Vinăria din Ulmu cere ca familiile cu copii să plece după ora 18.00 și anunță un consum de 800-1000 de lei per persoană

Vinăria Poiana a spus deschis, pe pagina sa de Facebook, ceea ce mulți proprietari de afaceri din turism gândesc, dar nu spun. Riscă să își sperie clienții, să ajungă în gura târgului, să fie vorbiți de rău și eliminați din lista restaurantelor de vizitat, pentru că moldovenii iartă, dar nu uită. Există și curioșii, care vor fi și mai tentați să ajungă la o vinărie ce pune condiții.

Postarea vinăriei din Ulmu, ștearsă probabil după valul de reacții negative, este o radiografie a ospitalității din Moldova. Despre ea se vehiculează legende: că ar fi nelimitată, veche ca țara și caldă ca pâinea. Desigur, există gospodari, mai ales la sate, care își primesc oaspeții cu inima deschisă și îi pun la capul mesei, indiferent de origine. Autoarea observă însă că, în Moldova, oaspeții sunt primiți după buzunar și după statut. Cei care plătesc bine sunt întâmpinați cu mai multă căldură, iar persoanele publice sunt tratate regește: zâmbetul e mai larg, bucatele mai gustoase. Un antreprenor din agroturism îi povestea că angajatele lui se învârteau ca albinele în jurul unui oaspete străin, cu o profesie aleasă, și nu știau ce să mai facă ca să-i câștige bunăvoința.

Postarea vinăriei oglindește, deci, societatea în care trăim. Sunt serviți cei cu statut și bani. Așa este în turism, așa este și în sistemul medical, unde ești un nimeni până în momentul în care lași bani sau spui că vii din recomandarea cuiva, de regulă un prieten sau un cumătru al medicului. Așa este și în învățământ, unde favoriții profesorilor sunt elevii din familii înstărite sau cunoscute. Există, desigur, și excepții. Când le întâlnește, autoarea se bucură enorm. Vorbește însă despre starea generală a lucrurilor din țară.

Autoarea spune că nu o supără deloc postarea vinăriei. Este o afacere, o proprietate privată, iar proprietarul stabilește regulile și nu datorează nimic nimănui. Apreciază sinceritatea. Ea, ca client și nu ca oaspete, dat fiind contextul, vrea să știe ce așteptări are localul de la ea. Ospitalitatea lor este condiționată, iar mai bine află asta dinainte, decât să ajungă și să se simtă ca un os în gâtul cuiva, mai ales că vine la apus de soare cu cele două fetițe.

• Nici interdicția pentru copiii la cină nu îi lasă un gust amar, chiar dacă ea și soțul au doi copii mici pe care îi iau peste tot. Nu înțelege ce fac copiii, dacă rămân la hotelul vinăriei; singura explicație ar fi un restaurant separat. Înțelege că seara copiii pot deveni o problemă: sunt obosiți, cooperează mai greu, iar cinele romantice își pierd farmecul când aleargă printre mese. Poate adulții vor o petrecere privată, fără cenzură, iar copiii „strică borșul”.
• Nu vede nicio problemă nici în faptul că vinăria anunță din start că zeamă, mămăligă și sarmale nu există. Asta nu face din clienții care vor bucătărie tradițională niște „mămăligari”. Pur și simplu, localul are alt meniu și altă bucătărie, iar asta este bine. E o altfel de vinărie.

Doar partea cu banii a scârțâit, spune autoarea, „în sufletul ei”. Consumul mediu este de 800-1000 de lei per persoană. Ea înțelege că se așteaptă ca oaspeții să nu se limiteze la un ceai sau un pahar de vin. Altfel, de ce ar pomeni de bani? Poate au existat nemulțumiri că bucatele fine sunt scumpe. Oricum, odată ce banii au intrat în discuție, se spulberă orice urmă de ospitalitate. În aceste condiții, vinăria ar fi putut să nu înceapă postarea cu „dragi oaspeți” și cu lirica despre bucuria de a avea oaspeți. Un potențial client citește printre rânduri doar atât: nu merită timpul vinăriei dacă nu este pregătit să lase bani buni.

Autoarea se întreabă dacă și în restaurantele „fine dining” (adică localuri care oferă atmosferă, meniu și servire de înaltă clasă) din alte colțuri ale lumii se impune o „taxă de intrare”. Este oaspetele anunțat din timp, deci obligat să lase o sumă fixă pe masă? Este asta de „bon ton”?

Și ar întreba Vinăria Poiana: ce faceți cu oaspetele care are un buget mai mic decât cel cerut pentru masă? Cum îl faceți să consume cât trebuie? Îl dați afară dacă vine doar pentru vin și câteva gustări?