Nașterea la spital POATE și TREBUIE să fie ca acasă. A treia naștere, pe scurt: naturală, cicatrice 3 mm pe uter, copil de 4 k 300 g

„Eu, subsemnata Anna Smolnițchi, insist să fie finalizată sarcina doar pe cale naturală. Am fost avertizată despre posibilele consecințe: hemoragie, suferință fetală, ruptură uterină, deces fetal, decesul mamei. Semnătură. Dată.”

Autoarea tocmai coborâse din fotoliul ginecologic, după încă un tușeu vaginal, când o medică rezidentă, cu fișa de anamneză în mâini, i-a spus: „Doamna Smolnițchi? E nevoie să semnați un acord.”

Recunoaște că a semnat cu emoții. Consecințele din document le cunoștea deja de la a doua naștere, tot vaginală, când bebelușul era mai mic, iar cicatricea mai groasă.

Totuși, oricât de înfricoșătoare erau complicațiile, ea nu se putea întinde de bunăvoie sub bisturiu. Nu accepta o nouă cezariană, impusă de nimeni, fără să încerce măcar o naștere naturală.

Așa a ajuns la un obstetrician pe care îl descrie drept „nebun”, în cel mai bun sens al cuvântului. Și de data aceasta, medicul nu i-a închis ușa: i-a lăsat nașterea fiului să curgă în ritmul lor, fără grabă, firesc și frumos.

A treia naștere a avut loc la Spitalul Clinic Municipal „Gh. Paladi”, unde a fost asistată de Constantin Ostrofeț.

La internare, obstetricianul i-a explicat ginecologei de gardă din secția Patologia Sarcinii situația: o pacientă cu o cicatrice de 3 mm, după cezariană. Ginecologa a presupus că urmează o cezariană programată și a întrebat: „Aha, pe când?” Răspunsul a fost ferm: nu se programează nimic, pacienta va naște natural. „Am înțeles, să fie într-un ceas bun”, a replicat ginecologa.

Colul se deschidea lent, dar sigur, fără dureri. Autoarea nu își imaginase că se poate deschide până la 3–4 cm fără să înceapă contracțiile. În timp ce corpul se pregătea, ea nu făcea nimic: broda, medita, asculta afirmații pozitive și dormea. Bebelușul își făcea loc în simfiză. Nimeni nu l-a grăbit, deși presiunea exista din mai multe direcții:

grosimea de 3 mm a cicatricii
greutatea copilului: ecografia arăta 3 kg 300 g, dar viața a depășit imagistica. Băiețelul a cântărit în realitate 4 kg 330 g, lucru pentru care autoarea mulțumește, pentru că medicul ar fi putut să se retragă dacă ar fi știut de cele 4 kg.
termenul depășit de 38 de săptămâni. Medicul i-a explicat, iar autoarea reține explicația ca să o poată împărtăși femeilor care vor să nască natural după cezariană: la un termen mai avansat, pe la 40 de săptămâni, travaliul nu mai e permis cu o cicatrice atât de subțire, pentru că: a. oasele craniului sunt mai dure, deci riscul de ruptură uterină crește; b. uterul nu mai e la fel de elastic, iar consecința este aceeași ca la punctul a., adică ruptura uterină.
cordonul ombilical înfășurat în jurul gâtului, cea mai puțin periculoasă dintre situații, dar de luat în calcul.

Autoarea era la 38 de săptămâni și 3 zile. Analizele făcute dimineața, la sosirea în spital, erau bune. Copilul coborâse singur în simfiză, cicatricea era intactă, iar ea și bebelușul se simțeau bine. Existau, deci, toate premisele pentru o naștere naturală favorabilă.

Planul de naștere avea un singur punct: să lase nașterea să se desfășoare așa cum a gândit-o Dumnezeu.

Autoarea spune că nașterea la spital poate fi ca acasă, poate fi împlinitoare și chiar înălțătoare. Poate fi atât de miraculoasă, încât, acasă, când desface bagajul de maternitate și miroase hainele, îi vin lacrimi de fericire și un dor greu de exprimat. Îi e dor de ziua în care și-a așteptat fiul, în care el s-a născut, iar ea s-a născut din nou. Își amintește bucuria primei contracții intense și eficiente, care îi spunea că se apropie de întâlnirea cu copilul, cântecele de leagăn între contracții, anunțul medicului că a ieșit capul, pielea catifelată și fragilă, foarte caldă, a bebelușului pe pielea ei, bătăile inimii lui sub palmă, placenta care i se scurgea pe piele, primele picături de colostru supte cu sete și „ora magică”, în care erau doar ei doi, piele la piele. Îi dau fiori și azi. Privind în urmă, simte recunoștință față de medic și moașă, care au fost alături, cu blândețe, și au ajutat la fiecare etapă, mai ales la expulzie. Nu înțelege încă cum poate fi o naștere „orgasmică”: de la deschiderea de 8 cm până la expulzie, pentru ea a fost un inel de foc. Nu a găsit cheia ca să transforme durerea în cântec sau mârâit, așa cum vedea în videoclipurile cu nașterea în apă, dar nici durerea, nici perineul rupt nu umbresc splendoarea din 3–4 iunie, când băiatul lor s-a născut la 1.43 noaptea, chiar în ziua ei de naștere. Vor fi sărbătoriți împreună, în aceeași zi.

Ce a ajutat-o să nască sigur, liniștit și ca acasă

Remediile homeopate, pentru dilatarea colului, a vaginului la expulzie și pentru contracții eficiente. Colul s-a deschis până la 4–5 cm fără contracții, între ora 7 dimineața și 22.00, moment în care s-au mutat în sala de nașteri. Până la miezul nopții ajunsese la 8 cm, iar la 1.43 copilul era deja pe burtica ei. Autoarea este convinsă că remediile au contribuit la contracțiile eficiente și la deschiderea rapidă.
Uleiurile esențiale: cuișor împotriva durerii, levănțică împotriva fricii, palmarosa pentru stimularea contracțiilor și reducerea durerii. Când au ajuns în sala de nașteri, a cerut cinci minute ca să pregătească amestecul și să-l pună în difuzor. Nimeni nu s-a opus, iar personalului le-au plăcut mirosurile.
Broderia. La spital a intrat la 7 dimineața, cu colul deschis de 1 cm. Știa că are nevoie de cel puțin o zi în care să-și deconecteze complet neocortexul, ca să fie relaxată. Acasă e una, în spital, unde se fac analize, monitorizare fetală și tușeuri, e alta, dar acestea erau necesare în situația ei.
Meditațiile și afirmațiile pozitive.
Căldura. Și-a luat cu ea un încălzitor de aer, pentru că după naștere te ia un frig care îți clănțăne dinții, iar în travaliu e esențial să fii caldă, ca trupul să se deschidă.
Muzica, întunericul, liniștea. A stat singură în salon și în sala de nașteri. Medicul și moașa intrau doar câteva clipe, pentru examinare. Medicul asculta muzica ei din salonul alăturat.
Un obstetrician desăvârșit și un om extraordinar. Autoarea crede că nimeni altcineva nu ar fi pornit în această „aventură” alături de ea și că nimeni nu ar fi asistat-o la fel de bine. În ziua celei de-a treia și ultimei ecografii, l-a sunat.
– Am ecografia, i-a spus. – Și? – Mă uit și plâng. – De ce plângi?
Îi era teamă că e condamnată la cezariană. Simțea pe umeri o etichetă grea și urâtă, ca o ștampilă: „Defectă. Această femeie nu poate naște natural, fără intervenții medicale, pentru că are cicatrice pe uter.” Se supăra pe ea și pe tot Universul, pentru că avusese preeclampsie și cezariană la prima naștere. Obstetricianul i-a răspuns, pe un ton părintesc și cald: „Și ce dacă sunt 3 mm? Sunt 3 și o să naști. O să fie bine. Hai să te văd mâine.”
Autoarea s-a dus la consultație și și-a spus că, într-adevăr, ce contează dacă sunt doar 3 mm? Este doar o cifră.

Abia la a treia sarcină a înțeles autoarea cât de puternic și înțelept este corpul femeii. Câștigase o încredere uimitoare că bebelușul și corpul ei știu ce au de făcut la naștere. Cursurile cu educatoarea prenatală Ditta Depner, meditațiile ei, ședințele cu psihoterapeutul, cărțile despre nașterea blândă, webinarele despre nașterea naturală, afirmațiile pozitive ascultate pe repeat uneori zi și noapte, sportul: toate au dat roade și i-au dat putere.

Nici interdicția de a fi însoțită de soț la naștere nu a slăbit-o, până la urmă. A găsit peste zece motive pentru care lipsa lui a ajutat-o să nască mai ușor. Experiența i-a arătat din nou că, atunci când credem că suntem nedreptățiți, că ne lovesc oameni sau situații, că ne fură experiențe, de fapt pierdem ceva, dar câștigăm lucruri prețioase. Învățăm, creștem, evoluăm. Când i s-a spus că soțul nu poate participa, s-a întristat, apoi a început să caute beneficiile. Avantajul e că femeia se poate concentra exclusiv pe proces, pe propriile trăiri și pe copil, fără ca atenția să îi fie distrasă de emoțiile partenerului, care sunt inevitabile.

Obstetricianul Michel Odent, un guru al nașterilor blânde, spune că nașterea aparține femeii și copilului, iar rolul soțului este să apere „peștera” în care femeia naște: să stea la intrare și să se asigure că nimeni nu le face rău și nu le tulbură procesul. Din perspectiva maternității, rolul tatălui în sala de nașteri este tocmai acesta: de apărător, avocatul femeii. Nu trebuie să stea la ieșirea din canalul de naștere, ci la intrarea în sală, ca să-i apere interesele partenerei și să-i facă auzite vocea și dorințele. Medicii obișnuiesc să spună gravidei că totul va fi bine, că va fi cum vrea ea sau, mai scurt, că va fi bine. În ziua nașterii, însă, femeia se poate trezi că i se „împinge” oxitocină, epidurală, orice, pentru că „așa trebuie” și „așa e mai bine”. Vulnerabilă în acele clipe, nu se poate opune, iar timp sau loc pentru negocieri nu există. Femeia care naște are nevoie de liniște și siguranță, de aceea e bine ca bărbatul să fie lângă ea, ca s-o apere.

Autoarea speră că va veni ziua în care femeile nu vor mai fi nevoite să se apere de medici și de lucrătorii medicali, în care vor fi ascultate și alegerile lor vor fi respectate fără luptă. Spitalul nu trebuie să fie un câmp de bătălie. Poate și trebuie să devină un spațiu prietenos, de încredere, în care femeia să se deschidă și să nască mai ușor. Recunoaște că în maternități s-au făcut multe schimbări bune și că s-a progresat.

Momentele care i-au rămas în memorie:

Cel mai plăcut a fost când a rugat moașa să pună cămașa soțului peste bebeluș, culcat pe burta ei. Răspunsul a venit imediat, fără întrebări în plus: „Da, bine, cum doriți.”
Vernixul, substanța albă-gălbuie de pe pielea nou-născutului, nu a fost șters cel puțin două ore, iar personalul a ținut cont că ea nu voia să fie șters deloc.
Cordonul a pulsat până la capăt. Ea l-a atins, iar tăierea s-a făcut după ce sângele a trecut de la placentă la copil.
Placenta a admirat-o. Regretă că nu a insistat mai mult ca să i se dea acasă.
Au stat aproximativ două ore în sala de nașteri, în semiîntuneric, doar ei doi, în liniște.

Nașterea nu a fost grăbită deloc. Apele s-au rupt singure, nu s-a insistat pe epidurală, iar autoarea și-a trăit contracțiile intense în picioare, pe saltea, în pozițiile care îi erau comode, până la împingere. Nu a reușit să-l convingă pe medic să nască în genunchi, poziție în care se simțea cel mai confortabil, dar îi înțelege temerile și nu s-a supărat. Medicul a ajutat mult la expulzie, masându-i vaginul și făcând loc pentru cap, așa cum simțea ea. Își amintește că a cerut, înainte de o contracție: „Ajutați-mă, ajutați să iasă capul.” Atât moașa, cât și medicul au lăsat-o să-și trăiască travaliul în voie, să împingă cu sunet, cu un răget puternic. Ei l-au numit strigăt, iar ea le spunea că nu strigă, ci e tigroaică.

Întreaga naștere a fost viață, cu de toate: râs și plâns, glume, reveniri la realitate. Au avut discuții sincere cu oamenii din sală. Despre asta e nașterea: despre oameni și despre revenirea la esență, la ceea ce contează cu adevărat, la simplitate. Nașterea nu înseamnă doar a scoate un copil din burtă. De aceea, autoarea pledează fără ezitare pentru nașterea naturală, care leagă cu un cordon energetic puternic oamenii, mai ales pe mamă și copil. Despre de ce e important ca bebelușul să parcurgă această cale a scris într-un alt articol: De ce promovez nașterea acasă.

Pentru mamă, nașterea înseamnă renaștere, vindecare și maturizare. Nașterea naturală aduce înțelepciune, atunci când e trăită conștient.

La final, autoarea își prezintă oamenii și practicile care i-au dat putere în a treia sarcină și naștere, deși a mai povestit despre ele în alte rânduri:

Educatoarea prenatală Ditta Depner. Autoarea a urmat cu ea cursul de concepție conștientă și de pregătire pentru naștere. De la ea a învățat un truc de respirație, o silabă, care a ajutat-o să treacă mai ușor prin cele mai intense contracții, respirând astfel încât să nu-și încordeze pelvisul, vaginul sau mușchii feței, lucru esențial pentru trecerea copilului. A adormit și s-a trezit cu meditațiile ei timp de aproximativ trei luni. Acestea i-au inspirat convingerea că bebelușul știe să se nască, că trupul înțelept naște singur dacă este lăsat și că nașterea e firească și frumoasă. Nimeni nu i-o mai poate scoate din cap.
Psihoterapia cu Mariana Spânu. Autoarea a lucrat la câteva răni mai vechi. Explică faptul că, în sarcină și mai ales la naștere, femeia trebuie să fie liberă de frici și de supărări vechi, inclusiv pe părinți, ca să nu repete o naștere grea. Este important să aibă o relație armonioasă cu cei din jur, mai ales cu familia și cu partenerul de viață.
Afirmațiile pozitive. Pe YouTube se găsesc destule, un fel de meditații care ajută și în travaliu. Vizualizezi, de pildă, cum se deschide colul, ca o floare. Autoarea le asculta și în timpul travaliului.
Informațiile pozitive despre naștere. Evita cu desăvârșire oamenii negativiști și poveștile de groază. Urmărea, în schimb, persoanele care vorbesc frumos despre aducerea pe lume a unui copil.
Kinetoterapia. Cu aproximativ două săptămâni înainte de naștere, au apărut dureri în zona simfizei pubiene, care migrau spre coapsă și gambă. Le-a rezolvat imediat, pentru că nu voia să ajungă la naștere cu asemenea dureri. S-a rezolvat cu o singură ședință. Înainte de sarcină, kinetoterapeutul îi „pusese la loc” bazinul. Autoarea consideră că femeia ar trebui să facă ședințe de kinetoterapie înainte de sarcină și după naștere. Kinetoterapia este, de fapt, potrivită la orice etapă a vieții, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Face minuni pentru corpul care urmează să nască: bazinul trebuie să fie într-o stare bună, ca fătul să se poziționeze favorabil în sarcină și la naștere, pentru o expulzie mai ușoară. Citește și: Între noi, femeile.
Pilates cu Natalia Zabudskaia.
Alimentația sănătoasă, multă proteină și multă apă.
Grădinăritul și alte pasiuni care o relaxează: împământarea, contactul cu pământul, plimbările pe jos. Pentru o naștere ușoară, de la femeie se cere un singur lucru: să se relaxeze. Odată pregătită cu informații relevante despre proces, trebuie doar să accepte tot ce se întâmplă și să se abandoneze.
Familia. O femeie însărcinată are nevoie, mai mult ca oricând, de iubire și sprijin. Nașterea este dirijată de hormonul iubirii, oxitocina, așa că, cu cât mai multă iubire plutește în aer, cu atât mai bine. Soțul și părinții sunt umărul ei, iar autoarea le mulțumește pentru tot. Mai ales în primele luni, când a avut toxicoză puternică, soțul i-a fost mâna dreaptă și a preluat multe sarcini.
Obstetricianul Constantin Ostrofeț și colaboratorii Spitalului Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”. Dintre toate maternitățile, aceasta îi inspiră cea mai mare încredere. Acolo se simte bine și în siguranță, iar siguranța este vitală pentru ca o femeie să poată naște. Medicul ales să fie alături în cele două mari călătorii, sarcina și nașterea, este omul-cheie. Așa cum nu oricine poate fi tatăl copilului tău, nici obstetricianul care te asistă la naștere nu ar trebui ales la întâmplare. Autoarea crede că trebuie să vorbești cu mai mulți înainte de a decide cu cine pornești la drum, să ai discuții sincere despre planul de naștere și să renunți dacă nu aveți valori și viziuni comune. Dacă auzi „Totul o să fie bine” și medicul refuză să discute punct cu punct planul vostru de naștere, sfatul ei este simplu: „Nu, mulțumesc, la revedere.”

Autoarea îl admiră și îl respectă enorm pe Constantin Ostrofeț și îl consideră un profesionist de excepție. Au o comunicare aparte, se înțeleg dintr-o privire sau dintr-un cuvânt. El știe ce e important pentru ea și ține cont de asta. Au avut grijă de ea și de copil ca de un ou. A stat de veghe în timp ce contracțiile se intensificau, în cămăruța de lângă sala de nașteri. A trebuit să asculte muzica ei și urletele ei și a inhalat mult ulei de cuișoare, ceea ce, crede autoarea, nu e rău, deși poate nu suportă mirosul. În noaptea aceea, însă, conta un singur lucru: ca o viață să se nască în siguranță și în iubire.

Dragă femeie, și tu meriți o naștere înălțătoare. Nașterea e a ta, nu a spitalului și nu a medicului. Ai dreptul la o naștere frumoasă și e bine să îndrăznești să o revendici. Informează-te despre ce înseamnă o naștere care te împlinește, ce o face vindecătoare și plină de bucurie. Află cum decurg cele trei faze ale nașterii, ce poate fi considerat violență obstetrică și insistă să fie exclus tot ce intră în această categorie. Nici obstetricienii geniali nu pot naște în locul tău și nu-ți pot pune în palmă fericirea unei nașteri dacă tu nu ești pregătită și nu știi ce îți dorești. Nașterile ca acasă, în iubire și liniște, nu ar trebui să mai fie o excepție. A venit timpul să le readucem în spitale, oriunde, ca pe ceva firesc, indiferent de statut social, proveniență sau studii. Orice femeie merită să devină mamă înconjurată de înțelegere, respect și bunăvoință.

Citește și: o altă poveste despre nașterea naturală

Citește și: fotografa Olga Lopatsky, lăsată de medici să imortalizeze nașterea

De ce există durere la naștere și cum poate fi redusă în mod natural?