Lasă copilul să treacă linia. Pedagoga Natalia Surdu-Palanciuc vorbește despre educația după metoda „Reggio Emilia”

Soarele în colțul foii. Picături de ploaie care, în mod obligatoriu, cad dintr-un nouraș. Curcubeul în dungi de diferite culori. Copacul cu scorbură. Acoperișul casei cu gaură. Acoperiș în formă de triunghi. Fetițele în rochițe în formă de triunghi.

Vă este cunoscut tabloul?

Cred că orice copil născut în URSS  a desenat asta, dacă nu întruna, atunci câteodată și anume în acest mod, nicidecum altfel.

Iar acesta este doar un exemplu care ne arată că adulții deseori ucid în copii creativitatea. Așa se face că unii copii nu vor deloc să folosească hârtie sau creioane colorate și, dacă ar fi lăsați de bunei și de adulți, ar desena curcubeul în culoarea neagră. Nu că ar desena, dar chiar îl desenează astfel, arată experiența de muncă a profesoarei Natalia Surdu-Palanciuc.

Metoda de educație „Reggio Emilia”, care își ia numele de la provincia italiană în care i s-au pus bazele de către Loris Malaguzzi, zice așa: „Deschide cufărul. Nu îl umple tu. Lasă-l să îți arate ce are în el, căci este practic plin.” Prin cufăr se are în vedere, așa cum e lesne de înțeles, COPILUL.

Pornind de la această viziune, reggio pedagogia are câteva principii, care îi ajută pe părinți, bunici, educatori, profesori și alți adulți ce interacționează cu cei mici, să îi descopere în permanență și să le valorifice abilitățile, interesele, talentele. Mai jos, ne descifrează principiile profesoara de arte plastice, Natalia Surdu-Palanciuc.

Nu îi indici copilului ce și cum să facă, doar îl ghidezi.  Cum îl ghidezi? Oferindu-i materiale, cât mai diverse. Muzică pe fundal, imagini, mobilier ce poate fi mișcat. Este important să fie implicate toate simțurile: vizual, auditiv, olfactiv. Muzica poate fi instrumentală, etno, orice gen plăcut auzului. Astfel, uitându-se la imagini și având pe fundal o melodie, copilul este stimuat să creeze. Cum decurge o lecție de studiu la grădiniță? O să ofer un exemplu. De exemplu studiem culoarea verde. Folosim hârtie colorată verde, excludem alte culori. Folosim ghiveciurile cu plante de cameră verzi. Le arătăm stofe verzi, vorbim despre ochii verzi. Ne uităm la imagini, inclusiv video, cu animale sau obiecte din natură verzi. Ieșim afară și studiem tot ce este verde. Un alt exemplu – gaura. Folosim imagini din arta contemporană, din istorie, privim la ecran, examinăm gaura în toate manifestările sale – în peșteri, în sol, facem găuri în pământ cu lopățica, apoi cu foarfeca în stofă, rupem stofa și vedem cum apare gaura.  Toate acestea favorizează dezvoltarea internă personală. Un copil poate să nu vrea să își înmoaie mânuțele în apă, va refuza să pună mâna pe nisip. NU ÎL OBLIGI SĂ FACĂ CEEA CE NU VREA. De aici reiese următorul principiu din reggio pedagogie.

Creezi cât mai multe spații de activitate, în interior și afară. Când e vreme frumoasă, se recomandă cât mai mult timp petrecut în aer liber. Într-un spațiu sau un „reggio atelier” se recomandă să activeze cel mult 10-12 copii, dacă spațiul și resursele îi permit asta educatorului/pedagogului. E de dorit să nu fie îmbulzeală. În fiecare spațiu se studiază o anumită temă – insecta, nourașul, cosmosul, potretul uman. Potretul, de altfel, e o temă foarte interesantă. Copiii de grădiniță încă nu își percep foarte bine chipul și atunci de ajutor este oglinda. Le propui să își facă autoportretul și le pui la dispoziție o oglindă. Eu am testat asta. Desenând, din când în când, se întorc cu fața spre oglindă. Fetele încep să danseze. Băieții fac tot felul de grimase. Reacțiile sunt foarte interesante. Astfel, în fiecare atelier se întâmplă ceva și copiii aleg singuri în care să rămână. Unii refuză să folosească anumite materiale. Regula este să notezi toate reacțiile, preferințele. Poate a apărut o gândire inginerească, pe care nu vrei să o scapi. Nu există reguli stricte, deoarece intervine inevitabil blocajul. Regulile trebuie să țină doar de siguranța copilului și ordine. Nu sărim gardul, nu aruncăm obiectele. Sugerăm doar reguli de comportament. Nu îl obligi să stea la masă. Pentru cei cu motorica activă creăm spațiu pentru alergat. Mai ales cei de 3-5 anișori mai mult de 20 de minute nu pot să stea la masă. Cineva dansează, cineva se privește în oglindă, cineva răsfoiește o carte. Este important să faci notițe, iar aici trecem la următorul principiu.

Fiecare pedagog face notițe despre activitățile pe care le preferă copiii, dar și despre comportamentul lor în diferite situații.  De exemplu îi dai o singură foarfecă unui grup din 10 copii.  Nu îi obligăm să o împartă, nu dăm indicații. Ce fac eu? Îi anunț la începutul exercițiului că vor avea o singură foarfecă pentru a realiza o lucrare. Unul mai nerăbdător poate mereu să ceară o foarfecă. Îi spun să aștepte, că nu am alta. Astfel ei învață așteptarea și răbdarea. Înțelege că al său coleg trebuie să termine,  iar colegul – că nu trebuie să se rețină prea mult. Învață să împartă. De obicei fiecare copil are totul în penar, dar în cazuri extreme – exersează răbdarea, lucrul în echipă și umanitatea. Despre asta este reggio pedagogia. Sunt copii, am zis mai devreme, care refuză să pună mâna pe apă sau pe ceva umed. Am copii care nu vor să lucreze cu hârtie colorată, doar cu cea albă. Nu acceptă culorile. Dacă durează mai mult de un an școlar, este un semn că e parte din individualitatea sa, ori tocmai asta ne propun în ziua de astăzi: să dezvoltăm intuiția, individualitatea, creativitatea, unicitatea fiecărui om.  Fiecare are ideile și culorile sale. Deja facem niște pași,  chiar și aici, în Moldova. Nu se pun note la artă plastică, muzică. Eu cunosc educatori și profesori care implementează reggio pedagogia în clasele lor de studiu.  Nu poate un elefant, un pește sau un câine să urce în copac ca o maimuță. Nu îi putem pune pe toți sub aceeași umbrelă. Exact așa e în cazul copiilor. La o lecție să ai doar o foaie albă și un creion este nedrept față de cei care cer lipici sau acuarelă. Exact așa e la muzică – cineva vrea să cânte, cineva vrea să tacă, cineva – să danseze. Da, pedagogul trebuie să fieinventiv, să fie și magician, ocrotitor, inteligența emoțională să se împletească armonios cu cea cognitivă. Le dau copiilor stofă verde. Copiii adoptă anumite roluri, în funcție de cunoștințele și experiențele acumulate până acum în mediul lor social, din desene animate sau interacțiunea cu alte persoane. Cineva e pirat, cineva- preot. Fetițele aleg să fie prințese de cele mai dese ori. Băieții se tăvălesc pe jos. Fetele cu un temperament mai coleric repetă ceea ce fac băieții. Copii sar, dansează, teatralizează.  Atelierele reggio le permit să se manifeste în diverse moduri. Un semestru faci analiză și le spui părinților cum se manifestă copiii lor. Unii părinți nu știu toate acestea, din diferite motive, poate metoda de educație este mai rigidă. Sunt cazuri când copiii sunt lăsați în grija bunicilor, și ei cu o educație rigidă, cu multe reguli, deseori chiar tiranice, care nu îi permit copilului să se manifeste pe deplin. De regulă, asemenea copii, ajunși într-o clasă în care se practică reggio pedagogia, sunt blocați la început, nu se manifestă în niciun fel. Cred că metoda teatrului, exprimării în voce este ideală inclusiv la școală, la orele de matematică și alte științe exacte.

Faceți pauze. E nevoie de o pauză în timpul lecțiilor de română și matematică. Copiii trebuie să facă exerciții fizice să alerge, să danseze. Recomand să fie schimbată atmosfera în clasă, să mutăm băncile. Astăzi, în unele școli de la noi, în fiecare lună se schimbă colegul de bancă. Se shcimbă chiar structura băncilor în casă. În pătrat, triunghi, cerc, oricum permite fiecare spațiu. Aș recomanda minutele de liniște, poate chiar la începutul lecției, pentru o mai bună desfășurare. Profesorul îi poate invita pe covoraș, deci să nu înceapă ora în bănci. Să stea pe covoraș, să se întindă, să își prindă picioarele, să asculte muzică liniștită și liniștea. Să exerseze împreună liniștea, să povestească totul în liniște. Cred că după asta, puțini copii ar fi tentați să strige. Să fie inclusă și meditația. Cum îi atragi interesul la lecții? Prin jocuri, labirinturi, foarte multe imagini. Testele cu a,b,c nu dezvoltă copiii, ci îi blochează. E greșit să le oferi copiilor doar câteva variante, când ei sunt atât de diferit și multilateral talentați, dezvoltați.  Sunt copii care vor să povestească, să vorbească. Cuiva îi dai să scrie pe tablă, cuiva – să modeleze cifrele în plastilină, dacă e să vorbim despre învățatul cifrelor și a literelor în clasa întâi. Aici, trecem la următorul principiu.

Cere sfatul copilului. De regulă, părinții, bunicii, educatorii și profesorii își impun propriile reguli sau viziuni despre cele ce ne înconjoară, vin cu propriile metode de studiu. Buneii tind să indice cum să se facă un anumit lucru, pot să îi ia mâna copilului, ca să execute în maniera dorită un anumit exercițiu. Eu, ca artist plastic, sunt de părerea că este greșit să îi spui copilului să deseneze soarele în colțul foii. Nu știu cine a inventat asta. Greșim când îl obligăm pe copil să facă ploaia albastră, curgând dintr-un nouraș neapărat. Iarba nu trebuie, în mod obligatoriu, să fie desenată dintr-un capăt al foii în altul. Când vine vorba despre răspunsuri, există atâtea forme. Cineva poate să cânte, altul poate preferă să demonstreze răspunsul prin pantomimă, cineva vrea să facă o figură din plastilină. De aceea, testele imediate, inclusiv bacalaureatul reprezintă pentru unii niște munți înalți, care potfi escaladați de alpiniști, dar nu fiecare e alpinist. „Astăzi nu sunt echipat sau am frică”. Pot să povestesc. Finlanda e un exemplu în acest sens, are o abordare total diferită în instituțiile de învățământ. Dacă abordarea va fi individuală va dispărea frica. „Vreau să iubesc școala , dar îmi este frică să eșuez, că nu voi putea face ceva în felul în care mi se cere”. Nu există armonie între școală, elev și părinte. O comunicare. Acum când există viber, skype, ar fi frumos să  apară câte un mesaj. Educatorul cunoaște copilul. Părintele trebuie să se întrebe, cum să îl ajut, cum să fac să crească copilul. Unul îi pune proptea, altul – vrea să îl „ciupească”, cică să mai crească. Fiecare are nevoie de solul său și atunci „agricultorii” să lucreze în aceeași direcție. Am în clasă un copil care face 20 de cerculețe din plastilină, absolut identice, de aceleași dimensiuni. Am copii care spun că o să facă curcubeul negru sau albastru. Nu vrea alte culori. De ce să îl facă așa cum știu eu? Încurajez excursiile la diferite fabrici, la locurile de muncă ale părinților, ca cei mici să cunoască diferite domenii și să își identifice pasiunea.

Cereți sfatul copiilor atunci când pregătiți planul de activități. Întrebați elevii ce vor să facă? Ce le-ar fi interesant să studieze? Rezervați timp pentru asta. Se practică, iarăși, în Finlanda. Pedagogia inovativă spune: „Hai să discutăm cu copiii ceea ce le este interesant lor”. Spre exemplu, ce reprezintă luna, vântul sau, banal, chiar termopanul din fața mea. Cum se produce maioneza, biscuiții care le plac atât de mult, parfumurile. Acum copiii sunt pasionați de slime-uri. E chimie. Haideți să vedem cum se fac.

Mergi și testează în natură.  Teoria pură nu stârnește interesul îndeajuns sau deloc. Reggio pedagogia este despre plimbările în aer liber, unde copiii pot cuprinde un copac, pot asculta cum sună frunzele uscate atunci când sunt călcate cu picioarele. Copiii trebuie să aibă acces la materiale naturale și artificiale, în egală măsură. Unii copii nu se simt bine cu texturile naturale ca piatra, țărâna și altele. Vor lemn sau chiar plastic. De exemplu fiul meu nu vrea să danseze sau să cânte la matineu, în schimb e nebun după LEGO. De ce să nu avem LEGO la ore? E un material actual, la fel și abțibildurile. Să le folosim ca să facem matematică.  Învățăm lucruri practice. Studiem vântul. Cum putem produce vântul? Cu evantaiul, suflăm noi, studiem penele plutind pe „valuri” de vânt. Abordăm tema diversității genurilor, feminin și masculin, deci teme care sunt strâns legate de viața noastră cotidiană. Chiar și telefonul este un instrument care are drept la viață în „era tehnologiilor”. Trebuie folosit cu strictețe ca un instrument, așa cum folosim lingura ca să mâncăm, iar cana – ca să bem. Copilul trebuie să înțeleagă la ce folosește – ca să transmitem fotografii, ca să vorbim cu cineva, ca să transmitem un mesaj. Mai este important să știe că are un timp de utilizare, ca orice alt instrument. Când ieșim în natură, vedem soarele. La ce ore? Dimineață, la amiază, seara apune. La fel e cu telefonul. L-am folosit și l-am pus la loc. Îi permitem, spre exemplu, să îl utilizeze 20 de minute. Dirijăm interesul lui, prin colaborare. „Hai să vedem la ce îți trebuie”. În caz contrar, dacă îl ascundem, interesul crește, într-o formă nesănătoasă. Dacă îi interzicem categoric să îl folosească, dorința de a-l poseda va fi tot mai mare. E ca și atunci când îți este sete. Dacă nu avem mult timp apă- suntem însetați. Și dacă în sfârșit ni se dă apa, nu ne mai săturăm. Burta e plină cu apă, dar gustul acesta, de sete, rămâne. Așa se întâmplă cu orice instrument. Astfel utilizarea moderată a oricărui instrument este o soluție bună.

Citește și: http://apostrof.md/la-doar-8-ani-unii-copii-de-la-noi-fac-lumina-sa-se-stinga-cu-o-bataie-din-palme/

Acum, dacă nu sunteți printre norocoșii care au acces la grădinițe și școli în care se practică reggio pedagogia, vă sugerez să încercați atelierele de creație de la Art-Atribut, la care Natalia este mentor. Copiii pot face ore de grafică, artă plastică, decupaj și altele marți, joi și sâmbătă. Marți și joi – de la 14 la 17.00, iar sâmbătă – de la 13.00 la 16.00. 

Natalia Surdu-Palanciuc mai este și profesoară de arte plastice la liceul „Elimul Nou” din Chișinău.