O sarcină pierdută

Pot veni doi, trei, patru copii perfect sănătoși după o singură sarcină pierdută, dar tot să nu mai ai liniște vreodată. „Fantoma” acelei prime sarcini pierdute te poate bântui toată viața. Dacă nu o vindeci. Fie că acel suflet a fost cu tine 3-4 luni, fie că a plecat după numai 2 săptămâni de la concepție, o sarcină pierdută doare. Doare tare. Femeile trăiesc în mod diferit această pierdere. Dacă sarcina e la un termen avansat, unele vor să vadă fetusul decedat, ca să îl țină în brațe, să îi cânte, să îi facă poze, apoi ca să îl îngroape. Altele, dimpotrivă, preferă să nu se despartă într-un mod special, de teamă că nu vor rezista psiho-emoțional. Pot chiar să nu vrea să îl vadă.

Cert este că felul în care mama își va lua rămas bun de la acest suflet este alegerea ei. Nu a spitalului. Nu a medicilor. Iar aceștia au uriașa responsabilitate de a o asista cât mai blând pe mamă, ca să fie evitate la maxim alte traume psihologice.

De aceea, unele femei aleg să trăiască pierderea sarcinii acasă. Lin. În tihnă. Fără vorbe de prisos, care într-un spital, deseori răsună foarte ușor: „Lasă că ești tânără. O să mai ai copii”. 

Daniela Luca, astăzi mamă a doi copii, a pierdut anterior 2 sarcini. În primul caz, fiind la prima sarcină, ea a ales să fie asistată de medici. În al doilea caz, având deja un copil, fiind mult mai informată despre ceea ce înseamnă nașterea, cunoscând deja înțelepciunea corpului feminin, a ales să rămână acasă. Și înainte să înceapă judecata, o să subliniez că Daniela Luca nu e nebună sau cu inteligență cognitivă joasă. Ea a lucrat în vânzări și export, a fost manager de proiecte și are un spirit de savant, care cercetează orice chițibuș până la cele mai mici detalii. Așadar, nu ar lua niciodată o decizie fără o bună documentare, în detrimentul propriei sănătăți sau cu pericolul vieții.

Cea mai mare lecție a acestor sarcini pierdute a fost ACCEPTAREA.

Daniela Luca: „Societatea modernă are o problemă cu acceptarea morții. Noi vrem să celebrăm tinerețea și viața. Iar tot ce ține de bătrânețe și de moarte ascundem, încercăm să ne prefacem că ele nu există. Deci prima lecție a pierderii este acceptarea.”

Dar până la acceptare, cel mai des, e o cale foarte lungă.

„Și pentru mine a fost complicat. A fost prima sarcină, a fost așteptată, în momentul în care am ajuns la ecografie am văzut că nu e bine. Mi-au zis că nu există nimic, nu este un embrion. Eu am întrebat cum adică nu e nimic? Am rămas șocată. E posibil să fii însărcinată fără embrion? Un fel de umor negru. Și atunci, sunt gravidă cu ce? Cu nimic, cu întuneric? Și iată aici intervin medicii cu băgarea spaimei în tine. „Vai, ai 30 de ani, vai , e prima sarcină. Vai, ai rhesus negativ. Imediat, a doua zi, am fost chemată la chiuretaj. Eu am întrebat: „Dar poate cu pastile? Să declanșeze sarcina?”, la care medicii au zis categoric Nu. Că ar putea urma o hemoragie. Eu aveam 13 săptămâni. Mi-au recomandat-o pe o doamnă , „mama avorturilor și a chiuretajelor”, o doamnă în vârstă. Am făcut aspirația vacuum manuală la o clinică privată. Procedura în sine nu e foarte traumatizantă. E ca și cum ai merge la stomatolog. E rapid, deloc dureros. Se face anestezie generală. Am avut sângerări ulterior ca la ciclu, câteva zile. Dacă e făcută bine procedura, nu ar trebui să existe urmări negative. Psihic, eram deja demoralizată, că e prima sarcină, că am pierdut-o.”

Suferința pierderii a fost acutizată de graba medicilor, de lipsa unui timp pentru conștientizare și un rămas bun, oricare ar fi fost acesta. Se întâmpla înainte de sărbătorile de Crăciun, de aceea nimeni nu s-a sinchisit să facă pierderea mai … umană.

Al 2-lea lucru învățat: Pierderile de sarcină se întâmplă mai frecvent decât știm sau ne imaginăm. Se poate întâmpla oricui.

10-15% dintre sarcini se incheie cu un avort spontan în primul trimestru. Unele avorturi spontane au loc înainte să înțeleagă/să afle femeia că este însărcinată, Aici vorbim despre avort menstrual. Moartea in utero (moartea fătului înaintea nașterii) este o complicație ce apare la aproximativ 1% din sarcini. Medicii pun pierderile de sarcină pe seama anomaliilor genetice sau pe seama maladiilor uterului. Printre cauze se enumeră diabetul, trombofilia. În cele mai multe situații, însă, medicii strâng din umeri. Nu pot da o cauză precisă. Așa a fost și cu Daniela. După ce a pierdut sarcina, a făcut zeci de analize medicale. Atât ea, cât și soțul ei, ca să înțeleagă ulterior că o sarcină poate fi pierdută de o femeie perfect sănătoasă, care a încercat să conceapă un copil cu un bărbat perfect sănătos.

„După ce am vorbit cu 100 femei, mi-am dat seama că se întâmplă des. Pierderile pot veni una după alta, după prima naștere, după a doua. Oricând. E mecanismul corpului nostru prin care elimină un embrion neviabil. Atunci când ai o pierdere și nu știi cât de frecvent de fapt se întâmplă, îți pare că ești singura care a pățit asta. Ai impresia atunci că ești cea mai rea femeie de pe pământ, că ceva nu e bine cu tine la nivel fizic , energetic sau în alte mii de feluri. Dar când afli că se întâmplă destul de des, te resemnezi mai ușor. Pierderea sarcinii e parte din ciclul vieții. Cad frunzele toamna, poți să pierzi o sarcină. Psihologic, totuși, nu este ușor. Vreun an, vreun an și ceva eu nu mă puteam uita la gravide și la copii. Mă durea”, povestește Daniela.

La puțin mai mult de un an distanță, într-o deplasare de serviciu în China, ea rămâne însărcinată. Și aici, apare întrebarea:

La cât timp după ce pierzi sarcina poți rămâne din nou însărcinată? Ce zic medicii?

Nu există un termen exact. Unii ar putea recomanda 3-4 luni, alții vor spune că oricând ești pregătită psihologic, poți concepe din nou. În plus, recomandarea unui educator prenatal ar fi să vă vindecați pierderea cu ajutorul unui psihoterapeut, ca să concepeți în acceptare, împăcare cu sine și cu lumea din jur, un nou copil, atrăgând astfel un suflet extraordinar.

Pe Daniela a ajutat-o să accepte pierderea cursul de pregătire pentru naștere al Dittei Depner – educator prenatal, terapeut holistic. A mers la curs împreună cu soțul ei, pe când avea 15 săptămâni de sarcină. Acolo a aflat multe lucruri legate nu doar de aspectul fizologic al nașterii, ci și de partea psiho-emoțională. Iar aici, eu o să reiau una din mantrele mele, legate de naștere:

Nașterea este un proces psiho-emoțional și hormonal, abia după care fiziologic. Corpul nostru trăiește ceea ce îi transmite psihicul și sufletul nostru.

La un moment dat, Daniela și-a dorit încă un copil. A rămas însărcinată din nou, dar a pierdut sarcina. A doua oară. A început să sângereze la termenul de 10 săptămâni. De această dată, fiind mai informată despre cum decurge o sarcină, dar și o pierdere, a ales să nu meargă la spital.

„Nu voiam să trec din nou prin anestezie generală, tratament cu antibiotice înainte de chiuretaj și după. Data trecută nu avut un impact pozitiv asupra mea. Am hotărât să aștept. I-am scris Dittei. Ea m-a îndrumat. Au trecut  2 săptămâni de sângerări. Eu m-am pregătit de contracții ca la naștere. A fost însă foarte lin. Durerile semănau cu cele menstruale. Soțul se plimba cu fetița. Eu eram acasă. Era zi de duminică. Fizic, a fost foarte ușor. S-a început un fel de menstruație. Curgea sânge, am avut și o formațiune mai densă, din sânge. Deci primele pete de sânge au apărat la 10 săptămâni, la săptămâna a 12-ea am început să sângerez abundent, într-o zi s-a terminat totul.”

Noi credem că organismul nostru e în stare să nască un copil de 4 kilograme, uneori cu sacul amniotic intact, apoi placenta și tot restul și credem că e incapabil să recunoască o sarcină neviabilă și să o elimine? Nimic mai greșit, adaugă Daniela. Da, infecțiile sunt posibile, dar riscurile sunt mai mici la eliminarea naturală decât prin chiuretaj. După eliminarea au urmat sângerări timp de vreo 5 zile, ca peste o lună să revină ciclul menstrual.

Iar acum, finalul fericit. Au trecut numai 4 luni după pierderea sarcinii, când Daniela a rămas gravidă cu un băiețel perfect sănătos, pe care iată, îl ține în brațe.

A treia lecție importantă, de la Daniela: oamenii își asumă prea multe atunci când intervin acolo unde natura a evoluat și s-a perfecționat timp de milioane de ani, crezând că pot face ceva mai bine decât ea. Așa e cu avortul spontan. Corpul nostru e creat să supraviețuiască, de aceea elimină tot ce îi încurcă. Elimină embrionul neviabil ca să îi dea o șansă altuia, mai puternic.

Și probabil are sens, totuși, să menționez alte cauze decât cele medicale, referitoare la pierderea sarcinii, despre care vorbește și educatorul prenatal Ditta Depner:

1. Frica de sarcină/naștere
2. Timpul nepotrivit, fie pentru că așa este, fie pentru că așa simte mama, inclusiv la nivel subconștient
3. Chestii nerezolvate în cuplu
4. Programe greșite, legate de sarcină sau naștere.
5. Femeile sunt puțin conectate cu bebelușul din burtică
6. Și acum, un pic de ezoterică, sunteți pregătiți? O altă cauză e simplă: sufletul copilului s-a răzgândit. A ales să meargă într-o altă familie sau va reveni în a voastră, după un timp.

În încheiere vreau să mai menționez ceva. La pierderea sarcinii, la fel ca la naștere, poți fi asistat de o doula. E acea femeie care îți poate oferi sprijinul necesar, pe care din varii motive, s-ar putea să nu îl primești de la medici, de la familie. Alina Onova este una din ele. Iată ce spune ea despre pierderea sarcinii.

„Organismul e capabil să se autocurețe fără intervenții din exterior. Sunt importante regulile valabile la naștere: căldură, semiîntuneric și liniște. Fiindcă eliminarea sarcinii tot e o naștere. E nevoie de liniște și de susținere pentru corp și minte. Chiuretajul presupune anestezie, antibiotice, riscuri de amestecare a sângelui fătului cu sângele mamei în caz de rhesusuri diferite și complicații în următoarele sarcini. Chiretajul înseamnă un proces traumatizant pentru pereții uterului.”

Tot Alina recomandă ca eliminarea sarcinii să decurgă încet, pentru conștientizare și acceptare.  Dacă sarcina se pierde la sfârșitul primului trimestru sau mai târziu, pe femeie deseori o va ajuta să își țină copilul în brațe, să îl cuprindă, să îl vadă, să își ia rămas bun și să conștientizeze că într-adevăr a fost în uterul ei. Nu e doar un cheag de celule. Este un om, iar femeia este mama lui. Are nevoie să plângă, să lase emoțiile să iasă.” Pe Alina o găsiți pe Instagram cu numele: https://www.instagram.com/alina_doula/.

Mai jos las link-ul către discuția mea cu Daniela Luca, pe care am avut-o LIVE, pe Instagram, pe profilul nasterea_mea.

 

Посмотреть эту публикацию в Instagram

 

Публикация от Anna Smolnițchi (@nasterea_mea)