spun doar că după trei nașteri diferite, m-am convins că modul în care venim pe lume contează enorm și o naștere traumatizantă poate bruia unele lucruri, poate naște diverse conflicte psiho-emoționale, care necesită vindecare. De ce bruiază atașamentul? Fiindcă nu sunt implicați hormonii naturali, produși de mamă și de copil. Într-o naștere naturală, prin intermediul hormonilor, bebelușul îi dă semn mamei că e pregătit să se nască. Și creierul mamei începe să producă oxitocină – hormonul dragostei și al atașamentului, care declanșează contracțiile, le intensifică, ajută la expulzia copilului, placentei și la ejecția laptelui. Pentru diminuarea durerii, creierul mamei produce și endorfine – hormonii fericirii, care la fel ca oxitocina, fac lipeala între mamă și copil. Așa se explică de ce mamele se îndrăgostesc irecuperabil de puii lor, de la prima vedere. Am avut mărturisiri din partea femeilor care îmi spuneau că își simțeau instinctul matern inhibat când au născut prin cezariană. Nu simțeau nimic. De parcă nici nu au devenit mame. Eu țin minte cum mă simțeam eu cu câteva minute înainte de cezariană…Era bizar.

Parcă nu eram eu acolo, în acel corp, parcă urmăream totul dintr-o parte. Și este un sentiment normal, fiindcă nu sunt activați hormonii despre care am vorbit mai sus. Așa se explică sentimentul de neîmplinire după nașterea prin cezariană. Golul. Desigur, sunt cazuri când cezariana vine ca o eliberare, ușurare pentru mamă. Mai ales dacă a fost efectuată cu blândețe și respect.

Într-o zi, când Emma privea filmulețul cu nașterea surorii ei, a venit plângând la mine. Plângea cu lacrimi amare. Mi-a zis: „Eu nu voiam sa ies, nu voiam medicii sa mă scoată „….am avut o discuție lungă despre cum s-a născut. Până la vârsta de 3-4 ani, copiii pot scoate la iveală, în cele mai neașteptate momente, amintiri legate de nașterea lor. Pot vorbi în imagini metaforice, dar dacă ești atent la ele, vei descoperi multe. Unii părinți află lucruri fascinante despre cum se simțea copilul în burtă, ce vedea și ce a simțit când s-a născut.

Zic să las și un aspect mai mult pozitiv decât negativ al nașterii prin cezariană: oamenii tind să facă totul repede, scrie Sharon King în „Vindecă-ți nașterea, vindecă-ți viața”, după ce a lucrat la vindecarea nașterii cu o pacientă.  Cezariana e o naștere rapidă. De aceea, oamenii născuti prin cezariană pot procesa rapid informațiile. Repede trec de la o fază la alta, de la un proces la altul.

O să mai spun aici că femeile care nasc prin cezariană au nevoie de suport, să audă că sunt mame bune, că au adus pe lume copilași minunați. Au nevoie să știe că nu există nașteri greșite, că orice naștere, mai ales cele complicate, vin cu anumite cadouri sub formă de învățăminte, că sunt un punct de pornire într-o călătore uluitoare de autocunoaștere, că sufletul bebelușului a ales o asemenea cale să se nască.

Nu cred că ajută să le păcălim cu afirmații că cezariana e absolut normală, că cezariana nu e mai prejos decât nașterea naturală, că tot naștere este. De regulă asemenea argumente sunt aduse de femeile care tot prin cezariană au născut. E ca și cum i-ai spune prietenei că arată formidabil cu cele 30 de kg în plus, deși vezi ca se chinuie, că se mișcă și respiră cu dificultate, dar îi spui că e bine ca să nu se simtă prost sau ca să te simți și tu bine în pielea ta, dacă ai exces de greutate. Nu asta e calea. Nu asta ne împuternicește, nu asta ne vindecă. Riscăm să îi furăm dorința, deci oportunitatea să îl nască natural pe următorul copil. Nașterea vaginală după cezariană există și e o mare binecuvântare, e ca un trofeu pentru munca de autocunoaștere pe care a făcut-o femeia. E vindecare. E bucurie. Împlinire.

Și dacă o să considerați că am povestit basme aici, o să vă mai spun că există Psihologia perinatală, o ramură a psihologiei care studiază și explică aspectele psihologice prezente înainte și în timpul sarcinii, nașterii, după naștere, explică legătura părinților cu bebelușul/ copilul. Este clar, relația părinte-copil e influențată de mulți factori, dar ratăm foarte multe dacă minimizăm valoarea modului în care venim pe lume.

Vă recomand, din nou:

• Cartea „Vindecă-ți nașterea, vindecă-ți viața. Instrumente pentru a-ți transforma experiența nașterii și pentru a crea un nou început” de Sharon King
• Filmul documentar IN UTERO https://filmix.ac/filmi/semejnye/109290-v-utrobe-2015.html
• Filmul documentar What babies want https://www.youtube.com/watch?v=-3mtFRjEVWc&t=25s
• Cartea „Mintea noului-născut” de David Chamberlain.