Dați-le voie copiilor să plângă. Plânsul este foarte bun!
Am revenit recent dintr-o călătorie cu familia. Am hoinărit mult, așa că motive pentru plâns au fost destule. La finalul vacanței, fiind foarte obosiți, cei trei magnifici (copiii noștri) trăgeau un plâns bun destul de des: când dădeam să îi punem în mașină, să vizităm o nouă cetate, să urcăm un deal, să explorăm la pas un nou oraș. Un adult obosit te poate scoate din pepeni cu iritarea sa, deci ar fi o nesăbuire să te aștepți numai la emoții „ROZ” de la un copil care încă învață să își cunoască și să își gestioneze emoțiile. Bun, această călătorie și reacția maturilor din jurul nostru la plânsul (mai ales al) bebelușilor, m-a făcut să scotocesc prin biblioteca de acasă și să inițiez cu voi o discuție despre plâns. Așa că, prieteni, haideți să vorbim despre PLÂNS!
Nu vă temeți de plâns. Nu-l opriți. Nu încercați să îl alungați. Dați-i voie să existe, mai ales dacă cel care plânge este copilul vostru.
Nu astupați plânsul cu suzeta, cu sânul, cu mâncarea sau cu o altă unealtă de distragere a atenției.
Împrieteniți-vă cu plânsul. Iubiți-l. Plânsul este foarte bun, o demonstrează și cercetătorii științifici.
Cred că cel mai tare de plânsul copiilor se tem buneii. Imediat încearcă să le distragă atenția de la plâns cu o bombonică sau cu un covrigel. De aici până la mâncatul compulsiv sunt doar câțiva pași. Și alăptarea la sân cu scopul de a opri plânsul poate avea același efect. Așa cresc oameni, care atunci când nu au plăcere în viață, atunci când simt tristețe sau o altă suferință, scot înghețata din frigider ca să își înăbușe cumva emoțiile.
Așadar, ce putem face când copiii noștri plâng, astfel încât să își trăiască emoția și să crească adulți conștienți, capabili să își înțeleagă emoțiile și să le gestioneze în mod ecologic? Înainte să răspund la această întrebare, o să vă spun câteva lucruri despre plâns.
Plânsul este o nevoie și e la fel de natural precum foamea sau respirația. Cercetătorii au demonstrat că lacrimile conțin hormoni ai stresului și endorfine. Prin urmare, când plângi, eliberezi hormonii stresului care fac inima să bată mai tare, poate să transpiri, poate chiar să ai senzația că ți se face stomacul purice. Eliminând hormonii stresului, ajungi la relaxare. Te ajută și endorfinele – hormonii plăcerii, care au puterea de anesteziere. Sunt ca un medicament care te scapă de durere. Dr. William Frey, biochimist la Spitalul Regional din St. Paul, Minnesota, a studiat conținutul chimic al lacrimilor omenești. El a descoperit că lacrimile conțin catecolamine (hormoni eliberați în sânge ca reacție la stres fizic sau emoțional: dopamina, adrenalina și noradrenalina). Atunci când plângem ca reacție la un stres emoțional, dăm drumul energiei, presiunii, restabilindu-se în acest mod echilibrul fiziologic. Mai simplu, prin plâns scoatem stresul din corp. S-a demonstrat că oamenii care își reprimă emoțiile, inclusiv plânsul, trăiesc mai puțin și se îmbolnăvesc mai des decât cei care își exprimă liber stările, așa cum sunt mânia, frica sau furia.
Prin urmare:
- Plânsul îmbunătățește sănătatea emoțională
- Plânsul ajută la formarea atașamentului sănătos între părinte și copil (este important ca în primul an de viață părintele să răspundă imediat la plânsul copilului, altfel acesta riscă să simtă abandon emoțional. Până la 1 an, bebelușii funcționează doar cu creierul reptilian, adică sunt capabili să proceseze doar momentul prezent. Creierul este setat pe supraviețuire, iar dacă e lăsat să plângă mult e o situație de viață și moarte. El nu are capacitatea cognitivă să își amintească că ultima dată când a plâns a venit mama la el. În acest moment, aici și acum, salvatorul lui nu vine. Această stare duce la furie și disperare reprimate, nevoi neîmplinite. Dacă se întâmplă sistematic, adultul cu o asemenea experiență va fi predispus la depresie. Distragerea atenției copilului, atunci când plânge, de asemenea, poate fi perceput ca abandon emoțional. Se formează sentimentul că nu are voie să trăiască emoția, că aceasta este respinsă. Și invers, dacă e lăsat să își trăiască liber emoția, copilul recepționează mesajul că este iubit necondiționat și că nu e nevoie să își reprime emoția). De aici vine și stima de sine sănătoasă a copilului.
Ce putem face atunci când plânge copilul?
- Înlăturăm sursa de stres
- Luăm copilul în brațe. Dacă e măricel sau dacă se zbate, dacă nu dorește să fie îmbrățișat sau dacă noi, părinții, nu ne simțim confortabil să îl ținem în brațe cu forța, pur și simplu stăm lângă el, facem contact vizual, îi vorbim cu ochii, transmițându-i mesajul că îi suntem alături, că îl înțelegem. Este important să vadă și să simtă că nu e singur, că are pe cineva aproape care îl înțelege. Copilul are nevoie să știe că este iubit și acceptat, indiferent de emoția pe care o trăiește. Părintele poate să verbalizeze ceea ce consideră că e sursa de stres. Exemplu: „Da, știu, ai obosit”. Dar dacă nu cunoaștem exact cauza plânsului, îi putem spune: „Da, ești trist…cred că ai nevoie să plângi.” În unele cazuri, cel mai bine e să fii lângă copil fără cuvinte, în tăcere. E suficient.
- Dacă suntem într-un loc public sau într-un loc în care putem perturba activitățile altor oameni, îl putem lua pe copil într-o încăpere mai retrasă, undeva unde își va putea elibera stresul în siguranță, în intimitate, fără să îi deranjeze pe alții. Este important să nu trimitem copilul în altă cameră, să îl lăsăm singur. Astfel îi creăm sentimentul de abandon emoțional. Un adult trebuie să se afle lângă copil atunci când acesta trăiește o criză de plâns sau de furie. Este vital să îi lăsăm pe copii să își trăiască supărarea ca să nu acumuleze frustrări, pe care ar putea să le exteriorizeze mai târziu prin violență sau agresivitate.
După plâns vine relaxarea. E ca și cum ai avea un copil nou. Copiii mei, de exemplu (de 4 și de 3 ani) inițiază singuri discuții despre emoțiile lor, după ce trag un plâns bun. Mă întreabă: „Mama, știi de ce am plâns?” Iar în timp ce plâng pot să îmi spună: „Nu vreau acum să vorbesc”. Și atunci eu tac și îi las să plângă. Și nu o să vă mint, îmi mai este uneori foarte greu să diger plânsetele copiilor, mai ales într-o zi plină de toate, dar așa cum ne antrenăm mușchii în sala de forță, ne putem antrena reacțiile la plânsul și crizele de furie ale copiilor. Devenim tot mai echilibrați și mai puternici. Suntem prima generație de părinți care încearcă să ofere o educație conștientă, deci nu e ușor, dar nici imposibil. Primele roade bucură mai degrabă decât ne imaginăm.
La final, vreau să vă recomand câteva titluri de carte extraordinare, în care se vorbește despre plâns, dar și despre gestionarea sănătoasă a diferitor emoții. Sper că datorită acestor lecturi, veți ajunge să iubiți plânsul și vă veți simți mai confortabil în momentele în care cei mici vor exprima emoții care, până astăzi, poate, erau dificile pentru voi. Pe mine m-au ajutat mult. În momentul în care înțelegi lucrurile, ai cunoștințe, scapi de frică, de neînțelegere, lipsă de răbdare, etc. Când știi foarte clar ce se întâmplă în mintea sau sufletul copilului tău, poți fi sprijinul lui.
* Recomandări de lectură:
„Lacrimi și crize de furie. Ce e de făcut când bebelușii și copiii plâng”, de Aletha Solter ( O găsiți la librăria Cărturești)
„De ce plângem? O explicație a plânsului pentru cei mici și cei mari” de Andreea Constantin (O găsiți la librăria Cartego Bookstore)
Seria de cărțulii despre „Emoțiile Sarei” o găsiți la librăria Bestseller. Este o colecție simpatică, adorabilă, cu exerciții practice pentru cei mici și pentru părinți.
