Ne este greu cu cei mici atunci când încercăm să fim altceva decât ceea ce suntem noi cu adevărat, atunci când ne atribuim roluri care nu ni se potrivesc. Urcăm pe topogan cu ei, deși am prefera să citim o carte sau, banal, să stăm pe loc și să nu facem nimic. Dar ne forțăm, ne pornim și să alergăm după ei, să ne jucăm așa cum se joacă semenii lor cu ei. Câți dintre voi știu și simt că e în regulă să nu vrea să se joace cu ai lor copii, chiar să le spună deschis: „Iubire, eu nu vreau să mă joc acum”? Câți pot spune asta fără să se teamă că vor fi mai puțin iubiți?
Să vă mai spun un „secret”. Noi, adulții, nu ne putem juca așa cum se joacă cei mici. Niciodată nu vom putea înlocui jocul copiilor noștri cu semenii lor. Și asta e bine! Asta e normal! De aceea și au nevoie copiii de „sat” : de părinți, de bunei, de mătușe și unchi, de copii. Cu fiecare se dezvoltă un alt tip de relație. De aceea, dacă tu ești genul părintelui „filosof”, care poate chiar mai mult tace decât vorbește și nu vrea să se „zbenguie”, e în regulă.
Nu te forța, nu mima curiozitatea și fericirea.
Copilul tău te va iubi pentru „meditație” și va prelua de la tine această calitate, căci da, în zilele noastre, capacitatea de a tăcea a devenit o calitate. Puțini pot. Vor prelua abilitatea de a observa.
Cine a decis că celor mici le place doar hârjoneala și joaca intensă, cu alergat ca titirezii?
Ne este greu atunci când încercăm să compensăm lipsa noastră cu multă joacă, atenție, cadouri, când ne dăm și de-a dura ca să nu fim taxați că toată săptămâna am lucrat mai mult decât „ar trebui”. Timpul de calitate poate însemna și tăcere, îmbrățișări în tăcere, orice te face sa te simți în pielea ta, orice te face să te simți bine. Fii tu însuți. Fii autentic. Nu încerca să copiezi ceea ce vezi prin reviste și pe rețelele sociale.
Nu trebuie să concurezi cu nimeni. Nu trebuie să demonstrezi nimic nimănui, nici copilului tău, nici celorlalți părinți , pe terenul de joacă. Ești fain, indiferent de felul în care simți să petreci timpul liber cu ai tăi copii, chiar și urmărindu-i cum aleargă, cum urcă pe cel mai înalt topogan . Ești fain, pentru că ești acolo. Pentru că ești. Pentru că ești tu.
Tu ești de ajuns.
