De ce promovez nașterea acasă?

Am primit ieri un mesaj: „Anna, vezi, am impresia că la tine se referă în comentarii”.

Comentariile de sus au curs la postarea unei femei care povestește cum cezariana i-a salvat viața încă anul 1975. A fost născută prin cezariană de urgență într-un sătuc din statul Virginia, SUA. Părinții se pregăteau pentru nașterea acasă. Părinții l-au citit pe Laboyer (aici eu vă recomand fenomenala carte „Nașterea fără violență” de Frederick Leboyer), tata a adunat ierburi recomandate în travaliu și după naștere, pentru recuperare. Însă, nici după 5 zile, contracțiile nu se intensificau suficient, încât să se ajungă la expulzie. Cuplul a mers și la un medic din orășelul apropiat, care le-a spus că deschiderea colului uterin este de 8 cm, să meargă acasă și să mai încerce femeia să nască acolo. Într-un final, povestește autoarea postării, gravida a făcut febră, se scurgea lichid amniotic de culoare verzuie și copilul nu se mișca (mama nu simțea mișcările). Cuplul a fugit la maternitate, unde i s-a făcut cezariană. Mama și copilul au petrecut ceva timp în spital, pentru recuperare.

Cea care povestește experiența spune că cezariana, deși a fost salvatoare, a traumat-o pe ea și pe mama ei. În același timp, vine cu un apel către toate femeile: „Nașterea prin cezariană nu este un eșec. Transferul de acasă, la spital, pentru cezariană, este un act curajos, responsabil și conștient, prin care se manifestă grija față de copil.”

Bine, să revenim la comentariile în care, deși nu este menționat numele meu, eu mă simt oarecum vizată. Fiindcă există niște coincidențe de date, o să explic unele lucruri. Am născut pe cale vaginală (acum că sunt mult mai informată despre tot ce presupune nașterea, nu o pot numi „naturală” pe cea de-a doua) după doar 11 luni de la prima naștere, prin cezariană de urgență, cu o cicatrice de 4,2 mm pe uter. Am povestit despre această experiență extraordinară, despre șansa pe care mi-a oferit-o obstetricianul de excepție Constantin Ostrofeț – medic la Spitalul Clinic Municipal Nr. 1. Și da, am îndemnat femeile să nască natural după cezariană (respectând pauza recomandată de medici de la o naștere la alta, astfel încât uterul să se cicatrizeze foarte bine, să nu existe risc de ruptură uterină). Am zis că da, nașterea pe cale vaginală e posibilă și că nașterea naturală le oferă o experiență de mare forță mamei și copilului, incomparabilă cu cezariana.

Vedeți aici articolele: https://apostrof.md/cand-toti-imi-spuneau-ca-nu-pot-sa-nasc-natural-el-m-a-luat-de-mana-si-m-a-dus-in-sala-de-nastere/

https://apostrof.md/nastere-naturala-sau-cezariana-experienta-mea-de-la-a-la-z/

Astăzi aș schimba titlurile de mai sus. Nu a fost o naștere naturală. Deoarece cicatricea era încă destul de firavă și exista risc de ruptură uterină, a trebuit să se intervină medical, ca să fie grăbit procesul, să nu fie pusă prea multă presiune pe uter. A fost și epidurală, a fost și epiziotomie, a fost și vacuum.

Acum, insist, nașterea naturală după cezariană există și poate fi o experiență împlinitoare, aducătoare de multă bucurie, atunci când mama se pregătește pentru naștere. Atunci când nu există contraindicații, consider că ratezi foarte multe, te privezi pe tine și pe bebelușul tău de o mare transformare care vă marchează întreaga viață, renunțând la nașterea naturală, deci optând pentru cezariana planificată.

În general, eu nu sunt adepta cezarienelor planificate sau, invers, eu sunt împotriva cezarienelor planificate care nu au un temei medical (o problemă de sănătate a mamei sau copilului).

În același timp, consider că ar fi bine ca o femeie să accepte orice turnură de situație, prin urmare să nu se împotrivească operației de cezariană, atunci când ea este necesară, devine SALVATOARE pentru ea și pentru copil. Așa a fost cu mine la prima naștere. Mă visam născând natural, îmi părea că m-am pregătit (astăzi înțeleg că unele surse din care m-am informat îmi făceau mai mult rău decât bine), dar am făcut preeclampsie (m-am lămurit care au fost cauzele subtile, psiho-emoționale care au cauzat blocajul) și am ajuns pe masa de operație. După o altă criză de hipertensiune (170/90), eu eram cea care își dorea cezariană ca să fie fetița noastră bine, de aceea anunțul că peste o oră mergem în sala de operații, m-a bucurat. Mă resemnasem. Înțelegeam că asta era calea noastră atunci, chiar dacă citisem, cu doar vreo 2 săptămâni înainte, despre cum la nivel subconștient, la nivel de materie fină, cezariana influențează caracterul și viața copilului. Știam prea bine despre beneficiile nașterii naturale. Apropo, obstetricianul Diana Mitriuc a povestit despre epigenetica copilului într-un LIVE pe Instagram. S-a referit la psihologul rus Stanislav Grof, care a elaborat o teorie despre imunitatea psihologică. Toate evenimentele care se întâmplă de la concepere până la naștere creează imunitatea psihologică. Astfel, nașterea naturală pune bazele celor 7 emoții și trăsături de caracter importante pentru orice ființă umană, fără de care, ar fi schilodită emoțional:

• dragostea (se formează din momentul conceperii și durează toată sarcina, se intensifică la naștere, când grație oxitocinei, numită „hormonul dragostei”, se declanșează și se desfășoară nașterea. Primele cunoștințe despre ce este iubirea copilul le primește încă în burta mamei. Atunci când mama se bucură să vadă două liniuțe pe test, cel ce se va naște se simte iubit, primit, așteptat. Și, invers, dacă mama e luată prin surprindere și o macină gândul că nu e momentul potrivit, apare prima dezamăgire, prima mică traumă a viitorului bebeluș. Vestea bună e că se rezolvă. Mama oricând i se poate adresa lui cu explicații, cu cererea de a fi iertată și va fi neapărat înțeleasă de ce a reacționat altfel decât cu bucurie la vestea că este însărcinată. În fine, atunci când în sarcină femeia se iubește pe sine, pe copil, pe oamenii din jur, trăiește experiențe pozitive, îi oferă lecții de iubire bebelușului.
• speranța (copilul, atunci când este pregătit să vină pe lume, îi trimite mamei semnale prin intermediul lichidului amniotic. Mama primește impulsuri în creier și corpul ei începe să elimine oxitocina, astfel încât nașterea se declanșează. Deci copilul, deși este emoționat, speriat de această trecere din lumea intrauterină în cea extrauterină, își pune speranța că totul va fi bine. Uterul se contractă, el este împins afară, îi este teamă, dar are speranța că totul se va sfârși frumos, atunci când și mama acceptă durerile travaliului, contracțiile. Nu se opune, ci lasă nașterea să se desfășoare.)
• credința (apare în momentul în care copilul trece prin canalul de naștere, colul uterin fiind complet deschis. El își spune: „Eu pot, eu o să trec”. Această experiență puternică îi călește credința.)
• perseverența (copilul are un scop: să ajungă afară. Graf a observat prin hipnoză și regresie că la unii pacienți de ai săi – nehotărâți, slabi de fire, supuși, inhibați, anume la această etapă a nașterii au existat traume, perturbări)
• voința (capul este în afara canalului de naștere, copilul se vede liber și puternic. A deschis uși și atunci știe că nimic nu îi poate sta în cale, capătă voință ca să înfrunte orice dificultăți)
• acceptarea (el se naște dintr-un mediu sigur, foarte bine cunoscut, comod, plăcut și ajunge într-un mediu total necunoscut, pe care îl acceptă, fiindcă aici este mama, cu privirea ei caldă, mângâierile ei și sentimentul de liniște, de împăcare, de siguranță. Copilul nu a ales spitalul în care să se nască sau medicul care să o asiste pe mama, dar acceptă toate împrejurările)
• iertarea (acceptând să se nască, își iartă mama pentru că nu l-a dorit, de exemplu, îi iartă stresul la care a fost supus în timpul sarcinii, că a îngreunat nașterea cu stările ei negative, etc. Motive pot fi foarte multe. În același timp, mama îi oferă lecții de iertare atunci când îi iartă pe alții, care i-au greșit ei.)

Mai jos vă las postarea de pe Instagram cu discuția despre epigenetica copilului, pentru mai multe detalii legate despre factorii care influențează comportamentul celor mici, dar și despre sursa bolilor. Merită atenție.

 

Посмотреть эту публикацию в Instagram

 

Публикация от Dr. Lucia Gariuc (@dr.lucia_gariuc)

Și în încheiere, o să mă refer la nașterea acasă. Utilizatoarea de internet a comentat în felul următor: „Cum naiba sunt și acum jurnaliste la Chișinău care promovează nașteri acasă, și încă după cezariană? … Eu nu mi-aș asuma așa o responsabilitate pentru alte vieți.”

De ce vorbesc atât de mult despre nașterea acasă?

De ce am scris articole despre femeile de la noi, care au născut acasă, în apă?

Consider că, în prezent, nu există un alt loc în Moldova decât domiciliul femeii, în care ea poate naște frumos, în deplină armonie: fără grabă, fără intervenții nejustificate (ruperea sacului amniotic, injectarea oxitocinei, anestezia epidurală, etc.). Din păcate, în maternitățile noastre, nașterea este supramedicalizată. Mai nou, aflu că se dau calmante ca să se încetinească procesul, să se domolească ușor contracțiile, sub pretextul că astfel femeia își va aduna puterile pentru actul final – expulzia copilului. Puțini medici o lasă pe femeie să își trăiască nașterea în mod natural, de la început până la sfârșit. Toate deciziile legate de proces se iau de către lucrătorii medicali, deși nașterea este a ei și a copilului, nu a spitalului, nu a lucrătorilor medicali.

Apoi, condițiile din maternitățile noastre nu favorizează o naștere ZEN. Lumina puternică, pereții reci, fluxul nesfârșit de personal, controalele frecvente ale colului uterin (s-a mai deschis cu un cm sau nu?), întrebările nenumărate despre tot ce vrei și nu vrei, poziția culcat la naștere (cea mai incomodă, nefirească și prielnică pentru rupturile perineului), tăierea cordonului ombilical imediat sau la scurt timp după naștere (acesta trebuie tăiat după ce încetează să pulseze sângele, altfel bebelușul este lipsit de circa 150 ml de sânge și celulele stem), extracția manuală a placentei, lipsa orei magice (timpul de conectare, în liniște, intimitate, a părinților cu nou-născutul) sunt câțiva factori care îmi permit să spun că, în spital, femeia nu este lăsată să aibă o naștere împlinitoare – lucru pe care deseori îl realizează mult mai târziu.

Și atunci, când vorbesc despre nașterea acasă, ceea ce promovez eu, de fapt, sunt condițiile în care ar fi minunat să fie adus pe lume copilul și care, sper eu, vor deveni o normalitate în maternitățile de la noi. Promovez principiile nașterii naturale, de care mi-aș dori ca fiecare lucrător medical să țină cont atunci când își onorează obligațiile de serviciu.

Recomand eu nașterea acasă? 

Eu cred că nașterea acasă nu e pentru fiecare, nu e pentru oricine. Necesită o pregătire temeinică din toate punctele de vedere (fizic, psihologic, spiritual). Consider obligatoriu cursul cu un educator prenatal (aici o recomand pe Ditta Depner, care în patru zile, îți explică nașterea de la A la Z) și lucrul cu un psihoterapeut. Atunci când oamenii le iau în derâdere pe femeile care nasc acasă, pe motiv că sunt „primitive”, „hippie” și nu mai știu cum, eu zâmbesc. De fapt, femeile care decid să nască acasă sunt cele mai informate parturiente. Asemenea decizii nu se iau peste noapte, se cântăresc foarte bine și sunt însoțite de un lung proces de pregătire. În Moldova, după statisticile neoficiale, în jur de 3 la sută din nașteri sunt acasă. De aceea, eu personal mi-aș dori să existe un sistem de suport medical pentru aceste femei, așa cum există în alte colțuri ale lumii. Să nu nască femeile pe ascuns, să nu fie judecate de lucrătorii medicali atunci când se prezintă la spital, după naștere, pentru confirmarea acesteia, ca să poată cere acte de confirmare a identității copilului. Aș vrea să nu li se pună bețe în roate atunci când vor să își „înregistreze” în „Bibliile” statului micii cetățeni, abia născuți. Pentru unele femei, nașterea acasă este o necesitate, ca să poată aduce pe lume copilul fără complicații. Doar acasă se pot deschide. Și atunci, mi-aș dori să se investească în trei lucruri:

• sistem de asistență la nașterea acasă (moașele să aibă permisiunea de a le asista, să aibă un kit cu instrumentele necesare, ambulanțele să stea la dispoziția parturientelor)
• condiții mai prietenoase în spitale (saloane care să semene cu odăile din casă. Astăzi, avem o cameră roz la maternitatea nr.2, dotată și cu bazin, pentru nașterea în apă).
• lucrătorii medicali să fie instruiți despre nașterea în apă și să ofere acest serviciu (beneficii sunt multiple, apa fiind un analgezic formidabil și cea mai ușoară cale de naștere)

Nașterea acasă, fără fanatism

Consider nesănătos și periculos atașamentul exagerat față de ideea de a naște acasă. Există câteva semne clare că femeia trebuie să își pună halatul și să meargă la spital imediat, deși a decis să nască la domiciliu: febră, lichid amniotic verde sau întunecat, cu miros specific (atunci când apele sunt bune nu au miros, nici culoare), sângerări, bătăile inimii mai mici de 110 sau mai mari de 170, etc. Nu se recomandă nașterea acasă, atunci când se declanșează la peste 40 de săptămâni de sarcină sau la mai puțin de 37 (cunosc o femeie care a născut acasă, singură, în baie un băiețel perfect sănătos, la 43 săptămâni de gestație, dar zic să o luăm drept excepție, nu regulă). Poziția pelviană (cu fundulețul orientat spre canalul de naștere) de asemenea nu recomandă nașterea acasă, însă în spital, cu supravegherea medicilor, chiar nu este un impediment în calea nașterii naturale, așa cum nici cordonul ombilical răsucit în jurul gâtului (chiar și de 5 ori) nu este un motiv pentru a efectua cezariana.

Ca să rezum, consider că femeia trebuie să nască acolo unde se simte ea în siguranță. Pentru cineva spitalul e mediul cel mai sigur, pentru altcineva – casa. Eu personal mă vedeam născându-le pe cele două fetițe doar în spital. Îmi părea cel mai sigur loc din lume, voiam să văd medici, prezența echipamentului medical nu mă deranja, dimpotrivă, îmi inspira încrederea că orice s-ar întâmpla, eu și bebelușul meu vom fi bine. Și, într-un fel, am pasat responsabilitățile legate de naștere, personalului medical. Mizam pe faptul că mă vor ghida, îmi vor spune ce și cum să fac.

Ca să revin la comentariile care m-au inspirat să scriu toate aceste lucruri pe blog, eu niciodată nu i-am spus unei femei și nu îi voi spune vreodată: „Naște acasă”. E o decizie care implică o mare responsabilitate și care îi aparține în exclusivitate femeii. Dar nu o să audă niciodată de la mine că nașterea este periculoasă, nesigură, etc. Căci aș minți. Nașterea este sigură, e un act de renaștere și de vindecare a femeii atunci când este pregătită să se abandoneze procesului, atunci când se dezbracă de toate preconcepțiile greșite, inoculate de alții, legate de felul în care ne aducem pe lume copilul. Femeile care încearcă să controleze nașterea se confruntă cu dificultăți: travaliu lung și dureros. Acceptarea și relaxarea sunt cheia unei nașteri ușoare.

Cezariana nu te condamnă la cezariene, pentru fiecare naștere. Cezariana poate fi urmată de nașteri vaginale/naturale. Cezariana este beculețul roșu care îți spune: „Ai ceva de rezolvat.” Atunci când îți vindeci rănile, ești ca o foaie albă pe care se așterne o poveste frumoasă, împlinitoare, armonioasă, de naștere. Nașterea nu este pură fiziologie, nici pe departe. În primul rând, e un dans al hormonilor și emoțiilor, iar supramedicalizarea îi încetinește ritmul, rupe comunicarea dintre mamă și copil. Medicii nu îți vor spune că epidurala rupe colaborarea hormonală dintre mamă și bebeluș (bebelușul se simte abandonat, pierdut, se întreabă unde e mama, care până acum îi vorbea prin hormonii pe care îi elimina) și că îi încetinește reacțiile bebelușului. Și atașarea la sân, după naștere, este mai anevoioasă, dacă s-a făcut anestezie. Sunt multe de povestit. Vă recomand să o urmăriți pe Ditta Depner, are peste 130 de filmulețe pe canalul ei de YouTube legate de sarcină și naștere. Eu am făcut și cursurile ei de concepție conștientă, de pregătire pentru naștere. Sunt foarte, foarte bune. Îți deschid noi orizonturi, te împuternicesc, îți întorc înțelepciunea care ne-a fost furată și care altădată se transmitea de la mamă la fiică, legate de aducerea pe lume a unui copil. Te dezbracă de frici și îți amintesc: bebelușul și corpul femeii știu să nască. De la femeie se cere un singur lucru: să lase nașterea să se desfășoare.