Confesiuni pentru Vip Magazin, ediția specială „99 femei care inspiră”

Gândul la Anna Smolnițchi te duce la mamă, o femeie caldă, care vorbește sincer despre maternitate și naștere, fără a ascunde detalii în buzunare, răspândind un sentiment de liniște și echilibru. Anna te citește ca pe o carte. Îi place să vadă dincolo de aparențe și simte dacă ai o apăsare. Blândă și totodată puternică, și-a asumat misiunea de a le ajuta pe femei să se bucure de miracolul nașterii și maternității.

Nașterea e o experiență intensă și transformatoare, atât pentru mamă, cât și pentru copil. De modul în care a decurs nașterea depinde în foarte mare măsură viața de mai departe a mamei și a bebelușului, uneori și viața adultă a acelui copil. Înainte să îți spun de ce vreau să le ajut pe femei, o să îți spun de ce consider vital ca femeia să se bucure de naștere.  Voi face analogia preferată de promotorii nașterii blânde. Felul în care naștem ar fi bine să ne intereseze cel puțin la fel de mult precum ne interesează modul în care ne vom juca nunta. De ce pentru nuntă ne pregătim mai serios decât pentru naștere? Alegem luni întregi rochia, vizităm multe restaurante ca să îl alegem pe cel potrivit pentru noi, căutăm cu mare atenție moderatorul nici prea guraliv, nici prea tăcut, nici prea vesel, nici prea rece. Vrem să fim cu el și cu muzicanții pe o undă, ca să meargă nunta ca untul. Ne asigurăm că toți, inclusiv dansatorii știu ce ne place și ce nu. Vrem să țină cont de cererile noastre, mai ales că plătim pentru servicii! Trebuie să fie așa cum ne dorim. Ce emoții va avea mireasa la finalul nunții dacă muzicanții se îmbată, nuntașii se bat, ea se împiedică și își rupe rochia, iar mirele merge să sărbătorească evenimentul cu niște prieteni, undeva, la o bere? Ar putea spune „M-am măritat! Asta e cel mai important. Inelul e pe deget”? Sigur că nu, căci, fără îndoială, contează călătoria spre destinație. Mi se pare un sacrilegiu să te focalizezi doar pe rezultat: ca mama și copilul să fie sănătoși, neglijând detaliile, procesul nașterii.

Nașterea te marchează pentru totdeauna, mai profund și mai puternic decât orice alt eveniment din viața ta.

Îmi pare foarte trist că femeile au ajuns să se teamă să nască, fiind convinse că nașterea e un proces periculos. E ca și cum te-ai teme să fii femeie. Natura ne-a înzestrat cu un mecanism ideal de aducere pe lume a unui copil, altfel rasa umană nu ar mai fi existat. Natura nu e sinucigașă. Ea creează mecanisme care funcționează, cu scop de supraviețuire. Din proprie experiență știu cât de mult se poate schimba cursul nașterii atunci când ai informația corectă, care cu adevărat te ajută să ai o naștere frumoasă, pe care să vrei să o repeți. În zilele noastre, medicii îți vor povesti despre riscurile nașterii înainte să îți explice care e mecanismul și „dotările” corpului tău conceput să nască. Îmi place să fiu în serviciul femeilor și bebelușilor.

Îmi doresc mult ca femeile să își revendice nașterea, să fie stăpâne pe nașterea lor, să nu mai paseze, din frică cel mai des, responsabilitatea și deciziile în privința corpului și copiilor lor către spitale și medici. Nașterea este o continuitate a actului de dragoste prin care s-au conceput copiii. Nu am făcut dragoste cu o armată de oameni în jurul nostru, care să ne spună în ce poziție să stăm și cum să respirăm, nu este așa? Eu nu spun că maternitățile nu ar trebui să existe. Eu doar vreau să subliniez că intervențiile medicale sunt de prisos atunci când femeia este sănătoasă fizic, echilibrată psiho-emoțional, împăcată cu toate experiențele prin care a trecut, cu oamenii din jur, cu SINE și atunci hormonii nașterii cântă în unison cu mintea și corpul ei, ca să aducă în siguranță pe lume copilul. Moașa și medicul devin, pe bună dreptate, simpli observatori. Ei trebuie să fie acolo doar ca să ajute în caz de necesitate, atunci când există o urgență medicală. Scopul meu este să le arăt femeilor super puterea lor de a crea și de a naște oameni. De unde vine această dorință? Îmi place să ajut și ador fețele fericite ale mamelor care și-au născut lin și frumos bebelușii. Nou-născuții sunt atât de vulnerabili și de dependenți de noi, adulții. Când afli care sunt nevoile lor, vrei să îi protejezi. Ei merită să fie întâmpinați cu dragoste și blândețe. În acest mod, credeți-mă, construim o lume mai bună.

Căldura, generozitatea  și bunătatea ta îți aduc doar beneficii sau te simți uneori folosită?

Poți fi ferm și îți poți apăra limitele fără să strigi, să bați ori să te răzbuni. Felul în care funcționează blândețea în situații de criză se vede cel mai bine în creșterea copiilor. Cu bătaia, țipetele, șantajul și amenințările crești înverșunarea, opoziția, nemulțumirea, fustrarea și furia copilului. Când pui limitele cu blândețe, câștigi cooperarea. Așa e în orice relație. Limbajul non-conflictual e cheia progresului. Și mai vreau să subliniez că, la fel ca toți oamenii, am umbrele mele. De când au apărut copiii, cel mai des simt furie și învăț să mă împrietenesc cu ea. Oamenii simt furie atunci când lucrurile nu merg așa cum își doresc ei. Când ai copii, puține se desfășoară după „planul tău”. Cea mai valoroasă lecție oferită de copii, așadar, este Acceptarea, să lași deoparte controlul și planurile. Apropo, nașterea tot despre asta este. Ca să naști lin, trebuie să iei exemplu de la făt, de la bebelușul tău, care se abandonează complet procesului, se încrede mamei lui. El nu se opune. Strâns într-un ghem, cuprins puternic de uter, este expulzat prin contracții intense afară din căsuța lui. Și el acceptă asta, neștirea, acceptă orice scenariu, în speranța că la sfârșitul tunelului va fi pus la piept de mama. Această întâlnire, cu mama, este trofeul lui.

Și, ca să răspund la întrebarea ta, eu cred că bunătatea, blândețea și empatia sunt calea în orice situație. Violența naște violență. Lucrez mult asupra mea ca să pot acționa cu blândețe, mai ales în conflicte. Astăzi toți vor să îi pună la loc pe alții, să domine, să își demonstreze dreptatea, vor ca alții să se comporte așa cum le convine și le place lor. Oamenii au ajuns să spună cu mândrie: „Da, așa sunt eu. Dacă nu vă place, la revedere”. Jonglează cu termenii acceptarea și toleranță ca să își impună aroganța, agresivitatea (inclusiv pasiv-agresivă), orgoliul. Toate vin de la egoul fals. Scopul meu personal este să îmi vindec toate rănile și să acționez din iubire – starea firească a sufletului.

Cum te descurci cu trei copii? Ai și tu momente când vrei pur si șimplu să stai singură? Mai ai parte de astfel de clipe?

Să vrei să fii singur este sănătos și frumos! Nu înseamnă că îți iubești mai puțin copiii sau familia. Înseamnă că ai nevoie să te auzi, să te conectezi cu tine, cu Dumnezeu, cu natura, să îți încarci bateriile. Chiar și copiii au nevoie de spațiu și timp ca să fie singuri. În capul meu se coc tot felul de idei, tot timpul, și am nevoie de liniște ca să le văd, să le gândesc, să le pot transpune în realitate. Apropo, anume ideile din capul meu și imposibilitatea de a le realiza imediat, fiind tot timpul cu trei copii mici, mă aduc uneori în starea de frustrare sau de furie. Uneori mă simt prinsă. Simt că îmi sunt legate mâinile, că nu pot să mă ridic și să merg să fac imediat ceea ce mi-a venit în cap sau ceea ce mă pasionează. De-ai ști câte texte au rămas nescrise. Uneori mă simt ca un copil care trebuie să ceară voie de la altcineva să meargă undeva. Asta este realitatea mea acum. Depind de agenda soțului și de programul mamei mele. Sunt unicii oameni în care am deplină încredere, cu care îi pot lăsa liniștită pe cei mici. Ei țin cont de viziunile mele legate de educația copiilor, un lucru foarte important pentru mine. Deci am destul de puțin timp doar pentru mine, deoarece în mod conștient am ales să nu îi ducem pe copii la grădiniță, dar nu aș schimba pentru nimic în lume tot ce trăiesc acum. Niciodată nu m-am simțit mai completă decât acum. Întreagă. Împlinită.

Vorbești atât de frumos despre relația cu soțul tău. Ce vă face să fiți atât de uniți?

Dragostea și credința în Dumnezeu. Eu nu îmi imaginez cum să supraviețuiască un cuplu care nu crede, dacă nu în Dumnezeu, atunci în Univers, în Creație, într-o forță mai puternică decât noi. Consider că relațiile se uzează anume pentru că lipsește latura spirituală. Oamenii sunt imperfecți și cei mai mari consumatori. Caută mereu plăcerea. Confundă iubirea cu plăcerea. Cred că iubesc sau sunt iubiți numai dacă simt fericire tot timpul în relație. Ce iluzie. Relația e pentru lucru. Familia e pentru lucru. Lucru de autodezvoltare și creștere. Să iubești înseamnă să oferi, să servești, să ai grijă de cineva. Când vin copiii în viața ta, înveți iubirea necondiționată. Credința te face mai smerit, mai conștient și fidel. Atunci când ai o autoritate, un model, tinzi să îi preiei obiceiurile. Oamenii nu pot fi un model. Sunt imperfecți, așa cum am mai spus. Repede dezamăgesc. Unii oameni sar dintr-o relație în alta. Mereu caută plăcerea de la început, senzațiile de atunci, care firește, erau ecoul hormonilor. Nimic mai mult. Când ajungi să te cunoști pe tine însuți, legile Universului, nu mai ești robul hormonilor și iluziilor. Când crezi în Dumnezeu, prețuiești altfel oamenii, familia, tot ce ai. Și ai un model sănătos de conduită.

Ce ți-ai dori ca cei trei copii ai voștri să preia de la tine și soțul tău?

Credința în Dumnezeu. Dorința de creștere și de învățare continuă. Plăcerea de a citi. Curiozitatea. Perseverența. Grija față de mediu. Odihna activă. Autenticitatea

Te consideri o femeie puternică?

Sunt o femeie puternică ce nu se teme să fie slabă. Vulnerabilitățile mele sunt puterea mea.