Nasc și la Moldova … doule!

Doulele noastre fac parte din categoria oamenilor care tac și fac. Ele nu se afișează în reviste glamour. Nu au nici măcar zeci de mii de urmăritori pe rețelele sociale. Nu sunt considerate influenceri,
ÎNSĂ,
doulele noastre fac o treabă nemaipomenit de valoroasă. Le informează pe femei despre naștere, le ajută să trăiască nașterea într-un mod liniștit și frumos, apoi să se recupereze.
În această săptămână, când la nivel internațional, se marchează Ziua Doulelor, se cuvine să vorbim și despre doulele din Moldova. Pentru unii, acest cuvânt, „doula”, este total străin. De aceea, voi explica aici ce înseamnă.
Doula este persoana pregătită să îi ofere femeii care naște suport fizic, emoțional și informativ.
De 7 ani avem doule care le asistă pe femei la nașterea în maternități, dar și acasă. Ele au fost instruite peste hotarele țării, au trecut școala faimosului obstetrician al nașterilor blânde – Michel Odent. Deocamdată, legea din Republica Moldova nu le reglementează activitatea, lucru care, sper eu, se va schimba, căci suportul lor e neprețuit.
Cred că în momentul în care se va revizui rolul moașelor și al doulelor, atunci când li se va oferi locul pe care îl merită la o naștere, vom avea mai puține cezariene. De fapt, statistica internațională asta și spune, că nașterile asistate de moașe mai rar se încheie cu o cezariană decât o naștere asistată de un obstetrician. În plus, doula le poate ușura esențial munca obstetricienilor. Ele le pot face masaj femeilor care nasc, le pot încuraja cu afirmații pozitive, le pot instrui pe femei cum să respire în travaliu pentru a gestiona mai ușor durerea, pot face lucrurile pentru care, să fim sinceri, nu prea au timp obstetricienii. În general, obstetricianul, de la origini, are misiunea de a gestiona complicațiile la o naștere, de a interveni chirugical. Nașterile fiziologice nu necesită lucrul obstetricianului.

Să revenim la doule. Astăzi, pentru a marca Săptămâna Internațională a Doulelor, acestea au organizat o întâlnire de informare pentru părinți și pentru viitorii părinți.
Printre preocupările celor din urmă se numără frica de rupturi la perineu, discuția cu medicul despre planul de naștere (în ce măsură se respectă), blândețea personalului medical.
Mai jos voi contura câteva idei pe care le-am cules pentru voi:
- Frica generează un cocktail de hormoni care încurcă la naștere: hormonii stresului. În spatele oricărei frici stă o dorință, de fapt. În cazul nașterii, frica de a fi traumatizat copilul, bunăoară, are la bază dorința de a naște un copil sănătos. Orice femeie poate face acest exercițiu. Poate formula frica, apoi poate găsi dorința din spate. Spunând ce își dorește, generează un cocktail de hormoni care o ajută să nască lin și frumos. Deci e o chestiune de motivație.
- Motivația la naștere trebuie să fie una pozitivă. Să naștem din iubire, nu din frică.
- Nașterea seamănă cu sexul. Ca să te deschizi la naștere, la fel ca atunci când faci dragoste, e nevoie să te poți relaxa, să relaxezi corpul și să te scufunzi în emoție, să trăiești senzațiile, fără să te împotrivești. Nașterea scoate la suprafață sexualitatea femeii. De altfel, același hormon care acționează în timp ce se face dragoste, ajută la declanșarea și susținerea nașterii.
- Cezariana, în cazul în care este necesară, trebuie să fie blândă. La cezariană se poate imita nașterea naturală. Există câțiva pași care pot fi respectați de orice maternitate. Las un link util.
Tot aici voi lăsa numele doulelor, pe care le puteți contacta prin rețelele sociale:
Ekaterina Mikitenko (doula, autoarea cărților dedicate concepției conștiente și nașterii, creatoarea camerei roz din maternitatea 2, educator prenatal)
Alina Onova (doula, educator prenatal, specialistă în încapsularea placentei)