Cum îi protejăm pe copii de pedofili? Explică psihoterapeuta Mariana Spânu

Pedofilia îi îngrozește pe copii și pe părinții lor, dar și pe cei care suferă de această afecțiune. Greutatea vine dintr-un fapt dur: pedofilii nu pot fi recunoscuți din exterior.

Nimic din comportamentul lor nu trădează înclinația față de copii. Mulți agresori au familie, copii, o funcție importantă și reputație, iar cei din jur ar putea spune că viața lor e perfectă. Cel mai des, victimele sunt din cercul apropiat: un vecin, un bunic, un unchi, un văr, uneori chiar un preot sau un polițist. Nici femeile nu fac excepție. Cea mai dură variantă este aceea în care agresorul este chiar un părinte.

Specialiștii vorbesc despre pedofilie atunci când agresorul are minimum 16 ani, victima are cel mult 13 ani, iar diferența de vârstă dintre ei este de cel puțin cinci ani. Atracția poate viza și un nou-născut.

Această atracție sexuală este o abatere de la normal și este considerată o boală psihică. Nimeni nu vine pe lume cu această înclinație; ea se formează.

Boala poate fi tratată, dar doar dacă abuzatorul vrea și apelează la un psihiatru. Cei mai mulți nu fac acest pas, pentru că faptele lor se pedepsesc penal, iar ei se tem de condamnare, de judecată, de respingere și de izolare.

Există două tipuri de pedofili:

• activii, care au nevoie de atingere fizică a victimei pentru a-și împlini dorințele;
• pasivii, cărora le ajunge să vizioneze imagini sau să poarte discuții, de regulă online, cu victimele.

Nimeni nu poate prezice apariția pedofiliei, nici chiar agresorul nu știe dacă va ajunge să sufere de ea. De aceea, prevenția trebuie să se concentreze pe copil.

Ce înseamnă abuzul sexual

Prin abuz sexual asupra copilului înțelegem situația în care un adult ori un adolescent cere unui copil să își arate organele genitale sau să privească ale sale, ori îi arată materiale pornografice. Abuzul include și contactul sexual real, fie că se ajunge sau nu la act, contactul fizic cu organele genitale ale copilului și folosirea minorilor pentru a produce materiale pornografice.

Cel mai eficient mod de a preveni abuzurile rămâne educația sexuală adaptată vârstei. Un copil de trei ani ar trebui să cunoască „regula lenjeriei intime”: nimeni nu poate pretinde să îi vadă zonele intime sau să le atingă, și nici să privească zonele intime ale altcuiva.

Mariana Spânu, sexolog și psihoterapeută, reamintește că nu putem anticipa tot ce există în lume, dar realitatea e dură: potrivit ei, unul din trei copii din lume este abuzat sexual de o rudă. Abuzurile apar și în sport, unde antrenori își abuzează sportivii, adesea fără ca cineva să bănuiască nimic până când o victimă se confesează unei prietene. Un chirurg respectat, cu familie și copii, s-a dovedit a fi pedofil. Regula lenjeriei intime spune că, la trei ani, copilul trebuie să știe că nu are voie să îl atingă nimeni, în afară de părinte sau de medic, iar aceștia doar în prezența părintelui. Nimeni nu are dreptul să îi scoată tricoul, să îl mângâie pe piept sau pe zonele intime.

Cum îi ajutăm pe copii să se protejeze

Prevenția începe cu vocabularul. Copiii trebuie să știe numele reale ale organelor genitale: vulvă și penis, nu „păsărici” sau „cucoșei”. Trebuie să înțeleagă că sunt părți intime pe care nimeni nu are voie să le vadă sau să le atingă, nici măcar bunicii sau educatorii. Dacă un copil merge la grădiniță și încă nu se descurcă singur la toaletă, ar trebui să știe că educatorul trebuie să îi ceară voie înainte să îl ajute.

Pe la cinci ani, copilul poate afla că există oameni cu intenții rele, care ar putea să îi ceară lucruri nepotrivite. Informația poate fi transmisă sub formă de poveste, ca să nu îi stârnească frica față de oameni.

Abuzul are mai puține șanse acolo unde copiii cresc blând. Copilul care nu trăiește violența în familie vede în adult o persoană de încredere, chiar dacă uneori adultul ridică tonul. În familiile în care părinții se ceartă mereu și recurg la violență, un agresor poate câștiga ușor încrederea copilului, prin atenție, cadouri și afecțiune. Copilul simte dezgust față de ce i se întâmplă, dar nu înțelege de ce. Mai mult, poate să se și excite.

Excitarea nu înseamnă că îi place ceea ce i se întâmplă. Este un răspuns fiziologic al corpului la stimuli. Potrivit Marianei Spânu, există studii despre viol care arată că organismul poate reacționa fiziologic chiar și în cele mai dure situații, fără ca asta să indice plăcere sau consimțământ.

Părinții pot monitoriza activitatea copilului pe internet, prin istoricul de navigare sau programe de control parental. De preferat este ca accesul pe rețelele sociale să fie amânat cât mai mult.

Specialista recomandă ca fetele să nu doarmă în aceeași cameră cu frații, sau cel puțin să aibă paturi separate, iar nimeni să nu se dezbrace în fața altcuiva. Copiii imită adulții, iar din această imitație pot apărea jocuri sexuale și traume subconștiente de lungă durată. Ea mai spune că fetele ar trebui spălate de mame, iar băieții de tați, iar după vârsta de trei ani copiii nu ar trebui să mai doarmă cu părinții. Explicația ține de perioada Oedip, până la șase ani, când fetele se apropie mai mult de tată, iar băieții de mamă, și apare concurența cu părintele de același sex. Dacă tatăl spală fetița la cinci, șase sau zece ani, energia sexuală nu dispare, ci se transmite. Fetița poate simți acea energie, iar asta îi poate influența relațiile de mai târziu, inclusiv alegerea partenerului.

Psihoterapeuta le recomandă părinților să nu facă sex în camera în care doarme copilul. Corpul copilului poate reacționa la energia sexuală din jur. Masturbarea la vârste mici nu este normală: dacă un copil de patru ani își atinge constant organele genitale, este un semnal de alarmă, care poate ascunde furie sau nemulțumire. În acest caz, potrivit ei, nu copilul trebuie dus la psihoterapeut, ci părinții trebuie să vadă ce nu merge bine și să îi acorde copilului mai multă atenție și afecțiune.

Intimitatea la toaletă contează. Părinții pot arăta prin propriul exemplu că oamenii au nevoie de intimitate. Dacă copiii dau năvală peste mama de pe closet, ea le poate explica simplu că are nevoie de puțină liniște.

Limitele copilului trebuie respectate în familie. Când părinții bat la ușă înainte să intre, nu insistă să mănânce tot din farfurie și îl întreabă ce își dorește, transmit un mesaj important despre spațiul personal. Copilul învață că nimeni nu are voie să ia ceva împotriva voinței lui și că acordul lui contează. Dacă, dimpotrivă, copiii sunt educați să fie „cuminți” doar ca să fie iubiți, riscă să devină ținte ușoare, pentru că le va fi greu să spună nu.

Rudele apropiate trebuie instruite să respecte corpul copilului: să nu îi scoată hainele, să nu îl gâdile, să nu îi atingă fundul. Mângâiatul pe fund este, din păcate, un obicei răspândit, mai ales cu bebelușii, care îi tentează pe adulți să îi ciupească de obraji și de fund.

O relație de încredere între părinte și copil este esențială. Copilul nu ar trebui certat sau, mai rău, bătut pentru greșeli. Când vine cu o problemă, specialista recomandă să pui trei întrebări: „Ce crezi despre asta?”, „Ce simți?”, „Ce planifici să faci?”. Astfel devii prietenul și confidentul copilului. Etichetele și lecțiile de morală îl determină să tacă, în loc să se deschidă, mai ales când apar probleme mai grave.

Mamele nu ar trebui să umble goale sau în chiloți în fața băieților, iar tații în fața fetelor. Astfel se întărește regula lenjeriei intime.

Semnele abuzului

Copiii deschiși și dezinvolți devin brusc inhibați. Refuză să meargă undeva, să rămână singuri cu cineva, se retrag des pentru convorbiri telefonice și nu spun cu cine vorbesc. Pot apărea cadouri neașteptate și vânătăi, mai ales în zona genitală. Dacă însă copilul trăiește deja în violență, părinții pot să nu observe semnele abuzului sexual.

Pe termen scurt, abuzul poate duce la depresie sau anxietate. Pe termen lung, victima poate căuta relații la distanță, cu un partener care e plecat mult, ori poate atrage parteneri care o abuzează. Poate evita să ceară bani pentru munca ei sau să lucreze cu clienții mari, pentru că aceștia îi amintesc de „agresorul” din copilărie. Femeile pot avea dificultăți în timpul sexului sau probleme cu concepția și cu păstrarea sarcinii. Mariana Spânu explică faptul prin traumele nevindecate, care tind să se repete.

Specialista spune că abuzul influențează și situația financiară: „Sexualitatea și banii au o energie asemănătoare”. Potrivit ei, clienții care își rezolvă traumele legate de abuz își cresc veniturile considerabil. Victimele uită adesea ce s-a întâmplat, pentru că psihicul șterge ce provoacă suferință, însă durerea rămâne în subconștient și le influențează deciziile. Prin terapie, durerea trăită cândva poate fi retrăită și integrată.

Mai multe detalii se găsesc în interviul cu specialista, pe pagina de Instagram a autoarei. Mariana Spânu poate fi urmărită pe Facebook, unde apare sub numele Марианна Спыну, și pe Instagram, la sexolog_mariana. Acolo, spune autoarea, vei găsi multe informații utile.