CălătoriiDespre copiiOameni

În fiecare zi alegem să fim în rai sau în iad. Cum e într-o lume paralelă, cunoscută ca mișcarea Hare Krishna?

Disclaimer: Prin acest material eu nu încerc să conving pe cineva să adere la Mișcarea pentru Conștiința Hare Krishna. Eu nu sunt membră a acestei confesiuni. Sunt doar un om atras de învățămintele și anumite practici spirituale ale acestei mișcări. Îmi doresc să aflăm mai multe despre oamenii care dansează și cântă pe străzile Chișinăului, împart uneori bombonele, despre care unii vor să creadă lucruri urâte. Există persoane care calcă fără pic de milă, cu papucii plin de noroi, semincioara de credință din sufletul reprezentanților Hare Krishna.

Într-o lume paralelă, în loc de înjurătură se rostește numele lui Dumnezeu, mâncarea se gătește în haine proaspăt spălate, maturii dansează, cântă și se bucură ca niște copii, femeile sunt tratate de soți ca niște zeițe, iar bărbații se consideră apărătorii soțiilor lor. În acea lume paralelă nu se bea alcool, nu se consumă carne, pește, nici ouă. Văcuțele sunt considerate animale sfinte și se tratează cu respectul pe care îl merită orice ființă umană. Corectez. Orice ființă. Tot în acea lume paralelă, nu se face sex pe autopilot. Se face dragoste pentru a concepe copii. Oamenii se trezesc la 3-4 dimineața ca să se roage și să rostească mantre cu numele sfinte ale lui Dumnezeu și tot ce fac ei în fiecare zi, se umple cu dragoste, din dragoste față de Dumnezeu, față de Creație.

Într-o lume paralelă, oamenii nu își liniștesc mintea consumând alcool, făcând cumpărături compulsive sau mâncând compulsiv. Ei rostesc mantre. 

Mantra vine din cultura vedică (adică e bazată pe Vede – cele mai vechi scripturi de pe Pământ). Cuvântul „mantra” se descifrează în felul următor: „man” înseamnă minte/gândire, iar „traya” – eliberare. Prin urmare, scopul mantrei este eliberarea minții și înălțarea vibrațiilor. Atunci când suntem triști, stresați sau nervoși emitem vibrații joase. Atunci când suntem bucuroși, când ne simțim împliniți, emitem vibrații înalte. Mantra este compusă din diferite tipuri de vibrații și presupune repetarea unor cuvinte, în cazul dat, repetarea numelor sfinte atribuite lui Dumnezeu. Mantra are puterea de a calma omul prin liniștirea minții. Membrii comunității Hare Krishna spun că mantra mai și protejează de rele. Repetarea continuă a unei mantre în sanscrită se numește „japa” și e un soi de meditație. Pentru această practică se folosește șiragul din 108 mărgele, confecționate din lemnul copacului tulsi, considerat sfânt.

La fiecare mărgea se rostește: Hare Krishna, Hare Krishna, Krishna Krishna, Hare Hare, Hare Rama, Hare Rama, Rama Rama, Hare Hare. Și așa, până se termină șiragul…de 16 ori (cei inițiați , de regulă, fac atâtea cercuri. Alți devotați fac atât cât pot, cât reușesc). Nu este ceva ieșit din comun să vezi pe stradă un membru al comunității Hare Krishna cu un săculeț în mână, în care are șiragul de mărgele, mișcând ușurel buzele, semn că rostește numele sfinte. Numele Kṛṣṇa înseamnă „atotatrăgător”, Rāma – „atotfericit”, iar Hare este adresarea către energia slujirii cu devotament a Domnului. Astfel, mahā-mantra înseamnă: „Dumnezeu cel atotatrăgător şi atotfericit! Permite-mi să-ţi slujesc cu devotament”.

Mantra, spun reprezentanții mișcării Hare Krishna, este medicamentul împotriva viciilor ca alcoolismul, împotriva depresiei, apatiei, dependenței (orice fel de dependență). Eu personal cunosc o persoană care a evadat dintr-o depresie profundă anume cu ajutorul mantrei Hare Krishna. A ajutat-o și principiile după care se ghidează conștiința Hare Krishna:

a) nu a folosit în alimentaţie carne, peşte şi ouă

b) nu a folosit niciun preparat intoxicant (droguri, tutun, alcool, cafea)

c) nu a participat la jocuri de hazard

d) nu a avut relații sexuale timp de 2 ani

Această persoană spune că niciodată nu s-a simțit atât de împăcată ca în cei doi ani. Mantra o ajută și astăzi să capete liniștea, căci anume mintea noastră e raiul sau iadul nostru. Gândurile noastre sunt sursa fericirii sau nefericirii noastre. Iar mantra, susțin adepții conștiinței Hare Krishna, reprezintă un instrument eficient de domolire a minții.

În fine, anume pentru pace și beatitudine am mers în satul Koblevo, din Ucraina, unde s-a ținut festivalul „Bhakti Sangama” – festivalul Numelui Sfânt, organizat de comunitatea Hare Krishna din Kiev. Câteva mii de oameni s-au adunat acolo, ca să rostească într-un glas numele sfinte ale lui Dumnezeu, ca să-i asculte pe învățătorii cu experiență, ca să se roage cu inimile bătând în același ritm, pe aceeași frecvență (frecvența iubirii față de Dumnezeu). La acest festival funcționează un principiu: nu există organizatori, iar felul în care arată festivalul este meritul fiecăruia. Participanții se oferă să facă voluntariat la bucătărie, la distribuirea mâncării, la făcut curățenie, oriunde.

Mi-a plăcut să îi urmăresc gătind. E impresionant câtă mâncare se făcea într-o singură zi. Nu știu câți litri de supă aveau în găleți, dar știu că seara, se ofereau 2 tone de harbuz crescut de către unul dintre membrii mișcării. La coadă așteptau toți, indiferent de etnie, statut, venituri, sex, vârstă. Așa cum se roagă împreună, așa și mâncau toți la grămadă, cu cele mai simple tacâmuri. Hrana, înainte de a fi mâncată, se propune lui Dumnezeu, astfel fiind „spiritualizată”.

Oleg Lebedi, președintele comitetului organizatoric, festivalul Bhakti Sangama: „La baza pregătirii hranei stă principiul dragostei. Totul se prepară cu dragoste, fiindcă se face pentru Dumnezeu. Îi propunem mâncarea lui Dumenzeu, în acest mod o spiritualizăm. Toate activitățile noastre sunt spiritualizate. Puteți încerca singuri să faceți asta, ca să vă convingeți de valoarea spiritualizării (prin „spiritualizare” se are în vedere conferirea unui caracter sau conținut spiritual). Propuneți-i lui Dumnezeu un măr. Puneți-l în fața unei imagini care îl întruchipează și spuneți-i: „Știu că nu ai nevoie de nimic, Doamne, dar, te rog, primește acest măr”. Dacă o veți spune cu sinceritate, veți observa că mărul capătă un gust special.”

Cel care a mâncat vreodată mâncarea de la templul Hare Krishna, de pe strada M. Kogălniceanu din Chișinău, știe cât de gustoasă e. Asta, deși nu conține nimic special.

Oleg Lebedi: „Fiindcă gătim pentru Dumnezeu, înainte de a intra în bucătărie, ne spălăm, îmbrăcăm haine curate, care nu au fost purtate deloc după spălat, nu gustăm mâncarea în timpul gătitului.”

Printre susținătorii mișcării Hare Krishna, practicanți, se numără nume mari: George Harrison din formația „The Beatles”, actorul Will Smith, Alfred Ford (strănepotul lui Henry Ford- fondatorul Ford Motor Company). De învățămintele propagate de către reprezentanții Conștiinței Hare Krishna au fost atinși Mark Zuckerberg (fondatorul Facebook), actorul Robert Downey Jr. și alții. Acest fapt demolează stereotipul potrivit căruia din comunitatea Hare Krishna fac parte doar leneșii și săracii.

Oleg Lebedi: „Nu știu de unde vine acest stereotip. Uitați-vă la mașinile parcate aici, la festival. Cu siguranță nu și le permit leneșii. Dar, ca în orice comunitate, avem și oameni bogați, săraci și din clasa medie. Ușile noastre sunt deschise pentru toți, inclusiv pentru persoanele cu dependențe. Avem doar rugămintea să nu vină la templu în stare de ebrietate sau sub influența substanțelor narcotice. În rest, au susținerea noastră pe calea vindecării.”

De ce se adună membrii Mișcării Hare Krishna la festivalul Bhakti Sangama? Ca să rostească împreună numele sfinte, dar și să îi asculte pe ucenicii lui Șrila Prabhupada – oameni înțelepți, cu experiență, devotați lui Dumnezeu.

Oleg Lebedi: „Atunci când la festival, cântă și dansează mii de oameni, se simte GUSTUL care nu poate fi trăit în lumea materială. E acel gust care ne arată cât de jos am ajuns în lumea materială. Rostind numele sfinte dezvoltăm gustul suprem. Mantra generează vibrații care ne eliberează mintea de murdărie, de invidie, de furie. Altfel zis, ne curăță mintea, ne apropie de Dumnezeu și devenim capabili să percepem anumite adevăruri spirituale. Această mantră ne-a fost lăsată acum 500 de ani de Dumnezeu, atunci când a coborât pe Pământ întruchipat în unul din devotații săi. Repetând Hare Krishna, Hare Krishna, Krishna Krishna, Hare Hare, Hare Rama, Hare Rama, Rama Rama, Hare Hare, dezvoltăm ușor dragostea față de Dumnezeu. Rugăciunea și slujirea sunt principalele metode prin care ne putem apropia de Dumnezeu.”

__________________________________________________________________________________________

Câteva ore mai târziu, după încheierea festivalului, coborâm din mașină, pe o uliță din Odessa. Din cele 5 femei câte erau cu noi pe terasa unui local, unde ne-am oprit să mâncăm în drum spre casă, trei aveau acid hialuronic injectat în buze. Am ieșit afară, pe lângă noi au trecut alte două fete, foarte tinere, cu buzele „lucrate”. Ne îndreptăm spre centrul istoric. Văd afișe cu invitație la show-uri erotice. În timpul promenadei noastre, am și trecut pe lângă două localuri pentru bărbați. Văd fețe posomorâte, ochi rătăciți. Mi se face dor. Au trecut doar câteva ore de la încheierea festivalului, dar mie deja îmi lipsea acel gust, gustul suprem. Mi-a placut atât de mult sentimentul de siguranță și de respect. Bărbații nu întorc capul după femei, ca să le scaneze formele, așa cum se întâmplă foarte des pe stradă, într-o zi obișnuită. Bărbații din Conștiința Hare Krishna le privesc pe alte femei decât soțiile lor ca pe niște surori și am simțit asta în cele 7 zile de festival.

Femeile sunt atât de feminine, de gingașe. „Sari” – pânzele lungi de 5 metri, care le cuprind corpul, le accentuează gingășia. Apropo, se consideră că sari le oferă protecție, acoperind toate chakrele. Ar fi multe de povestit despre ritualurile din comunitatea Hare Krishna, despre semnificațiile vestimentației și accesoriilor, dar mă tem că am cam lungit vorba. O să mai spun doar că m-am bucurat să văd multe familii tinere, care vorbesc deschis despre Dumnezeu. Pentru mine e ceva minunat, în aceste vremuri, când despre credința în Dumnezeu se vorbește mai mult în șoaptă, spre deloc.

Abia aștept să vă povestesc ce am discutat cu unul dintre liderii Mișcării Hare Krishna din Kiev. Va fi interesant, vă promit!

 

 

 

 

 

Tags
Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
Close