Naștere naturală sau cezariană? Experiența unei mame, de la A la Z

Autoarea spune că ar fi trebuit să scrie aceste rânduri imediat după nașterea celei de-a doua fetițe, pe când corpul și mintea ei mai păstrau senzațiile sarcinii. Atunci se trezea brusc din somn dacă își dădea seama că s-a culcat pe burtă, de teamă să n-o strivească pe micuța de acolo. Amintirile erau proaspete, iar detaliile, mai exacte. Există însă lucruri care nu se uită niciodată.

Azi, când continuă discuțiile despre ce e mai bine, o naștere naturală sau o cezariană, procedură care poate aduce un copil pe lume în doar cinci minute, s-a lăsat convinsă să-și împărtășească experiența pe blog.

Are două fetițe. Pe prima a născut-o prin cezariană de urgență, din cauza preeclampsiei, diagnosticate în săptămâna 35 de sarcină. A petrecut o săptămână în spital, încercând să țină tensiunea în limite normale, deși aceasta ajungea până la 170/90. Un detaliu important: peste 140/90, orice gravidă are motive să se îngrijoreze pentru sănătatea ei și a fătului. Hipertensiunea înseamnă, printre altele, mai puțin oxigen pentru copil.

A doua fetiță a născut-o natural, la 38 de săptămâni și 3 zile, având o cicatrice uterină de 4,2 mm, la doar 11 luni după prima naștere. Cum a fost posibil? A fost ajutată de medicul Constantin Ostrofeț, de la Spitalul Municipal Nr. 1. Acesta avea temeiuri să creadă că ea poate naște natural: copilul coborâse în bazin încă din luna a șaptea, iar cea mai mare parte a capului trecuse de linia cicatricii, lucru arătat de ecografia făcută cu o zi înainte de naștere. Astfel, riscul de ruptură uterină era minim. Constituția ei și starea de sănătate îi permiteau să încerce.

Revenind la subiect, articolul răspunde câtorva întrebări care îi preocupă de regulă pe părinții în așteptare:

Este mai ușor să naști prin cezariană sau natural? Te recuperezi mai repede, fizic și psihologic, după una dintre ele?
Laptele înlocuiește colostrul mai repede după o naștere naturală?
Simți o legătură sufletească sau emoțională mai strânsă cu copilul după o naștere naturală?
Are sens ca viitorul tată să fie prezent în sala de nașteri sau de operație?
Cum influențează prezența tatălui nașterii relația lui cu mama copilului? Afectează viața intimă? (Una dintre cele mai frecvente temeri ale cuplurilor în așteptare privește viața sexuală: își va mai dori partenera să facă dragoste după ce partenerul a văzut copilul venind pe lume?)

Hai să începem.

Cezariana

Ea își dorește să nască și al treilea copil pe cale naturală. O spune din toată inima. Fără exagerare, nimic din viața ei nu a fost mai miraculos, mai intens și mai înălțător decât acele clipe. Nașterea naturală i-a dăruit senzația că e mai aproape de Dumnezeu.

Cezariana a lăsat în ea o amprentă negativă. Intervenția a survenit pe neașteptate. Autoarea consideră ciudat să alegi, împreună cu medicul, o dată din calendar drept zi a nașterii. În cazul ei nu a existat această alegere: a fost o urgență. Starea ei de sănătate nu evolua favorabil, așa că s-a intervenit chirurgical, pentru binele ei și al copilului. Cezariana programată, practicată încă în diferite zone ale lumii, îi ia însă femeii contracțiile, acel semnal firesc prin care copilul arată că e pregătit să vină pe lume. Ea nu a avut contracții. A fost dusă pe targă în sala de operație, la o oră după ce medicul spusese că e riscant să continue sarcina. A ales anestezia locală, așa că era conștientă, discuta cu medicii și aștepta cu emoție să audă vocea fetiței. Se simțea ciudat, ca și cum ceva nefiresc se petrecea. Se simțea ca o valiză din care urma să fie scos un copil. După cinci minute, a auzit-o. A plâns. Fetița i-a fost adusă aproape, ca să o sărute pe frunte, iar ea a reușit să spună doar: „Vai, minune, ce micuță ești!” Personalul medical a dus-o să o îmbrace și să-i verifice starea, iar în orele următoare fetița a stat pe pieptul tatălui. Autoarea a rămas în sala de operație, până i s-a sutureat plaga. Apoi a fost dusă în secția de reanimare, unde și-a petrecut prima zi și noapte cu fetița pe care o așteptase cu toată ființa.

Tatăl fetelor a urmărit cezariana de dincolo de geam. Fiind o intervenție chirurgicală, se cerea precauție maximă, curățenie și liniște, pentru ca nimic să nu distragă medicii. Cât timp ea era întinsă pe masa de operație, îl privea pe Sergiu: el plângea, iar ei îi veneau lacrimi. Chipul lui îngrijorat i-a rămas întipărit și acum.

„Mă trec fiorii când îmi amintesc. Simțeam durere. Nu știu cum să explic ce fel de durere simți atunci când privești cum suferă omul drag. Mai ales când extrăgea copilul… medicul dădea ceva la o parte și am văzut cum ai dat capul într-o parte, am înțeles că te doare, că e neplăcut și mi s-a strâns inima. E groaznic, nu înțeleg cum femeile benevol merg la asta. Deseori îmi aminteam episodul și simțeam o durere fizic. Îmi era milă de tine încă mult timp după asta, retenția ta de apă, aveai picioarele atât de umflate din cauza preeclampsiei, abia te mișcai, în același timp aveai grijă de copil. Când îmi amintesc cât sânge curgea din tine, după naștere… simt recunoștință față de tine, că ai trecut prin asta, pentru ca noi să avem un copil. Asta mă ajuta să fiu înțelegător când erai mai tristă, obosită, nedormită, mă făcea să vreau să te ajut. Știi cum e, când oamenii trec printr-o situație dificilă împreună, experiența îi unește. Ei devin mai apropiați”, povestește acum Sergiu, soțul ei, care crede că e bine ca cititorii să cunoască și versiunea lui despre nașterea prin cezariană, despre emoțiile pe care le-a trăit.

După operație, durerea era imensă, de la piept până jos, în zona ovarelor. Și acum i se strânge stomacul când își amintește. Simțea că organele i se mișcă haotic dintr-o parte în alta și nu se putea întinde pe pat. Corpul ei părea că urlă de durere. Avea impresia că o doare un loc gol, aproape de piept, deasupra burții: o înțepătură insuportabilă. A cerut de mai multe ori injecții antialgice și a purtat o centură cumpărată de la farmacie, care îi susținea burta. Centura a ajutat-o și la toaletă, unde îi ușura durerea.

Laptele i-a venit a treia zi după cezariană.

După operație a plâns aproape o săptămână. Trăia ceea ce se numește baby blues, despre care fuseseră informați la cursul pentru viitori părinți organizat de Mămica Alăptează. Nu avea un motiv anume; simțea pur și simplu nevoia să plângă. Experiența o traumatizase, desigur. Visase și se pregătise pentru o naștere naturală, își imagina că dansează în travaliu. Făcuse sport cu greutăți până în săptămâna 35, până în ziua în care a observat că se umflă cu viteza luminii: mâini, picioare, față. În două zile se umflase ca o minge. De atunci recomandă tuturor gravidelor să își măsoare zilnic tensiunea și să facă analizele de rutină, ca să observe la timp orice schimbare care le-ar putea pune în pericol pe ele și pe copil.

Și-ar fi dorit să alăpteze chiar în sala de nașteri, în primele minute de viață ale fetiței. Voia s-o strângă în brațe și să o țină soțul de mână în timpul nașterii. Își imagina cei trei în salon, după naștere, îmbrățișându-se, mângâindu-se, cunoscându-se. Asta s-a întâmplat abia în a doua noapte, pentru că în prima era conectată la aparate, primea transfuzii și abia se ridica din pat ca să aibă grijă de micuța ei. Nu aveau voie să se plimbe prin salon, fiindcă după cezariană nu e permis. Soțul nu a putut rămâne cu ea, pentru că în secția de reanimare mai erau vreo șase mame cu nou-născuții lor. Fetița se trezea mereu din cauza plânsului unui băiețel care dormea lângă mama lui, la doi-trei metri distanță.

Relația de cuplu după cezariană

Ce s-a schimbat în relația intimă după cezariană? Operația a afectat-o puțin, recunoaște autoarea. Medicul îi permisese să reia raporturile sexuale, termenul exact nu și-l mai amintește, crede că la o lună de la naștere, însă soțul nu se grăbea. Ea s-a refăcut repede. După cinci zile, parcă se deschisese un robinet: a stat o zi întreagă la toaletă, pentru că apa reținută în organism se scurgea fără oprire. Când și-a văzut picioarele mai subțiri, a gândit că trupul omenesc nu are limite și că e extraordinar.

Centura, crede ea, a ajutat-o să scape repede de burtica de mămică. A purtat-o aproximativ o lună. Arăta bine și se simțea excelent, iar dorința de intimitate cu soțul era acolo. Totuși, ceva nu mai era ca înainte. A gândit și că poate soțul nu o mai dorește, că o vede doar ca pe mama copilului. Se temea că s-a răcit, că s-au îndepărtat unul de altul. L-a chemat la o discuție sinceră și l-a întrebat direct.

Ce se întâmplă?

Îi mărturisi că imaginile din timpul nașterii îl făceau să-i fie frică să n-o rănească. În capul lui, ea avea nevoie de ocrotire, de spațiu și de atenție.

Ea i-a explicat cum se simte, i-a spus că nu o mai doare nimic și ce își dorește. Atunci totul a revenit pe făgașul firesc, iar legătura dintre ei s-a întărit din toate punctele de vedere. Dovada stă în a doua fetiță.

A rămas din nou însărcinată la două luni după ce a născut. Erau atât de îndrăgostiți și de prima fetiță, încântați de experiența de părinți, încât vorbeau despre cum își doresc mai mulți copii. Dumnezeu le-a împlinit dorința.

Nașterea naturală a fost o experiență fără egal. S-a pregătit încă din ziua în care a aflat că e gravidă. A întreprins mai multe măsuri pentru ca sarcina să decurgă bine: a luat medicamente pentru menținerea tensiunii în limite normale, a mâncat proteine de origine vegetală (era vegetariană, iar acum e pe cale să devină vegană), a înotat, pentru că sportul intens îi era interzis din cauza cicatricii, a făcut toate analizele de rutină (la prima sarcină omisese câteva, iar unele probleme nu fuseseră depistate la timp) și și-a măsurat zilnic tensiunea.

Este emoționant să nu cunoști data exactă la care vei aduce pe lume un copil. Așteptarea îți oferă timp să te pregătești psihic, emoțional și spiritual pentru ziua cea mare. E ca și cum ai aștepta o călătorie: te informezi, visezi, îți imaginezi cum te vei odihni și ce vei vizita. Pe scurt, visezi cu ochii deschiși, te documentezi despre destinație, îți faci bagajele și hotărăști dacă pleci singur sau cu cineva. E minunat să simți contracțiile și, pe măsură ce se intensifică, să conștientizezi pe deplin ce ți se întâmplă și miracolul care urmează.

Contracțiile au început acasă, în timp ce urmărea Vocea României, un show pe care îl adoră și care i se asociază acum cu nașterea fetiței. Era aproape de miezul nopții. După vreo două ore și-a sunat medicul, care i-a spus să ia un taxi și să vină la spital. Nu luase nimic cu ea, crezând că va face drumul înapoi. Nu îi venea să creadă că în noaptea aceea avea să nască. A rămas la spital și a urcat în sala de nașteri. Sala de NAȘTERI! Era fericită că ajunge acolo și nu în sala de operație. Îi vorbea micuței din burtă și îi povestea ce se întâmplă.

Medicul îi explica pas cu pas tot ce se întâmpla, astfel că era pe deplin informată despre fiecare schimbare a corpului ei. Soțul a stat tot timpul lângă ea: în travaliu se îmbrățișau, se legănau, dansau și glumeau, ea cânta, iar ei se rugau lui Dumnezeu. I s-a administrat anestezie epidurală, așa că durerile foarte intense, care îi dădeau impresia că i se dislocă oasele din partea de jos a spatelui, au cedat. Nu le mai simțea deloc, așa că împingea atunci când îi făcea semn medicul. Aici e micul ei regret: nu a simțit contracțiile și nu s-a simțit stăpână pe propriul corp. Glumește și astăzi că munca au făcut-o copilul și medicul, iar ea mai puțin, și speră să-și ia revanșa a treia oară.

Serios acum: în sala de nașteri e magie, dar trebuie să fii pregătit pentru ea, bine informat și să ai alături un medic în care ai încredere deplină. Autoarea înțelege că multe femei aleg cezariana programată, deși nu există motive medicale care s-o impună, din frică, din teama de a suferi, de durerea insuportabilă sau pentru că vor să evite un travaliu lung. Ea consideră că travaliul lung este șansa pe care o oferă Divinitatea ca să ne pregătim cum se cuvine pentru întâlnirea cu cel mic. Nu e în întregime dureros. Primele șase-șapte ore, contracțiile abia se simt. Nu găsește o comparație potrivită. Sunt momente interesante: le simți, le recunoști, le trăiești și le urmărești pe rând. A vorbit cu moașa și a aflat că, dacă tot travaliul ar fi așa, aducerea pe lume a unui copil ar fi foarte veselă.

Anestezia epidurală nu e o invenție a naturii și nu se leagă de nașterea naturală, dar e o soluție extraordinară atunci când femeia simte că durerile o depășesc. Ajută și la dilatarea colului uterin, nu doar la liniștirea durerii pentru câteva ore. Medicii au explicat de nenumărate ori cum funcționează și că nu îi face niciun rău copilului. Odată administrată, îi permite femeii să-și adune forțele pentru a naște. Să nu înțelegeți greșit: nu militează pentru anestezia aplicată din start, fără discuții. O vede doar ca pe o soluție în cazuri dificile, precum nașterea ei după cezariană, cu risc de ruptură uterină, sau când femeia suferă imens și simte că e copleșită de tot ce se petrece.

Soțul i-a ținut mâna în timpul nașterii, a văzut copilul venind pe lume și a stat lângă ele. Ea a cântat între contracții, chiar când copilul ieșea deja din corp. Admira copacii cu frunzele îngălbenite, care dansau în bătaia vântului pe un cer azuriu, incredibil de limpede. Avusese timp berechet să observe fiecare detaliu din cadrul magic în care s-a născut copilul. De aceea numește nașterea naturală „naștere conștientă”. Când își amintește imaginile, simte căldură și fluturi în stomac. Fetița i-a fost pusă pe piept și nu s-a mai desprins de ea. A alăptat-o în primele minute de viață, a liniștit-o când plângea și i-a spus tot ce visase să-i spună. Ele doi, soțul și ea, erau acolo, împreună, în lacrimi, fericiți. Soțul a putut urmări tot ce făceau medicii și a avut grijă de ele.

Câteva persoane apropiate au întrebat-o după naștere: „Ei, cum a fost? Greu? Nu era mai bine cu cezariană, să scapi de chinuri?”

Nu, de nicio manieră. Despre cezariană preferă să nu mai vorbească, în timp ce nașterea naturală o readuce în minte ca pe o meditație, în momentele în care vrea să viseze frumos.

Crede că legătura emoțională cu fetița născută natural este mai puternică. Ce înseamnă asta? Simte că experiența le-a apropiat foarte mult, că există o conexiune greu de explicat, dar foarte strânsă. Chiar de la naștere, fetița născută natural se liniștea doar la simpla ei prezență, când îi cânta cântecul pe care i-l cântase în timpul travaliului. Este mult mai atașată de ea decât fetița născută prin cezariană. Privirea cu care o urmărea și o urmărește încă… nimeni din viața ei nu a privit-o vreodată așa.

Cum s-a refăcut după nașterea naturală? Foarte repede. Simțea disconfort doar în zona perineului, unde se făcuse o incizie. Durea tare, iar la toaletă era chin. A ajutat-o un unguent miraculos, preparat de mama ei, pe care îl folosește oricând are ceva de vindecat: zgârieturi, răni de tot felul. Se prepară un amestec din ulei de măsline, ceară de albine și un gălbenuș de ou. Regretă că nu l-a aplicat din prima zi. Unguentul, spune ea, scoate inflamația în câteva ore, hidratează și vindecă. În rest, nu-și amintește să o fi durut ceva. A purtat bebelușul în wrap, pe piept, din prima zi până în luna a patra. Lactația a pornit repede, în a doua sau a treia zi.

Relația intimă cu soțul nu a fost deloc afectată. De data aceasta rolurile s-au inversat. Ea era destul de suprastimulată, alăpta și avea grijă de doi copii mici, un nou-născut și o fetiță de 11, apoi 12 luni. Era stresată, pentru că era greu să-i adoarmă simultan. Cea mare se legăna și astăzi pe pernă, pe picioare. Somnul insuficient și grijile obișnuite ale creșterii copiilor, care apar când sosesc cei mici în familie, îi creau o tensiune aproape permanentă. Avea nevoie de sprijin psihologic și de ajutor concret din partea soțului, iar el se asigura că îi oferă asta, mai ales când venea acasă și ea izbucnea în plâns. Uneori îi era teamă că nu se va descurca, că e imposibil să aibă grijă singură de ele toată ziua. Desigur, nu era chiar așa. Copiii arată mereu de ce au nevoie, iar părinții trebuie doar să îi urmeze.

Îi transmite bărbaților care devin tați: stați de vorbă cu partenerele, întrebați-le ce le lipsește și ajutați la îngrijirea bebelușului. Știe că există situații în care soții se simt neglijați și își acuză soțiile pentru lipsa de afecțiune sau de dorință. Însă o mamă dăruiește constant, uneori non-stop, și are nevoie ca rezervorul ei de iubire să fie umplut în limbajul pe care îl preferă. Unii au nevoie de vorbe dulci și complimente, alții așteaptă fapte concrete, grijă, ajutor în casă. Există și oameni, indiferent de gen, care au nevoie de alte forme de exprimare a iubirii. Aici deschide o paranteză: recomandă cartea „Cele cinci limbaje ale iubirii”, care poate ajuta orice cuplu să comunice mai bine și să aibă o relație mai bună.

Crede cu convingere că o femeie care primește gesturi de afecțiune și sprijin devine mai deschisă și mai dispusă să dăruiască tandrețe. Ea consideră că și femeia trebuie să spună concret, în cuvinte, de ce are nevoie, în loc să aștepte ca soțul să ghicească. Altfel se adună frustrări și oboseală, dacă nevoile nu sunt împlinite. Iată un exemplu din experiența ei. Recunoaște că alăptatul la sân arată frumos și emoționant. Soțul era tentat să vină să o sărute și să o mângâie chiar atunci, dar în această postură ea e foarte stimulată și nu prea dispusă să răspundă cu tandrețe, așa că își dorește să fie doar ea cu fetița. Nevoia de spațiu e și mai arzătoare când alăptează în tandem. Este ceva fiziologic: simte că pielea i se umple de ace care o înțeapă, o iritează, o deranjează. Deci nu e o chestiune de voință, ci o reacție involuntară a corpului.

I-a spus asta soțului, care a înțeles, iar momentele de tandrețe dintre ei sunt numeroase și în alte contexte.

Prezența tatălui și sportul

Este bine ca tatăl să fie prezent în sala de nașteri sau de operație? Pentru ea, da, fără îndoială. Pornește de la ideea că partenerii, fie soți, fie iubiți, se iubesc cu adevărat. Nașterea îi apropie. Nu trebuie neapărat să stea lângă picioarele mamei ca să fie primul care vede capul copilului. Dar sprijinul psihologic are un impact pozitiv durabil și devine un episod emoționant pentru toată familia. Nimic nu se compară cu venirea pe lume a unui suflet nou, a unei ființe gingașe, care iubește necondiționat încă din burtică.

Cum e cu sportul după naștere? Știe că și asta preocupă multe mămici. Din punctul de vedere al termenului, nu există diferență. După o lună, atât după cezariană, cât și după naștere naturală, a primit undă verde de la medic să reia antrenamentele. Antrenorii însă sunt precauți: după cezariană recomandă efort minim în zona abdomenului, timp de o lună. În plus, în ambele cazuri nu se recomandă presiune mare, adică greutăți pe piept, ca să nu afecteze alăptarea.

Cum e cu menstruația? Acest aspect este, mai mult decât celelalte, foarte individual. În cazul ei, după cezariană, a revenit la o lună după naștere. După nașterea naturală au trecut șase luni până la prima menstruație.

Asta e, pe scurt, experiența ei cu nașterea naturală și cu cea prin cezariană. Speră ca rândurile de mai sus să fie utile. A citit multe cărți și articole despre naștere și a urmărit documentare despre ultimele zile de sarcină, despre travaliu și despre nașterea propriu-zisă. Din astfel de materiale afli cum trăiesc părinții aceste momente și cum explică medicii de ce trebuie uneori să intervină pe parcurs. Te poți pregăti moral pentru întâlnirea cu bebelușul, care nu arată ca în reclame. După o naștere naturală, bebelușii pot avea capul ca un ou și pielea vânătă. A doua fetiță avea multe capilare sparte, pete roșii pe pleoape, capul ușor alungit și nasul turtit. Prima, născută prin cezariană, părea de pe coperta unei reviste: piele impecabilă, cap intact.

Părerea ei: dacă ești pregătită până în cele mai mici detalii, intri senină în sala de nașteri și vrei să trăiești experiența unei nașteri conștiente, adică naturale.

Recomandă și canalul de YouTube al Dittei Depner, educator prenatal din România. Acolo găsești materiale importante despre concepție, despre pierderea sarcinii (de ce poate apărea și ce semnale trimite organismul), despre beneficiile nașterii naturale și multe altele. Insistă ca cititoarele să urmeze cursul ei de pregătire pentru naștere, pe care îl consideră excelent. Încrederea că trupul femeii a fost creat să nască, iar bebelușul știe singur cum să vină pe lume, se câștigă în astfel de cursuri. Noi trebuie doar să nu le stricăm. Detalii despre cursurile ei se găsesc pe dittadepner.ro.

Indiferent de calea pe care o alegeți pentru a aduce pe lume copilul, autoarea vă dorește să fiți fericiți alături de puiul vostru și să nu vă fie teamă să-l iubiți cu toată ființa. Vă îmbrățișează cu drag.

Foto: Irina Spinei Photography

Model: Mia