La doar 8 ani, unii copii de la noi fac lumina să se stingă cu o bătaie din palme

Fără să o conștientizăm, le facem copiilor cunoștință cu gadgeturile încă în prima lor zi de viață. Imortalizăm cu ajutorul telefonului mobil nașterea, fotografiem și filmăm fiecare contact cu nou-născuții, fiecare grimasă a lor.  Imaginile le stocăm pe discuri portabile sau în calculator. Privim filme pe tablete, iar cei mai moderni dintre părinți achită facturile prin laptop sau telefon. Gadgeturile fac parte din viața noastră și atunci, nu poți învinui un copil pentru dorința fierbinte de a intra în posesia dispozitivelor care se bucură de multă atenție din partea părintelui. Pe de altă parte, apar tot mai des studii, care vorbesc despre efectele negative ale gadgeturilor asupra dezvoltării copiilor. Și atunci, mulți părinți decid să își țină departe copiii de tehnologiile informaționale. Nimic mai greșit, este convins Eugen Tcaci.

Trebuie să vedem realitatea. Toată lumea e în gadgeturi. Aici, la RoboCode, copiii învață că gadgeturile nu sunt jucării, ci instrumente de accesare a unei profesii foarte bine plătite în întreaga lume. Eu cred că limitele rezolvă multe. Să vorbesc despre mine și despre copiii mei. Cel mare are 18 ani, cel mijlociu – 11, iar cel mic – 5 ani. Se înțelege că mezinul nu are acces nelimitat la gadgeturi. Eu și soția mea restricționăm timpul de folosire, dar și conținutul. În cazul fiului cel mare, purtăm discuții frecvente despre cum utilizează dispozitivele. Îl întrebăm cum îl ajută să crească ceea ce vede, ceea ce accesează. Nu îmi imaginez să îl fi lipsit de gadgeturi, odată ce experiența noastră arată că e foarte priceput la tot ce înseamnă sfera IT, își dorește o carieră în domeniu, era un elev foarte bun la școala RoboCode, dovadă fiind faptul că a devenit asistentul trainerilor de aici. Abordarea mea e următoarea: limitează și cultivă o cultură a utilizării gadgeturilor.

Părinții care îi aduc pe copii la RoboCode, nu se tem de dependența de gadgeturi? La această școală, ucenicii nu pot face mai nimic fără un calculator, fără un telefon, fără tot felul de plăci metalice și cabluri. 

Îi lăsăm și pe ei să participe la lecții, veți vedea asta în imagini. Le place procesul și le pare foarte interesant tot ce fac elevii. Se conving că toate „jocurile” noastre au o finalitate foarte precisă și înțeleg că aici se pun bazele unui viitor cu multe oportunități. Apoi, o lecție durează o oră și 50 de minute. Copilul are atâta treabă, încât după școală, de regulă, vrea să facă altceva, să se odihnească.

Eu am petrecut doar 10 minute în această școală și m-am încâlcit în toate cablurile. Mă uit la limbajele de programare și amețesc. Nu înțeleg o iotă din tot ce se întâmplă. Mă uit însă la degețelele care conectează firele, fug pe tastieră, scriu coduri și îmi pun întrebarea: ce vârstă trebuie să ai, ca să poți prinde tot ce se predă la RoboCode?

E suficient să ai opt ani împliniți. Fiecare copil are propriul calculator, un mecanism robotizat, un set de echipamente. Când vorbim despre roboți, toți își imaginează o Sofia care stă de vorbă cu Jimmy Fallon de la BBC sau care se întâlnește cu toți ambasadorii. Da, copiii noștri, într-un final, vor putea crea mecanisme complexe. Sofia e creată din mai multe dispozitive, mai multe mecanisme. Copiii noștri, de la vârsta de opt ani, învață cum să facă mâna să se rotească, cum să își rotească corpul în funcție de senzorii atașați (senzori de lumină, căldură, ș.a.) Învață să construiască o telecomandă. Tot la noi la școală, învață la calculator mai multe programe. Antrenorii noștri, ca să îi învețe pe copii să programeze, au elaborat câteva programe care lămuresc principiile. Aceste programe se încarcă pe o placă. Noi o numim creierul unui mecanism robotizat. Copiii o folosesc pentru a atașa diverse comenzi, într-un fel, rezolvă puzzle-uri. Așa ajung să înțeleagă de ce se pune o comandă, apoi alta, ca la jumătatea anului, să înceapă să scrie coduri din limbaje de programare,  cu propriile degețele. „If”, „else”…

A, da, da. Să ne oprim la „if” și „else”, cu acestea m-am intersectat și eu la lecțiile de informatică, la școală. Dar nu cred că aș putea dori vreodată să revin la această materie.

Și este în regulă. Noi nu spunem că orice copil se va simți aici ca peștele în apă. Fiecare om trebuie să își urmeze pasiunile. Noi propunem ca toți copiii să încerce. Dacă cineva simte, la un moment dat, că vrea să facă balet sau pian, le returnăm părinților banii care au fost achitați și nu au fost valorificați. Noi suntem însă mândri că 70 la sută din elevii care au fost alături de noi un an, revin în anul următor.

Apoi îmi puteți lămuri, pe degete, ce face copilul la școala de robotică, în funcție de vârstă? Părintele care plătește 990 de lei pentru patru lecții, vrea să vadă rodul muncii lui. Vrea roboței, mașinuțe, un timer digital, orice.

Aici e farmecul. După 3 lecții de teorie, elevii au un produs finit. După doar o lună de studiu, copiii de 8 ani, creează sisteme simple robotizate – o bară de restricționare a accesului spre exemplu. Introduce codul, îl setează și bara se ridică grație senzorului de apropiere. La următoarea lecție – setează o lampă inteligentă. Pot să facă un sistem de alarmă. Dacă vine cineva în casă, o să semnalizeze, că este un intrus. Copiii pot scrie mesaje pe ecrane digitale. Tot la noi învață cum funcționează o ușă automatizată. La vârsta de 11 ani, copiii deja învață să scrie coduri, deci să vorbească în limba programatorilor. La 15 ani, când absolvesc Robocode, pot ușor să se angajeze, la o companie IT ca junior, ca începător. Deși nu au diplomă, susțin un examen și își găsesc un loc de muncă. Nu mai trebuie să spun că e unul foarte bine plătit. Un începător câștigă 400-600 de dolari. O profesie în domeniul IT te poate duce departe, la propriu. O poți practica oriunde în lume, căci termenii sunt în engleză – limbă internațională.

Așadar, la Robocode, copiii învață să construiască roboți, să scrie coduri…

Să creeze aplicații pentru telefoanele mobile și jocuri video. Ne dorim ca noua generație să devină creatoare de dispozitive, nu doar să consume ceea ce există deja. Hackatoanele servesc drept un imbold serios pentru a inventa ceva.

Ce este hackatonul? Sună ca ceva distractiv, ca un stil de dans!

Mmm…interesant, dar nu, nu este asta. Hackathoanele sunt competiții de robotică și de programare, un fel de olimpiadă. Copiii își prezintă invențiile în fața unui juriu impunător. Astfel, micii inventatori sunt încurajați să își „împacheteze” produsul și să îl încarce pe play market ca să îl vândă. Este clar, va începe cu bani mici. Dar câștigul le va permite să își acopere investițiile.

Unde sunt ai mei 8-15 ani? Lăsând glumele deoparte, într-o eră când copiii par născuți gata digitalizați și au o capacitate uimitoare de a absorbi orice este legat de tehnologiile informaționale, cred că școlile de robotică reprezintă o oportunitate extraordinară. Ceea ce părinții numesc jucării, referindu-se la gadgeturi, pot deveni instrumentele de dobândire a unei cariere de vis și a banilor pentru un trai ca în reviste. Eu personal cunosc mulți specialiști IT care își schimbă locul de trai așa cum eu îmi schimb ciorapii. Lucrează în orice colț al lumii și numai salariul este cel care dictează locul de reședință. Călătoresc, au siguranța zilei de mâine. Revenind la RoboCode, școala de robotică și de programare a fost înființată de către antreprenorul Eugen Tcaci, acum patru ani. În prezent, 500 de elevi din școlile de la Chișinău, Bălți și Ialoveni o frecventează. Alte detalii găsiți pe www.robocode.md.