CălătoriiOameni
Jurnal din sat. Dăm jos tencuiala, pregătim căsuța pentru consolidare și renovare
„Amintește-mi, de ce noi nu am vrut să demolăm casa și să construim una nouă?", m-a întrebat soțul meu pe drumul spre satul Râșcova, unde avem de renovat două căsuțe, cu cel puțin 70 de ani vechime. Una e din lut, piatră și paie. Alta e construită din pământ și piatră.
Cea din lut e reprezentativă pentru spațiul rural – are „casă mare”, verandă, acoperișul e cu oale roșii. Uite la ea nu vreau să renunț nici în ruptul capului. Îmi place mirosul de lut, că a fost construită de țărani simpli, că are geamuri mici și că totul e mic în ea. Va fi deșteptătorul meu despre faptul că noi, oamenii, nu avem nevoie de multe. Îmi va aminti să trăiesc simplu, să rămân cu picioarele pe pământ. A fost construită cu mâna, nici măcar fundament nu are. Țăranii, prin 1940 (după acte – prin 1930), au băgat hârlețul în pământ de câteva ori, au făcut o groapă și atâta a fost să fie. Oameni fără cunoștințe în zidărie s-au adunat la clacă și au uns cu mâna lutul amestecat cu paie, ca să îi facă tencuiala. Îmi place acest sentiment … că totul, în această casă, inițial, a fost făcut cu mâna și inima, după intuiție, împreună cu vecinii din mahala. Toți proprietarii casei, inclusiv ultimii, se spălau cu apă de fântână pe care o cărau în căldări. Nu aveau gaz. Găteau mâncarea la cuptor. Lucrau pământul și își câștigau pâinea din ceea ce creșteau ei.
Asemenea lucruri nu le ai într-o casă nouă, nu ai istoria. Prin urmare, acestea sunt motivele pentru care nu vreau să o demolăm, chiar dacă mulți ne-au recomandat anume așa să procedăm. Eu nici nu iau în calcul acest scenariu până nu încercăm să o renovăm. Și mă încăpățânez să facem foarte multe lucrări cu mâna, singuri, pe mine asta mă încarcă, într-un mod inexplicabil, cu multă energie. Dăm jos tencuiala cu un ciocan și cu o rangă. Am curățit ograda de pădure cu un fierăstrău. Îmi pare frumos. Eu, om născut și crescut în beton, am rămas uimită să văd după cimentul de pe a doua căsuță (bucătăria sau „kuhnea” gospodarilor care au trăit aici până la noi) pământ și pietre. Din asta e construită – din pământ.
Pereții au în jur de 40 cm -60 cm grosime și sunt clădiți în mare parte din …. pământ. M-am emoționat, recunosc. Nu îmi puteam închipui că o asemenea construcție va putea rezista modificărilor pe care intenționăm să le facem acolo. Până ieri. Acuș ajung acolo și acolo.
Haideți să vă actualizez informațiile despre etapa la care ne aflăm noi cu amenajarea terenului și recondiționarea caselor.
– În două săptămâni am curățit terenul de liane, cățărătoare invazive, viță de vie bătrână și putredă în mare parte, de pomi sălbatici. Acum pot spune că avem o curte curată. Toate crengile și tulpinile de copaci au fost încărcate cu bucurie, într-un căruț, de către vecinul nostru care le va pune iarna pe foc. Buruianul va ajunge peleți.
– Soțul meu a dat jos toate țevile din curte. Și erau multe, frate! Țevi și sârmă. Aveam senzația că totul în această ogradă se ține pe sârmă – rufele, poama, ușile…
– Am „dezbrăcat” beciul lung de metal și ardezie, despre care eu spun că arată ca o omidă uriașă, leșinată în mijlocul ogrăzii de la multă mâncare. Ocupă foarte mult loc, e chiar în centrul curții, jumătate din el e plin cu pietre până în tavan, căci s-a prăbușit. Ne-am gândit să îl dăm jos, ne dorim unul mic în altă parte a terenului. Vom încerca să păstrăm arca, fațada, care m-a cucerit din prima. Recomandarea arhitectului este să numerotăm fiecare piatră, ca să o mutăm în altă parte și să o clădim din nou. O văd ca o poartă la un gărduleț din piatră și lut, ce va separa curtea de grădină. Îmi închipui că va arăta frumos.
– Ne-am făcut cu o fântână! Am căutat fântânari profesioniști pe rețelele sociale, ca să îi găsim prin intermediul unei stații de așteptare. Numărul era scris pe o stație din Peresecina. Două cifre, de la urmă, erau scrijilite. Intuiția m-a făcut să nu plec fără să încerc să ghicesc cele două cifre. Am dibuit bine, căci la celălalt capăt al firului am auzit vocea prietenoasă și blândă a domnului Vasile.
„Concurenții nu vor să vă găsim”, glumesc eu, referindu-mă la cifrele șterse din numărul de pe zid.
„Oamenii sunt diferiți”, a răspuns el.
E omul nostru, mi-am zis, și peste doua zile era în curtea noastră căutând izvorul după metoda bătrânească – apropiind două bețe metalice.
„Voi puteți să chemați un hidrolog să plătiți 2000 de lei ca să va spună unde e apa, dar eu vă garantez că metoda mea funcționează.”
A funcționat. Într-o singură zi, echipa domnului Vasile a săpat o fântână la 8 metri adâncime.
Partea bună e că în satul Rîșcova apă este! Multă! Chiar și pe secetă, iar izvoarele sunt aproape de suprafața pământului, acesta fiind și un dezavantaj în cazul căsuței noastre din lut. Apele subterane fiind mult prea aproape, iar casa – fără fundament, pereții construcției au avut de suferit.
– Acum ne pregătim de instalarea vaselor septice. Vrem canalizare ecologică. Apa uzată va fi curățită și o vom direcționa spre grădină.
Domnul Valeriu a luat măsurile, a făcut o schiță. Cum e gata proiectul, o să vin cu o recomandare. Deocamdată ne place echipa și prețul. De la el știm că a făcut canalizarea și la Eco Village – un spațiu în satul Rîșcova, în care echipa Eco Visio dezvoltă proiecte prin care încearcă să construiască frumoase comunități, cu un mod de viață sustenabil. De la Eco Visio, toamna trecută, am aflat despre compost. Cum se face, cât durează. La IarmarEco am găsit „boukashi” – tărâțele folosite la precompostare.
Să revin la case. Ce am mai făcut noi? Ne-am apucat de scos tencuiala.
Iată acum ies la iveală toate punctele slabe ale construcției și devine clar cum au fost consolidate.
„Kuhnea” e construită în întregime din pământ, un fel de nămol. Se găsesc și câteva pietre. Această descoperire m-a uimit și, așa cum am zis mai sus, mi-a dat mari emoții. Nu am mai văzut așa ceva, am început să citesc despre această tehnologie și m-am liniștit – pământul și lutul sunt materiale extrem de rezistente, care vin cu o eficiență energetică uluitoare. Conservează căldura atunci când e frig afară și mențin răcoarea când afară e foarte cald. Nu dai lutul jos cu una, cu două. M-am convins, în timp ce scoteam tencuiala de pe casa principală, cu verandă.
Și iată ce am mai înțeles eu despre lut. Așternut în straturi subțiri, devine foarte tare, se contopește cu pereții casei și se face ca betonul. Astăzi l-am și confundat cu cimentul. Puteam să jur că e ciment, dar de fapt era lut. A fost o surpriză plăcută. Am mai înțeles că este important să fie amestecat cu pleavă, cu paie mărunțite, ca să reziste în timp.
Așadar, intenționăm să dăm jos tencuiala din ciment care a crăpat și se fărâmă, să o înlocuim cu lut și pleavă. Vom folosi și o plasă metalică între primele două straturi din lut, pentru rezistență și aderență. Vom avea trei straturi în total, atât în afara casei, cât și în interior.
Sincer, îmi este teamă să nu reziste pereții la consolidări. Dar grosimea lor sunt sămânța mea de speranță că totul va fi bine. Visez la un deznodământ fericit, în același timp sunt pregătită să accept orice scenariu. Consolidarea va începe cu acoperișul, vom avea o centură sus, una – jos, la baza casei. Ne gândim la întărirea colțurilor casei, dar hai să las asta pentru un alt episod din jurnalul meu din sat.
Mâine vin meșterii să demonteze acoperișul. Vom avea de spălat foarte multe oale!
Acum o să vă mai spun doar că m-am îndrăgostit de lut. Îmi pare un material extraordinar, rezistent atunci când se aplică bine, cu cap. E plăcut, pereții din lut respiră, sunt vii, te umplu de viață. Are un miros specific, foarte plăcut.
Arhitectul îmi povestea că într-o casă din lut ai nevoie de 3 ore de odihnă, ca să te simți complet restabilit. Într-o casă din beton îți trebuie 10 ore pentru recuperarea puterilor.
Și varul m-a surprins. L-am și întrebat pe soțul meu, în timp ce dădeam jos straturi de var în casă.
„Oare nu este asta ciment?”
Acolo unde lutul este într-o stare impecabilă, varul e ca cimentul. Am petrecut peste o oră la o mică fereastră din casă, scoțând tencuiala din var. Bun, a fost complicat și pentru că nu e un perete drept. Unghiul nu e comod pentru lucru. Dar, totuși, să scoți manual varul nu e o treabă deloc ușoară. Poate din această cauză gospodarii precedenți nu se mai chinuiau și împrospătau ceea ce aveau, de unde și cele 4-5 straturi de var pe pereții casei.
În fine, nu am cuvinte să descriu cât de mult mă înaripează ceea ce facem. Îmi place întreg procesul, vreau să particip la fiecare etapă. Apropo, când îi întreb pe oameni cum să facem amestecul din lut pentru fortificare și tencuială, toți mă trimit la femeile din sat. Și mama mea îmi povestea că anume mama, nu tatăl ei, se ocupa de reparații – căuta băligar de cal și lut ca să ungă crăpăturile din casă. Asta, de asemenea, îmi trezește admirație și mă inspiră. Femeile „țineau casa” la propriu și la figurat. Erau atât de puternice! Făceau atâtea lucruri….aveau grijă de casă, de familie, lucrau pământul, nășteau copii, mergeau cu ei la prășit, la cules roada.
Nu înțeleg de ce femeilor li se spune „sexul slab”, dar asta e o altă poveste.
