Irina Cleșcenco reciclează fluturașii cu reclamă, ziare și bilete de troleibuz. Din ele face plicuri și cărți poștale care te fac să trimiți, din nou, scrisori

Din acest morman de hârtii, inutile pentru cei mai mulți dintre noi, Irina face plicuri, ilustrate, cărți poștale. În timp ce locuitorii Chișinăului își pasează unul de la altul, prin cutiile poștale (nu-mi spuneți că voi nu ați făcut asta), fluturașii cu reclame sau anunțuri, Irina îi „pescuiește” de la vecini. Spre deosebire de alți locatari, ea chiar are nevoie de hârtie. Se pare, de oricare.

„De obicei, reciclez hârtia folosită de copiatorele Xerox, ziarele, fluturași cu publicitate, resturi de hârtie colorată, caiete scrise, bilete de troleibuz (pe care le strâng de la toți oamenii din jurul meu), etc. De unde iau atâta hârtie? Eu desenez și îmi rămân multe foi sau cunoștințele îmi aduc mie hârtie pentru reciclare. Uneori iau ziarele din poșta vecinilor de scară, ei oricum le aruncă (zâmbește Irina).”

Practic orice hârtie poate fi reciclată, cu excepția celei care are un strat de peliculă pe ea. Cu cât mai subțire este hârtia, cu atât mai ușor este să o reciclezi. Dar, dacă ai răbdare și timp, poți recicla și un carton mai gros, mă asigură meșterița. Ei cum, Dumnezeule, să reciclezi hârtia, acasă, în bucătărie, m-am întrebat eu, când m-am gândit la cât de subțire este hârtia din care e făcut biletul de troleibuz de exemplu. 

„Mai întâi rup sau tai hârtia în bucăți mai mici și o pun în apă la înmuiat. De obicei, o las pe 1-2 zile să devină moale, după care, o pun în blender și fac o pastă din ea, i se zice pulpă. Există mașini speciale care fac această pulpă, dar ele sunt mari, costisitoare și în Moldova e greu să faci rost de una, de asta eu folosesc un simplu robot de bucătărie.
După care, torn această pulpă pe niște plase speciale întinse pe rame de lemn și las să se scurgă toată apa. Cam așa se face o foaie, care pe urmă o răstorn pe pânză ca să se usuce definitiv și o pun sub presă ca hârtia să fie mai densă. Mai jos, vezi foi încă ude, răsturnate de pe plasă.”

Bun, am înțeles care e procesul de reciclare. Dar culoarea? De unde albastru, când hârtia e scrisă cu negru pe alb?

„Culoarea hârtiei pe care o obțin eu depinde de hârtia pe care o reciclez. Din ziare obțin foi gri, iar foile colorate – din resturile de hârtie colorată pe care le folosesc. Dobândesc mai multe tipuri de culori prin diferite amestecuri de pulpă coloră. E magic și imprevizibil acest proces, deoarece nu știi niciodată care va fi rezultatul final. Culoarea hârtiei uscate diferă foarte mult de culoarea pulpei. Uneori, fără să vrei, pe suprafața hârtiei apar niște litere sau bucăți de cuvinte care sunt rămășițe din foile pe care le-am folosit.”

Magia adevărată începe atunci când Irina amestecă hârtia cu tot felul de condimente și plante, ca să obțină diverse culori.

„Da, folosesc  și „sineală” rămasă de la bunica. Din pură curiozitate, cu titlu de experiment, am adăugat o dată levănțică în hârtie. Practic de-aici a început seria mea de foi cu adaosuri de plante și condimente (cafea, turmeric). Acestea îi oferă hârtiei o textură, aromă unică și foarte naturală. Am încercat să fac foi cu ace de brad, diferite frunze și petale, condimente, zaț de cafea, petale de trandafir, mătase de porumb, levănțică, mentă, semințe de mac, etc.  Multe dintre aceste experimente nu sunt foarte reușite și sunt nevoită să reutilizez această hârtie, reciclând-o iar.”

Irina, designer grafic și ilustrator de meserie, este pionier în această artă, la noi în Moldova. 

„La facultatea de arte am descoperit hârtia „fabricată” manual.  Tehnica mi-a fost arătată de profesorul meu de grafică, Simion Zamșa. Prin anul 4 al facultății am făcut primele lucrări. Tehnica nu este nouă, în Moldova mai sunt artiști vizuali care lucrează cu hârtia manuală, făcând pe ea caligrafie, stampe sau chiar instalații. Uneori, de fapt foarte rar, pe la expozițiile din muzeele noastre poți întâlni o astfel de lucrare. Artiștii noștri folosesc tehnica dată numai ca suport pentru lucrări artistice, adică văd în ea o foaie pe care neapărat trebuie creat ceva.”

Irinei i-a fost frică să facă o afacere din pasiunea ei. 

„Ceea ce încerc în fiecare zi, este să transform lucrările în ceva util, să nu rămână doar niște opere de artă de admirat în muzeu. Vreau să o aduc mai aproape de oameni, să o fac mai accesibilă, deoarece asta-i o tehnică atât de simplă și veche care merită să fie adusă în atenția oamenilor de azi. În plus, în era pe care o traversăm noi toți, reciclarea și folosirea rațională a resurselor nu sunt doar „la modă”, dar și o necesitate.  

„Dar îmi era frică. În primul rând, pentru că e greu să „vinzi” artă astăzi.  Apoi, niciodată nu am avut o afacere (mă tem chiar să îmi numesc activitatea de astăzi „afacere”, trebuie să mă obișnuiesc să utilizez această noțiune), nu știu cum se face și sunt un om destul de timid. În al treilea rând, e un domeniu nou pentru Moldova, terenul nu a fost testat până la mine și eu habar nu aveam cum vor reacționa oamenii la asta. Iar oamenii, firește, au reacționat diferit, total neașteptat pentru mine. Oamenii sunt dornici de nou, frumos, interesant, dar am avut și reacții negative. Pe la la târguri, unii oameni, punând mâna pe lucrările mele, se miră că hârtia poate costa scump sau se întorc și pleacă când văd că e doar hârtie. Cineva mi-a zis odată: un plic la poștă costă 1 leu, nu te-ai gândit că la tine e prea scump? M-am gândit, dar hârtia mea nu e făcută de o mașinărie. Pun suflet, mă implic în fiecare proces de producție, greșesc, refac, totul necesită mult timp, răbdare și creativitate.”

Irina se întreabă, uneori, dacă merită să continuie. Sunt zile în care vrea să închidă totul și să nu mai recicleze hârtie. 

„Uneori nu îi văd viitorul, se întâmplă când nu am nici un feedback. Dar de fiecare dată când un om reacționează pozitiv la ceea ce fac, asta cumva mă convinge să merg mai departe. Mai ales că, e chiar un proces plăcut, „să torni” hârtia. Totuși, nu pot să neg faptul că prietenii sunt cei mai buni susținători. Ei au fost primii cumpărători, oamenii care mă încurajează, zic un cuvânt bun sau chiar îmi dau idei. Pe lângă cărți poștale, ilustrate și plicuri, fac simple foi, tablouri cu flori naturale, tablouri cu monoprint de plante (monoprintul este o formă de imprimare, realizată manual, doar într-un singur exemplar, ceea ce face fiecare lucrare unică.) Îmi place să imprim plante naturale, pe care le prelucrez cu o cerneală specială și le tipăresc, cu ajutorul unei prese speciale, pe foile care le fac. Astfel, fiecare textură de frunză, floare se imprimă pe hârtie. Unii oameni confundă tiparul manual cu imprimanta. Dar nu este așa, totul se face manual.”

Oamenii nu prea scriu cu pixul astăzi, nu prea trimit scrisori, nu prea dăruiesc ilustrate…

„Ai dreptate, asta era una din fricile mele, și încă mai este, de fapt. Însă, lucrările pe care le fac sunt foarte nișate. Oamenii care nu scriu scrisori și nu dăruiesc ilustrate nici nu sunt interesați de ceea ce fac. Cei care mă urmăresc, sunt oameni pentru care un mesaj e mai important decât o haină dăruită sau un cadou scump. Mai ales că trăim în perioada în care multe chestii învechite revin la modă, cum ar fi fotografia pe peliculă, instax-ul, poate și trimisul de scrisori scrise de mână.”

Simt nevoia să rămânem cu această frază în suflet, la final de material…pentru unii oameni, un mesaj e mai important decât o haină sau un cadou scump. 

Dacă doriți să luați legătura cu Irina, vedeți pagina de Facebook – Recycle Paper Lab.