Alimentație și sănătateDespre copiiOameni

De ce nu îmi sărut copiii pe buze sau cazul Dalai Lama

Copilul trebuie să știe de acasă care sunt zonele intime, iar buzele, după mine, sunt o parte a corpului la fel de intimă precum e fundulețul sau sânii.

De mai multe ori am fost numită rigidă, ba chiar cineva a făcut aluzie că aș avea probleme de sexualitate, fiindcă nu le permit copiilor mei să zburde în lenjerie intimă în spații publice. De fapt, și acasă, mai ales dacă avem oaspeți (bunei, verișori, oricine altcineva), le cer să își acopere corpul. Doar eu și soțul meu le schimbăm copiilor scutecul sau mama mea, cu titlu de excepție, când nu suntem acasă și altfel nu se poate.

Am fost atacată pentru articolul în care i-am îndemnat pe adulți să nu îi atingă, gâdile, ciupească și pupe pe copii fără să le ceară consimțământul. Cică le fur copiilor dragostea buneilor, rudelor, mătușilor, unchilor, și așa mai departe.

Acum că au ieșit în spațiul public imagini scârboase cu așa-zisul guru spiritual Dalai Lama, care i-a cerut unui copil să îi sugă limba, o să repet apelul meu.

A respecta CONSIMȚĂMÂNTUL, CORPUL și LIMITELE PERSONALE ale copilului este despre SIGURANȚĂ întâi de toate!

Înseamnă să îl protejezi, atât cât îți stă ție, părinte, în putere, de pedofili. Dacă fiul / fiica ta știe de acasă că nimeni nu poate să îi atingă corpul, că e Papa de la Roma, Dalai Lama sau vecinul, fără să îi ceară consimțământul, va reacționa atunci când vor exista încercări. Nu o va lua drept ceva normal, așa cum se întâmplă când acasă sau în familia extinsă oricine vrea îl pupă, mângâie, atinge în orice fel, oricând dorește. Va simți disconfort în corp dacă apar atingeri nepotrivite. Va avea un simț al limitelor personale.

Despre importanța limitelor, despre pericolul pedofiliei, am povestit într-un interviu cu Mariana Spânu. Las Link și insist să îl citiți, dacă tot ați ajuns aici:

Cum îi protejăm pe copii de pedofili? Explică psihoterapeuta Mariana Spânu

Acum, eu nu spun că Dalai Lama este un pedofil. Nu am dovezi, nu pot ști. Dar este CLAR că acesta a comis un abuz sexual împotriva copilului. Și mă deranjează nespus reacția reprezentanților acestuia:

Sanctitatea Sa îi tachinează adesea pe oamenii cu care se întâlnește, într-un mod nevinovat și jucăuș, chiar și în public, și în fața camerelor de filmat”.

Din păcate, încă foarte mulți oameni califică atingerile nepotrivite drept joacă.

Țin să subliniez:

  1. Abuzurile pot fi evitate atunci când copilului i se respectă limitele în familie. Atunci când părinții bat la ușa copiilor înainte să intre, atunci când nu insistă să mănânce totul din farfurie, atunci când îi întreabă ce își doresc, etc, ei le transmit celor mici un mesaj important legat de spațiul personal. Ei vor ști că nimeni nu le poate cere sau lua ceva contrar voinței lor, vor ști că este important consimțământul lor. Vor putea spune NU atunci când nu se vor simți confortabil. Pe de altă parte, dacă educăm copii „cuminți”, care știu că sunt iubiți doar dacă fac ceea ce „trebuie”, riscăm să creștem potențiale victime ale abuzatorilor, căci le va fi greu să se împotrivească, fiind obișnuiți să le facă pe plac altora, contrar voinței lor.
  2. Abuzurile pot fi evitate atunci când și rudele apropiate sunt instruite să le respecte copiilor corpul, să nu le scoată hainele, să nu îi gâdile, să nu le atingă fundul. Mângâiatul pe fund, din păcate, e ceva foarte obișnuit în societatea noastră. Mai ales bebelușii îi tentează cel mai mult pe adulți să îi ciupească, pe obraji și pe fund.
  3. Abuzurile pot fi evitate atunci când se formează o relație de încredere între părinte și copil, atunci când cel mic nu este certat sau, mai rău, bătut, pentru greșeli. Prindeți o recomandare faină: dacă vine la tine copilul cu o problemă, nu faci isterie, nu îl cerți, ci pui 3 întrebări de aur:
    • Ce crezi despre asta?
    • Ce simți?
    • Ce planifici să faci?

    Astfel inițiați un dialog, deveniți prietenul, confidentul copilului. Abțineți-vă de la etichete și de la lecții de morală. Altfel, veți pierde încrederea copilului, care va alege să tacă, în loc să se deschidă în fața dvs, mai ales când vor apărea chestiuni mai grave.

  4. Abuzurile pot fi evitate atunci când copilul este lăsat să își facă treburile la veceu în intimitate. 
  5. Abuzul poate fi evitat atunci când copiii cunosc denumirile concrete ale organelor genitale. De la bun început, copiii trebuie să știe că au vulve și penis, nu păsărici sau cucoșei. Trebuie să cunoască faptul că acestea sunt organe genitale, părți intime ale corpului, pe care nimeni nu trebuie să le vadă sau să le atingă, nici măcar buneii sau educatorii. În ideal, atunci când merge la grădiniță, copilul trebuie deja să poată să meargă singur la WC. Dacă nu, atunci să știe că educatorul trebuie să îi ceară permisiunea ca să îl ajute. Potrivit specialiștilor, pe la 5 ani, copilului i se poate povesti despre existența pedofililor. Copilul poate fi avertizat că există oameni cu intenții rele care ar putea să îi ceară un lucru sau altul. Părintele poate furniza informația și sub formă de poveste, pentru a nu-l afecta emoțional pe copil și pentru a nu îi stârni frica de oameni.
  6. Abuzul poate fi evitat atunci când copiii sunt crescuți cu blândețe, atunci când nu sunt victime ale violenței în familie.
  7. Abuzul poate fi evitat atunci când părintele îi cere copilului permisiunea să fie pupat. Eu și soțul meu facem asta. Și, deloc surprinzător, răspunsul nu este întotdeauna Da.

La final, o să las rezumatul situației care m-a motivat să scriu din nou despre corpul copiilor și respectul pe care suntem pur și simplu OBLIGAȚI să îl manifestăm noi toți, că suntem părinții, rudele, prietenii lui, dar mai cu seamă străini.

„O filmare cu incidentul care a avut loc în timpul unui eveniment în orașul indian Dharamshala în luna februarie a devenit virală pe rețelele de socializare şi a stârnit critici dure şi revoltă online. Imaginile arată cum băiatul se apropie de Dalai Lama şi-l întreabă: „Pot să te îmbrățișez?” Liderul spiritual în vârstă de 87 de ani îl invită apoi pe băiat pe scenă, îi arată obrazul și îi spune „întâi aici”, făcându-l pe băiat să-l îmbrățișeze și să-l sărute. Dalai Lama îi arată apoi buzele și spune: „Mă gândesc că și aici”. Îl apucă apoi pe băiat de bărbie și îl sărută pe gură. Apoi scoate limba şi îi spune copilului „şi suge-mi limba”.

Identitatea băiatului nu este cunoscută. El a venit la eveniment adus de Fundația M3M, brațul filantropic al companiei imobiliare indiene M3M Group, cu sediul în Dharamshala, unde Dalai Lama trăiește în exil permanent”, relatează observatornews.ro, cu referire la CNN.

Citește și: http://apostrof.md/nu-mi-atingeti-copilul/

Tags
Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
Close