De ce are nevoie o femeie ca să nască lin? Olga Pascari își spune istoriile de naștere

Draga Ana,

      Vreau sa îți împărtășesc povestea celor două nașteri ale mele, poate voi motiva alte mămici să vadă acest proces cu alți ochi. 

    Demult,  am asistat la nașterea unei prietene în Moldova, iar atitudinea si condițiile de acolo mi-au lăsat un gust amar si o dezamagire în sistemul nostru medical.  Când am aflat ca sunt însărcinată locuiam deja in SUA, primele vizite le-am făcut la un medic ginecolog – obstretician recomandat de moldoveni pentru că știa și limba rusă. Încă de la prima consultație am zis ca eu nu voi naște cu el, era arogant, cu aere de superioritate tipic culturii est-europene și nu rezonam deloc cu el. 

      Aveam peste 26 de săptămâni când am găsit un Birth Center care se află în incinta unui spital foarte dotat, are absolut totul pe loc, chiar și secție de neonatologie, iar pe lângă salile de naștere obișnuite, acesta are și o sală alternativă cu jacuzzi, diferite leagăne, mingi, etc. și un pat mare de dormit  în loc de pat medical.  La acest Birth Center practicau 3 moașe:  Mindee, Jennifer și Rebecca. Toate îmi erau dragi, foarte atente și grijulii. Mi-au ajutat sa fac un Birth Plan (plan de naștere) și tot la recomandarea lor am participat la diferite seminare de pregătire a părinților, unul din ele despre nașterea în apă. 

      Totalitatea informațiilor adunate, cărțile citite și ascultate, practica de hypnobirthing și exercițiile de respirație mă făceau să mă simt încrezută ca nașterea mea va fi exact așa cum mi-o doresc și încântată povesteam tuturor despre planurile mele „grandioase”. Toți cumva încercau sa mă descurajeze iar eu și mai strâns mă țineam  de ideile mele.  

       Sarcina a fost una frumoasă, fără toxicoză, fără alte simptome. O fi ajutat detoxul cu sucuri care îl făcusem înainte sa rămân insarcinata? Nu știu. Nu planificasem.  Am făcut doar două USG in sarcina, când am aflat și la la 20 de săptămâni. Totul era perfect. Am savurat întreaga perioadă de sarcina, am citit și m-am informat foarte mult despre tot ceea ce urmează.

       Aveam puțin peste 40 de săptămâni când a început travaliul, prima noapte am rezistat acasă: am stat în cadă, pe minge, am făcut exerciții de respirație. Durerile deveneau insuportabile și dimineața am mers la spital. La triaj, surpriză: deschiderea mai mică de 1 cm, lichid amniotic puțin. Ziceau ca trebuie sa nasc acum! Mi-au pus un aparat pe burta pentru a monitoriza copilul. La un moment dat ori copilul s-a întors, or eu m-am mișcat și dispozitivul s-a mișcat dar alarma a inceput sa țiuie și in câteva secunde s-a umplut camera cu medici. Strigau că au dispărut bătăile inimii! Repede m-au întors, au adus câteva aparate  mari și până la urma au zis ca e bine, însă din cauza acestui incident a trebuit  sa fiu monitorizata încontinuu, ceea ce însemna ca nu mai am acces la sala alternativa. Medicii au zis sa facem cezariana, dar  o așteptau pe Mindee, moașa de serviciu ca sa discute. Când m-a văzut cât de speriata și obosita eram, m-a îmbrățișat și mi-a zis ca totul va fi bine. Eu o imploram sa mă lase sa nasc natural dacă este măcar o șansa. După ce s-a consultat cu medicii a zis ca pot sa încerc, dar sa fiu pregătită și de cezariana. 

     Durerile erau mari, însă colul nu se deschidea, frica mea a blocat tot procesul. Da, frica de necunoscut si frica de operație!  A trebuit sa fiu indusă artificial iar asta încă și mai mult intensifica durerile. De dimineața până seara atâtea s-au întâmplat, dar Mindee mi-a fost alături si a dat dovada de înțelepciune, au fost momente de cotitură unde ea a luat decizii corecte si rapide pentru a ma salva pe mine și copilul meu. Spre seară deja nu mai aveam puteri, erau peste 24 ore de travaliu intens și Mindee mi-a recomandat epidurală ca să mă pot odihni sa am puteri pentru naștere. Eu greu am acceptat. Când a venit anestezistul, soțul a trebuit să iasă din camera, iar Mindee a fost cea care m-a îmbrățișat strâns și îmi săruta fruntea zicând: „Tu ești puternica, totul va fi bine” în timp ce îmi puneau anestezia. Au urmat câteva ore cu peripeții, ba febra înaltă, ba bătăile inimii la copil scădeau, eram toată cu cabluri și sonde, Mindee de fiecare data găsea soluții. Eu am rămas uimita de bărbăția ei.  

      Era peste miezul nopții cand a venit timpul să nasc. Am cerut de la soț oglinda și produsele cosmetice să mă aduc în ordine, să îmi întâlnesc feciorul frumoasă! Eu nu știam că urmează două ore de împins, două ore de coșmar în care mi-am întins tot machiajul pe față.  Vroiam  sa fac totul cum am învățat la hypnobirthing, sa respir corect, sa ma conectez cu mine… dar corpul meu nu asculta, anestezia a fost oprită, durerile erau infernale, dar să nasc nu pot. Am încercat toate pozițiile posibile să nasc.

La un moment dat voiam sa cedez, doar susținerea soțului care a fost tot acest timp lângă mine și care respira odată cu mine, ma încuraja și spunea ca gata, inca un pic și vine…Când am auzit ca se pregătește sala pt cezariana imploram copilul sa iasă, strigam la toți zeii si Sfinții numai sa nu mai ajung si pe masa de operație după tot chinul prin care a trecut. Și s-a întâmplat, la 3:16 dimineata mi-am strans pentru prima data puiul in brate. Lacrimi de bucurie! Și in ochii mei și in ochii lui! 

Nu înțelegeam de ce se grăbesc să taie cordonul, dar toti strigau „salvăm mama!”. Aveam hemoragie, Mindee a făcut toate procedurile necesare ca sa fiu eu bine. Am avut rupturi,iar picioarele aveam impresia ca sunt desprinse de bazin.  A urmat ora noastră magica, mi-au pus copilul pe burta si el singur se împingea spre sân, pana a ajuns sa sugă. Incredibil!!! Doua ore am stat asa nemișcați.

Eram și eu flamandă, magazinele încă erau închise. Și atunci o văd pe Mindee că vine cu un sandwich pe care și-l pregătise pentru ea, mi l-a întins și a zis „mănâncă, ca tu mai mult ai nevoie acum decât mine”. Apoi eu am fost dusa cu căruciorul la duș și copilul a fost pus pe pieptul tatălui său sa aibă și ei ora lor magica. Recuperarea fizică a durat câteva săptămâni, dar sufletească mult mai mult.

Chiar dacă am reușit sa nasc natural oricum aveam în suflet durerea că nu a fost totul după cum mi-am planificat, pentru ca nu am născut în sala alternativă, pentru ca tăierea cordonului a fost imediată pentru a opri hemoragia mea, aveam regrete pentru ca am pus epidurala care a adus alte complicații. A trebuit să nasc a doua oară ca sa îmi tratez aceste traume sufletești după prima naștere. 

       A doua sarcina a venit la scurt timp, eram atât de ocupată cu primul copil ca abia seara îmi aminteam că am două inimi în mine. Sarcina a fost perfectă, doar că de data asta am ținut-o în taină, nu voiam să mai aud povești de groaza, sfaturi, păreri… Am făcut un singur USG la 22 de săptămâni, totul era perfect. La consultații doar îmi măsurau burta si ascultau la Doppler bătăile inimii. Pentru testul de glucoză am cerut alternativă, mi l-au făcut pe bază de suc de struguri. O plăcere, comparativ cu prima oară când mi se încleia și sufletul de la soluția ceea foarte dulce. Testele la sindromul Down și ce mai era acolo le-am refuzat, mi-au zis că nu sunt obligatorii.  Oricum nu aveam de gând sa avortez, asa că un potențial rezultat fals pozitiv nu-mi făcea decât sa ma streseze.  Am avut și Covid, dar nimic complicat, chiar eram fericita ca o sa am anticorpi si nu ma voi îmbolnăvi cu copil mic. Nu am luat nici un medicament.  Continuam sa fac meditații hypnobirthing, eram mult mai relaxata pentru ca știam deja acest proces si aveam încredere in corpul meu. 

       Ziua nașterii a venit chiar la 40 de săptămâni. Seara au început contractiile intense, mi-am adormit copilul printre contracții, urma sa fie prima data când rămâne acasa fără mine, acest gând mă emoționa. Gândurile mele se împărțeau, îmi doream sa-l țin mai repede în brațe pe cel mic, dar și să-l las acasă pe celălalt nu puteam. Așa că am rămas acasă pana in ultimul moment, pana am simțit ca e timpul să plec.  La 3 de noapte ne-am pornit la spital, aveam teama că iar o sa mi se spună ca am doar 1 cm deschidere. Când am ajuns la spital nu mă mai țineam pe picioare. Mi-au adus un cărucior și au fugit cu mine spre sala de triaj.

Acolo m-au verificat și surpriza: 8 cm!!! Plangeam și râdeam in același timp.

Soțul era nedumerit, ii ziceam: “Înțelegi, o să nasc fără epidurala!!!”.

Între timp mi se pregătea cada cu apa în sala alternativă. Norocul meu! Era liberă!

Am intrat acolo atmosfera ca la SPA, jacuzzi cu LED-uri colorate, lumânări, Jennifer, moașa mea punea uleiurile esențiale în difuzor. Eu râdeam că am pierdut mirosul și oricum nu voi simți mirosul. M-am dezbrăcat și am intrat în apă! Nu am mai vrut să ies! Durerile erau din ce în ce mai intense, dar apa cumva le ameliora. Era foarte cald, printre contracții ma deconectam undeva. Era  un ceas pe perete și numărăm câte secunde o mai rămas pana trece valul de durere. Asta mă salva! Jennifer îmi punea un prosop cu apă rece pe frunte și pe umeri. Soțul avea grija sa îmi țină paharul cu apa cu gheata. Ambii stăteau rezemați de marginea cazii și mă priveau în liniște în timp ce eu rezistam valurilor de durere.

La un moment dat corpul meu a început sa danseze, i-am cerut soțului sa schimbe muzica lenta pe „Despacito”, idee nu am de unde așa ceva, nu ascultasem acest cântec și nu îmi plăcuse vreodată. Apoi am simțit că vine copilul dar parca îmi luase cineva puterile, apa era foarte fierbinte. Am încercat sa nasc în apa dar adormeam între contracții. Apoi am zis că  vreau sa ies din apa sa ma răcoresc, sa prind la puteri. Atunci am văzut un scaun de naștere si zic, hai sa încerc aici. Și acolo am si născut la ora 6.19 am prins copilul în brațe. Cordonul l-a tăiat soțul după ce a încetat sa pulseze. Copilul nu mi-a fost luat din brate nici pentru o clipa. Moașa m-a ajutat sa ma culc în pat, copilul în brate si soțul lângă mine. Iarăși incredibila atașare la san când copilul se împinge cu piciorușele pana ajunge sa manance singur. Între timp am născut placenta. De data asta nu am avut nevoie de nicio procedura, nu am avut traume sau rupturi. Copilul a stat doua ore pe pieptul meu, iar soțul s-a culcat lângă noi. După doua ore medicul a luat copilul sa îl verifice si sa îl cântărească.

Încă un copil mare de 4 kg! Eu între timp am făcut un dus singura, pe picioarele mele,  si m-am făcut frumoasa. Si străluceam! Pe bune!!!  Toți întrebau: “Tu  sigur ai născut acum doua ore??” Eram in culmea fericirii!  După 24 de ore am fost externați. Primul meu baietel urma sa împlinească 2 anisori următoarea zi, iar eu i-am adus cel mai frumos cadou – un fratior.”

Felicitări dacă ai ajuns până la finalul acestei scrisori, ești un pic mai informat (ă) despre naștere. Ce putem învăța de aici?

1. Anestezia epidurală poate avea efecte secundare nedorite: scăderea tensiunii arteriale la mamă, ceea ce se poate solda cu amețeli și vomă, stare generală de rău, precum și scăderea bătăilor inimii la făt.
2. Aparatele medicale pot da erori, în cazul concret, cardiotocograma, prin care se monitorizează frecvența bătăilor inimii la bebeluș. Se recomandă femeia să stea pe o parte, atunci când se monitorizează frecvența cardiacă. De ce? Fiindcă știm bine, atunci când femeia stă culcată pe spate, se pune presiune pe vena cavă, deci se poate îngreuna fluxul de oxigen care ajunge la făt, de aici și devierile rezultatelor. Puțini știu că la USG, bunăoară, e o marjă de eroare ce nu poate fi neglijată – de circa 15%.
3. Travaliul avansează mult în spațiu intim și familiar femeii care naște, în ideal, acasă. Femeia are nevoie de liniște, intimitate, căldură și semiîntuneric pentru a se deschide, pentru ca oxitocina – hormonul care contractă uterul, să vină în abundență. Frica declanșează adrenalină, iar adrenalina inhibă oxitocina, deci stagnează sau compromite travaliul.
4. Apa este un analgezic natural, diminuează durerile nașterii. În timpul contracțiilor intense ajută să petreci timp în apă călduță, în cadă, sau în duș.
5. Cordonul ombilical trebuie lăsat să pulseze până la capăt. Beneficii: sânge îmbogățit cu oxigen, fier și celule stem.
6. Copilul are reflexul „crawling” și al suptului, care funcționează perfect mai ales la o naștere nemedicalizată, blândă. Copilul se târâie spre sân, ca să sugă colostrul – primul lapte matern.
7. Placenta are capacitatea de a se naște singură. Atașarea la sân a copilului, căldura, intimitatea și mirosul pielii bebelușului, contactul piele la piele, duc la producția de oxitocină în abundență, ceea ce face uterul să se contracte eficient și să expulzeze placenta.
8. Expulzia copilului în poziția verticală previne rupturile de perineu și scurtează esențial nașterea. Gravitația își face pe deplin efectul. Libertatea de mișcare în timpul travaliului, care e posibilă într-o naștere nemedicalizată, ajută travaliul să progreseze.
9. Prezența soțului sau a unei persoane apropiate la naștere o poate ajuta pe mamă să nască lin. Contează pregătirea acestei persoane de sprijin. O informare adecvată va fi de ajutor pentru toate părțile implicate în proces.
10. Nașterile fiziologice, fără complicații, ar fi bine să fie asistate în principal de moașe, iar medicii obstetricieni să intervină doar în cazul complicațiilor. Statistica arată că nașterile asistate de moașe mai rar se încheie cu folosirea instrumentelor sau cu cezariană.
11. Nașterea are nevoie de timp și de răbdare. O naștere grăbită, în care se intervine cu inducerea travaliului (fără justificare medicală), poate necesita alte intervenții. Astfel ajungem la o cascadă de intervenții medicale care se pot încheia cu folosirea instrumentelor sau cu efectuarea cezarienei. Când administrezi oxitocină pentru a spori contracțiile, are loc hyper stimularea uterului, ceea ce poate cauza stres fetal. Tot din cauza hyper stimulării uterului, femeia experimentează dureri foarte mari, creierul ei nu mai produce în mod natural endorfine – un analgezic natural. Subliniez, femeia produce în mod natural endorfine atunci când produce în mod natural oxitocină. Administrând oxitocină sintetică, femeia nu mai produce în mod natural hormonii nașterii. Procesul este întrerupt. Și atunci, cu dureri foarte mari, femeia cel mai des cere antestezie epidurală. Despre efectele adverse ale epiduralei am scris mai sus.
12. Succesul unei nașteri naturale constă în: trăirea în mod conștient a acestui proces intens, pregătirea cu informații și practici de respirație/meditație, responsabilitatea mamei și asumarea deciziilor. Femeia are nevoie să se abandoneze procesului și să lase corpul să își facă treaba. Frica și controlul tensionează corpul, deci blochează nașterea.

La final, las link către interviul cu Dorin Galben, unde am povestit despre naștere și creșterea copiilor.