După sticlă – Toader Chetroșanu. „Toți ne vom îmbolnăvi de Coronavirus. Întrebarea e dacă ne îmbolnăvim a doua oară și cât de grave vor fi complicațiile”
Am pentru voi câteva vești proaste și una foarte bună. Cu care să încep? Zic să încep cu cele rele.
- Locuri în spitale, pentru tratarea Coronavirusului, nu sunt. Pacienții așteaptă câte 3-4 zile ca să se elibereze un loc în instituțiile de profil.
- Persoana care s-a tratat de COVID-19 păstrează anticorpii pentru cel mult 6 luni, după care se poate îmbolnăvi din nou. Cazuri de reinfectare în Moldova sunt.
- Reinfectarea cu virusul de tip nou vine la pachet cu anumite complicații, destul de grave sau grave, chiar dacă prima oară pacientul avea o formă ușoară de boală.
Iar acum, vin cu vestea bună: mai avem medici care nu au fost infectați, și cel mai important, care își fac meseria cu multă pasiune, devotament, până la epuizare și dincolo de ea. Unul dintre ei este Toader Chetroșanu – medic de laborator la Invitro Diagnostics și la Centrul COVID din Chișinău. Las mai jos ceea ce am vorbit noi într-o dimineață sumbră de decembrie, după tura lui de 24 de ore la centrul COVID. L-am întâlnit la Invitro Diagnostics, se oprise la bucătărie pentru o a doua ceașcă de cafea (nu că l-ar ajuta prea mult). De la o vreme încoace, cafeaua nu îl mai energizează, și-a pierdut efectul. Și pentru că discuții, întâlniri ca acestea nu se uită, vă invit să îl cunoașteți și voi pe un om din spatele eprubetelor.
Dumneavoastră v-ați cerut la centrul COVID-19 sau ați fost invitat?
Fiind medic rezident la Institutul Oncologic, la Medicina de Laborator, am fost detașat. S-au cerut specialiști, s-a făcut o listă și așa am ajuns eu la centrul COVID.
E dezastru în sistemul nostru medical acum, în luna a 11-ea de pandemie? Sunt locuri în spitale? La televizor ni se spune că se tot extinde numărul de paturi, se extinde, iar eu mă întreb unde mai încap atâția pacienți diagnosticați cu virusul SARS-CoV-2.
Realitatea e un pic mai dură decât ceea ce ni se prezintă la televizor. Locuri în spitale nu sunt. Oamenii, preponderent cu vârsta de peste 50 de ani, așteaptă câte 3-4 zile ca să se elibereze un loc. Apoi, vorbind despre gravitatea virusului, eu sunt omul din spatele eprubetelor, sunt omul cifrelor, eu nu văd fața omului, nu văd suferința lui. Eu însă văd ceea ce este în interiorul organismului și pot să îmi imaginez ce simte. Îmi este suficientă o picătură de sânge ca să văd modificările pe alocuri monstruoase pe care le provoacă virusul de tip nou în organism. Virusul atacă sistemul respirator, sistemul endocrin, neurologic, cardio-vascular. COVID-19 provoacă micro-tromboze la nivelul plămânilor. Mai simplu spus, vasele mici de sânge se înfundă și nu respiră plămânul. După aproape un an de zile de când lumea îl înfruntă, nu avem încă profilul lui complet. Sunt pacienți care au probleme neurologice cât sunt infectați, dar și după tratamentul COVID-lui. Se întâmplă să mă uit la analiza generală și biochimia sângelui a unui pacient infectat și să mă întreb „Dumnezeule, ce se întâmplă? În primul rând, poate scădea drastic numărul de celule albe. Sunt foarte multe analize care mă fac să merg imediat la clinician, medicul care observă pacientul, ca să îl anunț că are o mare problemă. 10 la sută din pacienții de la centrul COVID-19 au probleme grave cu pancreasul.
Vaccinurile Pfizer sunt o salvare?
Vaccinurile sunt bune. Necesare. Nu știu care va fi durata de acțiune a anticorpilor creați de vaccin. Pe noi asta ne interesează. Noi vrem să avem imunitate post-vaccin. Noi asta cerem de la vaccin, pentru a nu ne îmbolnăvi. Dacă va fi o imunitate de scurtă durată , de 6 luni de exemplu, nu ne ajută foate mult, e foarte puțin. Acum avem situația asta. Persoanele care s-au videcat de COVID păstrează anticorpii doar 6 luni, după care, se pot îmbolnăvi din nou. Și cunosc multe cazuri de reinfectare în Moldova. Asta nu se transmite la televizor.
Bun, dar până ajunge vaccinul în Moldova, ce facem? Se vor îmbolnăvi cu zecile de mii, vor deceda sute, poate mii? Nu cred că ajunge degrabă vaccinul la noi.
Asta depinde de autoritățile noastre, de felul în care vor dirija în continuare criza. Deocamdată, prestația lor nu este strălucită, din ziua întâi, în care prima pacientă infectată a aterizat pe Aeroportul Internațional Chișinău și nu s-a autoizolat, a făcut zig-zag-uri prin oraș. La fel au făcut și restul pasagerilor din avionul pe care autoritățile nu îi puteau identifica. Dacă în martie-aprilie 2020, toți ne feream de acest virus și ne puneam întrebarea „O să ne îmbolnăvim sau nu?”, acum întrebarea e alta, căci la sigur ne îmbolnăvim toți. Întrebarea e dacă ne îmbolnăvim toți a doua oară și cum va decurge a doua fază a virusului.
Poate fi mai rău decât prima oară?
La sigur e mai rău.
Chiar dacă prima oară pacientul a avut o formă ușoară?
Da. Și pe lângă asta, victimele sunt tot mai tinere. Observăm asta. Ca să nu merg departe, îi voi menționa pe doi colegi de-ai mei, oameni și specialiști excepționali, de doar 40 de ani, care au fost răpuși de COVID-19. Unul mi-a fost coleg la spitalul Valentin Ignatenco, era medic traumatolog. Iar cu a doua colegă am lucrat cot la cot la Serviciul de Urgență mai bine de 5-6 ani. Trist este că populația nu ne ajută, iar dacă vom continua în același ritm, sistemul medical va ceda degrabă. Oamenii sunt epuizați. Noi, medicii, nu suntem roboți. Nu suntem zei. Eu personal am 6-7 zile lucrătoare pe săptămână. Se întâmplă că o dată la 2 săptămâni am o sâmbătă sau o duminică liberă. Eu sunt de gardă 24 de ore la centrul COVID, apoi vin la Invitro Diagnostics. Am terminat garda, m-am spălat pe ochi și am venit încoace. Am o oră de pauză – cât merg cu mașina ca să ajung la Laborator. Și eu trebuie să îmi fac lucrul așa cum se cuvine. Nu vin aici să huzuresc. Nu pot cere să trag un pui de somn. Trebuie să îmi fac meseria.
Vi s-au acordat două distincții pentru responsabilitate și curaj – Premiul Național semnat de premier și o diplomă de onoare semnată de președintele țării. Ce valoare au ele pentru dvs? Seara, când ajungeți acasă, poate priviți spre perete și simțiți o motivație în plus?
Mă credeți că nici nu le-am găsit încă un loc pe perete. Eu vin la 21.00 acasă, iar atunci unicul lucru pe care mi-l doresc este să dorm. Ieri am ajuns la 21.30, pentru că mai am o activitate.
Încă o activitate? Pe lângă tot ce aveți, mai găsiți timp și pentru alte activități? M-ați făcut curioasă,ce e? (Deja îmi imaginam un hobby, poate un sport, jocuri de societate, orice numai nu …)
Un program de masterat. Fac bioinginerie medicală la Universitatea Tehnică din Moldova. Ca medic de laborator am nevoie de un bioinginer care să îmi programeze aparatele, să înlăture eventualele defecte, să scoată la suprafață anumite probleme tehnice pe care eu nu le pot rezolva sau care nu țin de competența mea ca medic de laborator. Un bioinginer medical este omul care lucrează în spital și răspunde pentru buna funcționare a echipamentului medical, dar și a aparatelor de ventilare, a cardiografelor, a pulsoximetrelor, ș.a.
Anul 2020 pare unul foarte productiv pentru dvs. Știu că sunteți proaspăt absolvent al Universității de Medicină și ați fost „aruncat în valuri” imediat. De la pragul Universității, ați ajuns la pragul laboratorului centrului COVID, în vremuri atât de turbulente pentru întreaga omenire.
Așa este. Am absolvit Universitatea de Medicină, am devenit medic de laborator, m-am căsătorit, am fost admis la Universitatea Tehnică pentru programul de masterat. În fiecare zi învăț de la colegii mei din prima linie în confruntarea cu virusul SARS-CoV-2 – o experiență valoroasă. Oamenii pe care i-am cunoscut mă inspiră mult.
Câți ani de studii ați adunat?
Până astăzi? Zece.
ZECE? ZECE ANI DE STUDII? DOAR DE STUDII? CA SĂ OBȚINEȚI FUNCȚIA LA CARE AȚI VISAT? (lui Toader îi dau lacrimile în timp ce repet cifra. Zece…Zece…Zece…repetam tot mai încet, căutând sprijin în speteaza scaunului. Și nu mi-aș fi putut imagina că ar putea avea un ecou atât de puternic în sufletul lui).
Da, zece…Zece ani….(discuția noastră ia un nou făgaș…începem să vorbim practic în șoaptă, de parcă ar urma să intrăm într-o lume secretă).
Ați făcut zece ani de studii ca să deveniți medic într-un sistem defect, sărac, nedrept cu lucrătorii medicali? Având oportunități colosale în orice altă țară a lumii, ați ales să rămâneți în Moldova, unde domeniul sănătății niciodată nu a constituit o prioritate a guvernanților? În care niciodată nu s-a investit atât cât ar trebui?
Am simțit că asta este chemarea mea. Dacă pot schimba ceva măcar pentru o mână de oameni, eu sunt fericit și tot ce fac eu capătă un sens.
Mă gândesc eu că, totuși, a mai fost ceva la mijloc. Sau cineva. De regulă, medicilor le este scris undeva în Cartea Vieții să urmeze această meserie sisifică în condițiile din Moldova, căci provin dintr-o familie unde unul dintre membri a pășit deja pe această cale.
Mama mea a fost medic. Medic de familie, apoi a lucrat ca medic pe ambulanță.
Cum a fost drumul dvs. până aici? În zece ani se schimbă atâtea lucruri în viața unui om! Ce mai, în viața unei comunități, societăți, țări, oriunde. E o bucată bună de timp.
A fost un drum interesant. Au existat momente când am lucrat în 5 locuri.
Pentru experiență?
Da’ de unde. Pentru bani, pentru supraviețuire. Nu puteam să merg la mama să cer bani pentru o pereche de blugi sau pentru o cafea. Apoi conștientizezi că ești un bărbat în toată firea și că trebuie tu să o ajuți pe ea. Erau timpuri când lucram ca felcer pe ambulanță. Noaptea, frig, drumuri, glod. În același timp, eram medic rezident Institutul Oncologic, asistent medical în secția de internare a departamentului de medicină urgentă la Spitalul „Valentin Ignatenco”, medic de laborator la același spital, în plus – medic de laborator la Invitro Diagnostics. Și asta nu a fost atât de mult, vreo 4-5 ani în urmă. Când eram student și lucram pe ambulanță ca asistent medical am avut așa un caz. Într-o tură discutam cu șoferul. Eram doar noi doi. Nu știu cum am ajuns la asta, dar eu i-am zis că banii nu sunt cel mai important lucru în lumea asta, la care domnul trecut de 50 de ani îmi spune: da, dacă îți mai dă și mama, îți mai dă și tata, clar că nu sunt cei mai importanți pentru tine. Eu i-am răspuns: știi, tata e decedat, din lumea cealaltă nu îmi poate trimite bani. Mama, fiind pensionară, acasă, cu 2 infarcturi la activ, tot nu poate să îmi dea bani. Dar eu, pentru a umple golurile, lucrez în trei locuri.
Și dacă nici atunci când treci prin lipsuri, banii nu sunt importanți, ce are cu adevărat valoare?
Am înțeles că moneda de schimb într-o lume materialistă, mai cu seamă într-o lume materialistă, sunt TIMPUL, OAMENII și INFORMAȚIA. Contează enorm timpul tău, pe care îl dedici oamenilor tăi și informația ta, pe care le-o oferi oamenilor tăi, la momentul potrivit.
Unde vă vedeți peste 10 ani?
Bună întrebare. Dacă mă întrebați până la pandemie, vă dădeam un răspuns precis. Acum, nu mai știu.
Coronavirusul ne demonstrează acum, tuturor, cât de zadarnice sunt uneori planurile noastre și că, de fapt, tot ce trebuie să facem este să trăim Aici și Acum . Nu-i așa?
Vă mulțumesc pentru interviu.
Acest material face parte din seria de interviuri „După sticlă”, dedicate celor 6 ani de activitate a laboratorului „Invitro Diagnostics”. Din latină, „in vitro”, tradus literal, înseamnă „în sticlă”. În fiecare zi, în laboratoarele Invitro Diagnostics, se fac teste în eprubete din sticlă. După acea sticlă există poveștile de viață ale unor oameni, destinul cărora deseori depinde de rezultatul din eprubetă, iar după ușile din sticlă ale laboratorului – profesioniști care își fac meseria cu rațiunea, dar și inima plină de dragoste față de cei ce și-au pus încrederea în ei.
