Nicăieri nu e mai bine ca acasă

Am revenit, recent, dintr-o călătorie cu mașina, care a început la Amsterdam. În câteva zile, am trecut prin mai multe orașe din Olanda, Germania, Austria și România. După tot ce am văzut în Europa (așa cum se spune la noi despre tot ce nu are legătură cu Moldova și e considerat bun sau frumos), mă conving încă o dată:

NICĂIERI NU e mai bine ca acasă, iar casa mea este, fără îndoială, Republica Moldova. După trei zile petrecute în orașe civilizate, în care imigranții moldoveni caută democrație, locuri de muncă, mentalitate deschisă, o viață mai interesantă, oameni mai senini decât trecătorii cu privirile și hainele sumbre de acasă, eu mi-am dat seama că Moldova e o oază de liniște sufletească pentru mine. Așteptam cu nerăbdare să revin la Chișinău si m-am simțit fericită să revăd oamenii buni care vin la Piața EcoLocal din scuarul centrului de afaceri Kentford, în fiecare sâmbătă. Atât cumpărătorii, cât și producătorii locali, îmi aduc în suflet bucurie.

Mai ales olandezii și germanii mi-au părut reci. Olandezii în general, arată experiența noastră, nu prea zâmbesc. Primii reacționează cam bolnăvicios sau sunt neobișnuit de indiferenți atunci când văd copii. E în regulă să nu se dea în vânt după copii, dar nu vreau să fiu tratată cu disrespect atunci când intru în restaurant cu ei. O chelneriță a încercat să ne „bage” într-un alt colț de restaurant, probabil ca să nu deranjăm vizitatorii, iar o ospătăriță din Munchen a strâmbat din nas deoarece fetița noastră  plimba căruciorul dintr-o parte în alta, pe lângă scările pe unde ea trebuia să treacă. A zis suficient de tare, încât soțul meu sa audă, că suntem oameni stranii, deoarece am zis că nu vrem băuturi. În avion, niciun olandez nu a sărit în ajutor când mă plimbam dintr-un capăt în altul, preț de o oră, cu fetița de 10 kg în brațe, pe care o adormisem legănând-o. Niciunul nu mi-a oferit un loc să mă așez, iar un tânăr i-a spus-o direct stewardesei drăguțe, originară din România: „Nu vreau să îmi  cedez locul de la margine. Eu vreau să stau lângă alee”.

Să fiu înțeleasă corect. Nu consider că cineva era obligat să mă ajute, nu gândesc urât despre vreunul din ei. Vreau doar să spun că suntem foarte, foarte diferiți. Eu aș fi procedat altfel, dacă eram în locul lor. Desigur, în călătorie, am dat și peste oameni săritori la nevoie. Un german, căsătorit cu o moldoveancă, era gata să dea și cămașa de pe el, doar ca să ne ajute. Nu exclud că olandezii și germanii sunt ca danezii, despre care am citit câteva cărți. Din ele aflu că că e foarte greu să intri in cercul de prieteni al danezilor, dar că odată ajuns acolo, primești multă dragoste și fidelitate.

În fine, nu mă văd cu traiul într-o altă țară decât Moldova. În cel mai rău caz, dacă un asteroid lovește Moldova, Doamne ferește, mă mut în SUA.

Pe de altă parte, mi-ar plăcea să preluăm câteva practici sănătoase și frumoase de la olandezi, care ne-ar putea îmbunătăți viața acasă. Unii oameni râd când spun că eu văd un mare potențial în țara noastră, că ar putea înflori, dacă fiecare cetățean s-ar gândi și ar încerca măcar o dată să facă ceva ce ar aduce schimbări pozitive în cartierul/locul de muncă / pe scara blocului/la grădinița sau școala copilului, în loc să aștepte ca statul să facă ceva pentru el. Nu vreau sa supăr, dar experiența mea arată că unii oameni, dintre cei care spun că nu e niciun viitor la noi in țară, nu au făcut niciodată ceva concret pentru a aduce un impact pozitiv în comunitatea în care trăiesc. Iar eu cred că atât timp cât ne limităm la a ne gândi în exclusivitate la fundulețul propriu, la ce să mâncăm și în ce mașină să urcăm, nu se va schimba nimic spre bine în societatea noastră.

Să revin la Amsterdam, un oraș care, după mine, merită  să ocupe un loc de top în wishlist-ul fiecăruia.

Ce să aștepți de la un oraș celebru pentru cartierul roșu și fumatul ierbii la fiecare colț? Eu îmi imaginam că voi găsi un Amsterdam destul de murdar, agitat, care îmi poate oferi orice, numai siguranță – nu. Surpriză însă, imediat ce am coborât din mașină, într-o seară de joi, am auzit liniștea asurzitoare, am văzut curățenia lună, casele cu fațade perfecte – majoritatea din cărămizi, cu geamuri uriașe (unele fără draperii, jaluzele sau obloane). Bicicletele de oraș parcate peste tot, asteptându-și cuminți stăpânii, îi confereau colțișorului în care oprisem, un aer primitor.

Unde sunt oamenii? (E ușor să găsești străzi liniștite, despre existența oamenilor amintind doar bicicletele, căci proprietarii sunt de nevăzut. Străzi goale, o feerie!)

De ce este atât de curat?

Nu le este frică sau incomod să își lase la vedere întreaga casă? Mi-a povestit un german că geamurile neacoperite au o explicație în calvinism (doctrină religioasă elaborată de Jean Calvin – un reformator religios francez). Cică această religie ar cere ca toți credincioșii să nu ascundă niciodată nimic unii de alții.

Casa trebuie să fie ca o carte deschisă, să se vadă tot ce are omul în ea, privind doar spre geam, din afară, de la un perete la altul. Tradiția s-ar fi păstrat până în zilele noastre.

Niciun oraș din lume nu m-a impresionat la fel de mult ca Amsterdamul și orășelele mici, situate la cel mult 100 de km de capitala Olandei.

Toate au în comun curățenia, arhitectura spectaculoasă, liniștea, geamurile descoperite.

Atât de frumos, încât nu pot să tac. Vreau să vă povestesc despre lucrurile care m-au cucerit, pe care aș vrea să le adoptăm. Pe lângă haine ieftine, mașini și bunătăți, să importăm și obiceiuri bune.

1. Curățenia. Tot întorceam capul, la stânga, la dreapta, înainte, înapoi. Nu găseam gunoiul! Nicăieri! Asta, în condițiile în care nici coșuri pentru gunoi nu sunt aproape nicăieri. Cred că unul le revine câtorva străzi (la vreo 5 poate). Nu puteam înțelege, în prima jumătate de oră, de unde vine senzația asta de aer, spațiu, când tot orașul e în clădiri. Ceva lipsește…

Da! Lipsesc panourile de publicitate!!!! Pur și simplu nu sunt, așa cum nici panouri cu denumirea localurilor gigantice sau în culori felurite ( așa cum sunt la noi) NU o să vezi. Am făcut câteva cercuri în jurul hotelului din orașul Volkel pentru că nu vedeam denumirea, era imprimată pe un steag modest din pânză transparentă. Atât.

Altfel stau lucrurile în Viena.

M-au surprins neplăcut reclamele peste clădiri istorice, kebăbăriile de la parter, gheretele cu murături și cârnăciori.

2. Ghiveciurile cu flori, pe care le găsești la intrarea în scările de bloc și localuri, fac din Amsterdam un oraș foarte primitor. Îi dă viață, suflet. Am observat că verdeața nu lipsește nici din casă. Atâtea plante de cameră în fiecare locuință din câte am văzut! Amintesc, e ușor să vezi tot ce are omul în casă, deoarece nu sunt trase draperiile sau închise  obloanele.

Practica asta chiar vreau să o preiau! M-am îmbolnăvit de idee. O să pun câteva ghiveciuri cu busuioc, mentă și plante decorative în curtea noastră.

3. Se încurajează mersul cu bicicleta. Una dintre metode – costurile mari la parcarea pentru mașini. O oră pentru un loc de parcare în stradă costă 7 euro, iar parcarea subterană ne-a costat peste 30 de euro (a stat masina acolo vreo trei ore). E mega scump! O altă metodă prin care se încurajează deplasarea cu bicicleta – pistele late, pe unele porțiuni sunt la fel de late ca șoseaua sau strada pe care circulă mașinile.

Nu exagerez. Bicicletele au prioritate. E ceva obișnuit să vezi indicatorul „cedează trecerea bicicliștilor” atunci când ești la volan, într-un oraș olandez.

3. Blocurile hi tech, moderne, absolut spectaculoase de altfel, se construiesc la periferii, nicidecum în centrul orașului.

Aici iar o să pomenesc Viena. Arhitecții din capitala austriacă, din câte înțeleg, nu văd o problemă în a înălța clădiri cu aspect contemporan țipător în coasta edificiilor istorice. După mine, e de prost gust.

După Amsterdam, e greu să te lași cucerit de alte orașe. Cel puțin asta am simțit eu. M-a deranjat doar mirosul de iarbă, fumată apropo, de turiști. Izul înțepător, care mă făcea să tușesc, se simte doar în zonele turistice aglomerate. Deși e foarte frumos orașul, spre seară am simțit nevoia să ies de acolo. Pe mine personal mă apasă orașele mari, le prefer pe cele micuțe, cochete, unde ajungi să cumperi pâine de la aceeași brutărie, iar poștașul te salută după nume. În Chișinău asta îmi place, că e ca un sat mare, în care îi cunoști pe toți. Dar să închei aici povestea. Eu vă doresc drum bun, căci e aproape vară – sezonul aventurilor, și reveniți, vă rog, acasă. Vă mai rog, dacă aveți destinații minunate de recomandat, mai puțin cunoscute, lăsați lista in comentarii.