Nașterea la spital POATE și TREBUIE să fie ca acasă. A 3-ea mea naștere, pe scurt: naturală, cicatrice 3 mm pe uter, copil de 4 k 300 g

„Eu, subsemnata Anna Smolnițchi, insist să fie finalizată sarcina doar pe cale naturală. Am fost avertizată despre posibilele consecințe: hemoragie, suferință fetală, ruptură uterină, deces fetal, decesul mamei. Semnătură. Dată.”

….coboram din fotoliul ginecologului, după un alt tușeu vaginal (examinarea colului uterin), când probabil o doctoriță rezidentă, cu anamneza mea de câteva foi în mâini, îmi spune: „Doamna Smolnițchi? E nevoie să semnați un acord.”

…voi minți dacă voi spune că am semnat fără gram de emoții. Despre aceste consecințe știu încă de la a doua naștere, care tot vaginală a fost, doar că bebelușul era mult mai mic și cicatricea un pic mai groasă.

Însă.

Oricât de groaznic sunau posibilele complicații, nu mă puteam culca benevol sub lama bisturiului. Pur și simplu nu puteam accepta o nouă cezariană, nesilită de nimeni, fără să încerc măcar să nasc natural.

Așa că am apelat la cel mai „nebun” ginecolog-obstetrician din țară (nebun în cel mai bun sens al cuvântului), care nu mi-a închis nici de această dată ușa în nas, ba chiar mi-a dat voie să trăiesc nașterea fiului în ritmul nostru, negrăbit, firesc și frumos.

Am născut și a treia oară la Spitalul Clinic Municipal „Gh. Paladi”, asistată de Constantin Ostrofeț.

– „Bună seara, ea este Anna, are 3 mm cicatrice, după cezariană”,  o informează pe ginecologa de gardă din secția Patologia Sarcinii despre situația mea.

–  „Aha, pe cand?”, întreabă ea, gândind, fără a admite alte opțiuni, că am cezariana planificată.

– „ Nu pe cand, nu pe când. Ea va naște natural”, îi răspunde ferm obstetricianul.

– „Am înțeles, să fie într-un ceas bun.”

Și a fost. Colul meu se deschidea încet, dar sigur, fără dureri. Nici nu îmi imaginam că se poate deschide colul până la 3-4 cm, fără să înceapă contracțiile. Cât corpul meu se pregătea să nască, eu făceam totul ca să nu fac nimic, să nu gândesc, să mă abandondez și să mă încred procesului firesc de naștere. Brodam, meditam, ascultam afirmații pozitive, dormeam. Între timp, bebelușul își făcea loc în simfiză. Nu l-am grăbit deloc, în niciun fel, deși exista presiunea:

– celor 3 mm grosime a cicatricii

– celor 3 kg 300 g ale copilului (atât arăta USG că va cântări, numai că viața bate ecograful, băiețelul nostru cântărea de fapt 4 kg 330 gr, lucru pentru care mulțumesc. Poate bătea medicul în retragere dacă știa de 4 kg)

– termenul de peste 38 săptămâni (medicul mi-a explicat și, hai să vedem cât de bine am reținut explicația, ca să vă pot povesti și vouă, pentru femeile care vor să nască natural după cezariană e un detaliu important. Așadar, medicul mi-a explicat că la un termen mai avansat de sarcină, deci pe la 40 de săptămâni, nici să încerci travaliul nu e permis cu o cicatrice atât de subțire, fiindcă:

a. oasele craniului sunt mai tari, deci riscul de ruptură a uterului – sporit

b. uterul nu mai este la fel de elastic, iar consecința o vezi la punctul a., deci ruptură uterină)

– cordonul ombilical, în jurul gâtului (asta e cea mai inofensivă, dar totuși de luat în calcul circumstanță)

Eu eram la termenul de 38 săptămâni și 3 zile. Analizele medicale făcute dimineața, când am ajuns la spital, erau bune, copilul coborâse singurel în simfiză, cicatricea era intactă, eu și bebelușul ne simțeam foarte bine, deci au existat toate premisele pentru o naștere naturală favorabilă.

Planul nostru de naștere era scurt, dintr-un punct: să o lăsăm să decurgă așa cum a conceput-o Dumnezeu.

Iar nașterea la spital poate fi ca acasă, poate fi împlinitoare, înălțătoare. Poate fi într-atât de miraculoasă, încât odată ajunsă acasă, despachetând lucrurile din bagajul de maternitate, mirosind hainele, atingându-le, îți vin lacrimi de fericire și un dor greu de explicat în cuvinte. Mi se făcea dor de acea zi în care îmi așteptam fiul, în care el s-a născut, iar eu m-am renăscut. Bucuria primei contracții intense, eficiente și lungi, care îmi spunea că mă apropii de întâlnirea cu el…cântecele de leagăn între contracții…anunțul medicului că a ieșit capul…pielea catifelată și fragilă, foarte caldă, a bebelușului pe pielea mea, bătăile inimii lui sub palma mea, fierbințeala placentei prelingându-se pe pielea mea și recunoștința infinită pentru grija pe care i-a purtat-o fiului meu, primele picături de colostru supte cu multă sete, ora noastră magică (timpul în care eram doar noi doi, piele la piele…) îmi dau fiori și astăzi. Privesc în urmă și simt gratitudine față de medic și moașă, care mi-au fost alături și m-au asistat cu multă blândețe, m-au ajutat enorm la fiecare etapă, dar mai ales la expulzie…Încă nu m-am lămurit cum poți avea o naștere orgasmică, căci pentru mine, de la deschiderea de 8 cm a colului, până la expulzia copilului, nașterea a fost un inel de foc. Nu am găsit cheia ca să transform durerea, ca să o pot primi cântând sau mârâind, așa cum vedeam în videourile fantastice cu nașterea în apă, dar … nici durerea, nici perineul rupt nu umbresc sub nicio formă splendoarea experienței din 3-4 iunie, când băiatul nostru a venit pe lume (apropo, s-a născut la 1.43 noaptea, de ziua mea de naștere. Vom fi omagiați în aceeași zi.

Ce m-a ajutat să am o naștere sigură, liniștită, plăcută, ca acasă?

1. Remediile homeopate (pentru dilatarea colului. pentru dilatarea vaginului la expulzie, pentru contracții eficiente, etc. Colul s-a deschis până la 4-5 cm, fără contracții, de la 7 dimineața până pe la 22.00. Atunci ne-am mutat în sala de nașteri. Până la ora 00.00, am ajuns la 8 cm deschidere. La ora 1.43 noaptea copilul era pe burtica mea. Sunt convinsă că remediile m-au ajutat să am contracții foarte eficiente și o deschidere atât de rapidă pentru expulzie.)

2. Uleiurile esențiale (cuișoare împotriva durerii, levănțică împotriva fricii, palmarosa pentru stimularea contracțiilor și diminuarea durerii. În clipa în care ne-am mutat în sala de naștere, am cerut 5 minute, ca să îmi pregătesc amestecul, să le picur în difuzor. Nimeni nu a fost împotrivă, ba chiar le-au plăcut mirosurile)

3. Broderia (În spital am intrat la 7 dimineața, cu o deschidere a colului de 1 cm. Înțelegeam că am cel puțin o zi în care trebuie să îmi deconectez cu orice preț neocortexul din creier, ca să fiu complet relaxată. Una e să te relaxezi acasă, alta – în spital, unde se fac analize medicale, monitorizare fetală, tușeu vaginal și altele – lucruri absolut necesare în situația mea!)

4. Meditațiile și afirmațiile pozitive

5. Căldura (mi-am luat încălzitor de aer cu mine, căci mai ales după naștere, te ia un frig de clănțăne dinții, iar în travaliu este esențial să îți fie cald, ca să se deschidă corpul pentru naștere)

6. Muzica, întunericul, liniștea (am stat singură în salon și în sala de nașteri, medicul și moașa intrau pentru câteva clipe, pentru examinare, apoi ieșeau…medicul asculta muzica mea din salonul alăturat)

7. Medicul obstetrician ginecolog – un profesionist desăvârșit și un om extraordinar. Nu sunt sigură că s-ar fi pornit alcineva decât Constantin Ostrofeț cu mine în această „aventură”. Nu sunt sigură că m-ar fi asistat cineva la fel de bine. În ziua în care am făcut a treia și ultima ecografie, l-am sunat.

– Am ecografia, îi spun eu.

– Și?

-Mă uit și plâng.

– De ce plângi?

– Sunt doar 3 mm pe cicatrice și copilul are în jur de 3 kg 300 g (mă temeam că sunt condamnată la cezariană…simțeam o etichetă grea și urâtă pe umerii mei. E ca și cum aș fi avut pe mine ștampila „Defectă. Această femeie nu poate naște natural, fără intervenții medicale, fiindcă are cicatrice pe uter. Îmi era ciudă pe mine și pe toate din acest Univers pentru că am avut preeclampsie și cezariană la prima naștere. Acestea erau gândurile mele în acele secunde și simțeam multă nedreptate)

-Și ce dacă sunt 3 mm? Sunt 3 și o să naști. O să fie bine, îmi răspunde de la celelalt capăt al firului telefonic, pe un ton părintesc și cald, Constantin Ostrofeț. Hai vino să te vad mâine.

Și m-am dus. „Mi-am dat câteva palme” și mi-am spus: „Într-adevăr, și ce dacă sunt doar 3 mm? E doar o cifră.”

Abia la a treia sarcină am înțeles cât de puternic și înțelept este, totuși, corpul femeii. Căpătasem o încredere uimitoare, de nedoborât, că bebelușul și corpul meu știu ce au de făcut la naștere. Cursurile cu educatorul prenatal Ditta Depner, meditațiile ei, ședințele cu psihoterapeutul, cărțile despre nașterea blândă, webinarele despre nașterea naturală, afirmațiile pozitive puse pe „repeat” uneori zi și noapte, sportul, deci toate au dat roade. Mi-au dat putere.

Până și interdicția de a fi însoțită de soț la naștere m-a întărit până la urmă. Am găsit peste 10 motive foarte frumoase pentru care lipsa lui, de fapt, m-a ajutat să nasc mai ușor. Această naștere mi-a demonstrat încă o dată că, atunci când credem că suntem nedreptățiți, că suntem loviți de oameni sau situații pe nedrept, că ni se fură experiențe, într-un cuvânt, că pierdem ceva, noi de fapt câștigăm multe lucruri prețioase. Învățăm. Creștem. Evoluăm. În ziua în care ni s-a spus că soțul meu nu poate participa, m-am întristat, apoi am început să caut beneficiile. Avantajul nașterii fără prezența soțului este că femeia se poate concentra în exclusivitate pe proces, pe propriile trăiri, pe copil, atenția nu îi este distrasă de emoțiile partenerului (iar acestea sunt inevitabile). Celebrul obstetrician Michel Odent, guru în nașteri cu blândețe, spune că nașterea este de fapt a femeii și copilului, iar rolul soțului este să apere „peștera” în care femeia naște, să stea la intrare, să se asigure că nimeni nu le face rău și nu perturbează procesul. Dacă e să ne referim la maternitate, atunci rolul tatălui în sala de nașteri este anume acesta – de apărător, este avocatul femeii. Nu trebuie să stea la ieșirea canalului de naștere, ci la intrarea în sală, ca să îi apere interesele partenerei, să îi facă auzită vocea, dorințele. Medicii obișnuiesc să îi spună gravidei că totul va fi bine, o să fie cum vrea ea la naștere sau, mai scurt, o să fie bine. Iar în ziua nașterii, femeia se pomenește că i se „împinge” oxitocină, epidurală, tot ce vrei. Fiindcă, cică, așa trebuie, așa e mai bine, iar femeia, fiind vulnerabilă în acele clipe, nu se poate opune. Dar nici nu e vreme sau loc pentru negocieri. Femeia, când naște, are nevoie de liniște și siguranță. De aceea, e bine când poate fi lângă ea bărbatul, ca să o apere.

Și atunci.

Și atunci, sper să vină ziua în care femeile nu vor mai trebui să se apere de medici, de lucrătorii medicali, că vor fi auzite și că le vor fi respectate alegerile fără luptă. Spitalul nu trebuie să fie un câmp de bătălie, el poate și trebuie să devină un spațiu prietenos, de încredere, în care femeia să se poată deschide, pentru a naște ușor. Și bucură că s-au făcut multe schimbări în maternități, am avansat.

• Atât de plăcut mi-a fost când am rugat moașa să pună cămașa soțului peste băiețel, odată culcat pe burta mea, iar răspunsul a venit imediat, fără întrebări în plus: „Da, bine, cum doriți.”

• Atât de mult m-am bucurat să aud că vernixul (substanța alb-gălbuie de pe pielea nou-născutului) nu se șterge cel puțin 2 ore și că toți au ținut cont că eu nu vreau să fie șters deloc)
• Cordonul a fost lăsat să pulseze până la capăt, l-am atins, a fost tăiat după ce s-a făcut transferul de sânge de la placentă la copil
• Mi-am admirat placenta (îmi pare rău că nu am insistat mai mult să îmi fie totuși dată acasă)
• Am stat vreo două ore în sala de nașteri, în semiîntuneric, doar noi doi. Eu și copilașul nostru. În tăcere.

Nașterea nu a fost grăbită deloc. Apele s-au rupt singure, nu s-a insistat pe epidurală, am fost lăsată până la împingerea copilului să îmi trăiesc contracțiile intense în picioare, pe saltea, în toate pozițiile comode pentru mine. Nu l-am putut convinge pe medic să nasc în genunchi (așa simțeam că îmi este confortabil), dar îi înțeleg temerile, nu m-am supărat, mai ales că m-a ajutat la expulzie, masând vaginul, făcând loc pentru cap (asta era senzația mea). Țin minte că i-am și zis înainte de o altă contracție, la expulzie: „Ajutați-mă, ajutați să iasă capul.” Atât moașa, cât și medicul, m-au lăsat să îmi trăiesc travaliul în voie, să împing cu sunet la volum maxim, cu un fel de răget puternic (ei l-au calificat ca pe un strigăt, îmi tot ziceau să nu strig, iar eu le spuneam că nu strig, eu sunt tigroaică). Întreaga naștere a fost viață, cu de toate, și râs și plâns, glume, treziri la realitate. Ne-a apropiat cumva, am avut discuții de suflet cu cei ce erau în sală. Despre asta este nașterea, despre oameni și revenire la esență, la ceea ce este cu adevărat important, la simplețe. Nașterea nu e despre a scoate cumva un copil din burtă. De aceea, pledez fără să șovăiesc o secundă, pentru nașterea naturală. Leagă cu un cordon energetic puternic oamenii, dar mai ales pe mamă și copil. Am povestit într-un alt articol de ce este important pentru bebeluș să străbată această cale.

Las link-ul: https://apostrof.md/de-ce-promovez-nasterea-acasa/

Și pentru mamă înseamnă renaștere, vindecare, maturizare. Nașterea naturală vine cu înțelepciune, atunci când e trăită conștient.

La final, deși am mai povestit despre asta în alte rânduri, dar le văd locul și în acest material, o să las câteva nume. Vă prezint super puterea mea la a treia sarcină și naștere.

1. Educatorul prenatal Ditta Depner. Am făcut cu ea cursul de concepție conștientă și de pregătire pentru naștere. De la ea am un truc de respirație, o silabă, care m-a ajutat să trăiesc mai ușor cele mai intense contracții, să respir în așa mod, încât să nu îmi încordez pelvisul, vaginul sau mușchii feței (iar asta este esențial ca să se poată trece copilul prin canalul de naștere). Cu Ditta am adormit și m-am trezit vreo 3 luni la rând. Ascultam meditațiile ei care mi-au convins subconștientul că bebelușul știe să se nască și că înțeleptul meu corp naște singur dacă este lăsat să o facă, apoi că nașterea este firească și frumoasă. Nimeni nu îmi mai poate scoate asta din cap.

2. Psihoterapia cu Mariana Spânu. Am prelucrat niște răni mai vechi. Este important ca în sarcină și mai ales la naștere, femeia să fie liberă de frici, de supărări vechi, de supărări pe părinți, să își vindece propria naștere, căci riscă să o repete în cazul în care s-a născut greu. Este vital să aibă o relație armonioasă cu oamenii din jur, dar mai ales cu membrii propriei familii și cu partenerul de viață.

3. Afirmațiile pozitive (pe YouTube găsim destul de multe, un fel de meditații care te ajută inclusiv în procesul nașterii. Vizualizezi, de exemplu, cum se deschide colul, asemenea unei flori. Le ascultam și în travaliu)

4. Informațiile pozitive despre naștere. Evitam cu desăvârșire oamenii negativiști și istoriile de groază despre naștere. În schimb, îi urmăream pe oamenii care vorbesc frumos despre aducerea pe lume a unui copil.

5. Kinetoterapie (cu vreo 2 săptămâni înainte de naștere, au simțit dureri în zona simfizei pubiene, care migrau spre coapsă și gambă, așa că am rezolvat asta imediat. Nu puteam ajunge la naștere cu asemenea dureri. S-a rezolvat cu o singură ședință. Înainte de a rămâne însărcinată, kinetoterapeutul mi-a „pus la loc” bazinul. Este vital ca femeia, înainte de sarcină și după naștere, să facă ședințe de kinetoterapie.

Vezi și: http://apostrof.md/intre-noi-femeile/

Kinetoterapia, de fapt, este ideală la orice etapă a vieții, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Și cu adevărat face minuni pentru corpul care urmează să nască. Este esențial ca bazinul să fie într-o stare bună, astfel încât fătul să se poziționeze favorabil în sarcină și la naștere, pentru o expulzie ușoară).

6. Pilates cu Natalia Zabudskaia (despre beneficii vedeți aici:

7. Alimentația sănătoasă, multă proteină și multă apă

8. Grădinăritul și alte pasiuni care mă relaxează, împământarea (contactul cu pământul), mersul pe jos. Ca să nască ușor, de la femeie se cere un singur lucru: să se relaxeze. Nimic mai mult. Odată pregătită cu informații relevante despre proces, ea trebuie doar să accepte tot ce se întâmplă, să se abandoneze.

9. Familia. O femeie însărcinată, mai mult ca oricând, are nevoie de iubire și de sprijin. Nașterea este dirijată de hormonul iubirii – oxitocină. Cu cât mai multă plutește în aer, cu atât mai bine! Soțul și părinții mei sunt umărul meu, le mulțumesc foarte mult că mă ajută în tot ce fac. Mai ales în primele luni, când aveam toxicoză puternică, soțul era, mai mult ca oricând, mâna mea dreaptă, a preluat multe sarcini, lucru pentru care îi mulțumesc.

10. Obstetricianul Constantin Ostrofeț și colaboratorii Spitalului Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”. Dintre toate maternitățile, aceasta îmi inspiră cea mai mare încredere. Aici mă simt eu bine, în siguranță, iar siguranța este vitală ca o femeie să poată naște. Și, desigur, medicul pe care îl alegi să îți fie alături în cele două mari călătorii – în sarcină și la naștere – este omul cheie. Am mai zis-o. Așa cum nu oricine poate fi tatăl copilului tău, nici obstetricianul care te va asista la naștere nu ar trebui ales la întâmplare. Cred că trebuie să vorbești cu mai mulți înainte de a decide cu cine pornești la drum, să ai discuții sincere despre planul de naștere și să renunți la colaborare dacă nu aveți valori și viziuni comune. Iar dacă auzi „Totul o să fie bine”, obstetricianul refuzând să discute pe puncte planul vostru de naștere, sugestia mea e să-i spui: „Nu, mulțumesc, la revedere”. Eu îl admir și îl respect enorm pe Constantin Ostrofeț. Îl consider un profesionist de excepție. Și avem noi o comunicare aparte. Ne înțelegem dintr-o privire, dintr-un cuvânt. El știe ce este important pentru mine și ține cont de asta. Ne-a purtat ca pe un ou, pe mine și pe copilașul meu. A stat de veghe cât se dezlănțuiau contracțiile, în cămăruța de lângă sala de nașteri. A trebuit să asculte muzica mea și urletele mele, a inhalat mult ulei de cuișoare (ceea ce nu e rău, cred eu) deși, cine știe, poate nu suportă acest miros. În acea noapte, însă, conta un singur lucru – să se nască în siguranță și dragoste o viață.

Dragă femeie, și tu meriți o naștere înălțătoare. Nașterea este a ta, nu a spitalului, nu a medicului. Ai dreptul la o naștere frumoasă. Îndrăznește să o revendici. Informează-te despre ce înseamnă „o naștere care te împlinește”, ce o face vindecătoare și aducătoare de bucurie. Află totul despre cum decurg cele trei faze ale nașterii, ce poate fi considerat violență obstetrică și insistă să fie exclus tot ce poate fi calificat astfel. Nici titanii obstetricii, adică nici obstetricienii geniali nu îți pot naște copilul, nu pot naște pentru tine, nu îți pot pune în palmă fericirea unei nașteri, dacă tu nu ești pregătită, dacă tu nu știi ce îți dorești. Nașterile ca acasă, adică în dragoste și liniște, nu mai trebuie să fie o excepție, a venit timpul să le readucem în spitale, oriunde, ca pe ceva firesc – indiferent de statut social, proveniență, studii, etc. Orice femeie merită să devină mamă înconjurată de înțelegere, respect și bunăvoință.

vezi și: http://apostrof.md/cand-toti-imi-spuneau-ca-nu-pot-sa-nasc-natural-el-m-a-luat-de-mana-si-m-a-dus-in-sala-de-nastere/

http://apostrof.md/olga-lopatsky-prima-fotografa-din-moldova-lasata-de-medici-sa-imortalizeze-nasterea/

De ce există durere la naștere și cum poate fi redusă în mod natural?