Obstetriciana Diana Valuță: „Consimțământul femeii la naștere este important”

Diana Valuță, obstetriciană la Institutul Mamei și a Copilului, a activat în instituțiile medicale timp de 25 de ani. Ea susține că o bună parte din practicile lucrătorilor medicali pot și ar trebui schimbate, fiind de fapt o obișnuință. La conferința de prezentare a rezultatelor Primului Studiu Național privitor la violența obstetrică și ginecologică, obstetriciana a punctat câteva lucruri, după mine, de mare importanță și actualitate:

1. Femeia care merge să nască la o maternitate are nevoie să își dea consimțământul atunci când i se propune o intervenție medicală. Altfel, se simte în nesiguranță, simte frică. Intervențiile făcute fără consimțământul femeii care naște pot fi calificate ca o încălcare a drepturilor omului, violență.
2. Acțiunile de rutină ale medicilor pot fi un stres enorm, la hotar cu violența obstetrică. Femeia care naște este dezgolită în exces, iar părțile intime sunt expuse în fața unui număr foarte mare de oameni. În travaliu și la naștere, este dezgolită în fața medicilor care se schimbă, infirmierelor, moașelor, chiar și a studenților sau rezidenților. Femeia este foarte vulnerabilă în aceste momente.
3. Comportamentul medicilor, care poate fi calificat drept violență obstetrică, se datorează și lipsei unei legi cu privire la malpraxis.
4. Medicii pot grăbi nașterea, pot indica intervenții medicale doar pentru că nașterea decurge altfel decât e descrisă în protocoale și teorie.

„Atunci când femeia decide să pășească pragul unei instituții medicale, asta înseamnă că în acel moment are nevoie de ajutor și situația depășește competențele proprii. Ea conștientizează nevoia de a primi suport calificat din partea medicilor. În acest moment ea declară direct sau indirect că e deschisă să urmeze indicațiile specialiștilor. Ca urmare, orice indicație medicală lipsită de consimțământ, îi provoacă sentimentul de nesiguranță și frică, de respingere. Fiind pe teritoriu străin, simțind incompetențe de autogestiune, fiind în durere, ea ce face? Acceptă orice acțiune asupra sa. Și aici părerea mea personală, dar sper că și a colegilor mei este că ea aici intră în zona în care se încalcă drepturile omului și drepturile femeii. Și aici începe violența obstetrică, care este violență instituțională. Pentru mine este foarte dureros să spun acest lucru aici, acum. E greu de conștientizat și de acceptat acest lucru, inclusiv de către colegii mei.

Fiecare din noi vine la muncă să își facă treaba, nu să facă rău la oameni. Dar noi ne aflăm acum într-o subcultură înrădăcinată. O obișnuință corporativă. Care până acum rămânea neobservată. Neconștientizată. Nedeclarată. Și, de fapt, necunoscută. Și ne permitea să ne simțim confortabil în această cultură. Obișnuință. Ceea ce reprezintă obișnuit pentru lucrătorii medicali, reprezintă pentru femeie un stres, la hotar cu violența. Și noi trebuie să conștientizăm asta. Și sper că și colegii mei o să fie de părerea noastră.

„Eu consider dezgolirea corpului în timpul nașterii excesivă. Spun asta ca medic, dar și ca femeie care a trecut prin perioada de naștere. Nu este doar o parte a corpului dezgolit. Este tot corpul. Absolut. Părțile intime. Și nu doar pentru o perioadă scurtă de timp, ci ore în șir. Și nu doar în fața unei persoane , în mod confidențial, în fața unui medic. Se întâmplă în fața unei echipe mari: medici care se schimbă, și așa cum a menționat domnul jurist, în această echipă participă oricine, asistente medicale, infirmiere, chiar și studenți, rezidenți. Și nu doar femei, dar și bărbați. Totul se întâmplă în perioada de durere imensă. Femeia devine maxim vulnerabilă și ea chiar nu reușește să controleze situația. Aici comportamentul lucrătorilor medicali ar fi cel mai special, cel mai blând, apropiat nevoilor acestei femei. Dar pentru medici, este o rutină cotidiană. În acest moment se șterg hotarele eticii și empatiei. Noi ne-am deprins să facem asta. E o rutină. Și aici apare problema confortului emoțional al femeii.

Comportamentul medicilor este dictat și de lipsa legilor, o lege despre malpraxis, care să apere și beneficiarul, dar și sistemul medical. Nu avem o Ligă a Medicilor. 

Din motivul că pentru prea multe femei sarcina este asociată cu suferință, probleme de sănătate și frică de moarte, în condițiile instituțiilor medicale, femeia cedează la orice propunere venită din sistem. Doar să scape cât mai repede. Și aici, intrăm într-o altă zonă. A ntervențiilor deseori lipsite de indicații medicale adevărate. Intervenții abuzive. Violența obstetrică se manifestă și prin abuz de practici invazive. Și aici trebuie să recunoaștem acest lucru.

Noi medităm foarte mult asupra acestui lucru. Ceea ce facem noi, ca intervenții de rutină, precum cezariana, epiziotomia și oxitocina pentru accelerarea proceselor de naștere, din punctul nostru de vedere par indicații medicale, pentru a îmbunătăți procesul, nicidecum pentru a-l împiedica. Conform declarațiilor OMS, nouă, medicilor, ni se recomandă să ne concentrăm la nevoile pacienților și această recomandare descurajează urmărirea așa-numitor ținte. Când facem operația de cezariană, o facem pentru a reduce indicatorii de morbiditate, complicații, mortalitate maternă. Și aici nu ne dăm seama că mergem după niște indicatori și ținte, deci depersonalizăm procesul. Aici tot sunt foarte multe de învățat, de meditat și de lucrat. Și aici OMS vorbește despre patologizarea procesului de naștere naturală.

Aici trebuie să avem curajul să ne asumăm, când în aceste procese, noi considerăm că ceva nu merge bine, găsim indicații pentru anumite medicații și intervenții, când de fapt, pur și simplu e o naștere individuală care decurge un pic altfel decât este scris într-un protocol teoretic. Sau să recunoaștem fenomenul când medicul se grăbește, când nu mai are răbdare.

Când cineva mă întreabă ce e cel mai complicat în specialitatea dvs, eu răspund: așteptarea, răbdarea de a aștepta. E foarte greu psihologic. Aici chiar avem de învățat. Aceste lucruri duc uneori la consecințe tragice.

Aș vrea să mă opresc la câteva recomandări. Suntem deschiși pentru a învăța.

• Noi avem nevoie de un studiu nu doar despre cunoștințele femeilor în domeniul violenței obstetrice, dar și un studiu al atitudinii și cunoștințelor medicilor specialiști despre acest fenomen. Una din problemele țărilor mici este că avem un grad limitat de expertiză. Suntem prea puțini aici. Avem nevoie de un schimb de experiență, să vedem ce se întâmplă în exterior. Să învățăm din alte țări, care au avansat la acest capitol. Să aducem experți în Moldova și să adaptăm la condițiile de sănătate din Republica Moldova. Avem o anumită infrastructură. Să fim la maxim aproape de condițiile din Republica Moldova.
• La fel, trebuie să spunem că avem serviciul de psihologie perinatală în Republica Moldova. Așa cum este el, la moment. Acest serviciu trebuie dezvoltat. Reevaluat. Îmbunătățit.
• Școlile pentru viitorii părinți trebuie revizuite. Astăzi au paradigme conservatiste. Obișnuite pentru medici, cu părerea medicilor față de beneficiari, dar nu fac o sinteză din tot ce se întâmplă, nu includ părerea beneficiarelor. Să facem o actualizare a școlilor, să facem o rețea de școli, cu același mesaj. Fiecare instituție acum folosește școala viitorilor părinți pentru promovarea personală, instituțională, pentru atragerea femeilor la naștere în instituțiile medicale. Trebuie reorganizate, cu maximă informație, veridică ,bazată pe dovezi.
• Curricula universitară să fie ajustată, ceea ce învață studenții la Universitatea de Medicină.
• Trebuie bine gândite și aprobate două documente: planul de naștere și un ghid despre nașterea blândă, care trebuie aprobate de Ministerul Sănătății.
• Parteneriatul la naștere. Să ne gândim că persoană de sprijin poate fi nu doar soțul sau o rudă apropiată, dar și un psiholog sau o doula. Aceștia sunt altfel educați despre suportul la naștere. Un moment bun ar fi să instituționalizăm acest serviciu, să îl creăm. Mi-am permis să îl formulez astfel: un serviciu paramedical pentru suport în perioada pre -, intra- și post natală, pe lângă spitale, când vorbim despre nașterea propriu-zisă (serviciu psihologic) sau pe lângă asistența medicală de ambulator, atunci când e vorba de suport prenatal și postnatal. Să nu uităm că perioada de alăptare și prima perioadă de îngrijire a copilului este complicată.

Puteți vedea declarațiile și recomandările medicului în acest video: