De ce nu le citesc fetițelor poveștile lui Ion Creangă și ce cărți prefer în schimb? Recomandare de lectură!

„Nu te supăra, dar…chiar mai trebuie să cumpărăm cărți? Cred că avem foarte multe”, m-a întrebat zilele trecute soțul meu. Eu îl anunțam entuziasmată că elefant.md urmează să ne livreze câteva cărți despre emoții, despre cum depășești negativitatea, despre cum gestionezi frica de separare a celor mici, etc.

Și ce credeți? Astăzi dimineață tot soțul meu îmi spune: „E așa de frumoasă cartea „Te iubesc orice ai face”. Fetița o întreba pe mama, după ce făcea o boroboață, dacă o mai iubește. Mama îi răspundea de fiecare dată: Te iubesc orice ai face. Am închis cartea și i-am spus Emmei că eu o iubesc orice ar face, iar ea a zâmbit si m-a cuprins”, mi-a povestit înduioșat Sergiu.

Astăzi eu am fost la un interviu, iar când am venit, Emma era deja pe scară, mă aștepta nerăbdătoare. Mi-a sărit în brațe. Aflu de la soț ce i-a spus înainte să iasă pe ușă: „Emma a spus ca vrea la tine ca să te iubească…”

Acum, despre ce este acest articol? Despre cărți. Nu mă satur să cumpăr cărți despre emoții, care ajută la dezvoltarea inteligenței emoționale.

• Pe mine mă ia groaza când mă gândesc la unele povești scrise de Ion Creangă de exemplu (cucoș torturat, soacră omorâtă de nurori, iezi uciși și sânge întins pe pereți). Mă întreb, cum trebuie să fie psihicul omului ca să poată digera ușor asemenea informații, darămite să se bucure de poveștile Horror ale bunicului din Humulești?
• Și pe Spiridon Vangheli l-am pus pe pauză sau, dacă fetele trag cartea „Tatăl lui Guguță când era mic”,  am grijă să reformulez unele povestiri. Multă bătaie mai luau copiii din satul de baștină al scriitorului. M-a întristat nespus de mult istorioara despre mama. Alerga după micul Spiridon să îl „netezească” binișor cu făcălețul, iar el s-a cocoțat în copac. Mama a fugit la mămăliga ei care era pe foc, i s-a făcut rău, iar gândurile băiețelului m-au tulburat. El se considera vinovat că mamei îi este rău. Credea că se întâmplă asta pentru că nu e ascultător, pentru că face șotii și îi promite, în gând, să o bucure înzecit pentru fiecare năzbâtie făcută. Într-un final, mama moare, ceea ce acutizează sentimentul de vină al copilului. Spiridon Vangheli reflectă perfect realitățile în care au crescut părinții și buneii noștri, dragostea părintească deseori condiționată, care ne-a lăsat pe mulți cu sechele. Cu adevărat, educația din trecut se baza pe pedepse și recompense. Copilul se simțea iubit doar dacă făcea ceea ce așteptau părinții și, invers, simțea că e cel mai rău dintre copii atunci când era pedepsit pentru o șotie (absolut normală, de altfel). Iată de ce eu evit asemenea scrieri, cel puțin deocamdată, și prefer cărțile contemporane. O să vă spun pe care anume.
• Și unii autori străini mă înfricoșează. „Degețel” de exemplu. Nu vreau sa le povestesc fetelor despre căpcăunul care mânca copii. Eu în general evit jocurile și poveștile care îi fac pe copii să se teamă de propria lor umbră.

În schimb, apreciez lecturile din care învățăm chiar și noi, părinții, să comunicăm inteligent, respectuos și prietenește cu cei mici. O recomand cu mult drag pe Ioana Chicet Macoveiciuc, o bloggeriță foarte populară în rândul părinților conștienți, cunoscută ca Prințesa Urbană. Fetița noastră cea mare e fana istoriilor bazate pe fapte reale despre Ema si Eric. Am cumpărat cu mare plăcere două cărți despre șotiile și vacanțele celor doi copii.

Prințesa Urbană promovează educația cu blândețe și respectul față de copii. În cărțile pentru copii povestește cu umor și cu multă dragoste cum gestionează situațiile complicate: supărările, îndoielile, șotiile copiilor. Cărțile sunt ca un mic jurnal personal, o sursă de inspirație pentru părinți.

• Putem deprinde comunicarea blândă cu cei mici, orice ar face ei.
• Putem învăța să punem limite cu dragoste și înțelegere
• Învățăm să ne exprimăm deschis și nedozat iubirea (copiii născuți în URSS nu auzeau „te iubesc” de la părinții lor, exista teama că vor fi alintați. Din bătrâni se povestește că părinții își declarau dragostea in timp ce copiii dormeau). Eu le-am spus părinților că îi iubesc nu foarte demult, nu știu exact când, dar chiar se întâmpla recent. Îmi era cumva…rușine, incomod, să le spun asta. În familia noastră nu se spunea: „ Te iubesc”.  Recuperez acum, în relația cu soțul și copiii noștri. Nu pot să redau în cuvinte ce am simțit când, într-o seară, în timp ce făceam plăcintele cerute cu muultă dulceață în privire, de Emma, ea mi-a zis: „ Te iubesc” și m-a îmbrățișat. M-am topit când am văzut-o spunându-i același lucru surioarei, tot la masă (să mai spună cineva că hrana sănătoasă și gustoasă nu ridică vibrațiile )))). Să revin acum la Prințesa Urbană.
• Tot de la Prințesa Urbană învățăm cum să îi incurajăm pe copii în prima lor zi de grădiniță, cum să îi motivăm cu blândețe sa renunțe la suzete, cum să îi convingem în joacă sa se așeze in scaunele auto si sa cupleze centurile. Fără îndoială, din cărțile pentru copii, învățăm și noi, părinții.

Elefant.md are 21 de titluri semnate de Prințesa Urbană. Intrați și vedeți! Accesați și promoțiile dedicate Zilei Copiilor: https://promo.elefant.md/carti-pentru-copii-cms-ziua-copilului-carti-pentru-copii

Eu personal prefer, mai ales la vârsta de acum a fetițelor noastre (2,7 și 1,8 ani) să investesc mult în inteligența emoțională (a lor și a noastră). Anume la această vârstă se clădește fundamentul caracterului lor și al relației noastre de mâine. Citim despre emoții, le calificăm, încercăm să le înțelegem.

Două întrebări frecvente în casa noastră sunt:

• Cum te simți?
• Te ajut?

Eu ador, îmi crește inima ca o pâine când aud de la Emma, de 2 ani și 7 luni spunând: „M-am înfuriat”, „M-am supărat” sau „Vreau să fiu singură”. Ea citeste emoțiile , le înțelege, le poate califica, prin urmare înțelege ce simt și alți oameni. Dacă se întîmplă să ridicăm măcar un pic vocea, Emma ne spune calm și dulce:

„Nu striga”

Supărările sau furia se risipesc într-un mod magic.

Asta e minunat! Ea știe că strigătele nu au loc intr-un dialog constructiv si sanatos, speranța mea este că nu va lăsa pe nimeni să o trateze cu lipsă de respect. Deja știe să se autoregleze, în majoritatea cazurilor. Când se înfuriază pe cea mică strigă Mia, nu lua! Apoi realizează că și-a revărsat emoția pe ea și schimbă tonul. Începe a ciripi ca o privighetoare, cu multă căldură în glas: nu lua, te rog, hai să facem asta împreună, uite, ia, hai că îți dau altceva.

Nu sunt sigură că orice adult poate face asta.

În familia noastră vorbim întruna despre ceea ce simțim, despre emoțiile noastre, descoperim împreună căi non-toxice de a le gestiona pe cele ce pot face rău. Învățăm si noi odată cu ele. Eu am descoperit emoția „frustrare” și am acceptat că mă puteam frustra ușor abia 3-4 ani în urmă.

Din păcate, copiii URSS nu aveau voie să își trăiască emoțiile. „Nu plânge”, „nu râde așa de tare”….dintr-o extremă în alta. Nici să fii trist, nici să fii pe deplin bucuros. Nici să alergi, nici să stai locului. Să te descurci singur, dar să nu faci nimic fără voie. O confuzie totală! Nicicum nu era bine, de aici și frustrări, tristețe, îndoieli încapsulate undeva departe, stimă de sine absentă. Toate ies la suprafață la maturitate sub formă de furie sau depresie, relații toxice, familii nefericite. Mai pe scurt, eu cred că inteligența emoțională trebuie să fie prioritatea noastră, a tuturor, acasă și în afara ei.

Elefantul are multe cărți despre emoții. Vă sugerez să dați o tură pe site.