Din dragostea pentru bunica s-a născut femeia Etno Rock. Istoria designerului și colecționarei de ii, Rodica Nicov

Etno Rock nu e despre muzică, ci despre caracter, valori și putere interioară, explică Rodica Nicov. 

Designerul are în jur de 30 de ii cu o vechime de peste 70-80 de ani, unele recondiționate, apoi „cuplate” cu fuste, fote (catrințe) și poșete din piele sau alte accesorii din lanțuri, create de ea.

Ia din imaginea de jos a fost cusută și brodată, cu vreo 80 de ani în urmă, pe marchizet (țesătură de bumbac, foarte fină, subțire și transparentă, din care se fac rochii, perdele) de o gospodină din județul Vâlcea, România.

A ajuns în atelierul de creație sfâșiată în partea de sus și găurită în mai multe locuri, de îți venea să plângi deasupra ei, dacă e să o citez pe Rodica. Designerul a reparat-o, iar fusta din aceeași stofă a devenit parte dintr-un alt costum, vedeți mai jos bluza și bundița create de Rodica Nicov.

„Mulți mă întreabă de ce le recondiționez, că aș fura astfel din valoarea lor. Îndrăznesc să îi contrazic. Atelierul meu de creație nu este un muzeu la care să vii doar să privești ii, eu îmi doresc din toată inima ca acestea să fie purtate. Acum 70, 80, ba chiar și 100 de ani (la mine ajung, uneori și ii foarte vechi), femeile erau mai scunde, astfel încât unele sunt mult prea strâmte la gât, subsuoară. Ce fac eu? Le ajustez pentru ca femeile de astăzi să le poarte cu mândrie, fără să renunțe la comoditate. Îmi doresc să văd femei în bluza tradițională românească autentică nu doar la nunți, dar și la botezuri, la reuniuni de familie, la întâlniri importante de afaceri, la tot felul de festivaluri, în sălile de concerte, la teatru, în deplasări de serviciu, astfel fiind ambasadoare veritabile ale portului nostru popular. Cumnata mea, clientă fidelă, poartă ținute inspirate din portul tradițional chiar și la birou. Atunci când intră undeva, într-o sală, sau participă la o conferință grandioasă, toți ochii sunt pe ea.”

Este clar, nu oricine poartă, dar mai cu seamă nu oricine brodează ii, deoarece procesul presupune o muncă migăloasă ce poate dura luni întregi, ba chiar ani de zile. În tot acest timp se naște, de regulă, o singură bluză. Acum 100 de ani, femeile se apucau de brodat numai după ce terminau treburile de gospodărie, stăteau la opaiț cu acul și ața până noaptea târziu ca să revină la treburile casnice a doua zi, dimineața devreme. Tot ele fabricau stofa, în condiții de casă. Pe lângă asta, aveau de crescut copii.  Așadar, ia este despre puterea unei femei – o putere infinită. Cere disciplină, voință și gânduri curate. Așa se nasc ornamentele ale căror valoare puțini o înțeleg astăzi.

Și mai puțini se aventurează să brodeze cu mâna, de aceea viitorul bluzei românești autentice ușor înfricoșează. Dacă acum câțiva ani, puteau fi găsitite în vânzare la orice târg tradițional din România, astăzi Rodica Nicov le caută cu lumânarea.

„Exact ca acum 100 de ani, iile sunt o comoară și în prezent. Oamenii care le scot în vânzare sunt siliți de greutățile cotidiene, nu pentru că și-o doresc. Am în colecție rochia de cununie a unei femei care a renunțat la ea în prag de iarnă. Avea nevoie de lemne, așa că a vândut-o.”

„Sunt oameni în România care merg din poartă în poartă și întreabă dacă  gospodarii au ii sau cămăși tradiționale de vânzare. Apoi le aduc la târguri, la care merg și eu oricând am ocazia. Conștientizez că iile veritabile sunt pe cale de dispariție, cei ce le-au brodat nu vor trăi veșnic, iar cei care le moștenesc sau le cumpără astăzi, le vor în colecțiile personale. Devine tot mai greu să le găsești. Vestea bună e că la Muzeul de Etnografie din Chișinău se învață acest meșteșug, există un grup de oameni care se văd sistematic, brodează, etc. Deci nu e totul pierdut”, se arată optimistă Rodica.

Rodica Nicov nu își imaginează garderoba fără ii. Le poartă mai tot timpul, iar la botezuri și nunți apare neapărat cu o catrință cusută de ea, cu o basma stilizată. Nu lasă acasă poșetele, brățările și colierele din piele în stil rock. Până și sandalele șoptesc despre Rodica: „Ai grijă, e o femeie etno rock”. Iar asta înseamnă că e hotărâtă, puternică, duce lucrurile până la capăt, muncește mult, voința ei este de metal. De la bunica Alexandra i se trage. 

„Bunica deseori îmi spunea hai și ne-om odihni oleacă, să tăiem lemne”.

Fusul, suveica, fierul de călcat cu cărbune le păstrează și astăzi în atelier, le are de la bunica, la care își petrecea vacanțele de vară. Originară din Chișinău, Rodica în vârstă de 5-6 ani, ardea de nerăbdare să ajungă vara în satul Antoneuca, raionul Drochia.

„Nu știu cum sunt alte bunici, dar eu o apreciam pe bunica Alexandra pentru hărnicie, cumințenie și smerenie, se pricepea la toate. Știa să coase, făcea mâncare gustoasă, bătea și ținte, deja despre prășit și săpat nu mai vorbesc. Avea război, mașină de cusut. Ea ne întreba cum umblăm fără cămăși, iar eu mă întrebam cum putea ea să poarte sub rochie încă o cămașă, practic identică cu rochia pe care o purta deasupra. Anume dragostea față de ea, pentru mânuțele ei energice care roteau repede fusul, suveica, moara, șișca…știi ce e asta șișca? Nu știi? Bețele de popușoi se dau la șișcă, ca prin răzătoare, ca să devină hrană pentru vaci. Dragostea față de omul autentic de la țară a rodit. A dat naștere dragostei mele pentru portul popular, țesătura naturală, broderii. La vreo 5 ani am visat o mașină de cusut pentru copii, pe care o tot ceream de la mama. Era scumpă, costa 45 de ruble, iar familia mea nu și-o putea permite. După ce i-am povestit mamei visul meu, a făcut rost de bani, iar bucurie mai mare nu exista. M-am simțit o profesionistă odată ce am obținut mașina, simțeam că trebuie să cos ceva mai important decât niște hăinuțe pentru păpuși. Trebuia să trec la un nou nivel, așa că m-am apucat de cusutul sacilor, perdeluțelor din casă. După școală, nu se punea problema despre ce specialitate ar trebui să urmez. Era clar: mergeam la Colegiul Tehnologic.”

Rodica visează la un magazin Etno Rock, la care femeile să vină, să probeze orice ținută îi place și să meargă cu ea acasă. 

Se va întâmpla și asta, e convinsă Rodica, mămică a două fete minunate. Are nevoie însă de timp și de mai multe mâini în atelier, mai ales din cele ce mânuiesc acul și ața foarte repede, așa cum o cer broderiile pe ii. 

Tot ce creează Rodica îți amintește de portul popular. Scapă, uneori, de vraja veșmântului tradițional doar hainele cusute la comandă, căci cu dorința și gusturile clientului nu te pui. În rest, ținutele create în atelierul designerului vorbesc în limbajul etno rock.

Un costum creat de Rodica, ce are ca piesă centrală ia autentică, la care se adaugă o fustă (spre exemplu din catifea), costă în jur de 500 de euro. În ziua de sâmbătă, 6 iulie, designerul își va deschide larg cufărul cu ii și cămăși tradiționale vechi de zeci de ani, la festivalul Ia Mania din satul Holercani. Promite să vândă 4-5 piese din colecția ei. Va avea și bluze, rochițe, inclusiv pentru copii, cusute în atelierul ei, cu motive etno.