La o grădiniță din Chișinău, copiii învață să-i respecte pe oamenii diferiți de ei
Încă la poartă devine clar că la grădinița B.E.S.T. nu contează ce culoare a pielii ai. Kingsley, un bărbat de culoare, ajută părinții să parcheze mașinile, apoi îi conduce pe copii în grădiniță. Părinții fac check-in electronic, iar în sistem se înregistrează că a ajuns copilul în instituție, după care părinții primesc rapoarte în fotografii, cu scurte comentarii, despre activitățile celor mici. Dacă ignorăm acest moment tehnic, fără exagerare, la această grădiniță te simți ca acasă la un amic. Când ajungi acolo ai senzația că îți lași copilul la un prieten de al său, să se joace, să petreacă vesel timpul.
B.E.S.T. a servit cândva drept casă de locuit, de aici și sentimentul că am ajuns la domiciliul cuiva. E o grădiniță mică și primitoare, aceasta e prima senzație când intri, care te face să te simți confortabil.
Nu se aud strigăte, așa cum era la grădinița la care mergeam eu, acum 30 de ani. În grupă sunt doar opt copii și așa va rămâne, promite directoarea Magdalena Adebayo. Când am intrat în sala de studii, fiecare copil era absorbit de activitatea propusă de educatoare.
Se vorbește în engleză tot timpul. Mi-a plăcut foarte mult cantina (care seamănă mai degrabă cu un living), aici se mănâncă gustos. Bucătăreasa Irina e tare zâmbitoare și atentă la reacțiile copiilor, dacă vede că le place ce au în farfurie, se bucură și ea. Dar adevărul e că gătește delicios! Fetițele noastre au mâncat supă, castraveți și roșii proaspete. În loc de sucuri cu zahăr, bucătăreasa servește ceaiuri din plante. În loc de biscuiți din comerț, face ea biscuiți, fără zahăr. Apropo, în curând, copiii vor merge la Rozmarin, un restaurant din capitală, ca să învețe să coacă biscuiți din făină de migdale. Vorbind despre mâncare, directoarea ține cont de preferințele și obiceiurile alimentare ale familiei din care vine copilul. Dacă sunt vegetarieni, atunci carne și pește, așa cum e firesc, nu vor ajunge în farfuria celui mic. Mai mult, directoarea îi roagă pe părinți să o informeze despre ceea ce mănâncă acasă, cum îi suplinesc necesarul de proteine, ca să aibă alimentele în bucătărie, pentru copil. Acesta este visul oricărui părinte vegetarian!
M-a înduioșat că educatorii sunt gata să legene și să mângâie copilul care vrea să doarmă, dacă așa adoarme el acasă. În general, acesta este scopul Magdalenei – fondatoarea grădiniței B.E.S.T. , instituția preșcolară să devină o continuitate a casei în care s-a născut și crește copilul.
De regulă, să recunoaștem, grădinița se vrea un fel de regiment pentru copil, în care să învețe să meargă la oală ca toți copiii, să devină mai disciplinat, mai ascultător, să facă totul în rând cu ceilalți, fără abatere, să învețe să citească și să scrie, ca la școală să ajungă „cel mai bravo” și „cel mai bun”. Exact toate aceste lucruri nu ne dorim noi.
Ce ne dorim noi, părinții Anna și Sergiu, de la o grădiniță potrivită pentru fetița noastră mai mare și pentru noi? Căci da, grădinița trebuie să răspundă și la nevoile părinților. De ce zic acest lucru? Deoarece ne dorim ca valorile și principiile noastre, stilul de educație, să se regăsească și în instituția în care copilul ajunge să petreacă destul de mult timp.
Dacă eu nu sunt un părinte hiper-protector, asta îmi doresc și de la educatori. Nu vreau să îl poarte pe copil de mânuță peste tot, nici pe terenul de joacă, odată ce și micuța noastră de 11 luni urcă singură scările de pe anumite terenuri de joacă, trece prin labirint și coboară pe topogan. Da, vreau să fim acolo, să le asigurăm spatele, dar să facem numai atât. Copiii noștri mănâncă singuri. Așa vrem să rămână. Dacă nu vrea să mănânce, atunci să nu se insiste, să nu i se dea mâncare. Iată lista noastră de priorități:
* Să existe o curte mare, o zonă verde sau pur și simplu multă verdeață, copaci în curte. Ne dorim ca peste 50 la sută din timpul copiilor să fie petrecut afară, în aer liber. În ideal, să și doarmă afară, la aer curat, așa cum se întâmplă în Suedia spre exemplu.
* Ne dorim multă joacă și orice s-ar învăța, să fie prin experiență, prin interacțiunea cu ceilalți copii, cu educatorii. Nu vrem poezii pe de rost, „zubreală” de litere și cifre, să repete papagalicește ceea ce spune educatorul, ca să bifăm că fetița noastră se dezvoltă. Fata noastră numără, uneori , până la cinci, dar nu pentru că o așez pe scăunel și o fac să repete după mine, ci pentru că numărăm creioanele pe care le punem în cutie, furculițele pe care le punem pe masă, șosetele pe care le încălțăm, etc. Numărăm foarte des, în timp ce ne vedem de joacă și de treabă. Cu literele e la fel. Le arăt atunci când deschidem o cutie nouă de puzzle, când îmi spune să îi scriu numele ei sau al surioarei. Dacă tot știm că un copil absoarbe informațiile, tot ce vede și aude, ca un burete, să avem încredere, să îl lăsăm să învețe prin observație. Asta mi-a plăcut la B.E.S.T. Educatorii se joacă foarte mult cu cei mici, fac experimente haioase, îi lasă să se murdărească, au multe jocuri care le dezvoltă imaginația (pretind că vorbesc la un telefon imaginar), se adresează copiilor ca unor adulți. Conversează cu ei despre emoțiile lor, despre ceea ce simt, îi întreabă ce mâncare le place, etc.
* Ne dorim să fie încurajată creativitatea copilului. Vrem să fie lăsat să treacă peste contur cu creionul colorat, să îi facă ochii roșii cățelului desenat, dacă așa îl vede, să fie lăsat să inițieze jocuri. Aici mă opresc un pic. Nu îmi doresc pentru fetițele noastre ca toată ziua să îi fie umplută cu activități pregătite de educatori. Îmi doresc mult timp liber pentru jocurile și activitățile dorite, ba chiar inițiate de copii. Dacă nu sunt dispuse să se implice într-o activitate, să fie lăsate să îi privească pe ceilalți dintr-o parte sau să facă ceea ce simt că își doresc. La B.E.S.T. mi-a plăcut ideea directoarei care a amenajat un colț pentru relaxare. Când copilul vrea sa stea deoparte, e invitat aici de educator. Se poate cufunda în bean bag ca să răsfoiască o carte sau ca să nu facă nimic.
* Pentru noi e FOARTE IMPORTANT să existe o perioadă de adaptare, când părintele poate fi alături de copil. Uite că la B.E.S.T., și la acest capitol m-au cucerit. Părintele are mereu un bean bag pe care să se odihnească și cafea bună de servit, chiar și o lună, dacă e nevoie. Important e ca cel mic să se simtă bine.
Mai sunt câteva nuanțe, dar nu le mai înșir aici, că se face povestea lungă. Ziceam, încă în titlu, că la această grădiniță, copiii sunt îndemnați să îi respecte pe toți, indiferent de culoare, statut social, venituri, limba vorbită și orice altceva ar putea da naștere unui tratament diferențiat, în societate.
„Avem o lecție o dată la 2 săptămâni, când vorbim cu toți copilașii despre diversitatea raselor umane și despre diversitatea culturală. Eu am observat că mulți părinți nu știu cum să abordeze aceste subiecte. Atunci când copiii lor văd, în aeroport spre exemplu, un copil de altă culoare, pot exclama „Ia uite, are altă culoare”. Ce fac părinții? Le dau, de cele mai multe ori, replica: „Nu se poate să spui așa”. Atât. Dar de ce nu e voie să spui? Nu îi lămurește de ce acel copil are o altfel de piele. Sper că vom reuși, cu ajutorul absolvenților grădiniței noastre, să avem un impact pozitiv asupra comunității, că vor reacționa firesc atunci vor observa oameni diferiți de ei”, explică Magdalena.
În jocurile și cărțile pe care le citesc educatorii copiilor, se regăsesc aceste valori, se vorbește despre ele și consider că e un lucru minunat. Asta îmi doresc și eu – copiii să rămână la fel de deschiși față de cei din jur, precum se nasc. Fata noastră cea mare, spre exemplu, în vârstă de 1 an și 10 luni, îi privește cu multă dragoste pe boschetari și alcoolici. Are obiceiul de a se apropia de oameni, de a se așeza lângă ei ca să îi urmărească cu gura deschisă , să vadă ce fac. Poate să ceară mâncare de la ei. În ochii ei, toți sunt egali și pe toți vrea să îi cunoască. Lucrăm, desigur, la măsurile de vigilență și siguranță, dar ne bucură sociabilitatea și atitudinea ei non-discriminatorie care există în fiecare din noi. Din păcate, mediul social, profesional, educația de acasă, le știrbesc multor oameni această calitate.
Mai pe scurt, la B.E.S.T., toleranța e valoarea la care directoarea Magdalena Adebayo ține enorm. De ce? Pentru că nu din auzite știe cum e să fii discriminat.
A trecut prin experiențe urâte, fiind de etnie romă.
În plus, e căsătorită cu un nativ din Nigeria. Au trei copii, iar fetița cea mare nu o dată a fost bruscată și marginalizată de copii, deoarece este de culoare.
„Ești urâtă! Ești neagră. Nu vrem să ne jucăm cu tine”.
Deseori, asta auzea fata mai mare a Magdalenei de la copii, așa că mama și-a retras fiica de la grădiniță și a început să lucreze foarte mult cu ea asupra stimei de sine. Lucrurile s-au schimbat radical la școală, unde tânăra este șefa consiliului elevilor. Totuși, directoarea grădiniței B.E.S.T. nu și-a dorit aceeași experiență pentru fetița cea mai mică, așa că a deschis instituția de învățământ. Până a fonda grădinița, Magdalena Adebayo a ocupat funcția de director general la o grădiniță privată din Chișinău, cu predare în limba engleză. Activează în domeniul învățământului de 20 de ani. Și-a început cariera, la o școală, în calitate de profesoară de limbă engleză.
La final, o să te întreb. Cum arată grădinița potrivită pentru tine și pentru copilul tău?
