Alimentație și sănătate · Despre copii · Oameni

După sticlă – Diana Mitriuc. Ginecologul care nu face avorturi și vede inima femeii înaintea corpului ei

Redacția Apostrof · · 8 min

Un SMS tocmai a ajuns pe telefonul Dianei Mitriuc, ginecolog la Invitro Diagnostics, iar ea îl citește în șoaptă, în fața intervievatoarei: cineva întreabă dacă face avort la 15 săptămâni.

Medicul spune că nu înțelege de unde vin asemenea mesaje, pentru că de regulă pacienții ajung la un doctor pe recomandare. Ea nu a făcut niciodată avorturi și nu va face, afirmă, vizibil tulburată. Adaugă că întreruperea voluntară a sarcinii nu se face pe ascuns: spitalele au cabinete specializate, cu medici care efectuează procedura. Dacă la serviciu apare o femeie cu avort spontan și hemoragie, va face curetajul și îi va acorda asistență conform protocoalelor.

Dacă încalci „scenariul” naturii, natura se opune, susține Diana Mitriuc. Cel mai clar se vede la naștere, la apariția unei vieți noi. A rupe fără rost sacul amniotic sau a forța ritmul natural al nașterii atrage complicații, iar răspunsul naturii poate fi foarte dur.

Ideea asta mi-a rămas întipărită în suflet: dacă intri în scenariul naturii, natura se răzvrătește.

Medicul lucrează ca și cum ar fi alături de Dumnezeu. Crede că tot ce faci se întoarce și că nimic nu e întâmplător, iar bolile sunt, parțial, reacții ale corpului la starea psihologică sau sufletească. Evită să vorbească despre asta cu colegii care se încred doar în știință și în postulate medicale, dar inima ei gândește altfel.

Dacă o pacientă are nevoie mai întâi de o discuție sinceră, Diana nu se grăbește s-o așeze în fotoliul de consultație. Așa s-a întâmplat cu Ecaterina, care a avortat la 20 de săptămâni în toaleta Institutului Mamei și Copilului. Cazul a stârnit ecou. Ecaterina a ales să-și facă experiența publică, sperând ca alte femei să nu mai fie tratate la fel. Avortul a fost medicamentos, recomandat de medici, întrucât fătul avea malformații.

Într-un interviu, Ecaterina a povestit că a luat 8 pastile și a refuzat alte 2, de teamă că ar putea muri. A întrebat dacă poate merge la baie, i s-a răspuns că da, pentru că încă nu naște. S-a aplecat, iar fetița a ieșit. Până să vină asistenta, ținea deja copilul în mâini. La ieșire i s-a reproșat că a murdărit totul cu sânge. A văzut-o apoi într-o sacoșă galbenă, ca pe un deșeu, și parcă nu mai părea un copil. A fost cântărită la 540 de grame, iar asistenta a întrebat dacă să scrie 480.

Ecaterina avea doar 19 ani și urma să devină mamă pentru prima oară. S-a simțit ignorată, umilită și singură în fața unei tragedii mari.

Diana Mitriuc apreciază că, strict medical, probabil nu a existat nicio greșeală sau neglijență, iar medicii au putut urma protocolul. A lipsit însă latura umană, iar asta a traumatizat-o adânc pe tânără. Ceea ce pentru personalul medical este procedură de rutină poate deveni, pentru o viitoare mamă, tragedia vieții. Ascultând interviul pe un site de știri, ginecologul a simțit chemarea de a o ajuta și își spunea că ar vrea să-i spună „vino la mine”. O înțelegea bine și, cunoscând sistemul medical, își putea imagina ce se întâmplase. La 9–10 luni distanță a primit un telefon de la o jurnalistă, care o ruga s-o consulte pe Ecaterina. Medicul spune că s-a simțit binecuvântată, ca și cum i s-ar fi oferit o șansă la un milion de a salva efectiv un om.

Ecaterina a venit la cabinet într-o stare greu de descris. Era pe poziții defensive, ca și cum Diana Mitriuc ar fi făcut parte dintr-un complot împotriva ei. Avea mii de temeri și nicio încredere în medici.

Prima discuție a fost lungă, iar ginecologul a trebuit să dărâme „un zid foarte înalt”. A întrebat-o și de ce nu rămâne din nou însărcinată: tânăra se temea că ar putea pierde iar copilul. Medicul a convins-o să nu renunțe la visul de a deveni mamă, iar drumul a fost palpitant, cu analize, cu urmărirea fiecărui disconfort și a fiecărei senzații neplăcute. Diana recunoaște că era mereu în alertă, conștientă că o nouă greșeală ar putea cauza o altă traumă. La prima ecografie i-a prezis că va avea un băiat, scorpion, născut în octombrie, și că îl va numi Dan, iar dacă ar fi fată, Diana. Pe 23 octombrie Ecaterina l-a născut pe Dan. Este primul băiețel pe care medicul l-a ajutat să vină pe lume și l-a botezat. Nașterea a fost prin cezariană, deoarece copilul era în prezentație pelviană, cu fundulețul spre colul uterin. Ginecologul crede că natura a vrut astfel să-i scutească mama de un travaliu lung și epuizant. La avort, Ecaterina trecuse prin aceleași dureri ca la o naștere naturală, iar la o naștere vaginală ar fi putut asocia momentul cu acea traumă, ceea ce ar fi putut pune în pericol procesul și duce la complicații.

Sarcina și nașterea scot la suprafață toate traumele unei femei. De aceea, spune medicul, viitoarele mame ar trebui să lucreze cu temerile și blocajele lor înainte de a concepe, de exemplu prin ședințe de psihoterapie. Apoi gravida trebuie să-și aleagă un ginecolog-obstetrician în care are încredere deplină, pentru că orice rezervă se simte în timpul nașterii. Pacienta și medicul trebuie să se înțeleagă dintr-o privire, iar femeia să ajungă în sala de nașteri pe deplin informată despre cum vine pe lume un copil.

Medicul face o comparație: când ne mutăm într-o casă nouă, planificăm fiecare detaliu, de la design la aranjarea lucrurilor, dar pentru naștere nu pregătim nimic. De obicei, femeile ajung debusolate, cu ochii mari, speriate, își lasă geanta de maternitate jos și înlemnesc. Apoi nasc. Se simt oscilațiile hormonale, corpul arată cum arată (unele cred că vor ieși din spital cu talia de dinainte, fără să știe că burta seamănă cu una de cinci luni), laptele curge, copilul plânge, iar mama nu înțelege de ce. Plânge și ea, apoi apare vina că nu e o mamă bună, venită din sindromul „fetei cuminți”, care trebuia să fie perfectă. Așa se ajunge, în mare măsură, la depresii postnatale: femeile nu sunt pregătite pentru rolul de mamă. De aceea ea își instruiește pacientele serios și le explică ce se petrece în travaliu, la naștere și după. Ea însăși a trecut prin depresie postnatală, dar a înțeles abia după patru ani, privindu-și pacientele.

Interviul a avut loc în Săptămâna Europeană de Prevenire a Cancerului de Col Uterin, așa că am rugat-o să explice simplu cauzele bolii. În Republica Moldova sunt înregistrate 4182 de paciente cu acest diagnostic, iar anual apar 300 de cazuri noi. Este singurul cancer ginecologic ce poate fi prevenit, prin teste de screening și controale ginecologice regulate.

Potrivit Dianei Mitriuc, 99% din cazuri sunt provocate de Papilloma Virus (HPV), infecție cu transmitere sexuală. Virusul se instalează într-o celulă a corpului feminin și, în funcție de imunitate, o modifică sau nu. Cancerul are nevoie de 5–7 ani să apară, de aceea se recomandă screening la 3 ani, pentru a surprinde modificările în faza incipientă. Testul se numește citologic, Papanicolau sau, pe scurt, PAP. Se recoltează celule de pe colul uterin și se examinează. Dacă virusul ajunge la o celulă sănătoasă, femeia nu face cancer; dacă ajunge la una anormală, apariția bolii e favorizată. Făcut regulat, testul depistează la timp celulele anormale, înainte să devină canceroase. În SUA, medicii recomandă testul Papanicolau împreună cu cel pentru virusul Papilloma. Medicul adaugă că, la o imunitate puternică, virusul poate chiar dispărea.

Factorii care favorizează cancerul de col uterin sunt:

  • Număr mare de nașteri și infecție cu HPV.
  • Număr mare de parteneri sexuali (ceea ce sporește riscul de infectare cu virusul Papilloma).
  • Leziunile colului, care pot apărea după avorturi sau nașteri multiple.

În stadiul incipient, boala nu dă simptome. Abia când avansează, pacienta poate observa:

  • Sângerări vaginale
  • Eliminări vaginale abundente
  • Durere pelvină
  • Dureri violente în timpul contactului sexual

După vârsta de 25 de ani, fiecare femeie trebuie să facă screening la fiecare 3 ani.

Tu când ți-ai făcut ultimul test citologic?

Medicul ginecolog Diana Mitriuc consultă în cadrul laboratorului medical Invitro Diagnostics, este lector universitar și obstetrician-ginecolog la Spitalul Clinic Municipal Nr. 1.

Materialul face parte din seria de interviuri „După sticlă”, dedicată celor 6 ani de activitate ai laboratorului „Invitro Diagnostics”. În latină, „in vitro” înseamnă, literal, „în sticlă”. În fiecare zi, în laboratoarele Invitro Diagnostics se fac teste în eprubete din sticlă. În spatele acelei sticle există povești de viață, al căror destin depinde uneori de rezultatul din eprubetă, iar în spatele ușilor de sticlă ale laboratorului lucrează profesioniști care își fac meseria cu rațiune, dar și cu inima plină de dragoste pentru cei care și-au pus încrederea în ei.

Citește și: