Nadya Glo – fotografa care nu umblă la Photoshop. Recomand ședințele foto la domiciliu, neregizate!

De multe ori îl rog pe soțul meu să îmi facă fotografii neregizate, așa cum îi fac eu lui împreună cu fetițele noastre, atunci când nici nu mă observă, atunci când se joacă, dorm, fac baie sau alte lucruri simple, legate de rutina noastră. Ședințele foto regizate, în studiouri de fotografie sau în levănțică, nu au puterea fotografiilor făcute acasă – puterea de a te întoarce în timp, ca să retrăiești cu fiecare celulă din corpul tău ceea ce ai simțit atunci când a fost imortalizat momentul. Cred că cele mai emoționante clipe, de pus în ramă, nu au nicio legătură cu shootingurile în care după o oră sau două de chinuri, toți membrii de familie ies bine, de regulă zâmbind larg. Nu mă înțelegeți greșit, sunt și ele bune, dar despre ce o să îți vorbească fotografiile făcute în studio, peste ani?

Pot să număr pe degete cadrele trase de soțul meu, pe neașteptate. Cele mai multe sunt cu mine și fetița cea mică dormind. Îi mulțumesc, sunt adorabile. Dar așa se face că noi ne și jucăm, le alăptez pe fete, cântăm la pian, le șoptesc la ureche tot felul de lucruri, gătim, mâncăm. Sunt lucruri mici, dar știu că peste ani, tocmai acestea vor conta cel mai mult. Mai pe scurt. Nadya Glo, fotografa care nu umblă la Photoshop, a venit la noi acasă.

Stabilisem că va fi o zi de vineri. Nu mă pregătisem în niciun fel, de două zile mă durea foarte tare spatele, mă gândeam chiar să anulez întâlnirea. Aveam părul nespălat, tocmai terminasem de spălat în bucătărie după ultima masă a fetelor, mă uit la ceas, e deja prânzul. Nadya acuș-acușica intră pe ușă. Trebuie să o adorm pe Emma. Adoarme în sfârșit. Aflu unde e Nadya, întârzie. Mă bucur, dar asta nu ajută. Nu reușesc să mai fac ceva cu părul meu. Mă predau. Îl las cum este și fie ce o fi. Din ce avem, din asta să facă pozele, m-am gândit eu. Ajunge Nadya la noi, pregătesc prânzul, îi promit că o să dureze doar 20 min. Emma se trezește, o ocup pe Mia cu un capac de cratiță și fug în duș. Revin și ce văd? Macaroane pe scaun, fasolele întinse pe masă. Mă simțeam, sincer vorbind, ușor obosită și o întreb pe Nadya.

„E în regulă dacă lăsăm totul așa cum e, cu tot cu mizeria de pe jos și de pe masă?”

Fotografa răspunde liniștit: „Da,da, lasă. Hai vino lângă Mia, aici. Gata. Ocupă-te de ea.”

Mai departe, zero regizare, zero îndemnuri tipice pentru un fotograf, de genul: „Prefă-te că te uiți peste geam”, „Privește spre colțul dulapului din stânga” sau „Zâmbește-i cald fetiței”. Ne-am trăit ziua în felul în care o facem de obicei, iar când am văzut fotografiile …. am rămas fără cuvinte. Nu a existat un cadru pe care aș fi vrut să îl schimb. Mi-am spus: „Sunt o norocoasă.”

Mi-a plăcut atât de mult această experiență, încât voiam să aflu mai multe despre fotografă. Am mai răsfoit o dată fotografiile de pe paginile ei de lucru, pe rețelele sociale. Sunt superbe, adevărate, vii. Nu sunt mare specialistă, dar am observat că Nadya nu umblă la Photoshop, lucru pe care mi l-a confirmat ulterior. Am văzut că folosește lumina și umbrele ca să obțină cadrul perfect. Ce am mai aflat de la ea, citiți mai jos.

Nadya, fotografiile tale se deosebesc extrem de mult de tot ce se „vinde” astăzi. Iar astăzi încă se mai vând imagini artificiale: viața, mâncarea, fețele și emoțiile false. Nu mai vedem oamenii în fotografii, serios. Mi se aruncă în ochi, în primul rând, machiajul, hainele, accesoriile, tot ce e în jurul lor în peisaj. Deseori ajung să exclam, în sinea mea, „Wow, ce machiaj fain” în loc de „Wow, ce chip frumos”. Uite de asta, lucrările tale atrag atenția. Eu văd în ele omul, îmi place să mă joc gândindu-mă la ce i-ar fi putut trece prin cap în clipa în care ai apăsat butonul de declanșare. Am senzația că nu folosești deloc Photoshopul, ci umbrele și lumina naturală. Hai să ajung la întrebare, pentru că da, aceasta urmează. Ce urmărești prin fotografie? Sunt adevărate observațiile mele, enumerate mai sus?

„Noi citim cărți și vizionăm filme, pe când alături de noi există atâția oameni interesanți, istoriile de viață ale cărora pot face concurență foarte ușor scenariilor inventate. În această viață, eu mă simt un „observator” și un „ascultător”, lucru care se simte în fotografiile mele. Îmi este interesantă viața omului pe care îl fotografiez, modul lui de a gândi, valorile, experiența, visurile și dorințele, iar scopul meu final e să reflect lucrurile pe care le-am auzit și le-am văzut, în fotografie. Dacă e să descriu cumva creațiile mele, ar fi un singur cuvânt: realitatea. Poate pentru că eu încerc să fiu mereu sinceră cu mine însămi, să fac ceea ce îmi place atât cât e posibil, să nu trăiesc după stereotipurile și standardele societății, și în fotografie încerc să arăt omul așa cum este el în realitate, fără măști. Nu le place asta tuturor, unii fug de realitate, în schimb aleargă după idealuri și tendințe, inventează o anumită imagine și încearcă să le demonstreze celor din jur că sunt fericiți, frumoși, au succes și un statut anume. Deschid Instagramul, iar acolo totul e mult prea perfect. Eu îmi doresc să fie adevărat.”

Care e genul de fotografii de care nu te apuci? Ai refuzat colaborări până acum?

„Am un stil aparte de fotografiere și de prelucrare a fotografiilor, care s-a conturat în timp și e vizibil. Eu nu mă apuc de proiectele în care mi se cere glamour și multă retușare sau lumină. Noi avem mulți fotografi, fiecare are stilul său, așa că nu mă apuc de ceea ce fac alții foarte bine. Mereu îl întreb pe client dacă e sigur că fotografia mea, mai întunecată, i se potrivește. Nu mă apuc nici de ședințele foto … „fake” (false) în viziunea mea, atunci când omul vrea să îmbrace o imagine total diferită de realitatea sa.

„Subțiați-mi talia, vă rog să îmi faceți culoarea ochilor mai aprinsă, vreau doar fotografii în care eu zâmbesc”.

Toate acestea nu sunt despre mine. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar există fotografie fashion, de tip reclamă. În anumite situații, acestea sunt oportune și chiar necesare. Există fotografi minunați și specialiști în retușare , ași în tot ce fac ei, iar produsele lor sunt fermecătoare. Dar mie personal îmi este interesant să fac fotografii adevărate, rupte din viață, ca amintire pentru oameni, astfel încât peste ani să își amintească momente reale din viața lor. Nu prelucrez fotografiile în Photoshop. Nu subțiez talia, mâinile, coapsele. Accept doar să înlătur acneea. Cam atât.”

Tu nu ai venit la noi acasă cu o umbrelă, reflectoare, lumini adiționale sau lentile/obiective suplimentare pentru aparatul de fotografiat. La toate ședințele foto mergi doar cu un aparat foto sau numai la noi ai venit așa? 

„Am întotdeauna în geantă doar aparatul foto, un obiectiv, câteva baterii și flash-uri USB. Îmi place să lucrez cu spațiul, cu lumina naturală și cu umbrele. Am ales un obiectiv care nu distorsionează realitatea și reflectă exact ceea ce văd ochii mei. De aceea, eu foarte rar fac fotografii seara sau în săli prost iluminate. Probabil este zona mea de confort. Eu nu tind să studiez toate tehnologiile fotografice din lume, să îmi dezvolt aptitudinile sau, mai bine zis, tehnica de lucru. Anume din punct de vedere tehnic fotografia mă interesează cel mai puțin, în favoarea conținutului. Important e despre ce vorbește fotografia, iar pe locul doi vine modalitatea în care a fost realizată.”

Și atunci te întreb. Te poziționezi ca un fotograf profesionist? Vehiculează o glumă în industria fotografiei: „Ți-ai luat aparat foto, te poți considera fotograf”.

„Fotografii cu experiență, care au un egou fals impunător, nu se bucură când apar începătorii. Eu am simțit asta pe propria mea piele. Câțiva fotografi pe care îi cunoșteam îmi spuneau:

„Portretișoarele tale întunecate nu sunt rele, pe Instagram o să meargă, dar nu cred că o să îți găsești clienți” ( «твои темные портретики ниче так, для инстаграма сойдет, но вряд ли ты найдешь своего клиента»).

 Eu nu mă declar fotograf profesionist, apropo cuvântul „profesionist” îmi trezește asocieri nu tocmai plăcute, de parcă te bagă în niște limite și standarde cărora trebuie să le corespunzi, iar creația, după mine, nu trebuie să aibă granițe, gusturile si preferințele diferă de la om la om. De aceea eu mă declar fotograf amator, care face ceea ce îi place, așa cum îi place. Din acest motiv nu am mers nici la cursuri de fotografie, ca să nu îmi fie impuse viziuni străine. Tot ce știu astăzi am căpătat prin experiență, «методом тыка», prin munca zilnică.”

Nadya Glo a început să facă fotografie cu normă întreagă de dragul distracției și bucuriei, ca să imortalizeze clipe și emoții în timp ce stă de vorbă cu omul, dacă e să o citez pe ea.  A lucrat timp îndelungat în marketing, la o rețea de coffee shop-uri bine cunoscute la noi. Îi făcea plăcere să îi fotografieze cu telefonul pe oamenii care intrau în magazin. La un moment dat, tot ce muncea își pierdea sensul. Anii treceau și se întreba în ce își investește ea timpul. Își dorea să facă ceva ce nu dispare în timp, să creeze, iar fotografia este tocmai despre asta. O întâmplare fericită a adus-o într-o companie străină care elaborează site-uri pentru fotografi din SUA și Europa. A fost invitată să creeze conținut pentru rețelele sociale. Deși munca ei tot marketing era, mai implica ceva: o comunitate fermecătoare de fotografi. S-a cufundat în lumea fotografiei și a început să își fotografieze mai des prietenii, în timpul liber. Într-o zi, a înțeles că fotografia îi ocupă tot mai mult timp, că nu prea reușește să se focuseze pe deplin pe serviciu, în timp ce trebuie să fie implicată trup și suflet în ședințele foto. În plus, mai există familia, sportul, călătoriile. Mai are nevoie și de somn, așa că a renunțat la locul de muncă în oficiu, ca să își urmeze pasiunea.

„Eu sunt șocată că oamenii îmi încredințează cele mai importante momente din viața lor, îmi cer să le fac fotografii, apoi mă și plătesc pentru asta. În capul meu, eu sunt un fotograf începător, care puține poate, de aceea am mari emoții la fiecare ședință foto. Dar orice se va întâmpla, știu că mă voi descurca grație oamenilor buni care mă înconjoară. Important e să fac ceea ce îmi place, de altfel asta le doresc tuturor oamenilor. Să savureze viața și fiecare zi”, încheie Nadya.