Oameni

Liliana Starciuc ne demonstrează că vârsta nu contează în afaceri. Cu mâinile ei de aur brodează ii, face icoane și … accesează granturi europene!

La 53 de ani, Liliana Starciuc a pornit o nouă afacere în orășelul Ungheni, știind că poate miza pe Uniunea Europeană. Și-a transformat atelierul Liliart în Centrul de Meșteșuguri Tradiționale. Elevă studioasă, nu a ratat niciun curs de instruire pentru antreprenorii cu afaceri mici și mijlocii, care mai au nevoie de niște bani în pușculiță pentru a-și urma visurile. Ajutată de specialiști, a depus dosarul la ODIMM, pentru a deveni beneficiara programului „Femei în afaceri” – cofinanțat de Uniunea Europeană.

A câștigat 165 mii de lei, bani pe care i-a investit într-un utilaj ce face broderie computerizată. Mașinăria din imaginea de jos bate 1000 de cruciulițe în broderie, atenție, într-un singur minut! Acest aparat inteligent o ajută să își dezvolte afacerea, dar cel mai important, să aducă portul național în fiecare casă! Se știe, o ie sau o cămașă tradițională brodată manual costă enorm. Nu oricine și le permite. 

O rochie, de exemplu, brodată în stil tradițional, poate ajunge la clientă după 9-10 zile de la plasarea comenzii. Străjera meșteșugului tradițional nu renunță însă la broderia autentică, lucrată manual. Are un plan! 

Pentru iubitorii de ii autentice, ne gândim la o colaborare cu femeile din sat, care ar putea îmbina treburile de gospodărie și îngrijirea copiilor cu munca în schimbul unei remunerări motivante. O meșteriță popoulară a instruit timp de 10 zile 14 femei. Sperăm că vor colabora cu noi câteva dintre ele. Credem că e o oportunitate extraordinară. Pot câștiga bani fără să iasă din casă”, povestește antreprenoarea.

Tradițiile poporului nostru sunt susținute de Uniunea Europeană, arată experiența ei. 

Programul „Femei în Afaceri” m-a ajutat foarte mult. Și nu e complicat să devii beneficiară, mai ales că ești ajutată de consultanții de la ODIMM. Acum râd când mă gândesc la faptul că primul meu plan de afaceri se întindea pe 60 de foi. Cu sprijinul consultanților l-am ajustat la 30. Este obligatoriu, ca să vezi împreună cu specialiștii, că afacerea ta va avea succes și să poți face niște pronosticuri legate de venituri, profit, etc. Nu e suficient să accesezi grantul, trebuie să te asiguri că afacerea ta va înflori. Ce s-a mai cerut de la mine atunci? Să am întreprindere înregistrată în Republica Moldova și să contribui cu 10 procente. Eu am contribuit cu o sumă mai mare, căci costurile utilajului depășeau valaorea grantului. Am prezentat și o declarație pe propria răspundere, că nu am datorii la bugetul de stat.”

Dar motivația principală a Lilianei Starciuc în proaspăta ei afacere nici pe departe nu sunt banii. O pasionează meșteșugul tradițional încă din copilărie, iar dragostea față de broderie, croșetat și țesut e moștenită de la bunica. Ar fi vrut să facă școala de pictură, dar tata nu a lăsat-o.

„Zicea că sunt fată, se temea să mă lase să fac naveta din satul meu natal Pârlița, în orașul Ungheni, ca să urmez școala de pictură. În schimb fratele meu a avut mai mult noroc. Pe el l-au lăsat. Însă nu-i nimic. Am recuperat la 40 de ani, când m-am apucat de icoane. Mă îndrăgostisem de icoanele și bisericile din România, îmbrăcate în mozaic. Mi-am zis: „De unde am, de unde nu am, găsesc eu bani ca să merg la Orsoni, o fabrică din Veneția, unde se produce minunata sticlă, folosită la icoane. Am fost, am învățat, am executat câteva lucrări.”

Și când spun că Liliana Starciuc are mâini de aur, nu exagerez. Atrag granturile europene ca magnetul. Recent, a primit un certificat care atestă că a câștigat 25 mii de euro în concursul organizat de Programul Eu4Moldova – lansat în noiembrie 2020 cu scopul de a sprijini afacerile durabile și ecologice din Cahul și Ungheni. Programul este finanțat de Uniunea Europeană, dezvoltat de PNUD și UNICEF. Cu 25 mii de euro poți face multe, bănuiesc eu, poți cumpăra și o garsonieră în orășelul Ungheni. Femeia de afaceri are însă alte planuri.

Voi achiziționa utilaje de ultimă oră pentru cusut și brodat. Voi avea un aparat care face broderie cu paiete, e ceva extraordinar de frumos. Este uimitor că am câștigat acest grant! Nu am cuvinte ca să îi mulțumesc Uniunii Europene, pentru faptul că ne susține pe noi, cei mici. De ce este afacerea mea ecologică? Eu lucrez doar pe pânză românească, naturală: cânepă, bumbac. O să le slujească iile și cămășile brodate în stil tradițional ani buni.”

Foto: Aurel Obreja

Dar vă las să auziți povestea ei chiar de la ea. Atașez interviul realizat în cadrul campaniei UE pentru Moldova Rurală chiar în Centrul de Meșteșuguri Tradiționale din orășelul Ungheni.

Tags
Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
Close